9,297 matches
-
acte, acțiunea petrecându-se în Florența. Printre sursele de inspirație ale comediei sunt atât operele dramaturgilor antici Plautus și Terențiu, cât și faimoasa carte contemporană a lui Boccaccio, Decameronul. Mătrăguna a fost comparată și cu scrierea principală a lui Machiavelli, Principele, întrucât în atingerea scopurilor sale - în acest caz amoroase - protagonistul procedează calculat și strategic. Întâmplarea cu aer boccacesc, pare a fi avut loc în anul 1504, pe baza aluziilor din prima scenă a primului act. Acțiunea debutează cu o convorbire
Mătrăguna (comedie) () [Corola-website/Science/326681_a_328010]
-
de construcție fiind cărămida. O dată ridicate aceste ziduri formau două incinte (curți) poligonale. Cele două incinte există și astăzi, cea din sud fiind grav avariată la începutul secolului al XVIII-lea de curuții conduși de Lerenz Pekri aflat în slujba principelui Francisc Rákóczi al II-lea. Turnul incintei aflate în nordul fortificației nu avea metereze, drumuri de strajă sau guri de aruncare, zidurile având în schimb o grosime impresionantă de circa 3,5 metri. Tradiția orală vorbește despre existența pe această
Cetatea din Slimnic () [Corola-website/Science/326723_a_328052]
-
între ele. Lupta decisivă s-a dat în dimineața zilei de 17 iulie (istoricii o numesc "Prima bătălie de la Brașov - 1603", pentru a o deosebi de "A doua bătălie de la Brașov - 1611" în care Radu Șerban l-a învins pe principele transilvănean Gabriel Báthory): atacul impetuos al românilor a reușit să străpungă apărarea maghiarilor și să-i pună pe fugă. Cavaleria lui Radu Șerban i-a urmărit pe fugari făcând prăpăd în rândurile acestora; însuși Moise Székely a fost ucis în timp ce
Bătălia de la Brașov () [Corola-website/Science/326877_a_328206]
-
să fie la domn". Articolul XI prevedea că hotarele principatului, după drepturile sale antice, sunt acelea ce se descriu cu râul Nipru, Camenețu, Bender, cu tot Buceacul, Dunărea, Muntenia, marele ducat al Transilvaniei și cu Polonia. [...]Prea strălucitul domn și principe al Țării Moldovei Dimitrie Cantemir, ca un creștin drept credincios și luptător pentru Isus Hristos, a chibzuit că este spre binele numelui lui Hristos, mântuitorul nostru, să trudească alături de noi și pentru eliberarea slăvitului popor moldovenesc aflător sub cârmuirea lui, care
Tratatul de la Luțk () [Corola-website/Science/326891_a_328220]
-
pătimește împreună cu alte popoare creștine sub jugul barbarilor; necruțând de asemenea viață și starea să, ne-a dat de știre [...] dorind așadar să fie sub protecția mariei noastre tarul, cu țara și poporul Moldovei. De aceea [...] noi îl primim pe principe sub apărarea noastră prea milostiva și ne învoim cu articolele propuse de dânsul.
Tratatul de la Luțk () [Corola-website/Science/326891_a_328220]
-
, cunoscut de asemenea și ca Boemund I al Antiohiei sau Bohemund de Hauteville (n. cca. 1054 - d. 7 martie 1111) a fost nobil normand din Dinastia Hauteville, devenit primul principe de Taranto (din 1085) și de Antiohia (din 1098), fiind unul dintre principalii conducători ai primei Cruciade. Boemund a participat activ în campaniile contra Imperiului Bizantin organizate de tatăl său, Robert Guiscard. Datorită participării în cruciadă, Boemund a câștigat o
Boemund de Taranto () [Corola-website/Science/326894_a_328223]
-
Robert Guiscard. Datorită participării în cruciadă, Boemund a câștigat o reputație ca fiind unul dintre cei mai buni comandanți militari ai timpului său. A cucerit Antiohia, aflată pînă atunci în mâinile musulmanilor și, cu acordul conducătorilor cruciați, s-a proclamat principe, fondând aici principatul de Antiohia, unul dintre primele state cruciate din Orient. Boemund s-a născut în San Marco Argentano în jurul anului 1054, fiind primul copil al ducelui Robert Guiscard de Apulia și Calabria cu prima sa soție, Alberada de
Boemund de Taranto () [Corola-website/Science/326894_a_328223]
-
a fugit la Capua de teama ca Sichelgaita, despre care se zvonea că l-ar fi otrăvit pe Guiscard, să nu facă același lucru și cu el. O altă presupunere ar putea fi că Boemund intenționa să se alieze cu principele Iordan Drengot de Capua, în contextul alianței existente între Roger Borsa și unchiul său, contele Roger de Sicilia, care asigurase recunoașterea lui Borsa încă din septembrie. Bohemond, având sprijinul celor din Capua, s-a răsculat împotriva fratelui său vitreg și
Boemund de Taranto () [Corola-website/Science/326894_a_328223]
-
a primit un mesaj privind pregătirile ce se făceau pentru Prima cruciadă. Acele teritorii pe care Boemond a reușit să le cucerească în Italia i se păreau acum nesemnificative față de perspectiva de a cuceri noi teritorii în Orient, de aceea Principele de Tarent a decis fără ezitare să se alăture campaniei. Desigur, nu trebuie omis zelul cruciat care l-a cuprins, deși cronicarul Goffredo Malaterra arată fără menajamente că Bohemund a luat Crucea doar pentru a jefui și cuceri teritoriile din
Boemund de Taranto () [Corola-website/Science/326894_a_328223]
-
a fost capturat și legat cu lanțuri, fiind dus prizonier în Neo-Caesarea (astăzi, Niksar). El a lâncezit în închisoare până în 1103. Aflând de luarea lui Bohemund în captivitate, împăratul Alexios I Comnen, considerându-se în continuare jignit de faptul că principele normand rupsese jurământul făcut la Constantinopol prin aceea că reținuse Antiohia pentru sine în loc să o cedeze Bizanțului, s-a oferit să răscumpere pe comandantul normand pentru 260.000 de dinari, cu condiția ca Ghazi Gümüștekin să îl predea împăratului pe
Boemund de Taranto () [Corola-website/Science/326894_a_328223]
-
Regatului Franței și a domnului Ludovic că înșiși sarazinii erau înspăimântați de proiectul acestei căsătorii. Ea nu era logodită de când rupsese angajamentul de a se căsători cu Ugo, contele de Troyes, și își dorea să evite vreo altă alegere nepotrivită. Principele de Antiohia era experimentat și bogat atât în cadouri, cât și în făgăduieli; el merita pe deplin căsătoria, care a fost celebrată cu mare pompă de către episcopul de Chartres în prezența regelui, domnul Ludovic, și a multor arhiepiscopi, episcopi și
Boemund de Taranto () [Corola-website/Science/326894_a_328223]
-
cu paza temnițelor și aplicarea pedepselor). În 1660, pe timpul lui Ștefăniță Lupu, Mihalcea Hîncu este deja serdar (comandant de oști, îndeosebi de călărime), fiind trimis de domnitor, în fruntea unei oști de 1000 de oameni, să lupte alături de turci împotriva principelui Transilvaniei Gheorghe Rákóczi al II-lea. Pe 22 mai 1660, oastea otomană, împreună cu moldovenii și muntenii, îl zdrobește pe Rákóczi la Gilău, acesta retrăgându-se rănit la Oradea, unde și moare la scurtă vreme. În bătălia de la Gilău s-a
Mihalcea Hîncu () [Corola-website/Science/325861_a_327190]
-
acestuia un fiu, pe succesorul său Alboin. Nu se știe cu certitudine când a avut loc căsătoria Rodelindei cu Audoin. Cronicarul contemporan Procopius din Cezareea vorbește despre stabilirea unei căsătorii a lui Audoin cu o soră a lui Amalafrid, un principe de sânge regal amestecat ostrogot și thuringian. Logodna a fost pusă la cale de către împăratul bizantin Iustinian I la o dată undeva între 540 și 552, iar această nenumită soție ar putea fi acea Rodelinda amintită de către cronicarul longobard Paul Diaconul
Rodelinda a longobarzilor () [Corola-website/Science/325063_a_326392]
-
stat la baza refuzului lui Tassilo, "Annales regni Francorum", atunci când descriu acel an, sunt extrem de răuvoitoare la adresa ducelui de Bavaria. Acest incident a revenit atunci când Carol cel Mare și papa Adrian I căutau să argumenteze că Tassilo nu era un principe independent, ci un vasal rebel care trebuie pedepsit. Această pedeapsă a fost dusă la îndeplinire după mai multe manevre politice în 788, când Tassilo a fost în cele din urmă depus și trimis la mănăstire. În 794, Tassilo a fost
Tassilo al III-lea de Bavaria () [Corola-website/Science/325104_a_326433]
-
de Toscana. Atunci când Lothar a murit în decembrie 1137, averea și poziția lui Henric îl recomandau drept principalul candidat la coroana Germaniei, însă aceleași caități care îi atrăseseră porecla de "cel Mândru" sau "cel Trufaș", au presărat invidie în rândul principilor, care s-au coalizat pentru a împiedica alegerea sa regală. Noul rege, Conrad al III-lea de Hohenstaufen, a solicitat "insignia" imperiale care se aflau în posesia lui Henric, iar acesta a cerut în schimb învestitura pentru Ducatul de Saxonia
Henric al X-lea de Bavaria () [Corola-website/Science/325110_a_326439]
-
Ducatul de Bavaria. Cu toate acestea, sprijinit de către fidelii săi din Bavaria și ajutat de tatăl său din Italia, Welf a reușit să se mențină pe poziții, sfidând actul de proscriere din partea Imperiului din mai 1077. Welf s-a raliat principilor nemulțumiți care îl sprijineau pe Rudolf, într-un moment în care oricine nu urma direcția indicată de Papalitate era pasibil de a fi excomunicat de căter Biserică. Cu toate acestea, papa Grigore a murit în 1085, iar succesorii săi în
Welf I de Bavaria () [Corola-website/Science/325112_a_326441]
-
adeziune la partida Bisericii, Welf s-a mai domolit din acțiunea sa de susținere a antiregelui. În 1089, fiul lui Welf, Welf al II-lea s-a căsătorit cu Matilda de Toscana, întărind astfel relația cu Papalitatea. Totuși, după ce tânărul principe a divorțat de Matilda în 1095, Welf și-a îmbunătățit relațiile cu Henric al IV-lea și, drept urmare, a fost reconfirmat ca duce de Bavaria. După divorțul de prima sa soție, Welf s-a recăsătorit cu Judith de Flandra, fiică
Welf I de Bavaria () [Corola-website/Science/325112_a_326441]
-
cel Mândru", de asemenea duce de Bavaria dar și de Saxonia, a fost candidatul cu principalele șanse la alegerile imperiale în care a avut ca adversar pe Conrad al III-lea de Hohenstaufen. Henric a pierdut acele alegeri, din cauză că ceilalți principi se temeau de puterea și temperamentul său, după care el a fost deposedat de ducatele sale de către Conrad. Henric Leul a recuperat cele două ducate ale tatălui său, Saxonia în 1142 și Bavaria în 1156. În 1158, el s-a
Dinastia Welfilor () [Corola-website/Science/325183_a_326512]
-
a căsătorit cu Matilda, fiica regelui Henric al II-lea al Angliei cu Eleanor de Aquitania și soră cu Richard Inimă de Leu. Deposedat de ducatele sale după bătălia de la Legnano din 1176 de către împăratul Frederic I "Barbarossa", iar ceilalți principi ai Imperiului German s-au grăbit să revendice părți din vastele sale teritorii. Henric a fost exilat la curtea socrului său, Henric al II-lea, din Normandia în 1180, însă a revenit în Germania trei ani mai târziu. Henric a
Dinastia Welfilor () [Corola-website/Science/325183_a_326512]
-
Guido nu a reușit niciodată să își exercite puterea în afara domeniilor sale, în ciuda pretențiilor titlului imperial. A a rămas în istorie ca o marionetă a papei, fiind contestat puternic de mulți nobili italieni. Guido a fost căsătorit cu Ageltruda, fiica principelui Adelchis de Benevento, cu care a avut un fiu, Lambert. Guy a fost cel de al doilea fiu al ducelui Guy I de Spoleto cu Itta, fiică a principelui Sico I de Benevento. Guy I era fiul ducelui Lambert I
Guido al III-lea de Spoleto () [Corola-website/Science/325194_a_326523]
-
de mulți nobili italieni. Guido a fost căsătorit cu Ageltruda, fiica principelui Adelchis de Benevento, cu care a avut un fiu, Lambert. Guy a fost cel de al doilea fiu al ducelui Guy I de Spoleto cu Itta, fiică a principelui Sico I de Benevento. Guy I era fiul ducelui Lambert I de Nantes, duce de Spoleto cu a doua sa soție, Adelaida de Lombardia, la rândul ei fiică a lui Pepin de Italia, fiul mai mare al lui Carol cel
Guido al III-lea de Spoleto () [Corola-website/Science/325194_a_326523]
-
păgâni, întemeind orașul Königsberg, care va fi capitala Prusiei. În 1269, moștenește Carinthia și părți din Carniola. Revendicările sale sunt din nou contestate de unguri, iar după o nouă victorie împotriva acestora, Ottokar al II-lea devine cel mai puternic principe din tot imperiul. O nouă alegere pe tronul imperial are loc în 1273, dar Ottokar nu a fost ales din nou. El a refuzat a recunoaște victoria rivalului sau, Rudolf de Habsburg, iar l-a îndemnat pe Papă să adopte
Ottokar al II-lea al Boemiei () [Corola-website/Science/325305_a_326634]
-
a fost markgraf de Nordgau între 1024 și 1031 și ulterior duce de Suabia de la 1048 până la moarte. Otto era fiul lui Henric de Schweinfurt, markgraf de Nordgau cu Gerberga de Henneberg. El a fost unul dintre cei mai puternici principi din Franconia răsăriteană, ca urmare a moștenirii dobândite, posedând stăpâniri extinse în Radenzgau și Schweinfurt. În 1014, el figura cu titlul de conte de Altmühl (sau Kelsgau), iar din 1024 a moștenit marca tatălui său. În 1034, Otto a devenit
Otto al III-lea de Suabia () [Corola-website/Science/325311_a_326640]
-
cultura românească- județul Vâlcea- Râmnicu Vâlcea, Editura Conphys, 2008). În anul 1923 este consemnat primul cămin cultural în satul Grădiștea sub numele „Zorile”. În anul 1937, căminul cultural „Zorile” se reorganizează la inițiativa învățătorului Cumpănașu Dumitru. Acesta este afiliat Fundației Principele Carol. ( Arhivele Statului București, Fondul Arhivistic Cumpănașu ). În anul 1902, în Grădiștea a funcționat o bibliotecă rurală înființată de Casa Școalelor, bibliotecă cu dublu rol, școlară și publică. La acea dată biblioteca deținea 158 de volume pentru ca în 1916, anul
Grădiștea, Vâlcea () [Corola-website/Science/325299_a_326628]
-
duci de Franconia. Toți acești regi au fost încoronați totodată regi ai Sf. Imperiu Roman de Națiune Germană (1027-1125). După moartea ultimului duce al Saxoniei din dinastia Ottonilor (1024), titlul de "rege german" și după trei ani și cel de "principe elector" al împăratului romano-german au fost conferite primului monarh din dinastia saliană în persoana lui Conrad al II-lea, "cel Bătrân" (Konrad der Ältere), fiul unic al contelui Henric de Speyer (Heinrich von Speyer) cu Adelaida de Alsacia (Adelheid von
Dinastia Saliană () [Corola-website/Science/325331_a_326660]