11,435 matches
-
alteritate maximă căreia îi corespunde alienarea naratorului. Violența zace în toate straturile sociale ca o latență, ne comunică acest dispozitiv al lui „simț enorm și văz monstruos”. Oamenii simpli, autoritățile, mica burghezie locală o împărtășesc, obscuri- tatea este cea care relevă dimensiunea contemporaneității, iar naratorul privește această obscuritate direct scoțând-o preț de o clipă la suprafață. Să ne reamintim accepțiile pe care filozoful italian, Giorgio Agamben, le conferea contem- poraneității în eseul său, „Ce este contemporanul ?“. Filo- zoful îl considera
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
detașat, calm, rigid, celălalt al lecturii implicate, anxioase a lui Leiba. Din punct de vedere criminologic detaliile furnizează informații importante pentru realizarea profilului psihologic al crimi- nalului. Pentru subiectul în cauză ele sunt transferate unui alt tip de narațiune care relevă caracterul unei vio- lențe deloc accidentale, al unei violențe difuze, orientate împotriva unei minorități neasimilitate, identificate drept un corp străin, un corp impur. Aceste detalii nu ne sunt prezentate, dar juxtapunerea se produce facil în mintea lui Zibal. Discuția dintre
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
până în cele mai neînsemnate amănunte.” Prozatorul nu a făcut decât să focalize portretul într-un mediu a cărui receptivitate era asigurat de regimul patologic al nevrozei. Efectul optic este prezent prin aluzie ironică, „luminoasa” teorie, însă teoria ca atare își relevă punctul focal în portretul robot al matoidului. Există aici un efect de coerență asigurat de o bună regie a focalizării obsesive. Maladia aduce în discuție dispozitivul senzorial al lui „simț enorm și văz monstruos”. Chiar și atunci când vederea este temporar
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
reflecția asupra natu ra- lismului care se strecoară în povestire. Una dintre frazele ironice merită reluată în contextul reflecției lui Jean Clair asupra unei mutații de profunzime în societatea occidentală de la finele secolului XIX și începutul secolului XX, mutație care relevă mișcări tectonice invizibile : „Atavismul... Alcoo- lismul cu urmările-i patologice... Vițiul de concepție... Deformarea... Paludismul... Apoi nevroza ! - Atâtea și atâtea cuceriri ale științei moderne...”. Seria de noxe ale civilizației anunță aparent paradoxal progresul, deși, în același timp reprezintă consecințele sale
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
prin violență la o religie a violenței, care altfel îl condamnă sau îl desemnează ca potențială victimă, cealaltă dimensiune este științifică, dată de fondul patologic care se reflectă în epistema de sfârșit de secol XIX, o paradigmă pozitivistă care-și relevă aici mai degrabă vul- gata. Felul în care violența este redată din perspectiva naratorului reprezintă o altă formă de aliaj pe care teoriile rasiale o vor recupera și remodela pentru a da o expresie sistematică violenței. Avem în această povestire
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
formă de aliaj pe care teoriile rasiale o vor recupera și remodela pentru a da o expresie sistematică violenței. Avem în această povestire un studiu de caz tipic pentru economia estetică a naturalismului, dar care la o privire mai atentă relevă punerea în abis a unor dezechilibre majore. Inversiuni carnavalești Farsa 1 Aprilie este unul dintre momentele stranii la Caragiale, însă cu același efect teatral care le deschide scenei. Cel care rostește monologul rămâne anonim, însă înainte ca discursul să-l
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
aflate la antipod ale lui Mișu ? Ca la cărțile de joc avem doi Mișu, regele și bufonul său, unul de o lașitate covârșitoare și celălalt un bărbat stăpân pe el care acționează prompt. Comentariul referitor la forța implicată în acțiune relevă și el o simetrie. Este nevoie ca acest amic să scoată ușa din țâțâni pentru a-l scoate pe Mișu din ascunzătoarea lui, așa cum se dovedește forța loviturii mortale pe care Mișu o administrează pre- tinsului soț încornorat venit să
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
administrează pre- tinsului soț încornorat venit să răzbune onoarea sa de familist. Cele două ipostaze îl situează pe acest Mișu la antipozii pe care-i reprezintă lașitatea și curajul. Însă cei doi termeni nu sunt operaționali în această farsă care relevă grotescul și ludicul și nu consacrarea unor virtuți. Dacă ne întoarcem la momentul ales pentru o farsă el coincide cu o dată consacrată festiv farselor. 1 Aprilie, Fool’s Day în Anglia sau Poisson d’Avril în Franța nu este propriu-zis
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
prim-planul fiind cel al cafenelei, scena performărilor discursive ale lui Nae. Invocarea tiraniei rusești articulează două momente complet diferite, pe care nu le leagă aparent nimic. Primul îl constituie „analiza” pe care Nae o face evenimentelor politice, și care relevă o dimensiune catastrofică, celălalt ține de proximitatea nașterii propriului copil. Cele două evenimente fac un contrast considerabil. Cu o lipsă de pudoare aproape medievală, tatăl nu ascunde nimic din fiziologia actului, necamuflând niciun detaliu jenant, amin- tind chiar de un
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
enorm și văz monstruos”. Interlocutorul speculează această inconti- nență elocutorie a partenerului de dialog, îl conduce către maxima întrebuințare, iar în final îi răspunde preluând mărci ale idiomului agramat al acestuia. Jubilația vicioasă a negativismului și propensiunea către discursul vituperativ relevă un vortex care absoarbe orice sens transfor mându-l în antimateria nonsensului. Discursul nu marchează nici cel mai mic efort de reflexie, ci doar expresia unei iritabi- lități, a unei excitații de centru vid. Aflăm că Nae așteaptă un copil, iar
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
și orice formă de discurs. Însă meca- nismul lui „simț enorm și văz monstruos” camuflează o criză a eului locutor, discursul devenind expresia aproape fizică a unei intemperanțe care-și caută antidotul într-o ficțiune violentă. Mărit, acest ridiculus mus relevă poten- țialul de violență și anarhie existent în subiectul pașnic al societăților democratice asemeni unei gene recesive care își așteaptă ora. Nae, personaj de care abundă opera lui Caragiale îl ipostaziază pe românul cu sentiment național în varianta sa disforică
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
sens îl întreține cu cel al lecturii derizive. Nu Nae trebuie luat în serios, - de altfel nimeni nu este pregătit să o facă - ci acea „gură de umbră” care s-a făcut auzită prin el, „obscuritatea” pe care textul o relevă, o obscuritate a epocii și care face din Caragiale contemporanul nostru. Acțiunea și Reacțiunea Farsa scrisă în 1880, Conu Leonida față cu reacțiunea, nu avea mari pretenții, însă nota absurdistă combinată cu pasiunea pentru politică, hybris-ul majorității perso- najelor
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
curiozitatea să viziteze galeria de anatomie de la Muzeul de Istorie Naturală de la Jardin de Plantes, galeria deschisă de Cuvier, ajunge la un moment dat la câteva rafturi destinate monstruozității, anomaliei biolo- gice. Există trei tipuri de monștri pe care-i relevă teratologia, știința fondată de către Étienne Geofroy Saint-Hilaire în primele decenii ale secolului al XIX-lea, unii dezvoltați în Y, în genere ființele cu două capete și un singur corp, cei dezvoltați în *, exemplarele cu un singur cap, dar două corpuri
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
și perenitatea bronzului a figurii emancipate eroic a lui Coriolan. La toate acestea se adaugă dimensiunea carismatică a personajului. Există două mo - duri de supraimpresionare a figurii personajului, unul care presupune imobilitatea statuară la scara ăecvestrăă a grandiosului, și-i relevă caracterul monumental, celălalt implică progresia și relevă caracterul ascensional și dina- mic al evoluției personajului până la un moment apogetic. În calitate de erou, studentul urcă treptele gloriei în drum spre apoteoză. Deloc întâmplător, și prin același efect rizibil catalizat retoric, eroul convoacă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
a lui Coriolan. La toate acestea se adaugă dimensiunea carismatică a personajului. Există două mo - duri de supraimpresionare a figurii personajului, unul care presupune imobilitatea statuară la scara ăecvestrăă a grandiosului, și-i relevă caracterul monumental, celălalt implică progresia și relevă caracterul ascensional și dina- mic al evoluției personajului până la un moment apogetic. În calitate de erou, studentul urcă treptele gloriei în drum spre apoteoză. Deloc întâmplător, și prin același efect rizibil catalizat retoric, eroul convoacă adunările la statuia lui Mihai Viteazul. Revendicarea
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
seriei de deformări care se vor succeda. Personajele invo- cate sunt Comandorul și Don Juan desprinse din piesa lui Tirso de Molina. Transferul simbolic de libidou revo- luționar de la mase la un public feminin cum sugerează invocarea lui Don Juan relevă o observație interesantă și anume că există un eros deturnat și sublimat în discursul politic și că energiile sunt captate prin discurs atât la nivelul maselor studențești cât și a publicului gazetei. „Coriolan îi strângea rândurile, o organiza, o îmbărbăta
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
că nu au unul, ci doar că acest conținut nu face obiectul unei investigații și nicidecum al unei autoscopii, practic nu contează în economia simbolică a narațiunii. Psihologia lui Coriolan Drăgănescu nu importă, iar Caragiale își plasează interesul în afara personajului, relevând cu complicitatea naratorului instrumentul prin care el devine un personaj public. Inte- resul naratorului, dar și al autorului se focalizează pe mecanismul prin care percepția publică asupra unui per- sonaj este dereglată metabolizând o contradicție prin care una și aceeași
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Totul este însă profund anti- caragialesc. Naratorul refuză la scenă deschisă acest final divulgându-i caracterul pur ficțional și implicit aerul de farsă. Este rama care redimensionează faptul anecdotic la scara unei ordini cosmice, unde cele două existențe sfă- râmate relevă dramatismul condiției umane etc. Naratorul vrea să vedem trucajul, să vedem strategiile discursive ale unui tip de literatură, literatura romantică, să observăm efectele și să trăim această dilatare a personajului prin intermediul stimulării și deopotrivă a simulării afectului. Apoi retrage minciuna
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
moral, în care face lista cronologică a isprăvilor și vitejiilor marilor lui strămoși, a[le] căror por- trete sunt atârnate în salonul unde s-au întâlnit cei doi rivali, regele Carlos și banditul Hernani.” Mai mult decât atât, Caragiale ne relevă și o serie de considerații estetice, printre care diferența dintre stil și manieră. Stilul apare acolo unde avem o logică a eveni mentelor, maniera este sesizată tocmai în artificialitatea minciunii romantice, a manipulării sentimentale, a inser ției neavenite a unui
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
a unui raport de agent polițienesc” eliminând tot ceea ce ține de stilul sublim. Stilul tuturor poeților celebri, iarăși poeți și nu prozatori sau dramaturgi, pentru că în această calitate îi evocă pro- zatorul nostru, este stilul literaturii romantice care manie- rizat relevă doar artificiile retorice. Există aici și o stilistică pe care dramaturgul român o respinge, una care acordă preponderență figurilor de stil. Încă odată, arta digresiunii romantice, retorica avântată, sublimitățile discursului sunt deja procedee uzate pentru Caragiale. În articolul O, Levant
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
care boxează retorii, sonorul oricărui rapel oratorico-demagogic. Inexistența noțiunii politice este compensată prin forța sunetului, materialitate pe care o accentuează derapajele discursive. Desigur, Caragiale deconstruiește în cheie ironică noțiunea politică de popor prin abundență sarcastică și derizorii plasări contextuale, îi relevă sonoritatea, dar și inconsistența, o face să sune pentru a releva cacofonia. În acest sens proza intitulată semnificativ Boborul este revelatoare cu atât mai mult cu cât poporul sau mai precis „boborul” apare ca subiect politic. „Boborul” se diferențiază de
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
compensată prin forța sunetului, materialitate pe care o accentuează derapajele discursive. Desigur, Caragiale deconstruiește în cheie ironică noțiunea politică de popor prin abundență sarcastică și derizorii plasări contextuale, îi relevă sonoritatea, dar și inconsistența, o face să sune pentru a releva cacofonia. În acest sens proza intitulată semnificativ Boborul este revelatoare cu atât mai mult cu cât poporul sau mai precis „boborul” apare ca subiect politic. „Boborul” se diferențiază de ceea ce Agamben consideră a fi masa exclușilor, a defavorizaților și rămâne
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Diaconescu, doamna Cecilia Pavugadi. Numele doamnei sugerează cheia muzicală a unei sinonimii onomastice generatoare de confuzie. Iar naratorul conchide : „Colegi, prieteni și cumnați...”. Alianța familială este întărită de cea afectivă și de cea instituțională. Citită cu atenție, fraza care urmează relevă două aspecte interesante : „Colegi, prieteni și cumnați... În această întreită calitate, cei doi camarazi ies de la cancelaria lor la șase ore seara și, sub aceeași umbrelă, pornesc pe Calea Victoriei la vale, să se abată pe la o băcănie ; trebuie să târguiască
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
legislație și a făcut obiectul unor ample dezbateri : pedeapsa capitală. Și aici sunt două accente esențiale prin care naratorul ne divulgă o parte din background-ul scenei discuționiste. Sensul semnelor citării care încadrează fraza „pentru prima oară în viața lui” relevă atât faptul că fraza îi aparține lui Lache, reluată aici la persoana a III-a, cât și faptul că enunțul ne pune în fața unei contradicții fundamentale. Contradicția constă în aceea că, în mod repetat, Lache utilizează fraza în măsură să
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
logie este vorba și acolo - criticul nu vede în Caragiale dramaturgul capabil să creeze „Avarul” sau „Mizantropul”, pentru că nu este constructiv, ci disolutiv prin caricatură, vervă, rizibil. Radu Stanca va încerca să demonteze tocmai această opinie, dialogul cu Ion Negoițescu relevând tensiu- nea ideatică care există între membrii Cercului. Întâlnirea lui Radu Stanca cu comedia lui Caragiale precum și considerațiile lui Ion Negoițescu privitoare la opera dramatică a acestuia constituie turnesolul prin care se poate decela identitatea cerchistă pusă destul de rigid și
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]