9,893 matches
-
în lucrările sale de istorie a românilor. Cronică această a fost văzută și de către alți locuitori ai satului. Din această cronică s-a aflat că de-a lungul timpului (sec. XVI-XVII), noii veniți în sat, nu erau primiți direct în vatra satului, ci erau dirijați pe o vale situată la circa doi kilometri, numită și astăzi Valea Ungrișoarei, și numai ulterior, după ce făceau dovadă bunei purtări, convingând mai marii satului că sunt hărnici și cinstiți, dobândeau dreptul de a se stabili
Ungra, Brașov () [Corola-website/Science/300978_a_302307]
-
specific caselor satului, element care amintește de tradiția arhitectonica occidentală. Porțile caselor sunt vopsite în concordanță cu obloanele și soclul caselor. Predomina culori precum albul, maroul, verdele și combinațiile pastel, într-o alăturare elegantă. Sărbători tradiționale: Stradă Românilor reprezintă vechea vatra pe care s-au stabilit și au trăit românii. Istoria ei este strâns legată de evoluția comunității românești, sătul fiind la începuturi unul cu populație de origine etnică germană majoritară, populație colonizata în sudul și în nord-estul Transilvaniei începând cu
Ungra, Brașov () [Corola-website/Science/300978_a_302307]
-
Jugureanu a fost desființată și inclusă în comuna Ulmu, care a fost arondată județului Brăila, reînființat. Singurul obiectiv din comuna Ulmu inclus pe lista monumentelor istorice din județul Brăila ca monument de interes local îl constituie crucile de piatră din vatra fostei biserici din satul Ulmu. Ele sunt clasificate ca monument memorial sau funerar.
Comuna Ulmu, Brăila () [Corola-website/Science/300994_a_302323]
-
și Crîngeni (sat dispărut în a doua jumătate a secolului al XVII-lea datorită incursiunilor turcești). În a doua jumătate a secolului al XVII-lea și satul Băcălești dispare datorită vitregiilor vremii. În urmă Războiului de Independență din 1877, pe vatra fostului sat Băcălești se înființează satul Rata cu locuitori împroprietăriți din satul Măldăieni, participanți la război. Denumirea satului vine de la ratele sălbatice ce se aflau în număr mare pe bălțile satului. În anul 1892, lângă satul Rata se reînființează satul
Comuna Călmățuiu de Sus, Teleorman () [Corola-website/Science/301790_a_303119]
-
satele învecinate. Cele două sate, Băcălești și Rata se unesc și formează un singur sat cu numele de Băcălești începând cu anul 1968, când are loc nouă împărțire administrativ-teritorială a țarii. Satul Ionașcu ia ființă în anul 1895 prin întinderea vetrei de case a comunei Bășești. Denumirea satului provine de la boierul Ionașcu de la Slatina, care stăpânea această moșie. Datorită faptului că boierul a vandut o parte din moșie cu un preț redus unor locuitori din satul Bășești, în semn de recunoștință
Comuna Călmățuiu de Sus, Teleorman () [Corola-website/Science/301790_a_303119]
-
în documentele vremii, așa cum ne prezintă Petri Mór în lucrarea sa "Szilagyi varmegye monographiaja" (Monografia comitatului Sălaj) publicată în Zalău, 1904, ne pomenesc de "Karika" în 1475, iar în 1543, "Karyka și Kadika". După cum se știe de către mulți dintre locuitori, vatra satului a fost mutată timp de 80 de ani în locul numit ,Satul bătrân” începând cu anul 1681, după care sătenii s-au reîntors treptat pe vechea și actuala sa vatră. În secolele următoare, satul apare sub denumirea maghiară de "Karika
Creaca, Sălaj () [Corola-website/Science/301788_a_303117]
-
Karyka și Kadika". După cum se știe de către mulți dintre locuitori, vatra satului a fost mutată timp de 80 de ani în locul numit ,Satul bătrân” începând cu anul 1681, după care sătenii s-au reîntors treptat pe vechea și actuala sa vatră. În secolele următoare, satul apare sub denumirea maghiară de "Karika" iar atunci când se face referire la denumirea românească, numele este "Craca" sau "Creaca." Primele date despre populație și structura sa au început să apară la începutul secolului al XVIII-lea
Creaca, Sălaj () [Corola-website/Science/301788_a_303117]
-
au fost finalizate sub domnia împăratului Iosif al II lea de la care își trag și numele: hărți iosefine. Se observă pe această hart, așa cum am mai spus înainte, că satul Creaca își avea locația pe valea Pietrii, în ,Satul Bătrân”. Vatra satului a fost mutată acolo din cauza numeroaselor distrugeri ce au fost cauzate de războaiele dintre armată și curuți (haiduci), satul fiind așezat la întretăierea unor drumuri importante, fiind expus tuturor stihiilor. Pe locul unde a fost satul înainte și unde
Creaca, Sălaj () [Corola-website/Science/301788_a_303117]
-
a fost satul înainte și unde este și acum a mai rămas, așa cum se vede pe hartă, doar un han (wirthaus). Această ,bejenie” a durat mai bine de 80 de ani după care locuitorii au început să revină pe vechea vatră a satului. Revenirea a fost una de durată, s-a întins pe o perioadă mare de timp, bătrânii își amintesc și acum de poveștile părinților și bunicilor lor despre ultimii locuitori ai ,satului Între anii 1784-1787 autoritățile austriece fac un
Creaca, Sălaj () [Corola-website/Science/301788_a_303117]
-
locuitori din care 1159 români, 11 maghiari și 39 de alte naționalități. În secolul 18 majoritatea sesiilor iobăgești erau înșirate de-alungul văii Cizerului, cu câteva excepții pe "Valea Așului" și pe "Valea Rupturii". Harta iosefină, din jurul anului 1770, surprinde atât vatra veche de pe vale cât și o extensie spre Boianu Crasnei, limitată spre răsărit de "„ulița lu Cojoc”". Din aceasta coborau în vale "„ulița Dumii”", "„a Vesii”", și probabil cea "„a Mărceștilor”". Migrarea spre răsărit a așezării s-a accentuat odată cu
Cizer, Sălaj () [Corola-website/Science/301785_a_303114]
-
în mod natural de sub mal, au fost amenajate prin canalizării și bazine de piatră, dându-le diferite denumiri: ”la țuțurcă”, sau „fântâna lui Tudorce”, după numele celui care a amenajat-o, ceea ce a contribuit la formarea nucleului acestei așezării omenești. Vatra satului a fost pe malul dinspre nord al bălții Suhaia, până în anul 1930, când au început să se facă modificări ale vetrei satului, locuitorii mutându-se la șes, în câmpie de-a lungul șoselei Zimnicea -Tr.Măgurele. În perioada 1960-2004
Comuna Fântânele, Teleorman () [Corola-website/Science/301801_a_303130]
-
lui Tudorce”, după numele celui care a amenajat-o, ceea ce a contribuit la formarea nucleului acestei așezării omenești. Vatra satului a fost pe malul dinspre nord al bălții Suhaia, până în anul 1930, când au început să se facă modificări ale vetrei satului, locuitorii mutându-se la șes, în câmpie de-a lungul șoselei Zimnicea -Tr.Măgurele. În perioada 1960-2004, comuna a fost transformată în sat, aparținând de comuna Suhaia. La data de 18 aprilie 2004 s-a înființat comuna Fântânele, prin
Comuna Fântânele, Teleorman () [Corola-website/Science/301801_a_303130]
-
1538), Căpâlna (1437), Dobrocina (1569), Fodora (1508), Frâncenii de Sus (1592), Glod (1538) și, mult mai târziu, Gura Vlădesei(1913). Satul Căpâlna este așezat de veacuri pe malul drept al Someșului, la circa 18 km de Dej, spre nord, deși vatra inițială a satului a fost pe Valea Maotei. Epoca Bronzului Pe teritoriul satului, cel mai vechi obiect - o brățară din bronz cu diametrul de cca 4,5 cm ornamentată cu linii paralele s-a descoperit în zona Gura Vlădesei, aflată
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
săi din Gura Vlădesei (Ionac Vasile și Mihai) în Groapa Malului deasupra drumului în anii 1970. Se apreciază că zona este locuită încă din neolitic, o așezare E-neolitică fiind semnalată la confluența Văii Căpâlniței cu Valea Mautii. Vestigiile unei vetre de foc au fost găsite la cca 8 m adâncime în timpul săpării fântânii din curtea lui Ionac Gavriș din Gura Vlădesei. Presupunem că aparțin unei așezări din Epoca Bronzului sau mai veche.La Podul Gogoronii, sau Casa Uriașilor, avem mărturii
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
terasamentul căii ferate someșene, lucrări la care iau parte din plin locuitori ai satului. Bruma de câștig realizată se observă imediat în îmbunătățirea ușoară a nivelului de trai. Pe la 1890 nu mai găsim nici un descendent din familiile întemeietoare pe vechea vatră a satului din Maotea. 1901-1907 Se explotează pădurea seculară a domeniului Gherla. Despădurirea duce la dispariția lacurilor din pădure (Lacul Faurilor din Vlădeasa, Lacul Negru etc.). 1914-1918 În primul război mondial din Căpâlna participă 93 de combatanți din care 23
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
porci și păsări, găbănașul și fântână . La acestea se adaugă mai recent și bucătăria de vară . Numărul construcțiilor din gospodărie este diferit în funcție de starea materială și socială a oamenilor . În trecut unde terenurile cultivabile se aflau la distanțe mari în raport cu vatra satului gospodăria cuprindea și o colibă la hotar. Tot componente ale gospodăriei sunt și fârciturile cu fan ce sunt făcute lângă sura ori în aproperea grajdurilor. Portul popular femeiesc , așa cum este surprins în fotografiile din casele familiilor din Luminișu, cuprindea
Luminișu, Sălaj () [Corola-website/Science/301806_a_303135]
-
a fost descoperit cel mai vechi tezaur de aur masiv din România. Cântărește 780 grame, datează din perioada neoliticului și întruchipează idoli antropomorfi, simboluri ale fertilității. Pe teritoriul extravilan al acestui sat se găsește marele castru roman Porolissum. În trecut, vatra satului a fost mult mai aproape de Brebi. Actuala vatră datează de acum aproximativ 200 de ani. În 1928 satul avea 237 case și 708 locuitori (majoritatea români). Sub aspectul limbii, moigrădenii se încadrează în subdialectul crișan. În sat a existat
Moigrad-Porolissum, Sălaj () [Corola-website/Science/301812_a_303141]
-
masiv din România. Cântărește 780 grame, datează din perioada neoliticului și întruchipează idoli antropomorfi, simboluri ale fertilității. Pe teritoriul extravilan al acestui sat se găsește marele castru roman Porolissum. În trecut, vatra satului a fost mult mai aproape de Brebi. Actuala vatră datează de acum aproximativ 200 de ani. În 1928 satul avea 237 case și 708 locuitori (majoritatea români). Sub aspectul limbii, moigrădenii se încadrează în subdialectul crișan. În sat a existat o biserică de lemn, construită în 1730. După mutarea
Moigrad-Porolissum, Sălaj () [Corola-website/Science/301812_a_303141]
-
datează de acum aproximativ 200 de ani. În 1928 satul avea 237 case și 708 locuitori (majoritatea români). Sub aspectul limbii, moigrădenii se încadrează în subdialectul crișan. În sat a existat o biserică de lemn, construită în 1730. După mutarea vetrei, biserica a fost adusă pe ultimul ei amplasament în 1783. Din păcate această biserică de lemn a ars complet într-un incendiu devastator la sfârșitul secolului al XX-lea. O nouă biserică s-a construit în anii următori prin eforturile
Moigrad-Porolissum, Sălaj () [Corola-website/Science/301812_a_303141]
-
pe drumul european E 70 București - Craiova - Timișoara, care trece prin doua importante orașe teleormănene, Alexandria (reședința actuală a județului) și Roșiorii de Vede (important nod de cale ferată, pe terasa de pe partea dreaptă a râului Vedea. Suprafața comunei (atât vatra satului cât și moșia) măsoară 7700 hectare (77 km²). Moșia comunei Peretu face parte din Câmpia Boianului, numită și Câmpia Călmățuiului, și împreună cu câmpia Găvanu-Burdea (aflată pe malul stâng al râului Vedea), fac parte din marea Câmpie Română. Resursele de
Comuna Peretu, Teleorman () [Corola-website/Science/301820_a_303149]
-
Oprea, cu frații și cu ceață lor, Ocina Nenciulești”. Se spune ca satul ar fi existat încă de prin sec. al XV-lea pe valea Urluiului, în apropierea actualului sat Bogdana, dar locuitorii au decis să se mute pe actuala vatra, aducându-și și biserica de lemn, împreună cu preoții Ianciu și Radu. Vechea biserică a funcționat până când a început construirea actualei biserici, cu hramul „Sf. Paraschiva”, pe care au ridicat-o în doi ani.Înființată prin Legea 335 din 8 iulie
Comuna Nenciulești, Teleorman () [Corola-website/Science/301816_a_303145]
-
plural), pentru resturi vegetale mărunte de paie, bețe de floarea-soarelui etc., în sensul de murdărie. În portul sătenilor din Plopi intră obiecte de vestimentație și încălțăminte precum: pieptarul, fota, ia, călțunii. În perioada comunistă (anii 70), a fost descoperit în vatra satului, cu ocazia muncilor agricole, unul dintre cele mai mari tezaure de monede turcești timpurii, format din 211 piese, bătute în a doua jumătate a sec. XV și primele două decenii ale sec. XVI. În anul 1993 s-a descoperit
Plopi, Teleorman () [Corola-website/Science/301823_a_303152]
-
Crasna. Acesta se află la o distanță de 37 km. față de municipiul Zalău și 35 de km. față de orașul Șimleu Silvaniei. Localitatea a fost atestată documentar pentru prima dată în anul 1481 însă vechimea ei poate fi mult mai mare. Vatra satului este adunată pe Valea Priei. Pe vale, la intrarea și ieșirea din sat este marcată câte o moară. Pe deal, pe malul stâng, stă vechea biserică de lemn construită în anul 1750. La sud de sat domină Măgura Priei
Pria, Sălaj () [Corola-website/Science/301824_a_303153]
-
cu brâu alveolar și un fragment de fructieră lucrat la roată dintr-o pastă fină cenușie, nisipoasă, aparțin civilizației dacice clasice (sec. III-IV d. Hr). În “Campania 2000” a Muzeului de Istorie și Artă din Zalău s-au găsit, în vatra veche a satului, pe șes, fragmente ceramice care țin de o locuire. Cercetătorii zălăuani susțin că satul s-ar putea să fi fost distrus de tătari, în invaziile acestora din sec. XIII . Anul 1458, când apare prima informație scrisă despre
Marin, Sălaj () [Corola-website/Science/301808_a_303137]
-
apa potabilă curentă. În ianuarie 2008 se dă în folosință Centrul de Zi pentru Copii aflat în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sălaj. La sfârșitul lunii decembrie 2012 a apărut Monografia satului Marin, sub titlul „Marinul - vatră românească a Sălajului”. Autori: Conf. univ. dr. Aurel MAXIM, Prof. Petru MAXIM și Prof. Teodor ȘANDOR. Lansarea cărții a avut loc în cadrul festivității FIII SATULUI MARIN - ediția a II-a - pe data de 6 ianuarie 2013, la Biserica Ortodoxă „Sfinții
Marin, Sălaj () [Corola-website/Science/301808_a_303137]