9,900 matches
-
militantism și veracitate", astfel poate fi descrisă zbaterea de aripi a istoriografiei interbelice românești (clio inter arma) (Zub, 1989, pp. 256, 83). Plasăm în sarcina capitolului următor rolul de a arăta modul în care memoria națională românească se configurează pe coordonatele definite de acest conflict deschis între viziunea explicit naționalistă și concepția critică asupra trecutului național. Înainte de a scruta prefacerile aduse de interbelic în gestionarea politică a trecutului românesc, considerăm oportună zăbovirea prilejuită de întocmirea, în acest punct al analizei, unui
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
al reflecției cultural-ideologice, respectiv naționalismul critic al reflecției istoriografiei profesioniste) își au reflexiile în literatura didactică prin intermediul căreia se configura memoria națională. Aceasta din urmă se definește atât într-o formulă radical naționalistă (de ex: Constantinescu, 1928), cât și pe coordonatele istoriografiei critice stabilite de "școala nouă" (Giurescu, 1937). Discursul istoriografic difuzat prin manualele școlare evoluează astfel simultan în două registre paralele ale gamei discursive a naționalismului: i) discursul în naționalismul major (fanatismul naționalistic), în dedesuptul căruia răzbat notele unui ii
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
analiză intențională este și ideea de unitate, toate cele trei provincii românești unindu-și forțele militare în vederea îndeplinirii scopului îndoit al eliberării naționale și spirituale de dușman. Independența. Ideea puternic saturată simbolic de independență își continuă impetuos cariera pe aceleași coordonate stabilite în perioada anterioară. Alături de tema unității, motivul independenței capătă o importanță sporită. În fapt, întreaga istorie națională este concepută a fi funcție de oscilațiile independenței politice: "Istoria națională arată etapele străbătute pentru realizare, întâi pe baza unor obscure instincte, apoi
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
din România înființat în ianuarie 1945 (Roller, 1952, p. 704). Dintre cele două expresii ale unității, realizarea unității sindicale este privilegiată în fața reunificării național-teritoriale. Elementele prezentate sunt suficiente pentru a cauționa concluzia că ideea de unitate a fost redefinită de pe coordonate naționale într-un sistem de referință socialist. Unitatea națională a fost astfel convertită în "unitate sindicală", în același timp în care "poporul român" a fost redefinit ca "popor muncitor" (Roller, 1952, pp. 701, 752). În aceeași direcție în care naționalismul
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
tot mai pregnant, Partidul și-a asumat sarcina nu doar de avangardă politică a revoluționarismului socialist, ci și rolul de avangardă a reflecției istoriografice, decretând versiunea oficială a trecutului românesc lucrată în Biroul Permanent al CC. Restructurarea memoriei naționale pe coordonate indigene a fost influențată hotărâtor și de o altă evoluție, de data aceasta localizată în avangarda culturală (operând, desigur, tot sub strânsa supraveghere a Partidului). Este vorba despre apariția protocronismului românesc, curent cultural sub care s-a reorganizat autohtonismul național
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
geniului național exprimat în istorie au o relevanță istorică nemijlocită, fiind dispozitive tematico-discursive de modelare a memoriei naționale într-un cadru protocronist. Celelalte laitmotive, cu accente mai pregnant culturale decât istorice, au contribuit indirect la reformularea memoriei istorice românești pe coordonatele autohtone stabilite de doctrina național-comunismului. Excavarea protocronistă a pionieratelor culturale autohtone din gloriosul trecut național avea să corecteze "conștiința retardatară" generată de "blestematul complex de inferioritate" (Papu, 1977, p. 9) care apasă asupra sinelui colectiv românesc. Conștiința superiorității culturale românești
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Cert este că literatura religioasă a cunoscut o creștere spectaculară în noul climat spiritual configurat în urma prăbușirii ateismului oficial de stat promovat de autoritățile comuniste. Totodată, Biserica Ortodoxă Română, odată emancipată din chingile controlului partinic, s-a redefinit pe vechile coordonate identitare și doctrinare ale românismului ortodoxist. În timpul regimului comunist, ca reacție defensivă la politica de ateizare promovată de noile autorități statale ostile bisericii ca instituție socială și religiei ca Weltanschauung și praxis liturgic, BOR și-a revizuit doctrina și misiunea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Doar H. Daicoviciu et al. (1991), ca expresie reziduală a discursului comunist, mai folosește sistemul laic "î.e.n." și "e.n.". Fie că se recurge la formula "î.Chr.", fie la cea de "î.Hr." sau "î.H.", istoria românilor este reinstalată pe coordonatele timpului religios. O a doua revenire vizează reluarea sintagmei "Istoria românilor" în detrimentul "Istoriei României" din titlurile manualelor școlare. Apoi, din nou cu excepția manualului lui H. Daicoviciu et al. (1991), care aparține structural perioadei comuniste chiar dacă temporal a fost publicat după
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
cu adevărat, pentru că istoricii din vremea respectivă obișnuiau să amestece adevărul cu ficțiunea" (Mitu et al., 1999, p. 16). Unitatea I. Discursul monofonic (1991-1997). Retorica unității totale românești (geografică, etnică, limgvistice, de destin politic, trans-istorică etc.) a continuat pe aceleași coordonate fixate de discursul național-comunist. Propensiunea autohtonistă a discursului identitar românesc face ca principiul totalizant al unității să fie aplicat și civilizației dacice, apreciată ca un monument al unității civilizaționale. Civilizația dacică este "remarcabil de unitară pe întreg teritoriul locuit de
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
altor "zece mii de eroi [care au plătit] "tributul de sînge" la Grivița, Rahova și Smîrdan" (Manea și Teodorescu, 1993, p. 6). În afară de aceste epurări punctuale și completări specifice, discursul cu privire la independența național-politică și social-populară se desfășoară în linii mari pe coordonatele stabilite de istoriografia național-comunistă. II. Discursul polifonic (post-1998). Direcția conservatoare a vechii gărzi istoriografice a reprodus aceeași retorică a luptei naționale de independență ca principiu fundamental al istoriei românilor. În aceleași cadențe discursive ale istoriei eroizante, I. Scurtu et al
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
astfel ca principiu politic al noii etici europene a memoriei (Olick și Coughlin, 2003, p. 38). Proiectul politic al Uniunii Europene își construiește propria sa identitate și memorie continentală, înrădăcinate în baza unor "relații postnaționale cu trecutul" definite pe două coordonate centrale: i) prima vizează conținutul experiențial al memoriei, centrată fiind pe comemorarea unei moșteniri comune a europenilor. Ceea ce particularizează memoria europeană postnaționalistă de memoriile tradiționale ale statelor naționale este faptul că prima se axează preponderent pe un moment fondator negativ
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
a europenilor. Ceea ce particularizează memoria europeană postnaționalistă de memoriile tradiționale ale statelor naționale este faptul că prima se axează preponderent pe un moment fondator negativ, Holocaustul fiind evenimentul traumatic ce stă la baza memoriei și identității europene; ii) a doua coordonată ține nu atât de conținut cât este dată de existența unui ethos european al aducerii aminte înlăuntrul căruia rezidă imperativul moral al "politicii regretului" (Nienass, 2013). Politica românească a regretului. Restructurări ale memoriei naționale. Statul român s-a racordat cu
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
ca o "cetate asediată", a realizărilor intelectuale ca înaintări pe "frontul" culturii etc., sunt folosite ca instrumente expresive predilecte pentru a da sens trecutului românesc. Toată această retorică războinică slăbește puternic în intensitate, pe măsură ce discursul despre trecut se regrupează pe coordonatele definite de politica europeană a regretului, care exclude din capul locului elogiul războiului. De la factualism dogmatic apodictic la reflexivitate istoriografică. O a doua deplasare este detectabilă în trecerea de la factualism dogmatic apodictic (care fixa, fără a lăsa nici cea mai
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
a poporului român de a răzbi împotriva "teroarei istoriei" și de a-și împlini destinul național (i.e., unitate politică a tuturor românilor în cadrul statului-națiune). După cum au evidențiat numeroși analiști ai istoriei politice, crezul mesianic a însuflețit mișcarea naționalistă pe toate coordonatele geografice pe care aceasta s-a manifestat, asigurându-i propulsia pe toată durata secolelor XIX și XX. Fără a atinge cote universale precum cele la care ajunge mesianismul polonez în versiunea lui Adam Mickiewicz (pentru care Polonia suferindă era portretizată
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
mitul, ca discurs polifonic, este reprezentat de sfera circumscrisă unui cub; * laturile cubului înscris în sferă reprezintă universaliile ontologice apa, pământul, focul, aerul; * vârfurile triunghiului înscris în fețele cubului (laterale, bază) sunt definite de structurile de semnificație ritul, ritualul, ceremonialul. Coordonatele spațio-temporale ale mitului sunt reprezentate de dans și de muzică. Interferența notațiilor ritmice construiesc, în același timp, un spațiu temporal, dar și o temporalitate spațială. "Categorie a imaginarului" 105, mitul se structurează polifonic, instanțele discursive fiind realizate de text, muzică
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
din an, ajunge în poziție de echilibru la echinocțiul de toamnă, este înghițit apoi de forțele întunericului și nopții, îmbătrânește și moare, dar renaște la solstițiul de iarnă.85 b. Imaginea spațiu-timp Prin rit, semnificația arhetipală este valorificată din perspectiva coordonatelor spațio-temporale, consacrând socialul. Metamorfozele soarelui consacră riturile de trecere, împlinind destinul social ca destin cosmic. Recuperarea anuală a timpului mitic, primordial, și abolirea timpului profan este posibilă printr-un complex ritualic ce presupune o moarte și o înviere, ipostaziate simbolic
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
56 Florea Bobu Florescu, Paul Petrescu, Paul H. Stahl, Arta populară de pe Valea Bistriței, Editura Academiei RSR, București, 1969, pp. 10-11. 57 Informator, Țaran Viorel, sat. Colacu, comuna Fundu Moldovei, județul Suceava, 70 de ani. 58 v. Mihai Camilar, Sadova coordonate etnografice, în vol. Sadova, "Satul cu oameni frumoși", Însemnări monografice, coordonator Gheorghe Rusu, Editura " Biblioteca Miorița", Câmpulung Bucovina, 1999, pp. 76-82. 59 Ion Aflorei, Crâmpei de fapte și vorbe la Obârșiile Sucevei, Editura Amadoros, Câmpulung Moldovenesc, 2005, p. 95. 60
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
respirația soartei rele. 73 Ibidem, p. 169. Se spunea că duhurile rele intră în clădirile chineze prin acoperiș. Pentru a le alunga, acoperișurile Palatului Imperial erau împodobite cu statuete ocrotitoare, precum cele înfățișând cai înaripați." 74 v. Mihai Camilar, Sadova coordonate etnografice, Op. cit., p. 80. 75 v. Petru Caraman, Studii de folclor, vol. II, Ediție îngrijită de Viorica Săvulescu, Studiu introductiv și Tabel cronologic de Iordan Datcu, Editura Minerva, București, 1988, Troisième partie, Le rôle du foyer dans la coutume du
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
O deprindere care ne împiedică să vedem că în numeroase situații de viață folosim fără inconveniente noțiuni care nu sunt exacte. Pentru a indica cuiva unde să ne întâlnim sau unde să mă aștepte nu este necesar să-i dau coordonate spațiale bazate pe măsurători precise. O indicație destul de vagă va fi adecvată scopului. Toți știm cât de bine funcționează exprimări de acest fel. Avem totuși tendința de a trece cu vederea ceea ce stă în fața ochilor noștri. Iată de ce reamintirea și
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
a evidenția dinamica gestualității, subliniind sensuri și semnificații diferite. Pentru a interpreta plenar gestul, am prezentat o gamă largă de accepțiuni, fiecare propunând o grilă de lectură și de interpretare proprie: * accepțiunea biologică susține caracterul înnăscut al gestului indiferent de coordonatele de timp, loc, cultură la care ne raportăm, datorită zestrei biologice comune; * accepțiunea etologică evidențiază caracterul universal al gestului, iar explicațiile sunt centrate pe originea evolutivă a unor gesturi care poate fi urmărită până în trecutul nostru primitiv; * accepțiunea psihologică valorifică
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
în spațiul școlii. Prin intermediul unor imagini și texte, acestea menționează trăsături și activități desfășurate de personaje care reproduc modele tradiționale referitoare la feminitate sau masculinitate. În concluzie, putem rezuma ideile cheie ale accepțiunii biologice: gesturile fundamentale sunt înnăscute, indiferent de coordonatele de timp, zona geografică și cultura la care ne raportăm, iar factorii biologici precum constituția morfo-fiziologică, temperamentul, genul și vârsta, starea sănătății fizice și psihice etc. pot influența gestica unei persoane. 1.5. Accepțiunea etologică Un alt aspect cercetat se
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
de semnificație despre locutor, În general, nu despre semnificația unui anumit enunț produs de către acesta . Prin Contextul fizic înțeleg atât lumea obiectuală și evenimențială reală În care se găsesc cei doi actanți În momentul schimbului verbal cât și cele două coordonate fundamentale ale actului de vorbire: timpul și locul unde acesta se desfășoară. Această lume are centrul În aici-ul și acum-ul discursului și se Întinde pe distanța permisă de capacitățile perceptive umane. Numai În acest context capătă sens cuvinte
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
motivațiilor, a capacității de stocaj În memorie, a temperamentului, a concepției generale, a apartenenței receptorilor și emițătorilor la un anumit mediu etc” <ref id=”80”> Ibid., p. 60 referință </ref> . Această perspectivă asupra situației permite identificarea a ceea ce autoarea numește coordonate interne, unde se includ particularitățile organice, mijloacele fiziologice personale, caracteristicile de organizare psihică, datele temperamentale <ref id=”81”> Ibid., p. 90 referință </ref>. Aceleași semne-vehicul puse În raporturi inedite, atât cu alte semne verbale, cât mai ales cu semne para
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
psihică, datele temperamentale <ref id=”81”> Ibid., p. 90 referință </ref>. Aceleași semne-vehicul puse În raporturi inedite, atât cu alte semne verbale, cât mai ales cu semne para și non verbale, raporturi create printr-o combinație unică și irepetabilă a coordonatelor interne, creează sensuri unice ale enunțurilor ce pot fi interpretate optim doar În contextul general al producerii lor și doar de către receptorul căruia enunțul i-a fost, intenționat, adresat. Emițătorul și receptorul capătă o greutate mult mai mare În procesul
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
ca entități psihice. Mesajele care se vehiculează Între P și B, În Înregistrarea nr.1 , sunt afectate dramatic de toate cele trei tipuri de context identificate de TS Cazacu: general, al emițătorului și al receptorului. Fără a lua În considerare coordonatele interne și stările psihice ale participanților la actul de comunicare, mesajele ar fi departe de Încărcătura lor reală. Voi Încerca să arăt, prin acest exemplu, că emițătorul nu utilizează, În scopul asigurării cooperării cu interlocutorul său, la maximum, datele contextului
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]