9,535 matches
-
1.37%), 12 evrei, 1 găgăuz și 61 de altă naționalitate. La 1 ianuarie 1940, din cei 3.456 locuitori ai satului, 1.962 erau ruși (56.77%), 1.474 români (42.65%), 12 evrei și 8 bulgari. În perioada interbelică, satul s-a aflat în aria de interes a activiștilor bolșevici din URSS, aici existând un comitet revoluționar clandestin. Mai mulți săteni au participat la Răscoala de la Tatarbunar din 1924, organizată de bolșevicii din URSS. În urma înăbușirii revoltei, 31 localnici
Câșlița-Dunăre, Ismail () [Corola-website/Science/318405_a_319734]
-
de până la primul război mondial, s-au intensificat nemulțumirile țăranilor săraci cauzate de lipsa pământului. După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Erdec-Burnu a făcut parte din componența României, în Plasa Bolgrad a județului Ismail. În perioada interbelică, satul a purtat și denumirea de Ion Gheorghe Duca, după numele omului politic liberal Ion Gh. Duca. Pe atunci, majoritatea populației era formată din români. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 3.291 locuitori din sat
Erdec-Burnu, Ismail () [Corola-website/Science/318407_a_319736]
-
de ruși. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 985 locuitori din sat, 921 erau români (93.50%), 37 ruși (3.76%), 13 bulgari (1.32%), 13 găgăuzi (1.32%), 3 polonezi și 1 german. În perioada interbelică, satul s-a aflat în aria de interes a activiștilor bolșevici din URSS, aici existând un comitet revoluționar clandestin în legătură cu cel din orașul Chilia Nouă. Mai mulți săteni au participat la Răscoala de la Tatarbunar din 1924, organizată de bolșevicii din
Pocrovca-Nouă, Ismail () [Corola-website/Science/318406_a_319735]
-
ruși (17.07%), 9 evrei și 4 bulgari. La 1 ianuarie 1940, din cei 1.769 locuitori ai satului, 1.381 erau români (78.07%), 196 ruși (11.08%), 78 polonezi, 2 evrei și 112 de altă etnie. În perioada interbelică, Eschipolos a fost o mică stațiune balneară de interes local, pe marginea apuseană a lacului Sasic. Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939), Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța au fost anexate de către URSS la 28 iunie 1940. După ce Basarabia
Eschipolos, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318475_a_319804]
-
Ucrainei independente. În prezent, satul are 1.232 locuitori, în proporții mari români (moldoveni) și ucraineni. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației comunei Eschipolos era vorbitoare de română (%), existând în minoritate și vorbitori de ucraineană (%), rusă (%) și bulgară (%). În perioada interbelică, populația românească era majoritară în acest sat. Deși proiectul "Ghidul școlilor românești de pretutindeni", alcătuit de Departamentul pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României în 2007, menționa că la Eschipolos se afla o școală în
Eschipolos, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318475_a_319804]
-
și români. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 4.397 locuitori din sat, 4.281 erau bulgari (97.36%), 37 ruși (0.84%), 30 români (0.68%), 17 evrei, 7 greci și 2 găgăuzi. În perioada interbelică, satul s-a aflat în aria de interes a activiștilor bolșevici din URSS, aici existând un comitet revoluționar clandestin condus de A.V. Arghirov și S.N. Iancev. Mai mulți săteni au participat la Răscoala de la Tatarbunar din 1924, organizată de
Deljiler, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318487_a_319816]
-
ucraineni, existând și o comunitate mică de români. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 1.691 locuitori din sat, 1.629 erau ucraineni (96.33%), 43 români (2.54%), 6 evrei și 1 rus. În perioada interbelică, satul s-a aflat în aria de interes a activiștilor bolșevici din URSS, aici existând un comitet revoluționar clandestin. Mai mulți săteni au participat la Răscoala de la Tatarbunar din 1924, organizată de bolșevicii din URSS. După înăbușirea revoltei, au fost
Tropoclo, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318472_a_319801]
-
3.432 locuitori din sat, 3.069 erau ucraineni (89.42%), 287 ruși (8.36%), 38 evrei (1.11%), 13 români (0.38%), 6 bulgari, 3 polonezi, 3 găgăuzi și 1 sârb. Aici a existat o stațiune maritimă. În perioada interbelică, satul s-a aflat în aria de interes a activiștilor bolșevici din URSS, aici existând un comitet revoluționar clandestin. Mai mulți săteni au participat la Răscoala de la Tatarbunar din septembrie 1924, organizată de bolșevicii din URSS. Comisarul A.I. Kliușnikov (Nenin
Zolocari, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318484_a_319813]
-
locuitori ai satului, 3.212 erau ruși (96.25%), 55 români (1.65%), 45 evrei (1.35%), 9 bulgari, 6 polonezi, 5 germani și 5 de altă etnie. În sat a funcționat o judecătorie și un oficiu telefonic. În perioada interbelică, satul s-a aflat în aria de interes a activiștilor bolșevici din URSS, aici existând un comitet revoluționar clandestin condus de Andrei Stețenko (А.Е. Стеценко), care distribuia pliante și strângea bani pentru acțiunile subversive desfășurate. Mai mulți săteni au
Cișmele, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318485_a_319814]
-
14 evrei, 9 bulgari și 2 polonezi. La 1 ianuarie 1940, din cei 3.980 locuitori ai satului, 2.242 erau ruși (56.33%), 1.652 români (41.51%), 52 polonezi (1.31%), 22 evrei și 5 bulgari. În perioada interbelică, satul s-a aflat în aria de interes a activiștilor bolșevici din URSS, aici existând un comitet revoluționar clandestin. Membrii organizației comuniste din sat au menținut legături strânse cu organizația din Chilia Nouă, distribuind pliante în care făceau propagandă pentru
Nerușai, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318474_a_319803]
-
ruși (2.86%), 11 ucraineni (0.73%), 4 bulgari, 1 polonez și 1 grec. La 1 ianuarie 1940, din cei 1.682 locuitori ai satului, 1.642 erau români (97.62%), 38 ruși (2.26%) și 2 bulgari. În perioada interbelică, Borisăuca a fost o mică stațiune balneară, situată pe marginea lacului Sasic. Aici erau tratate boli precum reumatismul, afecțiuni genitale interne la femei, afecțiuni nervoase, boli de piele, sifilis, tuberculoze (cu excepția celei pulmonare). În tratament se folosea apa cu o
Borisăuca, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318476_a_319805]
-
spre nemulțumirea scriitorului. Cauza principală a eșecului a constituit-o neînțelegerea de către regizor a esenței romanului, realizând „o tristă melodramă, care provoca râsul, fiindcă actorii germani jucau roluri de țărani români vorbind cu accent berlinez” (potrivit lui Ion I. Cantacuzino). Filmul interbelic nu s-a păstrat, dar lucrările de specialitate îl consideră a fi primul film sonor românesc. După mai mult de 50 de ani de la prima ecranizare a sa, romanul lui Liviu Rebreanu i-a trezit interesul cineastului Sergiu Nicolaescu. Acesta
Ciuleandra (film din 1985) () [Corola-website/Science/320403_a_321732]
-
lui Dobrică Marinescu. A avut mai mulți frați: violoncelistul Alexandru Stănescu, pianistul Ion Stănescu, și cel mai mare, Gheorghe Stănescu, care a murit de tânăr. Într-o formulă "Trio-Stănescu" (Alexandru, Ion și Nicu) au concertat la Radio București în perioada interbelică, abandonând drumul început în Conservator. S-a născut în ziua de 20 mai 1903 la Ploiești. Începe să învețe vioara de la tatăl său, Gheorghe Stănescu, acesta fiindu-i și primul profesor. În perioada Primului Război Mondial învață de la fratele său, Gheorghe, care
Nicu Stănescu () [Corola-website/Science/320434_a_321763]
-
propagandei și în Ministerul afacerilor externe. De asemenea, a fost șeful delegației ucrainene care au fost în misiune la Riga Riga (1920), Geneva (1921 și 1922). În 1923 s-a reîntors la Lvivi după lichidarea guvernului din exil. În perioada interbelică, a fost membru al Comitetului Central al Asociației Naționale Democratice Ucrainene (1925-1939), președinte al Uniunii Barourilor Ucrainene și director de bancă. În această perioadă a scris lucrări științifice precum „Istoria politică a ucrainenilor galițieni 1848-1914”(Історія політичної думки галицьких українців
Kost Levițki () [Corola-website/Science/320450_a_321779]
-
puteau să avarieze un tanc KV era să tragă de la distanță foarte mică un proiectil perforant în spatele tancului sovietic. Înainte de invazia germană, aproximativ 500 de tancuri din cele 22.000 ale Armatei Roșii erau tancuri din seria KV. În perioada interbelică, Armata Roșie a cautat un înlocuitor pentru tancul greu T-35, a cărui construcție era mult prea complexă în raport cu performanțele tancului. În plus, evenimentele din timpul Războiului Civil Spaniol au demonstrat faptul că T-35 era un model depășit, fiind
Tancul Kliment Voroșilov () [Corola-website/Science/320468_a_321797]
-
înființarea Cercului Literar de la Sibiu. Membrii acestui cerc adresează actul de înființare scris de Ion Negoițescu și semnat printre alții de Victor Ionescu, Ștefan Augustin Doinaș, Radu Stanca lui Eugen Lovinescu, afirmându-și intenția de a se întoarce către modernismul interbelic, fără însă a neglija propriile deziderate estetice și fără a încerca sincronizarea cu spiritul veacului. După această etapă în istoria poeziei postbelice se disting trei perioade: Poeții neomoderni au debutat în jurul anului 1960 și au intenționat să redea poeziei atributele
Literatura română neomodernă () [Corola-website/Science/317931_a_319260]
-
deși numai în anumite aspecte ale operei sale poetice. Eugen Simion îl numea pe Labiș "buzduganul unei generații". Adevărații neomoderniști sunt Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Marin Sorescu, Ion Alexandru, Mircea Dinescu, care au reînnodat legătura dintre nou și tradiția lirică interbelică. Aceștia încearcă revenirea la metafore subtile și la imagini insolite, bazate pe un limbaj ambiguu. "Nichita Stănescu" Dintr-un bolovan coboară pasul tău de domnișoară. Dintr-o frunză verde, pală pasul tău de domnișoară. Dintr-o înserare-n seară pasul
Literatura română neomodernă () [Corola-website/Science/317931_a_319260]
-
preoții care au slujit în cadrul acestei comunități sunt de menționat următorii: Lea Bonaventura (prin 1875), Alois Kulpa, Damian Clucynschi (1900), Celestin Vaies, Iacint Bock. Până după primul război mondial, biserica a fost deservită de preoți din Parohia Iași. În perioada interbelică, este înființată Parohia Pașcani. În 1925 preotul franciscan polonez Iacint Bock, este numit paroh al Bisericii, locuind în Parohia Pașcani. Episcopul Mihai Robu l-a numit la 24 mai 1933 pe pr. dr. Petru Pal ca paroh la Pașcani. Până la
Biserica romano-catolică din Pașcani () [Corola-website/Science/323387_a_324716]
-
Pașcani. Episcopul Mihai Robu l-a numit la 24 mai 1933 pe pr. dr. Petru Pal ca paroh la Pașcani. Până la începerea celui de-al doilea război mondial, s-a dezvoltat o intensă activitate religioasă în jurul bisericii catolice. În perioada interbelică, în mijlocul comunității catolice din Pașcani au mai lucrat preoții Gheorghe Peț, Anton Romila, Petru Pal, Iosif Szurgot, Mihai Dămoc, Rudolf Stadler, Gheorghe Frenț, Neculai Ivanciuc, Petru Băcăoanu, Anton Roca. În timpul războiului, comunitatea era păstorită de pr. Petru Băcăoanu. Muncitorii ceferiști
Biserica romano-catolică din Pașcani () [Corola-website/Science/323387_a_324716]
-
pe teme legate de creșterea copiilor și pedagogie. A câștigat experiență în lucrul cu copiii, mai întâi ca meditator, mai târziu ca activist comunitar, apoi din poziția de director al Casei Orfanilor și cofondator al orfelinatului Casa Noastră. În perioada interbelică, a predat la o serie de universități din țară, printre altele la Institutul Național pentru Educație Specială (în prezent Academia pentru Educație Specială „Maria Grzegorzewska”), la Seminarul de Stat pentru Profesori de Iudaism și la Institutul Național pentru Profesori. Korczak
Janusz Korczak () [Corola-website/Science/323431_a_324760]
-
în limba română. Cartea este rezultatul documentării ziaristului american, la fața locului, documentare începută în vara anului 1939 când ajunge în România ca ziarist trimis de săptămînalul francez "La Tribune des Nations" pentru a relata despre situația minorităților din România interbelică. Cartea a fost reeditată de două ori: în 1989, cu sprijinul regimului comunist, de către Editura Științifică și Enciclopedică din București și în 1991, cu sprijinul soției autorului, doamna Edith Lehrer, la Editura Vatra Românească din Cluj-Napoca. Sorin Arhire crede că
Ardealul pământ românesc () [Corola-website/Science/323483_a_324812]
-
regimului comunist, de către Editura Științifică și Enciclopedică din București și în 1991, cu sprijinul soției autorului, doamna Edith Lehrer, la Editura Vatra Românească din Cluj-Napoca. Sorin Arhire crede că această lucrare prezintă o viziune ce "„reflectă ecourile unei literaturi naționaliste interbelice și prefigurează oarecum istoriografia regimului comunist”". "La tribune des Nations" a fost un săptămânal francez cu orientare de stânga fondat în 1934 de Jean de Rovera. După cel de-al Doilea Război Mondial, în perioada în care a fost redactor
Ardealul pământ românesc () [Corola-website/Science/323483_a_324812]
-
Johann Hoffmann. Comunitatea germană a continuat să crească până în 1918. Satul avea învățători care predau copiilor în limba germană, precum și o biserică catolică (1868). După Unirea Bucovinei cu România (1918), numărul germanilor din Solca s-a menținut constant. În perioada interbelică, Solca a fost comună urbană (oraș). În localitate funcționau în anul 1921 două școli: una în limba română și o alta în limba germană. În anul 1930, populația orașului Solca (care era și reședință a Plasei Arbore din județul Suceava
Biserica romano-catolică din Solca () [Corola-website/Science/323477_a_324806]
-
(n. 30 iulie 1898, Râmnicu Vâlcea - d. 1 august 1978, București) a fost un cunoscut tenor, solist de romanțe, tangouri și cântece populare, mai ales în perioada interbelică. S-a născut la data de 30 iulie 1898, în Râmnicu Vâlcea, pe malurile Oltului. Studiile muzicale le începe la Craiova cu Savel Horceag (teorie-solfegiu și canto). Studiază apoi la București cu Dumitru Mihăilescu-Toscani și Leo Kalmuschi (canto). Începe să
Petre Alexandru () [Corola-website/Science/323497_a_324826]
-
să cucerească și să mențină controlul asupra înălțimii care controla accesul către Strâmtori. Un batalion din Regimentul al 2-lea gurkha a participat la cucerirea Bagdadului. După terminarea războiului, regimentele gurkha au fost transferate în India și, în întreaga perioadă interbelică, au fost ținute departe de luptele și conflictele urbane din subcontinent. În schimb, gurkha au fost repartizați la paza frontierelor și au purtat lupte cu triburile războinice din zonele muntoase. Regimentele gurkha au fost implicate în al treilea război anglo-afgan
Gurkha () [Corola-website/Science/322900_a_324229]