9,120 matches
-
aceste animale - supranumite ,draci de mare" -, erau mute. Nu articulau sonor decât un simplu ,Ta, ta", umoristic de mult folosit în prima parte a romanului. Acest sistem economic de comunicare îi contaminase și pe oameni. De altfel, în tot romanul ironia și umorul conjugate ies adesea la suprafața tonului și expresiei, dar sunt strunite, având în vedere că alarma scriitorului viza o problemă gravă, un pericol alegorizat prin salamandre. Este șarjată, prin exagerare, reclama de toate felurile în favoarea acestui comerț cu
Un roman al ecologiei umane by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/11418_a_12743]
-
și punctul maxim al construcției romanului, după care, anticipând, în cunoștință de cauză asupra creșterii și decăderii puterii în istorie, scriitorul pregătește declinul. De altfel este și amintită cartea lui Spengler, Declinul Occidentului. Exacerbările se țin lanț și toate alimentează ironia specifică autorului, construită cu aceeași tehnică și în Fabrica de absolut. Disproporționată ca întindere narativă, dar densă în evenimente semnificative propuse meditației cititorului, e partea ultimă a romanului. Această parte a treia și ultima poartă chiar titlul dat întregii cărți
Un roman al ecologiei umane by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/11418_a_12743]
-
La fel ca Adam Michnik, Mihai Botez s-a implicat foarte nuanțat în realitatea politică post-comunistă, fapt ce a atras mirarea unora și chiar contestarea violentă a celor care s-au trezit după revoluție anticomuniști puri și duri. Este o ironie a sorții ca cel care a înfruntat singur vreme de aproape un deceniu dictatura comunistă, plătind ( cred că nu e greșit să spunem) cu viața gestul său, să fie acuzat de neo-, criptocomunism de unii care în ultimii ani ai
Singurătatea disidentului de cursă lungă by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13656_a_14981]
-
această carte pare că nu are sfîrșit. Pare că nu se va termina decît odată cu lumea, cu oamenii și cu pămîntul acesta. Întîmplările și aventurile pe tărîmuri fabuloase, alaiurile de personaje bizare, de locuri vizitate pe uscat sau pe mare, ironia imensă a lui François Rabelais se constituie parcă în cartea cărților, în suma poveștilor și basmelor lumii, augmentînd funcția narațiunii și posibilitățile fără de frîu ale imaginației. Cine nu-și amintește revărsarea de cuvinte și de produse pagini întregi din oale
Despre starea oamenilor sau cum tălmăcește Purcărete regizorul cuvîntul lui Rabelais by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13667_a_14992]
-
al Jupînului Gaster și în replicile lui din imaginația noastră, a cititorilor, a spectatorilor, din imaginația lui Purcărete tălmăcitorul vizual al lui Rabelais, a "însoțitorilor" săi Helmuth Stürmer și Vasile Șirli și a minunaților actori care nasc stări, situații, povești, ironie și autoironie într-un joc delirant și istovitor. O experiență la care s-au supus cu dăruire, aducîndu-și cu toții omagiul lor lui Rabelais. Și nu doar pentru că este anul lui. Sau poate tocmai de aceea.
Despre starea oamenilor sau cum tălmăcește Purcărete regizorul cuvîntul lui Rabelais by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13667_a_14992]
-
mierle/ și doar șuierul aparatelor înregistrînd non-combat-ul" ( Semne hrănitoare pentru un vis). Stupefiată, soma se disociază de ființă: "sîngele stă în mine cu gura căscată/ ca la sfîrșitul unei curse, fericit că participă/ urîțit de efort" ( într-un tricou galben). Ironia face loc absenței: "Fiul meu rîde-n pumni, e mult mai ironic decît tatăl meu/ care e mult mai absent" ( Soare de iarnă) și nonverbalului: "după patruzeci de ani și mai bine/ ehei nu mai înveți pînă-i lume să vorbești/ stai
Epic și antiepic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13660_a_14985]
-
de Houellebecq) și purced în schimb la instituționalizarea altor două direcții: autoficțiunea ( unde tradiția libertină și nietzscheană, alături de cea romantică a egotismului se îngemănează cu feminismul) și minimalismul ( unde tradiția avangardistă este îmblînzită de eleganță formală, discreția referinței anatomice și ironie). De pildă, între 21 și 31 iulie a. c. se desfășoară la centrul cultural internațional Cerisy-la-Salle colocviul cu titlul Scriitorii minimaliști. Cele 29 de comunicări propuse au în vedere autori exclusiv minuitiști și sînt onorate de prezențele lui Patrick Deville și
De la nimic la ceva by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13671_a_14996]
-
nimic să-i răspund; mi se părea bizar, dar în definitiv era posibil. Bătrînul avea probabil multe de povestit: călătorise în Columbia, în Kenia, naiba mai știe pe unde; observase rinoceri cu binoclul. De fiecare dată cînd ne întîlneam, făcea ironii pe seama statutului meu sigur de funcționar. „Ți-ai găsit un locșor călduț...“, repeta el fără a-și ascunde disprețul. Așa e în familie, mereu sînt probleme. — Fac studii de infirmieră, a continuat Aișa, dar nu mai stau cu părinții, de
Michel Houellebecq - Platforma () [Corola-journal/Journalistic/13645_a_14970]
-
tipar sau bunul de spectacol, la textele mele... Parcă nu aș fi ardelean ca și tine... Parcă... Regman, totdeauna te-am bănuit că ai talent, în plus că ai putea să întuneci, într-o frumoasă zi, uriașa mea vocație pentru ironie și grotesc. Tu ești singurul dintre noi (toți am fost grefați cu glanda critică a antiridicolului, a antiimposturii) care ai scris așa cum ai trăit. Eu, spre rușinea mea, mi-am consumat acizii satirei, trăind în plin ridicol și realizînd, cu
Din arhiva Cornel Regman () [Corola-journal/Journalistic/13715_a_15040]
-
În aceste colaje se conturează desigur și ceva "biografic", ele ating și un alt nivel, dobîndesc o oarecare ușurință, o imponderabilitate, unele dintre ele au chiar ceva foarte "vesel", dar la fel de des ele au și subînțelesuri, nu sunt lipsite de ironie, fiind acestea teme și elemente care corespund naturii mele. Numai că în textele mai lungi, în romanele mele, datorită tematicii dominante, cea a dictaturii, a efectului ei distructiv asupra individului, această latură nu-și mai află locul. Prin urmare, conținutul
Herta Müller by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13697_a_15022]
-
aparență, adulterarea normelor etice și înlocuirea acestora cu voluptatea de a denigra și de a relativiza prin suspiciune generalizată. Toate formele cunoscute ale satirei sunt prezente, de la comicul onomastic (Familia Gulye) până la portretul caricatural și eșantioane de limbaj politic fibrolemnos. Ironia devine sarcasm când vine vorba de nesimțirea fetidă a vieții de cuplu pentru care D. Hurubă are aplecare specială în a-și da pe față misoginismul. Piesa de referință a volumului, "Uraaa! Îmi refac viața", aduce în arenă un proaspăt
Umor negru pentru zile negre by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/16628_a_17953]
-
o cauți cu lumînarea". Această atitudine delimitează două zone distincte în volum, de fapt generale la Grișa Gherghei: una a lumii copilăriei și tinereții, în care asistăm la o demonstrație, parcă, a valorilor aspre care o constituie, și una a ironiilor, a lumii curente, deformată în absurd și derizoriu. Asemănările cu poemele de inspirație rurală din, de exemplu, La Lilieci, sînt vizibile în poeziile în care desenează portretul unor personaje din satul lăsat în urmă: "a murit și Virgil nebunul satului
Culise și ironii by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/16610_a_17935]
-
din care am citat părerea lui Pingelică despre finanțistul mediocru care era, pe vremuri, liberalul nețărmurit de azi! Iată, însă, că o echipă de haidamaci din partidul lui Vadim Tudor, pe care Mircea Dinescu l-a taxat cu binecunoscuta sa ironie, au pus iute mâna pe ciomege și au tăbărât mai întâi pe clădirea postului de televiziune, iar mai apoi pe însuși poetul! Așa e înțeleasă la Piatra-Neamț libertarea cuvântului, așa vede un partid românesc de la sfârșitului secolului al douăzecilea dreptul
Linșați-l pe Dinescu! by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16605_a_17930]
-
când reumatismu-i simte ovații lungi de ploaie// dentistul pune plombe la clape de pian/ tabloul de se strică dați-un un praf de sare/ din ceasuri cucul iese o dată la un an/ ce dulce e compotul cireșelor amare." etc. Eleganța ironiei O doză de spirit ludic există și în poezia "serioasă" a lui Liviu Capșa. Volumul recent apărut, Mesaje pe robot, ilustrează, inclusiv prin titlu, tendința poetului de-a se juca de-a viața, de a privi dintr-un unghi fantezist
CINE ESTE LIVIU CAPȘA? by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16625_a_17950]
-
ca iepurii bărăganului/ obligați să sară prin pădurile europei/ mă voi prăbuși ca mercurul termometrelor/ sub rafalele agentului termic// într-o bună zi mă veți uita/ ca pe un ordin de front/ dintr-o bătălie pierdută" (într-o bună zi) Ironia poetului este o ironie elegantă, care nu s-a demodat, chiar dacă azi este la modă limbajul băieților de cartier - un fel de pijama a limbii române. Liviu Capșa vine în frac în fața noastră și nu pare vetust. De ce? Pentru că o
CINE ESTE LIVIU CAPȘA? by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16625_a_17950]
-
să sară prin pădurile europei/ mă voi prăbuși ca mercurul termometrelor/ sub rafalele agentului termic// într-o bună zi mă veți uita/ ca pe un ordin de front/ dintr-o bătălie pierdută" (într-o bună zi) Ironia poetului este o ironie elegantă, care nu s-a demodat, chiar dacă azi este la modă limbajul băieților de cartier - un fel de pijama a limbii române. Liviu Capșa vine în frac în fața noastră și nu pare vetust. De ce? Pentru că o face în cunoștință de
CINE ESTE LIVIU CAPȘA? by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16625_a_17950]
-
jur în actualul moment istoric, știe de ce scrie și cum scrie, știe de ce nu mai contează în prezent poezia și cât de mult totuși contează ea, acum și în vecii vecilor. Talentul său este iluminat de inteligență. Vorbeam de o ironie elegantă. Iată, ca exemplu, un poem - prosperă orașul - , în care suntem invitați la o plimbare printr-un oraș de azi: "prosperă orașul/ de la o zi la alta prosperă / nimeni nu poate nega evidența/ iată țăranul cu cartușiera/ funiei de usturoi
CINE ESTE LIVIU CAPȘA? by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16625_a_17950]
-
de "greul" veșniciei. Ultimul volum, Stanțe burgheze, apărut în 1946, reflectă, fie și într-un mod indirect, circumstanțele istorice care nu erau tocmai favorabile contemplației. Adesea, în aceste stihuri tîrzii, "ajung ecouri ale acelor împrejurări, comentate cu o abia ascunsă ironie, însă de la o înălțime astrală, de unde urechea noastră nu mai percepe decît frînturi discontinue, cuvinte aproape în libertate, o șoaptă întretăiată (Perpetuum mobile)". Așteptarea prelungită peste marginile firești, care ajunge a deforma viața creatorului, se cumpănește cu paleativul duratei conștientizate
Radu Petrescu despre G. Bacovia (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16643_a_17968]
-
investigarea limbajului artistic și a formei plastice cu întregul ei potențial expresiv, conștiințe angajate, discret, dar ferm, în problemele morale pe care le ridică lumea în care trăim, după cum sînt, în aceeași măsură, spirite senine, cu o evidentă aplecare către ironia reflexivă și tandră. De la desenul voluptuos, cu linia încîlcită și nervoasă, în care senzualitățile baroce și misterul rembrandtian sînt invocate în sine, fără parteneriatul altui pretext plastic în afara celui pe care limbajul singur și-l oferă, la modulările serialiste și
România-Elveția și retur by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16651_a_17976]
-
vers celebru al lui Rimbaud prefațează un autoportret al lui Bogdan Ulmu din ultima sa carte, Jurnal (de) ludic, poate cea mai pertinentă (pentru că: subtilă, necruțătoare, mustind de sub-înțelesuri) definiție a unei persoane agreabile celor care știu prețul umorului și ironiei fine, complet dezagreabilă însă pentru proști întrucît, se știe, ironia este ininteligibilă prostiei. Un ludic în Parlament - devine un non-sens. Un președinte de stat ludic- domnește doar un minut. Un cioclu ludic - e un accident profesional! O descalificantă eroare. Un
Din LUDICITATE, viața mi-o pierdui by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/16663_a_17988]
-
Bogdan Ulmu din ultima sa carte, Jurnal (de) ludic, poate cea mai pertinentă (pentru că: subtilă, necruțătoare, mustind de sub-înțelesuri) definiție a unei persoane agreabile celor care știu prețul umorului și ironiei fine, complet dezagreabilă însă pentru proști întrucît, se știe, ironia este ininteligibilă prostiei. Un ludic în Parlament - devine un non-sens. Un președinte de stat ludic- domnește doar un minut. Un cioclu ludic - e un accident profesional! O descalificantă eroare. Un șef de poliție ludic nici nu se poate imagina! Etc.
Din LUDICITATE, viața mi-o pierdui by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/16663_a_17988]
-
Condorcet - o știu demult inițiații, iar Dumas nu avea cum să nu o știe, deși (intenționat?) n-o spune - mai e și autorul unei cărți care tratează, între altele, despre felul în care omul ar putea învinge timpul. Printr-o ironie, aș zice malefică, a sorții, cartea va fi terminată în teribilul an 1793 și va apărea postum. Adică după cea de a doua moarte a autorului. Căci, la fel ca toți participanții la acest dineu-prolog, Condorcet e omorît prin actul
Ceasul, cărțile și utopia by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/16636_a_17961]
-
Camil Petrescu, care exemplifică fenomenul, în romanele sale). Dar faptul în sine nu este la urma urmelor condamnabil. Contează ce rezultă. Unele dintre lungile monologuri eseistice ale lui Pavel Șușară, în special cele în care apare și o undă de ironie, au farmecul lor. Poetul pune în funcțiune o uriașă mașinărie retorică pentru a face, de pildă, considerații asupra poeziei. Umorul de idei difuzat în acest discurs este produs și el de aceeași mașinărie puternică și lentă: "orbecăi singur, ai putea
Pavel Șușară și încercarea lui de-a se juca de-a literatura by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16659_a_17984]
-
unei postmodernități instinctive, fără țintă clară și fără doctrină asumată. Monoxilul devenit așchie, statuia eșuată în carcasă, eliminarea transformată în adăugire, ca în tehnica modelajului, siguranța convertită în disperare, absolutul într-un scepticism incurabil și gravitatea în relativism și (auto)ironie, iată doar cîteva repere pentru traseul pe care l-a străbătut lemnul de la existența sa stihială și pînă la impactul său cu malaxorul (post)industriei. Dar această evoluție în jos, această golire treptată de substanță și de autoritate, nu reprezintă
Arta și morala lemnului by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16670_a_17995]
-
un semn bun, un indiciu că intrăm în normalitate, că ne-am lecuit de suspiciune și mizantropie. Sau poate e un semn de naivitate. Recenta carte a lui David Kirp, profesor la University of California, Berkeley, intitulată cu umor și ironie Almost Home (rom. Aproape acasă), oferă un bun prilej de a reflecta la paradoxurile comunității, de a ține cont de felul în care traiul alături de semenii noștri ne formează dar ne și deformează pe fiecare dintre noi ca indivizi. Kirp
Aproape ca acasă by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16672_a_17997]