8,664 matches
-
natal al lui Ovidiu. Din această enumerare reiese ca dovedită afirmația: Itala nam tellus Graecia maior erat. Iar Roma primordială a lui Evandruxe "Evandru" era Graia urbs din care, Împotriva oricărei aspectative, se putea spera să iasă prima cale a mântuirii 2. Din punctul de vedere al științei religiilor, În ceea ce privește religia practicată În epoca arhaică, elenistă sau imperială, este mai puțin important să știm cât de slab a fost firul continuității istorice prin care se ajunge la perioada miceniană a Italiei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
romană, nici nu se poate presupune o filozofie specific romană; există doar o filozofie greacă În limba latină și cu variantele datorate condiționării publicului roman. Influența acestei filozofii asupra concepțiilor religioase, asupra imaginilor divine și asupra așteptărilor de fericire și mântuire a fost Însemnată și chiar contradictorie, dar nu „În Întregime dăunătoare”, așa cum considera Georg Wissowa 1. În schimb, o perspectivă filozofică poate purifica religia, o poate reforma și poate facilita pentru noile pături sociale legătura cu cultele tradiționale, În măsura În care raționalizează
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Pitagora (Cicero, De finibus, 5, 2, 4). O religiozitate specifică, ce nu rareori este formulată cu expresiile limbajului misteric, ca, de pildă, sacramentum philosophiae, poate colora speculațiile filozofice despre adevăr, iluminare, inspirație sau virtute, desăvârșire, scop ultim sau noroc și mântuire, moarte și suflet. În unele cazuri, filozofia devine forma „Întregii vieți” (tota vita), iar Înțeleptul devine aproape o figură sacră: omul desăvârșit (Cancik și Cancik-Lindemaier, 1991). Filozoful este considerat un medic al sufletelor, un mângâietor, un eliberator, un mistagog (Seneca
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Zeus"/Jupiter și cu Helius/Sol, Serapis are dimensiunea de zeu cosmic, cârmuitor suveran al universului, stăpân, și el, al destinului, capabil să exprime și să satisfacă tensiunile religioase ale unei societăți cosmopolite În care individul, În vreme ce caută garanții ale mântuirii În Întâmplările mărunte ale vieții cotidiene, se simte parte a unui plan universal, În privința căruia zeul, milos și „manifest” (epiphanès), gata să Îi apară În somn și să vindece orice boală, este cel care Îi hotărăște și Îi orânduiește desfășurarea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
descriind riturile secrete cu caracter funerar celebrate În sanctuarul unui zeu neidentificat (Attisxe "Attis", Osirisxe "Osiris"?), dezvăluie vestirea plină de bucurie pe care le-o face credincioșilor preotul oficiant: „Bucurați-vă, inițiați ai zeului izbăvit! Și pentru noi va exista mântuire de suferințe” (De errore profanarum religionum, 22, Turchi, no 269). Formula În cauză este recitată În greacă, ea confirmând astfel, În această rămășiță din secolul al IV-lea d.Hr., faptul că limba sacră a atâtor culte cu misterii a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
va fi identificat cu Trismegistos În CH XIII, se articulează o revelație ce are ca scop arătarea originii și naturii divine a omului În ceea ce privește partea lui spirituală (intelectul), În timp ce trupul, supus destinului astral și pasiunilor, constituie un obstacol În atingerea mântuirii, Înțeleasă ca o Întoarcere la izvorul său divin. Al XIII-lea tratat configurează procesul mântuitor În termenii unei experiențe inițiatice: Împrumutând mult din limbajul și din simbolurile misteriilor, În dialogul dintre Trismegistos și fiul Tatxe "Tat" se străbat din nou
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cosmologice și antropologice, finalizate toate În cea soteriologică, În conformitate cu exigențele spirituale ale unei epoci În care individul, avid de cunoștințe religioase și dezamăgit de capacitățile rațiunii de a ajunge la ele, aștepta de la un revelator divin harul gnozei și al mântuirii. Dacă un fenomen ca ermetismul, În diferitele lui forme, reprezintă, la nivel de cultură literară, instanța comună pentru obținerea adevărului prin cuvântul ce vine de sus să Îl ilumineze pe omul religios, dimensiunea oraculară și, mai general, divinatorie, cu rădăcini
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de mărturiile convergente ale lui Porphyrios și Eusebiu din Cezareea. Celxe "Cel" dintâi face apel În forme aluzive la Învățătura unui Înțelept ca să Își sprijine propria teză a refuzului sacrificiului sângeros și, În legătură cu el, refuzul consumului de carne cu scopul mântuirii sufletului (Porphyrios, Despre abstinență, II, 34). El parafrazează deci un pasaj al tratatului „Despre sacrificii” care va fi citată ca operă a lui Apollonius din Tyana de către autorul creștin (Eusebiu, Praeparatio evangelica, IV, 13, 1). Aici se afirmă că singura
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sacerdotală, un zoatar (vezi mai sus), care a trăit Într-o regiune ce corespunde astăzi Afghanistanului (Herat, Balkh, Sistan) și Turkmenistanului (Merv), și care s-a opus fățiș clerului tradițional și conducătorilor neamului său, a formulat un nou mesaj de mântuire, găsind În final ascultare la un personaj foarte influent, acesta nereușind totuși să-l salveze de la o moarte violentă, pe care unii cercetători o consideră atestată doar Într-o tradiție, fără fundament istoric (Boyce, 1992, pp. 14-16). Fiind format la
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Învia, iar viața, inclusiv cea materială, va fi garantată Într-o existență perfectă, eliberată de atacurile și contaminările lui Ahrimanxe "Ahriman", de moarte și de orice rău. Istoria universală este o istorie sacră, care se desfășoară ca un proces de mântuire unic și grandios. Preluând speculațiile babiloniene despre anul cosmic (Boyce, 1982, p. 234; Panaino, 1992b, p. 26), zoroastrismul subîmparte istoria lumii În douăsprezece milenii, care reprezintă timpul limitat În care se consumă viața Întregii creații, care culminează cu Zoroastruxe "Zoroastru
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
o nouă existență, devenită minunată, luminoasă și perfectă prin nimicirea Răului. Această reînnoire a existenței este fraș½-kereti (În limba pahlavi, frașgird), adică actul prin care ființa devine frașa (În avestico-gathică, ferașa), „aptă”. Această istorie sacră este deci un proces de mântuire: existența (ahu), datorită lucrării salvatorului care va veni (Saoșyantxe "Saoșyant"), va deveni non-veche, non-coruptibilă, non-putrezitoare, non-fetidă, veșnic vie, veșnic bogată, liberă prin puterea sa, iar morții vor Învia; lumea Adevărului este destinată unei stări incoruptibile, iar Minciunaxe "Minciuna" va fi
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
celor trei saoșyant În fiecare mileniu, Începând cu mileniul al X-lea și până la cel de-al XII-lea. Fiecare dintre cele trei milenii finale Începe pozitiv, pentru a se degrada mai apoi În situații negative, până la Începutul procesului de mântuire; Între figurile care domină această perioadă trebuie amintite, cu numele lor În limba pahlavi, următoarele: Kay Wișt³spxe "Kay Wișta>sp", Vișt³spaxe "Vișta>spa", protectorul lui Zoroastru și propovăduitor al credinței, Preș½tan (Zand ș Wahman Yasn VII, 19-20, 28; Marele Bundahișn
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
este”, așa cum „călugăria-i vieața-adevărată”. Epopee sui-generis, Războiul nevăzut urmează fidel narațiunea din Viețile Sfinților, puțin numeroasele adjoncțiuni fiind inspirate de aceeași sursă. Cât despre viziunea Iadului și a Raiului, punctul de pornire se află, iarăși, într-un text consacrat, Mântuirea păcătoșilor, iar în rostirile lui Paisie sunt preluate fraze aparținând Sfinților Părinți Augustin, Ioan Gură de Aur, Clement Alexandrinul ș.a. În sensul acestei fidelități neștirbite față de scriptură (asupra virtuților căreia insistă cântul XXV, intitulat Lauda predaniei), limba din Războiul nevăzut
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289924_a_291253]
-
de ce există, care este vocația umanității în univers și cum se va sfârși universul pe care îl cunoaștem. Istoria povestită în Biblie este istoria acestei lumi, a noastre, și este istoria noastră. În special, ne povestește cum a căutat îndelung mântuirea care i-a fost oferită în Isus Cristos. Secole de-a rândul, aceste afirmații n-au constituit o problemă pentru lumea creștină. Astăzi, însă, odată cu apariția spiritului critic, lucrurile stau altfel și e necesar să ne întrebăm care este legătura
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
cu un roman, adică cu o povestire concepută de imaginația autorilor săi. Istoria biblică este adevărată, nu inventată, nici legendară. Biblia povestește lucruri care s-au întâmplat „cu adevărat”, lucruri pe care credința noastră se poate sprijini cu încredere. Istoria mântuirii este istorie „adevărată”, altfel credința noastră își pierde fundamentul. Personajele despre care ne vorbește Biblia ori au existat ori credem în himere. Este într-adevăr dificil să ieșim din această dilemă. 2. A scrie un roman sau a scrie precum
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
pentru noi afirmă: Eu sunt Meșa, fiul lui Chemoșiat, regele Moabului, dibonitul. Tatăl meu a domnit peste Moab treizeci de ani și eu am domnit după tatăl meu. Am ridicat acest loc [sanctuar] pentru Chemoș, la Qeriho, locul [sanctuarul] de mântuire [cuvânt dificil de interpretat] pentru că m-a salvat de toate asalturile și mi-a dat biruință împotriva tuturor dușmanilor mei. Omri era regele lui Israel și a asuprit Moabul pentru mult timp pentru că Chemoș era mâniat împotriva țării sale. Fiul
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
mod deosebit de Mircea Vulcănescu, intră în polemică deschisă cu aceștia în 1935, cu ocazia apariției romanului De două mii de ani de Mihail Sebastian, în care el însuși s-a identificat cu personajul Marin Dronțu. Ca teolog creștin ortodox, neagă posibilitatea mântuirii lui Iosif Hechter, eroul lui Sebastian, susținând cu argumente de dogmatică punctul de vedere expus de Nae Ionescu în prefața cărții, ceea ce a determinat reacțiile adverse din epocă ale celorlalți doi discipoli, printre numeroși alți cronicari literari, sociologi, politologi, inclusiv
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289082_a_290411]
-
ochii în lacrimi / sfere luminoase cădeau din ceruri / și cu aripi de îngeri se așezau / la picioarele tale predicând iubirea și pacea // [...] ce fiare întunecate beau astăzi / apa muzicii funerare o styxul / era pe atunci încă un slăvit / loc al mântuirii și ochii tăi străluceau fericiți”. O melancolie delicată cutreieră acum versurile, structurând discursul liric și în același timp constituindu-se într-o contrapondere la retorica vitalistă, însoțită de gesturi ample, a poemelor anterioare: „Studiul profund al melancoliei / cere o masă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287754_a_289083]
-
Iisus, s-ar voi preotul acesta intolerant de felul său și absolutist în viziunile terestre și escatologice care îl posedă. Îndemnând socratic la cunoașterea de sine, el se ostenește prin „lucrarea cuvântului” să salveze sufletul celui care, lipsit de „coiful mântuirii” și de „pavăza credinței”, poate ajunge „vrăjmaș luiș”. Idealul său etic, dedus din experiența mirobolantă a personajelor biblice, se așază ca sub o „stea noao” sub raza unui umanism creștin, care este un sigiliu al epocii. Paradoxul ar fi că
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
-
sursa libertății mele și când acel „cineva“, care mi-a dat libertatea și pe care nu îl pot determina ca cineva, mă cheamă să răspund ce am făcut cu libertatea pe care el mi-a dat-o, în joc este mântuirea mea ca absorbție în esența eternă a libertății. Am fost oare capabil, prin suita alegerilor mele, să dau o folosință convenabilă donației divine care este libertatea? Am recunoscut riscul care se ascunde în folosirea libertății, putința de a o folosi
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
făcut mă formează -, nu sunt trăite în consecințele lor imediate, ci în perspectiva unui sfârșit cu care deocamdată nu sunt confruntat. În cel de-al treilea caz, în care îmi joc nu viața, ci eternitatea, nu împlinirea sau ratarea, ci mântuirea sau damnarea mea, cel care pune întrebarea și mă judecă se pierde într-o indeterminare supremă. Cu cât sunt mai mari miza, răspunderea și vina, cu atât instanța interogativă îmi este mai neclară. La drept vorbind, eu nu mi-l
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
Sartre, Teatru, pref. Georgeta Horodincă, București, 1969. Repere bibliografice: Crohmălniceanu, Pâinea noastră, 348-353; Moraru, Semnele, 281-288; Steinhardt, Critică, 41-45; Mihai Zamfir, Discreția și eficiența gândului, RL, 1986, 49; Mircea Mihăieș, Pagini (aproape) exilate, O, 1990, 1; Virgil Leon, Minimalism și mântuire ontologică, APF, 1991, 1-2; George Popescu, Dialogul generalizat sau Încercare de a raționaliza i-realul, R, 1991, 2; Ruxandra Cesereanu, De la „dialogul interior” la „dialogul generalizat”, ST, 1991, 2-3; Sorin Vieru, Mihai Șora la 75 de ani. Un filosof al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289793_a_291122]
-
El făcea distincție între politica națională și cea naționalistă. Politica națională presupune cucerire și jaf. Pe de altă parte, politica naționalistă are în vedere numai faptul ca toți românii să trăiască sub stăpînire românească. Unica interferență în suveranitatea străină este mîntuirea românilor "neliberi". Unitatea culturală și solidaritatea națională create de politica naționalistă erau pentru Iorga mai importante decît granițele politice. Prin vastitatea și anvergura culturii și preocupărilor sale, Iorga a fost un renascentist universal. Și-a croit însă calea către acest
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
el nu credea nici în sociologie. Iorga nu putea înțelege ce-i făcuse pe acești români să-și părăsească satele natale. Statuia Libertății l-a impresionat profund pe Iorga. Văzînd-o din depărtare, spunea că "poruncește cu un gest imperial de mîntuire; e impresionantă". Păcat că Iorga nu a traversat niciodată ca să se uite mai de aproape, să citească poezia Emmei Lazarus și să mediteze asupra sensului ei! Dacă ar fi făcut-o, ar fi arătat mai multă înțelegere față de acei româno-americani
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
lui Hristos... Fericiți acei ce au purtat în mâini Crucea și în inimă dragostea pentru Hristos și Neam. Credința este un dar, fapta e datorie. „Legionar, tu făptuiește... lasă pe alții să vorbească”. Nu există viață fără muncă, nu există mântuire fără pătimire și răstignire, nu există înviere fără moarte... Căci numai prin moarte ne întoarcem vieții! „O, Iisuse veșnic, tron însângerat Nu cu moartea sfântă pe moarte-ai călcat? N-ai lăsat Tu lumii lege ce nu piere? După orice
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]