9,288 matches
-
economică. Acestea au dus la politica de descentralizare industrială care s-a bazat pe încurajarea companiilor industriale de a înființa fabrici în orașele provinciale precum Lyon, Rennes, sau Lille.25 Gândirea economică din timpul acestei perioade era dominată de teoria "polului de creștere". Această gândire postula că încurajarea "polilor de creștere", adică orașele mari și mici dinamice, va crea efecte neașteptate pozitive în zonele dimprejur, astfel favorizând dezvoltarea economică regională pe întreg teritoriul. Chiar dacă nu suntem siguri că această abordare a
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
industrială care s-a bazat pe încurajarea companiilor industriale de a înființa fabrici în orașele provinciale precum Lyon, Rennes, sau Lille.25 Gândirea economică din timpul acestei perioade era dominată de teoria "polului de creștere". Această gândire postula că încurajarea "polilor de creștere", adică orașele mari și mici dinamice, va crea efecte neașteptate pozitive în zonele dimprejur, astfel favorizând dezvoltarea economică regională pe întreg teritoriul. Chiar dacă nu suntem siguri că această abordare a condus la o dezvoltare economică armonioasă și semnificativă
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
o populație de cel puțin 2000 de locuitori ale cărei clădiri sunt separate una de cealaltă de o distanță nu mai mare de 200 de metri. O arie urbană reprezintă un grup de municipalități formate dintr-un pôle urbaine (PU pol urban) și un couronne périurbaine (zonele limitrofe). Pôle urbaine este constituit dintr-o unité urbaine, cu cel puțin 5000 de locuri de muncă din care cel puțin 60% sunt ocupate de locuitorii acelei "unități" (adică, nu mai mult de 40
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
PU a rămas stabil la 61% la ambele date. O analiză mai profundă a tendințelor arată că între 1982 și 1990, câteva PU și-au făcut apariția în anumite zone: în vecinătatea marilor orașe precum Paris, Geneva-Annemasse (care constituie un pol urban transnațional), Bordeaux, Montpellier, Provența-Sud-Rhôdanien, Marsilia-Aix-en-Provence și Limoges; în câteva zone de coastă din vestul și sudul Franței cum ar fi Dinard, Agde, Hendaye, Sainte-Maxime și St.-Tropez; și în câteva zone izolate precum Saint Marcellin sau Avallon. Pe de
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
fost un fenomen amplu. El s-a produs fie prin urbanizarea intensă, cum ar fi prin fuziunea polurilor urbane existente ca de exemplu atunci când Aix-en-Provence a fost alăturată Marsiliei sau când Saint-Jean-Luz a fost alăturat Bayonne-i, fie prin absorbția unui pol urban în interiorul unei couronne périurbaine dintr-un oraș mare ca Lyon sau Paris. Câteva PU din zonele rurale pur și simplu au încetat să mai existe, astfel constituind un exemplu al declinului economic rural. Între 1990 și 1999, au existat
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
urbaine. În 1999, cel mai important PU, Paris, cuprindea 16,5% din populația Franței metropolitane (adică, exclusiv teritoriile și departamentele transoceanice); cele mai mari 10 PU conțineau 29,6% din populație; iar 50% din populație locuia în primii 91 de poli. Un aspect al dezvoltării urbane îl constituie creșterea populației. În perioada 1962-1968, 21 de PU au contribuit singuri la jumătate din creșterea populației, iar 84 de PU la trei sferturi din aceasta. Între 1975 și 1982 s-a înregistrat o
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
de PU la trei sferturi din aceasta. Între 1975 și 1982 s-a înregistrat o încetinire (probabil datorită stagnării economice cauzată de criza petrolieră din 1973) dar, după 1982 continuă tendințele către concentrare și creșetre într-un număr limitat de poli urbani. Principalele zone în care această creștere a avut loc sunt: în primul rând Paris, apoi Midi (Coasta de Azur, Avignon și Montpellier), Bordeaux, Toulouse, Strasbourg, Lille, părți din centru și vest și, în cele din urmă, câteva zone din
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
care o avem în atenție. Tabel 4.2 Populația în diferite categorii urbane și rurale Numărul Populația Densitatea Raportul comunităților totală 1990 populației angajați/ (în mii) 1990 activi (loc/km2) 1990 Arii urbane 10,706 41,278 312 1,04 Poli urbani 2,813 34,372 858 1,15 Zone limitrofe 7,893 6,906 75 0,53 Municipalități multipolarizante 2,537 1,956 68 0,59 Spațiu predominant urban 13,243 43,234 270 1,02 Spațiu predominant rural 23
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
de la o regiune la alta. Am putea observa că Bretania se evidențiază, iar succesul acesteia în crearea de pays se poate explica prin tradițiile politice creștin-democrate și puternic corporatiste.44 O remarcă asemănătoare se poate face și cu privire la Alsacia. La pol opus, se merită să menționăm că Île-de-France nu are nicio unitate de tip pays, doar una în pregătire, iar acest lucru se explică prin faptul că este vorba de regiunea Parisului care are propriile trăsături socio-economice ce determină ca modelul
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
și regiuni (Italia). Diferența față de cazul Franței este că provinciile se află într-o poziție de subordonare față de nivelul "regional" în timp ce în Franța nu există o legătură ierarhică. 2 TNS/Sofres/DATAR, 12 ianuarie 2002, http://www.tnssofres.com/etudes/pol/310102 datar r.htm 3 F. Dreyfus și F. D'Arcy, Les Institutions Politiques et Administratives de la Franc, (Paris: Economia, 1985). 4 Pentru o relatare mai amănunțită vezi: V. Schimdt, Democratizing France: the political and the administrative history of decentralisation (Cambridge
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
apte să evidențieze parametrii comunicării politice și relațiile pe care le dezvoltă aceștia. Astfel, potrivit modelului informațional 2, comunicarea se reduce la un transfer de informație de la un emițător către un receptor, prin intermediul unui canal și cu ajutorul unui cod. La polul opus, modelul constructivist al comunicării 3 stipulează că atenția nu trebuie limitată la ceea ce se comunică, ci și la modul în care conținuturile sunt comunicate. Fiecare act de comunicare presupune adoptarea unei atitudini față de conținuturile transmise, o interpretare a referentului
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
dimensiunii ideologice, unele limbaje sunt considerate pregnant ideologice comparativ cu altele: astfel, dacă limbajul politic se află pe treapta superioară a ierarhiei, din punct de vedere al caracterului ideologic, limbajul științific se situează, cel puțin la nivel teoretic 64, la polul opus. Caracterul ideologic al limbajului politic derivă, în principal, din scopul urmărit: legitimarea puterii, justificarea accesului/menținerii la putere a locutorului. În literatura de specialitate, orice limbaj politic este considerat prin definiție ideologic și propagandistic, având ca finalitate susținerea unor
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
situația de comunicare, de efectele urmărite la nivel de receptare, de statutul emitentului în plan politic etc. O formă a limbajului politic folosit în democrație este limbajul demagogic, caracterizat prin retorism excesiv și afectivitate pronunțată la nivelul expresiei verbale. La polul opus, se află limbajul totalitar, care valorifică capacitățile de manipulare prin intermediul manifestărilor discursive. Pericolele pe care le implică un astfel de fenomen sunt ilustrate în spațiul artistic de utopia negativă a lui Orwell. Modelul Orwell pleacă de la premisa că orice
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
înregistrează două forme specifice de manifestare: limbaj political correctness, respectiv political incorrectness. Limbajul corect din punct de vedere politic are ca scop integrarea categoriilor sociale defavorizate din punct de vedere economic, politic, promovând valori precum antirasism, antisexism și antixenofobie. La polul opus, limbajul political incorrectness definește manifestările discursive discriminatorii, care afirmă superioritatea unor categorii sociale asupra altora, în baza rasei, a apartenenței la o anumită cultură sau a deținerii unui anumit statut social. Taxonomia limbajului politic poate fi extinsă, dacă luăm
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
unică, bine determinată, și una polisemică, atunci când semnificațiile la care se ajunge sunt plurale, ambigue); * referențialitatea este o funcție a limbajului orientat spre context, spre extradiscursiv, și reprezintă o extindere a desemnării pe care o întâlnim la nivelul semnelor. La polul opus, funcția autoreferențială sau poetică exprimă tendința discursului de a trimite la sine și nu la ceva exterior. Monosemia, prin maniera în care funcționează, pare a se corela cu referențialitatea discursului, în vreme ce polisemia, ambiguitatea semnificației globale și pluralitatea sensurilor se
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
pluralitatea sensurilor se corelează cu autoreferențialitatea discursului 76. Prin raportare la cele două planuri, al sensului și al referențialității, putem caracteriza și clasifica manifestările discursive culturale. Astfel, limbajul științific se definește prin referențialitate și monosemie, în vreme ce limbajul poetic, aflat la polul opus, se distinge prin cultivarea autoreferențialității și a polisemiei. Limbajul filosofic are un statut aparte: el nu se caracterizează prin monosemia riguroasă a limbajului științific, dar nici nu atinge polisemia discursului artistic; nu înregistrează gradul de referențialitate a limbajului științific
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
a unui tip discursiv de altele, a unei ideologii de alta. În acest sens, stilul eliptic, caracterizat prin fenomene de pasivizare și nominalizare, definitorii pentru limba de lemn, reflectă nivelarea gândirii și un stadiu primar de percepție a realității. La polul opus, complexitatea sintactică devine indicator pentru profilul intelectual al emitentului: dacă abundența subordonatelor este semnul unei cunoașteri bogate, coordonarea apare mai ales în discursurile "naive și primitive", în genul cronicilor medievale, și în descrieri, imprimând o notă narativă acestora. În
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
înglobează ansamblul unităților lexicale utilizate în cadrul comunicării politice. Fenomenul lexicalizării termenilor politici/ terminologiei politice presupune pierderea, în grade diferite, a univocității semantice, în favoarea unei polisemii dezvoltate prin trecerea termenului politic în alte domenii de comunicare sau în limbajul comun. La polul opus, terminologizarea definește restrângerea polisemiei unui cuvânt, în perspectiva monosemantismului, prin utilizarea sa într-un domeniu de cunoaștere și de comunicare particular. Cuvintele care circumscriu lexicul politic reprezintă, în mare parte, elemente ale vocabularului comun, a căror polisemie include unul
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
noastră o abordare semiotică a limbajului politic eminescian, considerat în calitatea sa de macro-semn al atitudinilor și concepțiilor jurnalistului față de realitățile istorice, politice și social-economice ale timpului său. Demersul semiotic vizează caracterizarea limbajului politic eminescian, prin raportare la fiecare dintre polii situației de comunicare pe care o presupune publicistica poetului și identificarea relațiilor, a potențialului semnificativ pe care îl manifestă articulațiile întregului. 3.3. Etape în activitatea jurnalistică a lui Mihai Eminescu O problemă ridicată de exegeza eminesciană vizează continuitatea atitudinilor
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
sau destinatarul discursului politic; (3) conținutul sau mesajul transmis prin intermediul articolelor; (4) mijloacele de comunicare; (5) referențialul sau contextul comunicării politice și (6) obiectivele, finalitatea discursului politic. Reprezentarea parametrilor epistemologici specifici publicisticii eminesciene se realizează printr-un hexagon ai cărui poli și relații sunt prezentați în Figura 5. Asumarea limbajului politic eminescian ca obiect al analizei situaționale implică descrierea coordonatelor specifice situației de comunicare vizate: jurnalist, orizonturi ale receptării, direcții tematice, mijloace de semnificare, macro și micro-context, finalități și caracterizarea dinamicii
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
Cârjaliii și Caragialâii, nu toate stârpiturile Fanarului și ale Orientului, nu toți bandiții lui Pazvan și Ypsilant pot pretinde a fi din societatea română"276. Semnalăm însă că jurnalistul nu ezită să evidențieze meritele acestor popoare atunci când este cazul. La polul opus, Al. Oprea apreciază că numai la o lectură grăbită a articolelor lui Eminescu și prin eludarea contextului social-istoric textele acestuia pot fi bănuite de xenofobie 277. În spatele repudierii "străinismului" se află de fapt interesul față de problemele țării și grija
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
medadic, fără nici un parametru (C60); șase modele monadice, cu o singură variabilă (C61); 15 modele diadice, cu două coordonate (C62); 20 modele triadice, cu trei factori (C63); 15 modele tetradice, cu patru variabile (C64); șase modele pentadice (C65), cu cinci poli fiecare și un model hexadic 336. Dacă luăm în calcul numărul de aranjamente posibile între cele șase coordonate ale hexadei (Ank= n!/(n-k)!), ajungem la un total de 1596 de modele: 6 aranjamente monadice (A61); 30 aranjamente diadice (A62
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
în contingent alternează cu plăsmuirile imaginației deformante, normalitatea / anodinul cu fantasticul, suavitatea arcadică cu violența expresionistă, utopia cu demistificarea ei amară sau ironică - adevărat „bâlci cosmic”, observă Radu G. Țeposu, constatând „incoerența ontologică” a lumii acestor texte. O tensiune între poli opuși, între materie și spirit, îmbrățișare și ironizare a cosmosului există în întreaga poezie a lui D. Cea scrisă după 1990 urmează însă cu preponderență calea spre depășirea concretului, către tărâmuri ale transcendenței. În poezie își face tot mai mult
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286914_a_288243]
-
factura postmodernismului, nu face prea multă lumină în înțelegerea lor) și, poate lucrul cel mai important, menține conectat interesul asupra "naturii interogative" a acestor termeni, care au capacitatea de a renova/reînnnoi problematicile și modul de reflexivitate caracteristic lor19. La polul opus acestor câteva caracteristici pozitive ale actului de a periodiza se găsesc și câteva pericole, dintre care M. Călinescu alege două ca fiind reprezentative și pentru problemele mai generale cu care se confruntă conștiința noastră istorică, și anume "eroarea mimetică
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
că "A fi contemporan înseamnă, la această oră, a fi postmodern"80, noțiune care exclude, din punctul său de vedere, echivalarea cu antimodernismul, și mai degrabă câștigarea obiectivității, în lipsa unei goane de nestăvilit (tipic moderniste) după noutate și înnoire. La polul opus, Monica Spiridon vede în postmodernism "un mit cultural de sfârșit de mileniu"81 și își exprimă neîncrederea în consecințele pluralismului adoptat de către postmodernism, care ar duce la un feyerabendian "anything goes", concluzia aplicată literaturii 82 și criticii literare fiind
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]