9,297 matches
-
în 1201, la solicitarea insistentă a regelui. Între timp, mama Mariei, Agnes de Merania, a murit de inimă rea, în 1201. Maria a fost de două ori logodită înainte de a se căsători. Prima logodnă a avut loc în 1200, cu principele Alexandru al Scoției (viitorul rege Alexandru al II-lea al Scoției), cei doi logodnici având pe atunci vârsta de doi ani fiecare. Logodna a fost ruptă în jur de 1202. A doua logodnă a Mariei a fost cea cu ducele
Maria de Franța (1198–1224) () [Corola-website/Science/324560_a_325889]
-
(d. 2 februarie 1062) a fost conte longobard de Aquino, care a ajuns apoi duce de Gaeta, în timpul perioadei de haos din sudul Italiei de la mijlocul secolului al XI-lea. Atenulf s-a căsătorit cu "senatrix" Maria, fiica principelui Pandulf al IV-lea de Capua, în vreme ce fratele său Lando a luat de soție o altă fiică a lui Pandulf. După moartea normandului Rainulf Drengot, conte de Aversa, petrecută în iunie 1045, vărul acestuia Asclettin a succedat în Aversa, însă
Atenulf I de Gaeta () [Corola-website/Science/324566_a_325895]
-
(n. cca. 1013 - d. 2 sau 3 iunie 1052) a fost principe de Salerno de la 1027 până la moarte, duce de Amalfi de la 1039 până la moarte, duce de Gaeta de la 1040 la 1041 și principe de Capua de la 1038 la 1047 în sudul Italiei. Guaimar a fost o figură importantă în faza finală
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
(n. cca. 1013 - d. 2 sau 3 iunie 1052) a fost principe de Salerno de la 1027 până la moarte, duce de Amalfi de la 1039 până la moarte, duce de Gaeta de la 1040 la 1041 și principe de Capua de la 1038 la 1047 în sudul Italiei. Guaimar a fost o figură importantă în faza finală a autorității bizantine în sudul Italiei și cea de început a puterii normande în Italia. Potrivit cronicarului Amato de Montecassino, Guaimar era
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
Italiei și cea de început a puterii normande în Italia. Potrivit cronicarului Amato de Montecassino, Guaimar era "mai curajos decât tatăl său, mai generos și mai curtenitor." Guaimar s-a născut în jurul anului 1013, fiind cel mai vârstnic fiu al principelui Guaimar al III-lea de Salerno cu soția sa, Gaitelgrima, fiică a ducelui Pandulf al II-lea de Benevento. Guaimar avea un frate vitreg din căsătoria anterioară a tatălui său (cu Porpora de Tabellaria), Ioan, care a devenit co-principe din
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
la Salerno pentru a se întâlni cu Guaimar și pentru a negocia revenirea lui Daufer. Acesta a revenit la Benevento, după ce a promis că alegerea sa de a duce o viață monahală va fi respectată. În 1048, Pandulf, revenit ca principe de Capua, era din nou în război cu Guaimar. La moartea în acel an a lui Rainulf al II-lea de Aversa (Rainulf Trincanocte), fiul său declarat ca succesor, Herman, fiind minor, necesita un regent. Prima alegere, Bellebouche, a fost
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
a fost de asemenea ucis, însă Guy de Sorrento a reușit să scape, în vreme ce sora și nepoata lui Guaimar au fost închise. Cumnații săi asasini au ocupat orașul și l-au ales pe Pandulf, cel mai vârstnic dintre ei, ca principe. Scăpat de asasinat, Guy a fugit la normanzi și în curând, cu ajutorul acestora, cei patru conspiratori au fost asasinați în Salerno de către o largă forță normandă și de armata strânsă de Guy din rândul salernitanilor. Familiile asasinilor au căzut curând
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
care considerau că nu erau legați de jurământul făcut către Guy, i-au masacrat pe cei patru frați și 36 de alți asediați, câte unul pentru fiecare lovitură de cuțit primită de Guaimar. Astfel, normanzii și-au demonstrat loialitatea față de principele de Salerno chiar și după moartea acestuia. Succesiunea lui Guaimar include stăpânirea sa, obținută fie prin cucerire, fie prin alte metode, asupra Salerno, Amalfi, Gaeta, Napoli, Sorrento, Apulia, Calabria și Capua. El a fost ultimul mare principe longobard din Italia
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
demonstrat loialitatea față de principele de Salerno chiar și după moartea acestuia. Succesiunea lui Guaimar include stăpânirea sa, obținută fie prin cucerire, fie prin alte metode, asupra Salerno, Amalfi, Gaeta, Napoli, Sorrento, Apulia, Calabria și Capua. El a fost ultimul mare principe longobard din Italia de sud. Guaimar a fost căsătorit cu Gemma, fiică a contelui Laidulf din Capua, căsătoria având loc înainte de 1032. Ei au avut șase fii, dintre care cinci le-au supraviețuit, și cel puțin patru fiice. În 1037
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
II-lea odată cu titlul echivalent de duce, creând astfel un precedent în partiționarea ducatului de Gaeta, fapt care a corodat autoritatea ducală în timp. În anul 962, Gaeta s-a pus sub conducerea lui Pandulf Cap de Fier de Capua, principele longobard de Capua. Cu toate acestea, în 963 doar conducătorii municipali sunt menționați în textul privilegiilor. În 976, împăratul german Otto al II-lea și papa Benedict al VII-lea erau suzeranii recunoscuți ai Gaetei. Era vorba de o răsturnare
Ducatul de Gaeta () [Corola-website/Science/324585_a_325914]
-
rezolvată. După aceea, Ioan al V-lea l-a adăpostit pe fugarul Sergiu al IV-lea de Neapole și l-a sprijinit în recucerirea orașului, cu sprijinul mercenarilor normanzi. Pentru această poziție, Ioan al V-lea și-a atras dușmănia principelui longobard Pandulf al IV-lea de Capua, iar ducatul de Gaeta a fost cucerit de noul inamic în anul 1032. Dinastia locală, descendentă din vechii Docibilieni, nu va mai reuși niciodată să recupereze ducatul. Așadar, Gaeta a fost cucerită de către
Ducatul de Gaeta () [Corola-website/Science/324585_a_325914]
-
inamic în anul 1032. Dinastia locală, descendentă din vechii Docibilieni, nu va mai reuși niciodată să recupereze ducatul. Așadar, Gaeta a fost cucerită de către longobarzi în 1032. În 1038, cuceritorul său, Pandulf de Capua, a fost depus și înlocuit de către principele Guaimar al IV-lea de Salerno. Guaimar nu a guvernat personal, punându-la la conducere pe mercenarul normand Rainulf Drengot, cu titlul de duce. La moartea acestuia din urmă (în 1045), locuitorii din Gaeta și-au ales propriul lor candidat din
Ducatul de Gaeta () [Corola-website/Science/324585_a_325914]
-
amintirea independenței din trecut. Astfel, la moartea lui Iordan I de Capua, Gaeta s-a revoltat împotriva conducerii normande și la conducere a ajuns Landulf ca duce. Acesta s-a menținut cu succes la conducere până în 1103, dat fiind că principele normand de Capua, Richard al II-lea, fusese exilat din capitala sa. În 1103, Guillaume Blosseville a cucerit orașul și a fost, la rândul său, supus lui Richard de Aquila în 1105. Richard al II-lea a fost duce independent
Ducatul de Gaeta () [Corola-website/Science/324585_a_325914]
-
familiei normande Drengot, fapt care a produs mari efecte pentru Gaeta. În cele din urmă, în 1135, Richard de Caleno a fost nevoit să se supună regelui Roger al II-lea al Siciliei, care l-a silit și pe ultimul principe de Capua, Robert al II-lea să se supună în același an.
Ducatul de Gaeta () [Corola-website/Science/324585_a_325914]
-
Manșo I (în limba italiană: Mansone) (uneori, numărat că Manșo al III-lea) (d. 1004) a fost duce de Amalfi de la 966 până la moarte și principe de Salerno de la 981 la 983. Manșo a fost fiul ducelui Sergiu I și cel mai mare conducător independent al ducatului de Amalfi, care deja se autocontrola de aproape o jumătate de secol. Atunci când tatăl său Sergiu a preluat tronul
Manso I de Amalfi () [Corola-website/Science/324593_a_325922]
-
titlul bizantin de "patrikios". De la bun început, Manșo manifestă intenții de stăpânire în Principatul de Salerno. Astfel, în 973, Manșo a conspirat alături de Landulf de Conza și de ducele Marin al II-lea de Neapole pentru a-l depune de principele Gisulf I de Salerno. În 974, Gisulf a fost reinstalat în Salerno de către Pandulf Cap de Fier, principe de Benevento și de Capua. În 981, Manșo a căutat să profite de tinerețea principelui Pandulf al II-lea de Salerno și
Manso I de Amalfi () [Corola-website/Science/324593_a_325922]
-
973, Manșo a conspirat alături de Landulf de Conza și de ducele Marin al II-lea de Neapole pentru a-l depune de principele Gisulf I de Salerno. În 974, Gisulf a fost reinstalat în Salerno de către Pandulf Cap de Fier, principe de Benevento și de Capua. În 981, Manșo a căutat să profite de tinerețea principelui Pandulf al II-lea de Salerno și i-a invadat teritoriul, alungându-l de la conducerea Salerno. Împăratul german Otto al II-lea, care se află
Manso I de Amalfi () [Corola-website/Science/324593_a_325922]
-
de Neapole pentru a-l depune de principele Gisulf I de Salerno. În 974, Gisulf a fost reinstalat în Salerno de către Pandulf Cap de Fier, principe de Benevento și de Capua. În 981, Manșo a căutat să profite de tinerețea principelui Pandulf al II-lea de Salerno și i-a invadat teritoriul, alungându-l de la conducerea Salerno. Împăratul german Otto al II-lea, care se află în acel moment în Italia pentru a lupta împotriva atât a bizantinilor cât și a
Manso I de Amalfi () [Corola-website/Science/324593_a_325922]
-
(d. după 979) a fost un nobil longobard din sudul Italiei, ocupând pentru scurtă vreme Principatul de Benevento în 940 și la fel de efemer Principatul de Salerno în 973. Fiu al principelui Atenulf al II-lea of Benevento, Landulf a trecut la guvernarea principatului de Benevento la moartea tatălui său din 940, fiind co-principe alături de unchiul său, Landulf I, care imediat după aceea l-a trimis în exil. Inițial, Landulf s-a
Landulf de Conza () [Corola-website/Science/324591_a_325920]
-
imediat după aceea l-a trimis în exil. Inițial, Landulf s-a refugiat la curtea ducelui Marin al II-lea de Neapole, de unde a găsit adăpost la Salerno, cu ajutorul surorii sale, Gaitelgrima, care devenise cea de a doua soție a principelui Guaimar al II-lea de Salerno. Aici, Landulf a primit titlul de "gastald" de Conza, în vreme ce fiii săi (Landenulf, Landulf, Indulf și Guaimar) au primit diferite posesiuni în regiunea Salerno. "Chronicon Salernitanum", care constituie cea mai importantă sursă pentru viața
Landulf de Conza () [Corola-website/Science/324591_a_325920]
-
de Landulf. Cu sprijinul aliaților săi, Marin al II-lea de Neapole și Manso I (duce de Amalfi, Landulf și fiii săi rămași în viață (Landenulf a murit în 971), a preluat în anul 974 puterea în Salerno după alungarea principelui de atunci, fiu al lui Guaimar al II-lea cu prima sa soție, Gisulf I, care și-a găsit refugiu la curtea lui Pandulf I Cap de Fier, fiu al lui Landulf I conducător în Principatul de Benevento. Cu ajutorul lui
Landulf de Conza () [Corola-website/Science/324591_a_325920]
-
al II-lea cu prima sa soție, Gisulf I, care și-a găsit refugiu la curtea lui Pandulf I Cap de Fier, fiu al lui Landulf I conducător în Principatul de Benevento. Cu ajutorul lui Pandulf, Gisulf a fost reinstalat ca principe de Salerno la sfârșitul acelui an. În ciuda perioadei scurte în care a guvernat Salerno, Landulf pare să fi reușit să bată monedă în acest principat, un "denarius" . Dacă această atribuire a "denarius" către Landulf este corectă, atunci el ar fi
Landulf de Conza () [Corola-website/Science/324591_a_325920]
-
la nord de Alpi. Această "Gesta episcoporum Mettensium" este de asemenea editată în cadrul "Monumenta Germaniae Historica" și a fost tradusă în limba germană în 1880. De asemenea, Paul Diaconul a scris multe epistole, versuri și epitafuri, inclusiv cele dedicate ducelui/principelui Arechis al II-lea de Benevento sau mai multor membri ai familiei Carolingienilor. Unele dintre scrisori sunt publicate laolaltă cu "Historia Langobardorum" în "Monumenta"; poemele și epitafurile sunt editate de Ernst Dümmler. Paul a mai scris un rezumat asupra "De
Paul Diaconul () [Corola-website/Science/324600_a_325929]
-
regiunea și a lărgit teritoriul emiratului. Al treilea și totodată ultimul emir de Bari a fost Sawdan, care a preluat puterea în jurul anului 857, după asasinarea predecesorului său Mufarrag. Sawdan a invadat teritoriile Principatul longobard de Benevento, forțându-l pe principele Adelchis să plătească tribut. În 864, el a reușit să obțină în cele din urmă învestitura oficială solicitată anterior de Mufarrag. La jumătatea anilor '60, un călugăr franc numit Bernard și doi însoțitori ai săi, aflați în pelerinaj spre Ierusalim
Emiratul de Bari () [Corola-website/Science/324605_a_325934]
-
ataca Bari. Din sursele contemporane nu se poate afla dacă aceastp forță a întreprins vreodată un marș asupra Bari, însă în vara aceluiași an împăratul a străbătut Campania împreună cu împărăteasa Engelberga și a primit îndemnuri de atac asupra Bari din partea principilor longobarzi Adelchis de Benevento, Guaifer de Salerno și Landulf al II-lea de Capua. Abia în primăvara anului 867 Ludovic a pornit la acțiune împotriva emiratului de Bari. El a trecut imediat la asedierea localităților Matera și Oria, recent cucerite
Emiratul de Bari () [Corola-website/Science/324605_a_325934]