11,435 matches
-
care tinde către edificarea unui model social posibil, diferit de estetismul radical al decadenților, refractar oricărei derivări eticiste. În cazul lui Radu Stanca, raportul său cu comedia lui Caragiale este unul definitoriu, am putea spune exemplar și pentru faptul că relevă propriul profil ca dramaturg. Altfel, el devine regizorul piesei de mare succes, O noapte furtunoasă, punere în scenă care s-a dorit exemplară atât pentru viziunea scriitorului cerchist, cât și pentru asu- marea unei estetici în ce privește gruparea. În ciuda capa- cității
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
lui Caragiale” reflectă într-un mod semnificativ programul cerchist. Radu Stanca publica în România Viitoare<footnote id=”4”> 4. Radu Stanca, „Recitind pe Caragiale” în România viitoare, an. IV, 1947, nr.142 (4 august). un articol, „Recitind pe Caragiale”, care relevă reflecțiile sale cu privire la opera dramaturgului, în fapt o reevaluare a operei dra- matice a acestuia. Termenul de a „reciti” are aici sensul de a reevalua, pentru că nu despre o lectură de reîmpros- pătare a memoriei este vorba, ci despre o
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
zone de amoralitate. Asta nu înseamnă, însă, că pe ici pe colo nu a izbucnit și la noi o stare tragică.” Este numaidecât sesizabil decalcul caragialesc al tonului „pe ici pe colo”, dar dincolo de o involuntară contaminare de ton, se relevă proiectul ambițios al tânărului dramaturg de a ridica comedia lui Caragiale la demnitatea tragicului prin epurarea accidentalului, anecdoticului și superficia- lității comice. De ce nu corespunde acest lucru viziunii lui Negoițescu și în genere nu convine pentru „misiunea noas- tră cerchistă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
propriile idei, Ion Negoițescu concede acestuia justețea unei abordări morale, din afara operei, a conținutului amoral al comediilor lui Caragiale. La final, despărțirea de Maiorescu cu interpretarea sa „firească sufletului estetizant” devine paradigmatică. Ea reprezintă ultimul gong al acestei polemici, care relevă încer carea euphorionismului de a deschide un alt drum culturii române. Discuția dintre cei doi are și un sens mentorial, ea corespunde viziunii euphorioniste a lui Negoi- țescu care vedea rolul ca dramaturg euphorionist al lui Radu Stanca „să ne
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
în special a lui Radu Stanca. A nu se uita că atras de proiect și Ștefan Augustin- Doinaș scrie o unică tragedie, Brutus, publicată ulterior în 1966 cu titlul Brutus și fii săi. Revenirile pe această temă a câtorva critici relevă și mai bine profilul mișcării cerchiste și importanța pe care ei o acordau teatrului. În ce privește teatrul și importanța lui, ea este capitalizată de teoria despre tragic. Teatrul „reprezintă modalitatea cea mai adecvată de manifestare a tragicului, adică a categoriei estetic-existențiale
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
teatrul și importanța lui, ea este capitalizată de teoria despre tragic. Teatrul „reprezintă modalitatea cea mai adecvată de manifestare a tragicului, adică a categoriei estetic-existențiale prin care creația unui popor devine într-adevăr majoră.” Vizând o funcție eticist-pedagogică, așa cum o relevă și Virgil Nemoianu, esteticul devine un model social conform idealului schillerian. Apropierea de tragedie sau reevaluarea comediei din perspectiva clasicis- mului relevă proiectul cultural al lui Ion Negoițescu pentru care dramaturgia cerchiștilor urma să umple lacunele și un deficit de
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
a categoriei estetic-existențiale prin care creația unui popor devine într-adevăr majoră.” Vizând o funcție eticist-pedagogică, așa cum o relevă și Virgil Nemoianu, esteticul devine un model social conform idealului schillerian. Apropierea de tragedie sau reevaluarea comediei din perspectiva clasicis- mului relevă proiectul cultural al lui Ion Negoițescu pentru care dramaturgia cerchiștilor urma să umple lacunele și un deficit de spritualitate românească. Caragiale nu încape în această ecuație, pentru că Negoițescu îl asimilează unui registru minor al dramaturgiei purtând o amprentă autoh- tonă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
a filonului tragic, iar critica cerchistă a forțat această anamneză făcută operei comediografului, fapt care corespundea asimilării unui model cultural de către o sensibilitate contrariată, nepre- gătită să-l accepte. Întreaga polemică, precum și lectura pe care cerchiștii o fac comediei caragialești relevă o înfruntare surdă a două spații culturale și răspunsul pe care cerchiștii îl dau acestei provocări corespunde unei etici superioare care le coordonează acțiunea culturală. Pentru cine trag clopotele, Mitică ? De ce trag clopotele, Mitică ?, filmul lui Lucian Pintilie realizat în
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Grația noastră, Mântuirea noastră - Sfânta Bășcălie, să-i răspundem ne - tulburați : - Dă frânghie, Monșer.” Interpretarea pe care Pintilie o dă operei lui Caragiale se constituie într-o antimetafizică fondată pe un principiu de exorbitare și deriziune. Fragmentul de mai sus relevă însă sensul unui complex identitar prin care unei întrebări grave, cu sens metafizic, existențial i se răspunde prin zeflemea. Contextul redactării acestui text este unul grav, cel al Revoluției din 1989 cu victimele ei. În acest context care reclamă sobrietatea
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
este reflexul deriziv. Bășcălia repre- zintă pentru Pintilie o Soteriologie „de-a-ndoaselea”, mântui- rea nu prin reflecție ironică, ci prin enormul glumei proaste. În volumul care-i este consacrat, Bric‑à‑brac. Du cau che‑ mar réel au réalisme magique, regizorul relevă felul în care a conceput acest film, ca parte dintr-o serie virtuală de ecranizări niciodată realizate, supuse astfel unui auto dafé simbolic, „un feu de Carnaval”, o imagine de asemenea exorbitată a consumului spectral al unei opere arse pe
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
un stupid. Și ne-njură ?/ Grozav, coane. Parol, rezon, coane. Ce ură ! ! !” sau o probă de intertextualitate postmodernă cu Caragiale în poemul „Cinci” : „În beții, lupanare. Sînt Mațe- Fripte./ Privesc la comèdie, plîng./ Curat murdar. Căldură mare.” Mircea A. Diaconu relevă chiar un exces în demistificarea ludică a retoricii, reflex provenit, pe de o parte, din teama de a nu cădea la rândul său în clișeu, dar pe de altă, dintr-o fascinație față de acesta. „Or, înspăimântat că ar putea deveni
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
exprimarea cea mai scurtă !” . Interesant acest proces de decantare stilistică la care se referă în diferite contexte cei care i-au fost apropiați. Fiul său, Luca I. Caragiale preia una dintre formulările expresive ale scriitorului, „îmi pieptăn stilul”, pentru a releva travaliul scriitoricesc în privința stilului, iar despre teatrul, dramaturgul ar fi afirmat : „ (...) teatrul nu-i literatură, fiindcă nu ai grija stilului. Fiecare dintre eroi vorbește cum îi vine în momentul afectului”. Expresia justă este pe filieră franceză le mot juste pentru
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
juste presupune la Caragiale o operațiune de contragere, de scurtcircuitare a textului, de comprimare a lui. Există aici un paradox, chiar și personajele care practică incontinența verbală sunt circumscrie unor invariabile stilistice care le sunt proprii. De asemenea, Victor Eftimiu relevă contrastul dintre stilul operei și stilul de viață la antipod unul de celălalt în opinia dramaturgului : „Caragiale a fost un para- dox. Mai mult ca oricine altul, el dezminte faimosul „stilul e omul”. „Câtă deosebire între scriitor și om ! Pe
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
stilistică sesizabilă de data aceasta în opera lui Caragiale, dar mai ales în defor- marea unei lecturi orientate, cea pe care o realizează Lucian Pintilie și pe care am discutat-o anterior. Invocarea litotei ca expresie stilistică a echilibrului clasic relevă tocmai acest aspect stilistic al complexului identitar. Nimic neo- bișnuit, din moment ce filozoful Lucian Blaga a căutat să edifice în contextul morfologiei culturii o stilistică identitară plasată în raport cu spațiul. Litota, termen intrat în limba româna ca neologism din limba franceză, ălitoteă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
în loc de Este urâtăă.” (sursa DE 1993-2009). Termenul provine din grecescul litótes - „simplitate”. Litota ne situează într-un spațiu „optic”, într- un sistem al rapor- tărilor, dar și într-o economie propriu-zis stilistică a limba- jului. Sensul grecesc al termenului ne relevă, mai degrabă, efectul pe care litota îl scontează, nu și strategia pe care o adoptă. Ca figură de stil, ea procedează la o validare prin negație, dar și prin comprimarea materialului lingvistic în vederea obținerii clarității, a unei forme mai permeabile
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
imaginația care aici își poate da frâu liber. Un mister optimist, generat probabil de coloanele colorate, de camera tronului sau apartamentele regale, de frescele restaurate. Cămările pentru depozitarea proviziilor cu uriașele recipiente, camera de baie, toate bănuite, sugerate doar, dar relevând o efervescență vitală cum rare ori mai poți percepe în astfel de așezări arheologice. Aici templul se află alături sau în palat și acest lucru te face să te gândești în primul rând la om, nu la zeu. Nu odată
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
expresiile spiritualizate ale chipurilor. De altfel, Călin Alupi a lăsat în muzee o galerie de portrete de certă valoare: Mihail Sadoveanu, Otilia Cazimir, Demostene Botez, Miluță Gheorghiu, dr. Nicolae Hortolomei, dr. Petre Brânzei și alții. Ca un strălucit componist se relevă Călin Alupi și în tablourile cu flori (Garoafe din Umor, Flori pe fond verde,Garoafeă sau cu naturi statice, iar peisagistica sa este de un lirism învăluitor în Sălcii bătrâne; Colț din Babadag; Uliță în Maramureș; La Bucium; Cetatea Heracleea
PERSONALITĂȚI UNIVERSITARE IEŞENE DIN BASARABIA by VLAD BEJAN IONEL MAFTEI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91488_a_93522]
-
Labiș; Femei la Mureș; Case în Sărărie; Sat între dealuri; Uliță în sat, toate la un loc evocând priveliștile pitorești din țară, vestigii ale trecutului și imagini contemporane. Viguroasă și totodată sensibilă, creația lui Călin Alupi, în ansamblul ei, ne relevă înțelegere și respect pentru om, dragoste, bucurie pentru natură, afecțiune pentru anumite așezăminte și locuri în ambianța cărora s-a ridicat și a trăit. Stins din viață la 20 septembrie 1988, Călin Alupi a fost înmormântat în cimitirul Eternitatea din
PERSONALITĂȚI UNIVERSITARE IEŞENE DIN BASARABIA by VLAD BEJAN IONEL MAFTEI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91488_a_93522]
-
1926, la Iași. Cursul de pedologie predat de Nicolae Florov la Iași reprezintă primul de acest fel ținut în țara noastră. Nicolae Florov a desfășurat o bogată activitate științifică, concretizată în peste 60 de lucrări. Problemele abordate și rezolvarea lor relevă o vastă și multilaterală pregătire de specialitate și o gândire avansată. În cadrul activității științifice un loc important îl ocupă studiul solului din punct de vedere genetic, pe care apoi îl leagă printr-o serie de probleme de practică agricolă, precum și
PERSONALITĂȚI UNIVERSITARE IEŞENE DIN BASARABIA by VLAD BEJAN IONEL MAFTEI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91488_a_93522]
-
unui tot. Nu doar printr-o tehnică anumită se ajunge la explorarea unor asemenea posibilități, ci prin nașterea unei sensibilități deosebite. Cuvântul a fost așternut În scris spre a fi trăit În clipa rostirii, Într-o relație imediată cu sunetul, relevând infinita imposibilitate de a crea stări și situații ca În muzică. Cuvântul există prin el Însuși și prin nimic altceva. Izvorăște de undeva. Se duce undeva. Îi percepi vibrația. O reții. Încerci ca această coardă să vibreze În tine. Văzând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
transmit mesajul, ci tonul vocii. Actorii japonezi aveau o sensibilitate cu totul specială pentru misterul și magnetismul lacului din piesă. În seara când am repetat lângă lacul natural piesa În piesă, soarele tocmai apunea. În această atmosferă melancolică, declamația Ninei releva sensul de mister descris În text. În Japonia există, ca și În alte culturi, credința că lacurile sunt locuite de monștri. Odată cu Înserarea, se producea o schimbare de lumină care ne afecta pe toți, dându-ne un sentiment ciudat. Lacul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
cu viclenie și cu dragoste pentru a deruta potențiala persoană care o va rezolva. Dar orice aș spune despre chestiunea compunerii de probleme, nu izbutesc să transmit În mod satisfăcător extazul pe care-l produce nucleul acestui proces și să relev punctele sale de tangență cu diverse alte operațiuni ale minții creatoare, mai evidente și mai fructuoase, Începând de la cartografierea mărilor periculoase, până la scrierea unuia dintre acele romane incredibile În care autorul, cuprins de o criză de nebunie lucidă, și-a
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
este pasionantă, numai fiindcă are drept consecință o filozofie practică. Iar aceasta e domeniul inteligenței și al sufletului. * Casanova era doctor în filozofie. Doctor de la Padova, cu o teză despre Paracelsus. Cum o fi fost teza aceea, nu importă. Eu relev doar că era doctor în filozofie. Faptul nu e fără semnificație. În secolul al XVIII-lea cuvintele philosophe și libertin ajunseseră sinonime. Cu un secol înainte li se zicea libertini adepților filozofiei lui Gassendi ; acum libertinilor li se zice filozofi
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
și ingenuu. Bătrânul Craig a altoit în acest context și pasagii din alte scrieri de-ale lui, căci în aproape tot ce a scris există trăsături autobiografice (chiar și ideile lui, poate mai ales ele, au atare caracter). Peter Holland, relevând compoziția aparent deslânată a cărții și mulțimea ei de digresiuni, ne previne împotriva prea facilei presupuneri că s-ar datora senilității unui autor încurcat în abundența propriului material ; asemenea părere ar fi „a gross underestimate of Craig’s skill as
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
performanța” ca atare, ca scop în sine, merge în afara rostului omenește modelator al culturii, ducând la autosatisfacție, la o suficiență orbitoare și la dispreț planificat față de tot ce ține „doar” de suflet, de inimă, și nu exclusiv de „spirit”. (Să relevăm și faptul că filozoful nostru nu identifică decât mult prea rar „spiritul” în operele de artă.) Dacă ar fi să optăm pentru un anumit fel de cultură (ceea ce-mi pare totuși de nedorit, orice atare opțiune fiind restrictivă), ar
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]