11,066 matches
-
degetul mare de tastele telefonului. Mâna tremurătoare a doamnei Strichen căzu În spatele canapelei. Fiul ei ținea fierul de călcat la Înălțimea pieptului, iar cu cealaltă mână Întindea cablul electric. Ceva În genul unui zâmbet răsuci colțurile gurii sale când se aplecă și Înfășură cablul electric În jurul gâtului mamei sale. Piciorul ei lovi covorul În timp ce el sugruma viața din ea. Cu dinții rânjiți, agenta Watson apucă telefonul și se târî Înapoi spre bucătărie. Plângea acum deschis, iar incapacitatea și mila de sine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
zi, Întinsă cu fața În jos, cu partea din spate a capului Împinsă spre interior, cu linii roșii groase În jurul gâtului. Dinspre bucătăria mică se auzeau voci nervoase, iar Logan izbucni Înăuntru pentu a vedea doi polițiști În uniforme, unul aplecat asupra unei siluete ghemuite pe podea, celălalt vorbind la stație: — Repet, avem un polițist rănit. Ochii lui Logan scrutară Încăperea Înghesuită, oprindu-se asupra unui morman de material În colțul de lângă coșul de gunoi. Un al treilea agent În uniformă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
-ți fac rău... Te simți bine? Ea nu putea decât să bălmăjească prin căluș. — Bine, spuse Martin, neînțelegând salva de abuzuri pe care tocmai o trimisese asupra lui. Bine. Se ridică În picioare și se Întoarse cu spatele spre ea, aplecându-se peste valiza cea mare pe care o văzuse În bucătărie, și, cu o voce delicată, șoptită, Începu să cânte „Picnicul Ursuleților“. Mângâia pe cineva din valiză. Ochii lui Watson scrutară mica Încăpere, căutând o armă. Locul fusese la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
și căciula sa cu doi ciucuri. Ochii săi erau uriași, și plini de lacrimi, iar din nas Îi izvorau două urme argintii gemene, ce ajungeau până la gura lui strâmbată. Scâncete mici Îl făceau să se cutremure cu totul. Martin se aplecă din nou asupra genții și scoase mâna cu un cablu electric. Cu o ușurință dată de exercițiu, făcu noduri duble la ambele capete, strângându-le bine. Puse un nod În palma mâinii stângi, trecând cablul de două ori prin pumnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
așa, deodată?... Am apărut pentru că nici n-am dispărut vreodată, mi-a răspuns ea cu înțelepciunea ei inconfundabilă. Iar tu vei merge înainte și vei ști că eu mă aflu întotdeauna alături de tine. Acesta e adevărul adevărat. Și s-a aplecat spre mine din înălțimile ei, aducând mai aproape făclia care acum se transformase într-un ulcior de sticlă, luminos... mi-a întins ulciorul care părea să conțină apă limpede și, fără să stau pe gânduri, am băut din lichidul ce
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
ceasul de la mână în valuri, aproape fără să observ. L-am văzut deodată cum se îndepărtează spre adâncuri, cu cadranul rotund reflectând limpezimea flexibilă a apei și a luminii... m-am gândit să sar să-l recuperez, așa că m-am aplecat deasupra lagunei și m-am pregătit să mă arunc de pe stâncă. Am atins valurile cu mâna, ca să încerc apa, constatând că lichidul argintiu rămânea ca o poleială transparentă acolo unde atingea vreo suprafață. Încerci degeaba, că nu-l mai poți
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
voi iubi și peste șapte mii de ani. O parte din el o auzea încă. Erau cuvintele pe care le rostise pe corabia sacră aflată pe micul lac; Chereas strigă că era nebună. — Fă-o să tacă odată! Julius se aplecă deasupra ei, cu mâna stângă apucă părul încâlcit și strânse cu toată puterea, apoi îi trase capul spre spate, descoperindu-i gâtul. Și pe când, cu ultima suflare, ea gemea încă o dată: „Te iubesc!“, el înfipse sica, pumnalul scurt al asasinilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
sân. Nu avea să uite niciodată asta. Mâna lui micuță cu reușea să strângă și nici măcar să cuprindă sânul, și atunci îl mângâie, deplasându-se de-a lungul lui; era moale, imens. Fata se opri deodată din râs și se aplecă spre el; continua s-o mângâie, iar ea îl privea cu buzele întredeschise; sfârcul se întări, îi împunse palma. El se opri, cu răsuflarea tăiată. Ea se retrase brusc și se acoperi; îl privea cu ochii senini. El se îndepărtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
auzeau cuvinte ce făceau aluzie mai mult la insurecție decât la bucurie. Dintre ele, unul se întipări în mintea băiatului: „Apără-ne!“. Iar el, cu adorație, îl vedea pe tatăl său înzestrat cu puteri supraomenești. Ofițerul care comanda escorta se aplecă în șa și-i șopti: — Privește: să mărșăluim împotriva Romei cu legiunile ar fi fost un joc. În glasul lui se ghiceau părerea de rău, mânia și, dincolo de ele, îngrijorarea. Gajus asculta în tăcere. Călărea fără probleme, dar nu voise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
mari, rotunzi sub sprâncenele dese - un chip masculin, puternic. Germanicus murmură: — Pare să fie el. Putea spune asta, fiindcă singurul portret păstrat în taină la Roma se afla în domus-ul mamei sale, Antonia, fiica romană a marelui rebel. Gajus se aplecă deasupra apei, iar vâslașii împinseră vâslele în sens opus, ca să oprească în acel loc. Acesta fusese așadar conducătorul iubit de oamenii săi pentru că glumea, se lăuda, benchetuia și bea mult împreună cu ei, mereu ocupat cu femeile, darnic, curajos până la inconștiență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de oră singur, scriind. Scria încet, meditând între două fraze, însă fără să se răzgândească - nu ștergea niciodată nimic. Într-o zi însă plecă în grabă și uită codexul deschis pe masă, cu cerneala ultimelor rânduri încă proaspătă. Gajus se aplecă deasupra codexului și, în liniștea bibliotecii, îl răsfoi cu delicatețe; văzu că nu conținea întâmplările neînsemnate din ziua dinainte, ci povestea, oră de oră, istoria secretă a domniei lui Tiberius. Pericolul pe care-l reprezenta era incalculabil. Împărțit în paragrafe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Republică și alte popoare. Puterea și gloria Romei se nasc din aceste cuvinte. Fiindcă toți știu că legile Romei sunt mai solide decât zidurile Babylon-ului. Iar tu trebuie să le respecți, pentru că ele te respectă pe tine. În schimb... Se aplecă deasupra foii. „În timp ce scriu aceste rânduri, știu că pe Creticus îl duc dinaintea senatorilor.“ Puse jos calamusul și se ridică. — O să vezi că vom încheia povestea mâine, spuse. Gajus se plimbă prin grădini, coborî până la râu. Zgomotul apei era la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
vorbea repede, prudent și că stătea foarte aproape de ea, o apropiere pe care numai o mare intimitate sau o mare primejdie ar fi îngăduit-o. Gajus își petrecuse adolescența privind mereu în jur și, în timp ce Antonia se îndepărta, cu capul aplecat spre ciudatul ei însoțitor, ascultând, el percepu că la palat ajunsese o veste tulburătoare. Scrisoarea cifrată Două zile mai târziu, într-o dimineață limpede de septembrie, Antonia trimise pe cineva să-l cheme pe Gajus din camerele lui. Veni repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
un om singur, se izolase și fizic pe stâncile din Capri. Să stai alături de el era foarte riscant. Îl privi pe tânărul Gajus; acesta vru să-l salute, însă ura îi uscă gâtlejul. Pentru prima oară în viața lui, se aplecă, apucă marginea tunicii și, tăcut, cu un gest lent, plin de devoțiune, o sărută. Percepu, în adierea proaspătă a insulei, un iz stătut de lână păstrată de cine știe când, ca în casa Liviei. De sus, cu o ușoară tresărire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
într-un loc extraordinar; Gajus acceptă cu un surâs blând. După puțin timp ajunseră la o stâncă ieșită în afară, aflată chiar deasupra mării. În apa albastră se vedeau vârfurile altor stânci. Libertul îl îndemnă să privească, iar el se aplecă. — Să cazi de aici înseamnă să mori, zise libertul. Gajus se întoarse și surprinse o urmă de zâmbet; în el nu era însă bucurie, ci sadism. Procesele, continuă libertul, nu se țin doar la Roma. În anumite cazuri, împăratul cere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cade de-aici și rămâne în viață, vin marinarii de gardă, îl înhață cu cârligele de abordaj și îl ucid cu lovituri de vâslă. Ochii tânărului de deschiseră larg, dar în secunda următoare, ca și cum nu ar fi înțeles, el se aplecă prostește și privi locul care avea să intre în legendele locale ca „stânca lui Tiberius“. Spuse zâmbind: — Dacă te uiți în jos te ia cu amețeală. Libertul, care se uita nu în jos, ci la el, răspunse iritat: — Să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
a rugat toată noaptea. Și deodată a văzut - dar nu dormea, nici nu visa, fiindcă ochii îi erau deschiși, nemișcați -, a văzut o siluetă mult mai înaltă decât un om, o figură divină cu neputință de descris, care s-a aplecat să-l examineze; ținea în mână o carte. După o clipă, a dispărut. El s-a scuturat, acoperit de sudoare, dar nu mai avea febră și durerea dispăruse. Gajus ascultă și, fără să vrea, zâmbi neîncrezător. Tânărul se ridică descumpănit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
o parte dintre optimates într-o majoritate docilă: să o căsătorească pe fiica celui mai puternic dintre optimates, bogatul Junius Silanus, cu singurul fiu al lui Germanicus care mai rămăsese în viață. Gajus se apropie de împărat, se opri, se aplecă să-i apuce marginea tunicii și sărută în tăcere purpura. Tiberius remarcă rafinata cadență a gesturilor. Îi spuse: Senatorul Junius Silanus are o fiică. Te vei căsători cu ea. Pe când rostea cuvintele acestea, se simți ușurat că reușise să arunce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
îi aruncă o privire plină de înțeles lui Gajus, apucă micul sân al Claudillei și-l strânse. Din sfârc se scurseră câteva picături de lichid lăptos. — Privește, îi spuse doica, ăsta ești tu. Gajus se ridică într-un cot, se aplecă deasupra sânului și-l sărută tandru; fu singurul gest spontan pe care-l făcu în zilele acelea. Pe buze îi rămase un gust acrișor. — Te felicit, îi spuse doica solemn, și te felicită întreaga Romă. Nu putea ști cu câtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Veni și noaptea caldă a celei de-a douăzeci și patra aniversări, ultima noapte de august; dintre toate vânturile din Capri, nici unul nu adia printre stânci. Marea era atât de liniștită și de neagră, încât nici dacă s-ar fi aplecat n-ar fi auzit vreun zgomot. Se trezi și începu să vorbească în gând cu mama lui moartă, îngropată pe cealaltă insulă, mai mică, unde nimănui nu-i era îngăduit să debarce. Mintea lui se învârtea în jurul acelei fantasme, al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
a lungul golfului, spre Baia, tot mai repede, pe măsură ce se îndepărta de locuința lui Tiberius. Îi veniră pe buze îndemnul și numele adresate, cu ani în urmă, îndrăgitului mannulus pe care îl lăsase pe malul fluviului Rhenus. — Haide... Incitatus. Repetă, aplecându-se lângă urechea calului: — Incitatus! Calul răspunse imediat, încordându-și ritmic mușchii puternici. Odată cu pavajul străzii care aluneca pe sub copitele calului, dispărea și trecutul. Senzația era amețitoare. De o parte și de alta a străzii, lumea se oprea și saluta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
balamale, murdăria veche. Nu era nici măcar o mobilă dintre cele pe care și le imaginase. Numai bănci, mese urâte, grămezi de paie, vechi draperii aruncate una peste alta. Îl zări pe blândul Helikon, ce reușise să se îmbarce împreună cu escorta, aplecându-se deasupra unei grămezi de zdrențe și ridicând, cu degetele sale subțiri, o bucată de mătase colorată. Ce se întâmplase timp de șase ani acolo, cu oamenii aceia plini de cruzime care păzeau o singură prizonieră lipsită de apărare? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
că te-am ascultat, Augustus. Desfăcu sulul de papyrus, îl netezi cu degete nervoase. Era un dreptunghi mare. Trasată cu cerneluri colorate, cu linii răbdătoare și drepte, se vedea o compoziție complexă de imagini misterioase, împărțite în pătrate. Împăratul se aplecă să privească. — M-am gândit că mensa isiacă nu va fi din piatră sau din marmură. Va fi din bronz greu. Și nu vom descrie ritul în cuvinte. Îl vom inciza în imagini incrustate cu argint și aur, indestructibile. Vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
golul. Ieși, se apropie de balustradă. Printre copaci se zărea o prăpastie, iar pe fundul ei, liniștit, întunecat, înconjurat de maluri abrupte, se ivi lacul. De jur-împrejur, pădurea, acel nemus compact, acoperea munții, iar ramurile se împleteau, ajungând să se aplece peste maluri. — Sacrul Lacus Nemorensis, șopti Claudius, poetul cel palid. De la începutul vremurilor, încă dinainte de nașterea Romei, lacul, munții, pădurea întunecată au fost consacrate Dianei. Împăratul fu impresionat de apa liniștită și nemișcată; era netedă ca o placă de metal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
acela viclean și aproape analfabet scrisese un ordin pentru un ofițer al său: „Sfătuiește-l pe băiat să tacă, pentru binele lui“. Ofițerul ascultase tăcut porunca lui Macro, dar apoi, la fel de tăcut, îi încredințase biletul lui Callistus. — Vezi? întrebă Callistus, aplecându-se și ajungând atât de aproape de Împărat, încât acesta îi putu simți răsuflarea. Macro l-a trimis la moarte pe tânărul Geminus pentru că astfel prostul acela nu poate dezvălui că pretorienii l-ar fi sprijinit. Callistus spunea adevărul, ca întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]