12,214 matches
-
absurditatea fundamentală a oricărei existențe, el nu spune: "Iată absurdul", ci: "Iată-l pe Dumnezeu: trebuie să ne lăsăm în voia Lui, chiar dacă El nu corespunde nici uneia din categoriile noastre raționale". Pentru ca nici o confuzie să nu mai fie cu putință, filosoful rus insinuează chiar că acest Dumnezeu este poate plin de ură și vrednic de ură, incomprehensibil și contradictoriu, dar că el își afirmă cu atât mai mult puterea cu cât chipul Lui este mai hâd. Măreția Sa stă tocmai în
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
și ale rațiunii victorioase. De la Dumnezeul abstract al lui Husserl la Dumnezeul necruțător al lui Kierkegaard, distanța nu-i atât de mare. Rațiunea și iraționalul duc spre aceeași învățătură. Drumul nu înseamnă nimic, voința de a sosi e de-ajuns. Filosoful abstract și filosoful religios pleacă de la același haos și se susțin în aceeași spaimă. Esențial însă este să explici. Nostalgia e mai puternică aici decât știința. E semnificativ că gândirea contemporană este una din cele mai pătrunse de o filosofie
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
victorioase. De la Dumnezeul abstract al lui Husserl la Dumnezeul necruțător al lui Kierkegaard, distanța nu-i atât de mare. Rațiunea și iraționalul duc spre aceeași învățătură. Drumul nu înseamnă nimic, voința de a sosi e de-ajuns. Filosoful abstract și filosoful religios pleacă de la același haos și se susțin în aceeași spaimă. Esențial însă este să explici. Nostalgia e mai puternică aici decât știința. E semnificativ că gândirea contemporană este una din cele mai pătrunse de o filosofie a nonsemnificației lumii
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
un sens prea strict, ea este, în mod sigur, falsă. Dacă vrem numai să spunem că ambele discipline își au fiecare climatul lor particular, afirmăm, fără îndoială, un adevăr, dar care rămâne confuz. Singura argumentare acceptabilă o oferă contradicția între filosoful închis în mijlocul sistemului său și artistul situat în fața operei sale. Dar lucrul este valabil numai pentru o anumită formă de artă și filosofie, pe care noi o considerăm aici drept secundară. Ideea unei arte detașate de creatorul ei nu este
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
valabil numai pentru o anumită formă de artă și filosofie, pe care noi o considerăm aici drept secundară. Ideea unei arte detașate de creatorul ei nu este numai demodată, ci și falsă. În opoziție cu artistul, ni se spune: nici un filosof n-a făurit vreodată mai multe sisteme. Dar asta e adevărat exact în măsura în care nici un artist n-a exprimat vreodată mai mult de un singur lucru sub chipuri diferite. Perfecțiunea instantanee a artei, necesitatea reînnoirii sale nu sunt decât prejudecăți. Căci
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
lucru). Înseamnă a pleca de la dezacordul fundamental ce-l separă pe om de experiența sa, pentru a găsi un teren de înțelegere potrivit cu nostalgia sa, un univers încorsetat de rațiuni sau luminat de analogii care să permită rezolvarea divorțului insuportabil. Filosoful, chiar în cazul lui Kant, este un creator. El își are personajele, simbolurile și acțiunea sa secretă. El își are deznodămintele sale. Dimpotrivă, întâietatea căpătată de roman față de poezie și de eseu reprezintă, în ciuda aparențelor, doar o mai mare intelectualizare
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
întâlnește în sfârșit suportul său de carne. Iar jocurile romanești ale trupului și ale pasiunilor se ordonează și mai mult, conform exigențelor unei viziuni despre lume. Scriitorul nu mai "povestește", ci își creează propriul său univers. Marii romancieri sunt romancieri filosofi, adică contrariul scriitorilor cu teză. E cazul lui Balzac, Sade, Melville, Stendhal, Dostoievski, Proust, Malraux, Kafka, pentru a nu cita decât câțiva. Dar tocmai alegerea pe care au făcut-o de a scrie mai curând în imagini decât apelând la
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
chipurile omului. Până acum, eșecurile exigenței absurde ne-au arătat cel mai bine în ce constă ea. În același mod, ne va fi de-ajuns, spre a fi lămuriți, să observăm că creația romanescă poate oferi aceeași ambiguitate ca anumite filosofii. Pot deci să aleg, spre a exemplifica, o operă care să întrunească toate elementele ce indică conștiința absurdului, o operă având un punct de plecare limpede și un climat lucid. Consecințele ei vor fi pentru noi pline de învățăminte. Dacă
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
din probleme metafizice. În romanele lui Dostoievski, întrebarea e pusă cu o asemenea intensitate, încât ea nu poate duce decât la soluții extreme. Existența este mincinoasă sau eternă. Dacă Dostoievski s-ar mulțumi cu această analiză, n-ar fi decât filosof. Dar el ilustrează consecințele pe care asemenea jocuri ale spiritului le pot avea în viața unui om și, prin aceasta, e artist. Din aceste consecințe îl reține ultima, aceea pe care el însuși, în Jurnalul unui scriitor, o numește "sinuciere
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
din toate, este cea care cel mai adeseori se inspiră dintr-o gândire satisfăcută. Demonstrăm adevărul pe care socotim că-l deținem. Dar astfel nu punem în mișcare decât idei, iar ideile sunt contrariul gândirii. Creatorii de acest fel sunt filosofi rușinați. Cei despre care vorbesc sau pe care-i imaginez sunt, dimpotrivă, gânditori lucizi. Ajunși la un anume punct, acolo unde gândirea se întoarce asupra ei înseși, ei înalță imaginile operelor lor ca pe niște simboluri evidente ale unei gândiri
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
și în aceasta stă măreția lor. Triumful acesta pe de-a-ntregul carnal le-a fost pregătit de o gândire ale cărei puteri abstracte au fost umilite. Când umilința e deplină, carnea dă dintr-o dată creației întreaga sa strălucire absurdă. Tocmai filosofii ironici sunt cei care creează opere pasionate. Orice gândire care renunță la unitate preamărește diversitatea. Iar diversitatea este domeniul artei. Singura gândire care eliberează spiritul este cea care-l lasă singur, sigur de limitele sale și de sfârșitul său apropiat
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
fi trebuit să fie, un joc tragic. Ea dă un sens vieții autorului său. E ciudat, în orice caz, ca opere de inspirație înrudită, ca acelea ale lui Kafka, Kierkegaard sau Șestov, mai pe scurt, ca acelea ale romancierilor și filosofilor existențialiști, pe de-a-ntregul orientate către absurd și către consecințele lui, sfârșesc, în cele din urmă, prin acest imens strigăt de speranță. Ei îl îmbrățișează pe Dumnezeul care-i devoră. Prin umilință ajung la speranță. Căci absurdul acestei existențe este
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
Cernica • Formele elementare ale dialecticii, Jean Piaget • Immanuel Kant. Poezie și cunoaștere, Vasilica Cotofleac • Introducere în filosofia minții, Teodor Negru • Înțelegerea filosofiei, Yves Cattin • Jean Calvin. Providența, predestinarea și estetica simbolului religios, Mihai Androne • Lexic de filosofie, Alain Graf • Marii filosofi contemporani, Alain Graf • Marile curente ale filosofiei antice, Alain Graf • Marile noțiuni filosofice 1. Cunoașterea, rațiunea, știința, Michel Coudarcher • Marile noțiuni filosofice 2. Societatea, puterea, statul, Denis Collin • Marile noțiuni filosofice 3. Justiția, dreptul, Denis Collin • Marile noțiuni filosofice 4
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
Émile Verhaeren, „cântărețul orașelor de astăzi”, Stuart Merrill, José Santos Chocano, un „Walt Whitman al Americii spaniole” ș.a. Interesează toate acele manifestări ale artelor și intelectului ce țin de spiritul modernității, în revistă apărând referiri, informații, note bibliografice privitoare la filosofii Friedrich Nietzsche și Henri Bergson, la esteticianul și sociologul John Ruskin, la muzica lui Richard Wagner, César Franck, Claude Debussy, iar în plastică la Auguste Rodin, Gustave Moreau ș.a. Sunt menționați, în linia rafinării și a diversificării experienței simboliste în
VIEAŢA NOUA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290552_a_291881]
-
sau înrâuriri sartriene. „Sartre - observă V. - n-a sesizat că este vorba aici de o depășire a cogitoului lui Descartes, deoarece el dă «conștiinței» același rang ca și «prezenței în lume» - Dasein - la Heidegger”, comentatorul român remarcând faptul că la filosoful german „esența prezenței noastre în lume stă în existență”. Așadar, nu întâmplător V. vorbește de un Heidegger îndrumător, iar când încearcă să oglindească „împlinirea metafizicii” la acesta, el dă îndrumării un limpede și particular înțeles românesc, fiindcă, în mod continuu
VUIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290661_a_291990]
-
al XIX-lea și XX de teoria și de acțiunea revoluționare. între „comunismul aristocratic” al lui Platon - destinat să readucă o elită a statului la virtute și la înțelepciune printr-un act colectiv de deposedare totală - și cetatea lui Morelly, filosof, francez din secolul al XVIII-lea - care, în utopia sa Corul naturii din 1755, promite încarcerarea pe viață a oricărui „nebun furios” care ar încerca să reintroducă în comunitatea reconciliantă „detestabila proprietate” - este perpetuată credința în posibilitatea purificării omenirii printr-
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
conspirația permite și interpretarea lumii ca un complot îndreptat împotriva sistemului comunist internațional. CONTRAREVOLUȚIE Termenul contrarevoluției trimite la realități diferite, mergând de la curente defavorabile revoluției* până la adversarii ei declarați și activi. Noțiunea apare sub Revoluția Franceză, odată cu lucrările în care filosoful irlandez Edmund Burke își exprimă încă din 1970 ostilitatea sa față de schimbarea regimului. Dar în cursa directă în care sunt antrenați, liderii revoluționari, denumirea de „contrarevoluționar” servește la descalificarea unui concurent politic conferind în același timp o legitimitate revoluționară. Extinderea
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
inclusiv unele cadre ca Nizan -, intrarea în rezistența activă a comuniștilor din întreaga Europă, care oficializează convertirea lor tactică la un patriotism exarcerbat, provoacă cel de-al treilea mare val de adeziuni ale intelectualității la comunism. în Franța, doi comuniști, filosoful Georges Politzer și fizicianul Jacques Solomon, lansează în noiembrie 1940 ziarul clandestin l’Universitî libre; arestați, ei sunt amândoi împușcați de nemți, pe 23 mai 1942. Paul Eluard, exclus în 1933, revine în PCF și scoate Les Lettres franșaises, a
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Party Historians Group - Christopher Hill, Maurice Dobb și Eric Hobsbawn, francezii Maurice Agulhon, Alain Besanșon, Franșois Furet, Annie Kriegel, Emmanuel Le Roi Ladurie au fost - în mod provizoriu sau definitiv - seduși de angajamentul comunist și de marxism. și în rândul filosofilor - Henri Lefèbvre, Jean Toussaint Desanti - se dezvoltă o „religie a istoriei” înțeleasă ca o „adeziune oarbă la faptul împlinit considerat ca «rational»” (Furet). în toată Europa Occidentală, anii 1945-1956 marchează apogeul influenței comunismului asupra intelectualilor și artiștilor. în Franța, PCF
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Epoca de argint” rusă include curente ca simbolismul și acmeismul - Blok, Belîi, Baimont, Briusov, Sologub, Andreev, Gunilev, Ahmatova, Mandelștam - futurismul - Hlebnikov, Krucennîh, Maiakovschi - dar și realismul, care atinge culmi de expresivitate;i psihologie - Cehov, Bunin, Kuprin, Hmeliov, Gorki, Alexei Tolstoi. Filosofii - Berdiaev, Soloviev, Bulgakov, Frank, Losski, Struye, Iliin, Florenski, șestov - se caracterizează asupra problemei libertății individuale, încercând să dea un nou suflu creștinismului. Astfel, revoluția din februarie 1917 coincide cu o perioada de vârf a înfloririi literare și artistice în Rusia
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Octombrie, cultură și socialism După revoluția din Octombrie*, numeroși creatori care trăiau în Occident nu se mai întorc în Rsia, alții o vor părăsi, voluntar sau constrânși la exil*. într-adevăr, în septembrie 1922, Lenin* ordonă expulzarea a 160 de filosofi, scriitori și istorici: două „vapoare de filosofi” duc floarea intelectualității ruse în Germania. Totuși, prima jumătate a anilor 1920 este încă propice expresiei artistice - cu condiția să nu servească contrarevoluția*. în 1922 ia ființă, avându-l în frunte pe Maiakovschi
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Octombrie*, numeroși creatori care trăiau în Occident nu se mai întorc în Rsia, alții o vor părăsi, voluntar sau constrânși la exil*. într-adevăr, în septembrie 1922, Lenin* ordonă expulzarea a 160 de filosofi, scriitori și istorici: două „vapoare de filosofi” duc floarea intelectualității ruse în Germania. Totuși, prima jumătate a anilor 1920 este încă propice expresiei artistice - cu condiția să nu servească contrarevoluția*. în 1922 ia ființă, avându-l în frunte pe Maiakovschi, Frontul Stâng al Artei (LEF), ai căror
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
celebrități mondiale ca Rostropovici, Vișnevskaia, Nureev, Barîșnikov, Soljenițîn (premiul Nobel pentru literatură în 1970), Axionov, Brodsky (premiul Nobel pentru literatură în 1987), Tarkovski, Liubimov, Zinoviev etc. între 1970 și 1988, aproape 50000 de scriitori, muzicieni, realizatori, dansatori, regizori, ziariști, istorici, filosofi - dintre care mulți au făcut parte din mișcarea disidentă - părăsesc URSS. în emigrație Nuclee ale unei puternice diaspore intelectuale se formează în Statele Unite, în Franța, în Israel; ele înființează edituri (Ardis, Ermitage) își creează propriile lor reviste și ziare (Syntaksis
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
este unul din factorii care duc la boicotarea Jocurilor Olimpice de la Moscova din 1980. Disidența în democrațiile populare Pe data de 1 ianuarie 1977, ia naștere în Cehoslovacia mișcarea Charta 77, care reia revendicările declarației finale a CSCE. Pe 13 martie, filosoful Jan Patocka, purtătorul de cuvânt al Chartei, moare în urma mai multor interogatorii severe la poliție. Represiunea antrenează constituirea în aprilie 1978 a Comitetului pentru Apărarea Persoanelor Condamnate pe Nedrept (VONS), susținut de 600 de persoane. Iese cu această ocazie în
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
acești opozanți s-au exilat de bunăvoie, alții însă, sunt victimele reactivării unei cutume antice, surghiunul. în toamna anului 1922, Lenin* ordonă expulzarea a 160 de intelectuali - economiști, scriitori, profesori -, denunțați ca „ideologi burghezi activi”. Printre aceștia, numeroși savanți cunoscuți: filosofii Berdiaev, șestov, S. Bulgakov, lingvistul Roman Jakobson. Odată ajunși în străinătate, nu înseamnă că exilații au terminat cu puterea sovietică: ei sunt urmăriți, grupurile lor sunt infiltrate cu agenți ai poliției politice* care se străduiesc să-i neutralizeze, fie pisându
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]