9,277 matches
-
de pe terasa casei și în fiecare seară de pe faleză, valurile Atlanticului, pădurile de pini și eucalipți, palmierii imperiali și leii de mare de la Punta del Este, balenele de la Cabo Polonio, bărcile pescarilor de la Punta del Diablo, livezile de potocali, câmpurile nesfârșite veșnic verzi, Crucea Sudului cu cele patru stele ce mi-au străjuit somnul și visele, pe Gardel și Cumparsita și cam atât! Pentru ce-o mai fi de acum înainte, mi-am umplut buzunarele cu ametiste, care se spune că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
pare un tan)r de treab) și e clar c) se simte bine astfel. Toți hasidimii se simt bine, se strecoar) pe intervalele dintre scaune, se viziteaz) Între ei, discut) unii cu altii și stau ner)bd)tori la cozile nesfârșite de la toalet), amabili, dar agitați ca niște gâște. Nu dau nici o atenție indicatoarelor din avion. Nu știu oare limba englez)? Pe Însoțitoarele de bord le-au exasperat. O Întreb pe una dintre ele când aș putea primi o b)utur
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
Vestigiile din timpul lui Irod sunt tot ce-ți poți dori - coloane deformate, puternic afectate de trecerea timpului, mormântul lui Absalom, cu acoperișul rotund și un horn ciudat, care se Îngusteaz) spre vârf. Șiruri de morminte În toate direcțiile, la nesfârșit. Un lucru deosebit, care te poate obseda, Îl constituie Înmormântarea, bocetele și somnul de veci sub zidurile Ierusalimului, așteptând ca trompetele s) sune, anunțând venirea lui Mesia. Câteva g)ini ale arabilor scurm) În praf și ciugulesc. Nici unul dintre ou
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
Într-o excelent) carte de interviuri, Unease în Zion, publicat) de Ehud ben Ezer. „Este adev)rât”, scrie Yehoshua, „c), datorit) faptului c) viața noastr) spiritual) nu poate gravita decât În jurul acestor probleme șpoliticeț, când te implici În ele la nesfârșit, nu poți, din punct de vedere spiritual, s)-ți g)șesți timp pentru alte lucruri. Și nici nu poți atinge adev)rata solitudine, care este o condiție și o premis) obligatorie a creației, sursa și forță ei. Ești Împins continuu
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
ca plajă de la Sdot Yam. John și câinele s)u, Mississippi, mergeau acolo În fiecare zi. Turiștii germani plecaser), iar cabinele dușurilor de pe plaj) erau b)tute În cuie. Era pl)cut s) vezi valurile mici rostogolindu-se continuu, la nesfârșit, spre mal. Ca niște valuri de durere, spune John. O parte din Flotă a șasea american) era ancorat) În apropiere. Portavionul John F. Kennedy, cu elicopterele sale, Îi reamintea lui John de moartea fiului s)u. Își petrecea timpul cu
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
sunt de natur) s) ne linișteasc). Uitați-v) numai ce dezv)luie Mohammed Heikal În cartea sa The Road to Ramadan despre conduc)torii Rusiei. Heikal spune c), Într-o anumit) ocazie, când le urm)rea activitatea, a circulat la nesfârșit un memorandum pe la cinci-șase persoane Înainte de a se lua o decizie minor). Înainte s) se dea vreun ordin, erau necesare trei semn)turi pe un document. Ceea ce vor rușii este s)-si p)streze ceea ce au deja și s) mențin
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
rești, traduci la Ierusalim Însemn)ri de c)l)torie italienești din Evul Mediu, pleci la Romă și mori. Kahn insist) s)-mi arate niște b)i din Antichitate la marginea Orașului Vechi și ne c)ut)m drumul prin nesfârșitele str)duțe, unde copiii c)l)resc m)g)ruși, se joac) cu mingi de cauciuc, tip), sar din camioane și aprind focuri În g)leti că s) se Inc)lzeasc) la mâini, pentru c) e frig. Un vânt Înghețat
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
o citez, Îi recunosc Înțelepciunea practică, ce m-a ajutat de-a lungul anilor să trec peste obstacole. Datorită ei mă simțeam acasă În apartamentul nostru de trei camere, cu balcoane de jur-Împrejur. Priveam Bucureștiul, dar și mai departe, spre nesfârșit: un sentiment de Încredere se năștea În mine, agitația mea febrilă era domolită doar prin simpla ei prezență, ca și cum totul, din acel moment, avea să fie așa cum trebuie. O afirmație, o susținere, o acceptare. Cu bunica Eftalia lângă mine totul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
dată, deși era iarnă, ne-am hotărât să ieșim din spațiul Închis În care lucram În teatru zi și noapte, ca să respirăm briza rece a Oceanului Atlantic, la Jones Beach, În Long Island, făcând exerciții În aer liber. Singuri pe plaja nesfârșită, ne plasam la distanțe diferite unii de alții și experimentam posibilitățile sunetului de a atinge ținte din ce În ce mai Îndepărtate. Reveniți În sală, reluam exercițiul de antrenament vocal preluat de la Grotowski, care consta În dirijarea sunetului spre un zid, cu intenția de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
atât vrea să fixeze totul mai devreme. Și cu cât Îl simt mai neliniștit și mai agitat, cu atât eu, care din fire sunt neliniștit, devin mai agitat ca el și, consecință a nesiguranței, Încerc să schimb mereu, perfecționez la nesfârșit mișcarea. Și faptul că vreau să schimb până În ultima clipă provoacă cutremure În culise, e ca un virus În computer. Lucrez cel mai bine cu cei care acceptă calm că importantă e căutarea, nu rezultatul; sunt de partea acelor călători
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
actori și acest chef de a juca Îi ajuta și să cânte mai bine și mai nuanțat. Regia modernă greșește și În teatru, și În operă atunci când, din teamă că „mesajul“ regizorului nu ajunge În sală, subliniază și resubliniază la nesfârșit ideile. E nevoie de o sugestie rapidă a desenului - o mișcare fluidă -, nu de acest impact greoi. Ce contează e fragilitatea emoției, nu trebuie apăsat pe semne ca și cum În sală ar fi un public de surdomuți sau cvasihandicapați. Stanislavski spunea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
treabă și cu totul normali, dar ca grup, și molipsiți de artificialitatea operei, se dovedeau epuizanți. Bancurile lor neîncetate Îmi tăiau concentrarea. Eu Încercam să-i aduc În atmosfera duioasă și sensibilă a lanurilor de grâu și a câmpiei slave nesfârșite, pe care o sugerau decorul și muzica, ei se jucau cu spicele ca la grădiniță și hohoteau de râs. Pierzându-mi răbdarea, m-am hotărât să mă arăt sever și strict, așa cum mi s-a spus că trebuie să fii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
adera la interpretarea de la Chicago, ca un artist adevărat, a respectat concepția mea și a făcut eforturi uriașe să și-o Însușească. A ajuns să trăiască fiecare scenă cu o intensitate sfâșietoare, impresionând miile de spectatori care izbucneau În ovații nesfârșite În fiecare seară. Ea le primea mulțumind, dar rămânea cu certitudinea sinceră că nu a descoperit Încă adevărul ultim și Își continua căutarea. Îmi amintea de bunica mea, atunci când Îmi spunea „E bine, dar se poate și mai bine“. Deși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Andrei Șerban nu are o „marcă de producție“. Spațiul său este, În mod instantaneu, plin de forfota contradictorie și de prezența multiformă a vieții Înseși. Acest fapt este, desigur, un handicap În lumea noastră grăbită, avidă de clasificări facile și nesfârșite comparații. Nu putem decât bănui, din paginile cărții prezente, prin ce asceză constantă și prin ce suferințe a putut trece Andrei Șerban pentru a rămâne neabătut pe propria sa cale, care a derutat și derutează mulți critici de teatru și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
ultimii ani dinaintea Primului Război Mondial; iar mai târziu, În exil, și-l imagina (la fel de uimită și de deznădăjduită, ca atunci când și-l amintea pe bătrânul Dmitri) pe șoferul Pirogov, care părea s-o aștepte Încă În gerul necruțător al unei nopți nesfârșite, deși, În ceea ce-l privea, veghea Îi era probabil de mult timp Îndulcită de un ceai cu rom Într-o bucătărie primitoare. Una dintre cele mai mari plăceri ale ei pe timpul verii era jocul tipic rusesc hodit’ po gribï (la
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pluș, consumând acolo felii triunghiulare de torte moka ușor sărate, asortate cu frișcă, În timp ce eu Îl depășeam mereu, plin de Înfumurare, pe bietul Serghei care se Împiedica jucăuș, ca una din acele mici imagini sâcâitoare care ți se rotesc la nesfârșit În minte. O fanfară militară (Germania era În perioada aceea țara muzicii), condusă de un dirijor deosebit de smucit, se trezea la viață cam la fiecare zece minute, dar nu reușea să Înăbușe uruitul dominant, neîncetat, al rotilelor. Exista În Rusia
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
efect mult prea familiar pentru a compensa banalitatea sensului. Ca orice Începător inocent, am căzut În toate capcanele Întinse de epitetul melodios. Nu Înseamnă că nu m-am Împotrivit. De fapt, trudeam din greu la elegia mea, chinuindu-mă la nesfârșit cu fiecare vers, alegând și respingând, plimbând cuvintele pe limbă ceremonios și entuziast, ca un degustător de ceai, și tot apărea cumplita trădare. Rama influența tabloul, coaja dădea formă miezului. Banala ordine a cuvintelor (verb scurt sau pronume - adjectiv lung
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
este explicația bucuriei cu care copilul sapă, face drumuri și tunele pentru jucăriile lui preferate. Fiul nostru avea un model micuț al celebrului „Bluebird“ al lui Sir Malcolm Campbell, din oțel vopsit și cu cauciucuri detașabile și se juca la nesfârșit cu el pe pământ, În timp ce soarele alcătuia un fel de nimb din părul lui blond destul de lung și dădea o nuanță caramel spatelui gol pe care erau Încrucișate bretelele pantalonilor scurți bleumarin (pe sub care, când era dezbrăcat, se arăta un
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Patimile după Ștefan "Așa mergem din veac în veac, Ca drumețul din calea lupilor... Săracul Ștefan Vodă, undei să vadă..." Nicolae Iorga EDITURA JUNIMEA IAȘI 2009 Mulțumiri sârguincioaselor doamne Veronica Comăneci și Gabriela Popescu, care mult au pătimit cu redactarea nesfârșitelor variante. (c) RADU COCEA, ALEXANDRU COCEA (c) EDITURA JUNIMEA, IAȘI ROMÂNIA Lilianei cea care a crezut, ma ajutat, și a suferit alături de mine Predoslovie " Fraților cetitori, să vă îndemnați a ceti aiastă "samă de cuvinte"... Și, să nu gândiți că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pivniță, m-au îngrijit... Două luni n-am știut de mine. Nu vorbeam, numai țipam. Și, totuși, animalul din mine n-a vrut să moară... Ceva, totuși, a murit în mine atuncea: sufletul... Țamblac o mângâie cu blândețe, cu o nesfârșită milă și bunătate: Sărăcuța de tine, ți-a fost dat să atingi hotarul ultim al suferinței omenești... Poate... poate, numai Patimile, Răstignirea... Dar a trecut! Aparține trecutului... Trecutul? îngână ea chinuită. Trecutul e în mine. E viu. E rană vie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mai grozăvi! Vorbim noi la urmă!... Eu mă temeam de un război-fulger, caz în care eram terminați! Așa, ei sunt mai mulți, noi suntem mai isteți! Închipuiți-vă: un șarpe ce zic eu -, un balaur cu cap și o coadă nesfârșită, ce șerpuiește târându-se moleșit, nădușind prin pulberea fierbinte, sub arșița unui soare nemilos, timp de șapte-opt săptămâni... Și-n urmă, scârțâind alene, un uriaș convoi de tunuri, harabale, calabalâcuri, poloboace, turme de cămile, cai, vite, oi... Și toată această
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cele două femei protectoare coexistă în viața autorului, oferindu-i împreună clipe „de grație, de apropiere de Dumnezeu, de fericire absolută” (97). Apoi însă tinerii rămân singuri, iar „munca” lor va fi aceea de a se iubi cu o iubire nesfârșită. Când se plimbă împreună, ei au sentimentul că fac o treabă temeinică. Bărbătește, soțul își asumă misiunea de a fi scut: „Misiunea mea pe pământ: s-o apăr pe Doina de toate relele, să fiu scutul existenței ei” (227). În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
râdă de mine (de defectele mele), ci dintr-o spontană, pură afinitate - o voi întâlni, cu siguranță. * Biserica e aproape goală, slujba - lungă și obositoare. E Joia Mare, lumea se rezervă pentru a doua zi, când, de Vinerea Mare, o mulțime nesfârșită va înconjura de trei ori catedrala. Alături de tata, îngenuncheat și el, stau în genunchi, pe lespezile frumos lustruite și totuși incomode, mă uit la cunoscutele coloane groase de marmură și la pereții, atât de cunoscuți și ei, nezugrăviți în întregime
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
spune, în ultimul moment, după dramatice ezitări... Din toamna lui 1971 până spre începutul primăverii anului următor Doina (v. mai sus) nu se simțise deloc bine. Multe am pătimit în acele luni... Îmi aduc aminte de o după-amiază de așteptare nesfârșită, la o policlinică cu plată, într-o sală uriașă, ticsită de lume, de parcă ne-am fi găsit într-o gară. Abia în martie, când, printr-o relație, am ajuns la un doctor cu multă experiență de la „Caritas”, starea Doinei a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
la marginea unui lan de grâu, înconjurat de câțiva „specialiști” și gazetari de curte, unii mai obedienți decât alții, cu nelipsitele carnețele în mâini, firește. O imagine pe care o mai văzusem, de sute și mii de ori, reiterând la nesfârșit, ni se părea uneori, în clipe de neagră disperare, monotonia unei jalnice vulgarități. Cu această mizerie de fotografie voiau - și ne cereau - cei de la „foruri” să înlocuim nobilul chip al marelui poet, al Poetului nostru național (pentru semnele de exclamare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]