9,106 matches
-
sufletesc” bipolar al artistului: „O mare capacitate de a percepe realitatea, de a o izola În contururi precise, de a fuziona cu ea (...). Și, după această fuziune, de a o dilata În forme fantastice și de a o urmări În spaimele interioare ce o provoacă”. Debutul ca romancier al lui Blecher a fost repede Încadrat În literatura psihologică sau În cea a „autenticității”. Cine cunoaște conferința lui Camil Petrescu din deceniul trei, despre „noua structură și opera lui Marcel Proust”, Înțelege
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
tortură, prin Înșelăciune și prin falsă compătimire, prin mistificare sau prin scrisori anonime, prin micile Învățătoare sau prin inchizitori”. Configurația de ierarhii, coduri și obiective, urmărind proiectul răului absolut organizat, realizează până la urmă tocmai atomizarea existenței, vidarea comunicării, depersonalizarea, dezordinea spaimei, opacitatea apatiei, glaciațiunea perfectă a terorii. Oarba opresiune dirijată are În vedere o colectivitate masificată Într-un unic trup enorm și supus, care „vede”, Însă, totul, fără a accede la sursa ascunsă care i-a deformat și degradat clipa: un
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
a nu-și sacrifica identitatea nu are alt temei decât frica. Când rămâne ultima ființă umană, Bérenger Își menține Încăpățânatul scepticism. «Sunt ultimul om, am să rămân om până la capăt! nu capitulez!» Refuzul de a «capitula» nu Îl onorează deloc. Spaima de schimbare restrânge, de fapt, progresul. A alege o existență dependentă de mizerie - o viață de limitări (precum cea a lui Bérenger: Nu mă pot obișnui cu viața») - este opțiunea unui laș. Nu este vorba de «păstrarea integrității sau identității
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
pe gânduri, ca la prima lectură. „Nu mă pot obișnui cu viața”... De prea multe ori scâncise În același fel, acasă, departe, și aici, În Lumea Nouă și În viața nouă pentru care nu se simțea pregătit. Păstrarea integrității? Din spaimă, din spaimă, oare? Grăbise lectura ultimelor fraze, de parcă ar fi sperat să reteze dilema. Gândul rămăsese În urmă, În cuvintele pe care le târâse cu el peste mări și țări și care se târau, iată, după el, cu el, În
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
ca la prima lectură. „Nu mă pot obișnui cu viața”... De prea multe ori scâncise În același fel, acasă, departe, și aici, În Lumea Nouă și În viața nouă pentru care nu se simțea pregătit. Păstrarea integrității? Din spaimă, din spaimă, oare? Grăbise lectura ultimelor fraze, de parcă ar fi sperat să reteze dilema. Gândul rămăsese În urmă, În cuvintele pe care le târâse cu el peste mări și țări și care se târau, iată, după el, cu el, În el, fără
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
demult, din țara de demult și de dincolo. „Marș la loc, loază!”... tuna spre clasa amuțită Rinocerul Dascăl, urletul de fier și vorbele de fiere și fier mă micșorau, În bancă, rușinat de rușinea colegului de la tablă și Îngrozit de spaima să nu mi se Întâmple, cumva, curând, la fel. Unul dintre drepturile pe care exilatul Îl descoperise În America era chiar acesta: dreptul la... „prostie”. Prostie, ignoranță, candoare, inocență culturală, politică, socială și de toate felurile. Siguranța cu care se
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
pe care i-l dăduseră indienii, „odontotyrannos”. Fabuloasa apariție era menționată și În scrierile neopitagoreanului Philostratus și chiar Înaintea acestuia, În literatura iudaică apocaliptică, apoi În cartea lui Daniel (7.7), unde monstrul „odontotyrannos”, văzut cu aceeași escatologică oroare și spaimă, Întruchipa, prin „dinții de oțel și ghearele de bronz”, forța devastatoare pe care tiranii moderni o vor regenera cu proaspătă vitalitate. Nu eram deloc sigur că asemenea pedante precizări nu ar plictisi auditoriul. Paginile insolit-insolente ale studentei din urmă cu
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
le primise În 1996 de la colegii ei nu erau cu mult diferite de cele date de Înaintașii lor din 1989. Nici comentariile nu se depărtau excesiv de cele de altădată. „Argumentele par bine susținute, indulgența poate fi justificată. Paradoxul descoperit În spaima eroului față de schimbare, Însemnând, apoi, și o autoabandonare În fața societății, este bine definit.” „Este neglijarea contextului istoric o decizie conștientă a studentei? Analiza personajului principal (inconsecvența, deci slăbiciunea sa) pare chiar mai satisfăcătoare decât tradiționala interpretare «umanistă». Oare «umanitatea», adică
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
fostul captiv, deschizând ușa așa-numitului spălător și Îndreptându-se spre una dintre chiuvete, se trezește, brusc, În fața unui soldat german! Situație dinainte, parcă nimic nu se Întâmplase, eliberarea fusese doar o Închipuire. Cu genunchii tremurând și ochii măriți de spaimă, captivul așteaptă să fie, ca altădată, lovit, umilit, anihilat. Înainte de a se prăbuși, cu pantalonii umezi de urina groazei, sub loviturile neamțului, prizonierul vede cum santinela Își Întoarce privirea binevoitoare spre el și Îi face un semn politicos să se
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Înhăța, ca pradă. Nota explicativă a autorului suna astfel: „Partea vulnerabilă a omului aflat În primejdie este strigătul după ajutor, tocmai partea, cu funcția de aperitiv, prin care crocodilul Îl Înhață. Ce vreau să spun? Că cel care Își strigă spaima devine victima propriului apel”. I-ar fi plăcut lui Arghezi Întreaga operă a lui Saul, sunt convins, și ar fi contemplat cu simpatie și „pisicile” lui Saul, cele de care se Îndrăgostise Malraux când Începuse să facă schimb de desene
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
netransportabil datorită reumatismului poliarticular cronic, cu un puseu de spondiloză dorsală lombară activată, cu proces TBC activ și afecțiuni grave la ficat și stomac. în acest timp, la Aiud se știa și se comenta moartea sa, ca un motiv de spaimă pentru toți ceilalți. Regimul era îngrozitor, cu toată suita de inumanități de necrezut, cu pedepse draconice pentru orice încălcare a regulamentului, aplicate unor oameni ajunși la limita rezistenței fizice datorită înfometării sistematice și în majoritatea cazurilor cașectici. în această perioadă
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
ce se ridică de Consiliu de Patronaj pe lângă Școala de băeți No. 27 Str. Zoe Grand. Numitul se face vinovat de următoarele fapte: 1) Având sub comandă 150 evrei, i-a bătut și maltratat în așa hal că a produs spaimă și indignare în populația civilă din împrejurimi. 2) A avut atitudine necuviincioasă față de profesoarele Școalei No. 27 băeți. 3) A dat un spectacol îngrozitor bătând pe evrei astfel încât copiii din clase s’au speriat chiar cu ferestrele închise, auzind loviturile
Munca obligatorie a evreilor din România (1940‑1944). Documente by Ana Bărbulescu, Alexandru Florian (ed.); Alexandru Climescu, Laura Degeratu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/800_a_1752]
-
la Cantina ce se ridică de Consiliul de Patronaj pe lângă Școala Primară de băeți Nr. 27, Strada Zoe Grand, s’a făcut vinovat prin următoarele fapte: 1) Bate și maltratează pe cei 150 evrei ce îi are sub comandă, producând spaimă și indignare în populația civilă din împrejurimi. 2) A avut atitudine necuviincioasă față de D-na Angelescu C. Stanca, Directoarea Școalei Primare de băeți No. 27. 3) A dat un spectacol îngrozitor, bătând pe evrei astfel încât copii din școală s’au
Munca obligatorie a evreilor din România (1940‑1944). Documente by Ana Bărbulescu, Alexandru Florian (ed.); Alexandru Climescu, Laura Degeratu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/800_a_1752]
-
s-a sensibilizat pentru că n-am mai fost de mult sărutat de o fată de șaptesprezece ani. Așa ceva mi se mai întâmplase cu optsprezece ani în urmă. Dacă toată lumea ar gândi numai de bine, n-am mai avea motive de spaimă, zise fata. — Cu cât avansezi în vârstă, cu atât crezi mai puțin. La fel ca și cu dantura. Și ea se deteriorează o dată cu trecerea anilor. Nu sunt cinic, sunt sceptic. Atât. — Ți-e frică? — Da, mi-e frică. M-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
beznei. În primul rând, pentru că nu vedeam absolut nimic și nu știam la ce să mă aștept. Nici măcar nu eram sigur că am luat-o pe unde trebuia. Nu mi-am dat seama până acum că întunericul poate provoca atâta spaimă, că te poate priva de încrederea în tine și de curaj. Când cineva dorește să realizeze ceva, în mod normal există trei lucruri de care trebuie să țină seama: ce împliniri a avut, în ce poziție se află la momentul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
trecut fiori. Ceea ce mi se părea însă cel mai îngrozitor era faptul că zgomotul acela nu ne respingea, ci răsuna mai degrabă ca o invitație. Știau că ne apropiem și așteptau cu o bucurie nebună să ne facă rău. De spaimă, simțeam o sudoare rece pe spate în timp ce alergam. Am înțeles că nu era vorba de cutremur. Ceva mult mai îngrozitor decât un cutremur, dar nu-mi puteam imagina ce anume. Și nici nu cred că avea vreun rost. Situația părea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de actuala stare de lucruri. Tot era mai bine să încercăm ceva decât să nu facem nimic. Am fugit tare mult. Nici nu știu cât. Puteau foarte bine să fi fost trei-patru minute sau treizeci-patruzeci de minute. Pierdusem complet noțiunea timpului din pricina spaimei și a zăpăcelii. Îmi paralizaseră resortul interior cu totul. Uitasem de oboseală, uitasem de rană. Simțeam o amorțeală ciudată în ambele coate, dar asta era tot în materie de senzație fizică, singura pe care o percepeam în timp ce continuam să fug
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
întrerupere. Măcar de-aș fi avut o lumină ca lumea, mi-am zis. Chiar și una mai mică. Aș vedea pe unde urc și mi-aș da mai bine seama până unde a ajuns apa. Mi-ar mai dispărea și spaima provocată de coșmarul că aș putea fi prins de gleznă în orice moment. Îi uram din toată inima pe Întunegri. Nu apa era cea care mă urmărea, ci Întunegri care băgaseră o frică incomensurabilă în sufletul meu. Mi-am amintit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
furat tot. Îmi era limpede că fusesem jefuit. Am început să mă enervez. N-avea nimeni dreptul să facă așa ceva. Nimeni nu are voie să fure amintirile altuia. E ca și când i-ai fura din vârstă. Pe măsură ce mă-nfuriam, îmi trecea spaima. M-am decis să nu mă las. Voiam să trăiesc! Să ies din tărâmul acela straniu al beznei și să-mi recuperez amintirile furate. Indiferent dacă se sfârșea lumea sau nu. Eram hotărât să îmi revin complet. — Funia! țipă fata
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
bineînțeles. Sunt doar un mit. Sau cel puțin așa sper, spuse ea. Cu toate asigurările ei, n-am fost capabil să-mi scot din minte imaginea acelor pești care mă urmăreau și-mi mâncau picioarele. Întunericul provoacă tot felul de spaime. Știam foarte bine lucrul acesta. — Nu sunt nici lipitori? — Știu eu? Or fi. Ne legasem cu funia unul de altul și înotam împreună, având grijă să nu ni se ude bocceluțele pe care le purtam pe cap. Ne ghidam după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
O groază ce izvora din infernul nenorociților care nu urmăreau decât să ne strivească. Aveam impresia că se condensaseră toată bezna și mizeria existentă într-o halcă mare ce atârna deasupra capului nostru. Nu mi-am dat niciodată seama că spaima putea apăsa atât de greu. — Nu te opri! îmi țipă ea în urechi. Vocea ei fusese seacă, dar nu tremura. Abia când a strigat la mine, mi-am dat seama că mă oprisem. A smucit funia. Dacă ne oprim aici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
strigat la mine, mi-am dat seama că mă oprisem. A smucit funia. Dacă ne oprim aici, s-a zis cu noi. Ne târăsc prin beznă și ne lichidează. Nu mi-am putut mișca picioarele. Se lipiseră de pământ de spaimă. Aveam impresia că timpul curgea îndărăt spre mlaștini antice. Mi-era imposibil să mă mișc. Mi-a ars o palmă peste obraz fără să mă aștept. A fost atât de puternică, încât am crezut că am surzit. — La dreapta! țipă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
noi împreună cu râul. — De ce ești atât de sigură că e calea cea mai bună? — Doar lacul de sud nu e păzit. Este neatins. Nu ți se pare ciudat? Nu are gard și nici n-ar avea nevoie. E înconjurat de spaimă. Dacă reușim să ne înfrângem spaima, suntem salvați. Când ți-ai dat seama de asta? Când am văzut râul. M-a dus Paznicul la podul de vest o singură dată. M-am uitat la apă de pe pod și am simțit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de sigură că e calea cea mai bună? — Doar lacul de sud nu e păzit. Este neatins. Nu ți se pare ciudat? Nu are gard și nici n-ar avea nevoie. E înconjurat de spaimă. Dacă reușim să ne înfrângem spaima, suntem salvați. Când ți-ai dat seama de asta? Când am văzut râul. M-a dus Paznicul la podul de vest o singură dată. M-am uitat la apă de pe pod și am simțit-o plină de viață. Nu-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
se vedea paginile 118 - 119) . C.M.Spiridon Pag. 189 - “Mai bine pregătite., vigilente la fiecare pas, forțele de represiune au reușit să suprime orice început de revoltă . Singurul lucru pe care l.- am simțit cu toții atunci, A FOST ACELA AL SPAIMEI TERIBILE PE CARE LE-AM PROVOCAT-O NOI, CEI CU MÂINILE GOALE ! (Nu chiar goale domnule ; cu un țap de bere, dacă nu e cu supărare.) Nu ne bazam decât pe RECEPTIVITATEA UNEI MASE IMENSE A POPULAȚIEI , ceea ce s-a
RAVAGIILE NIMICULUI PRETENŢIOS by ALEXANDRU TACU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91634_a_93189]