9,695 matches
-
o încăpere a mormintelor. Lângă peretele sudic, înspre pronaos, se află mormântul domnitorului Petru Rareș. Pe mormântul său se află o lespede cu următoarea inscripție în limba slavonă: ""(Această groapă e a) iubitorului de Hristos, robul lui Dumnezeu Io Petru Voievod, fiul bătrânului Ștefan, care (s-a strămutat) la veșnicele lăcașuri, veșnica lui pomenire..."". De-a lungul aceluiași perete al naosului, înspre culoar, se află mormântul Doamnei Elena Rareș, soția ctitorului și fiica țarului Despot. Inscripția în limba slavonă ce se
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
culoar, se află mormântul Doamnei Elena Rareș, soția ctitorului și fiica țarului Despot. Inscripția în limba slavonă ce se află pe lespedea funerară a mormântului său conține următoarele cuvinte: Această groapă e a roabei lui Dumnezeu Elina, doamna lui Petru Voievod, fiica lui Despot țarul, care s-a strămutat în acest lăcaș și în veșnicele lăcașuri, Veșnica ei pomenire. 7..."" Tot de-a lungul peretelui sudic, dar înspre naos, se află două morminte având lespezile tombale de dimensiuni mici și cu
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
a Doamnei Oltea (mama lui Ștefan cel Mare), fiind așezată chiar în imediata apropiere a mormintelor lui Petru Rareș și soției sale. Pe piatra sa tombală este următoarea inscripție: ""Acesta este mormântul roabei lui Dumnezeu Oltea, mama domnului Io Ștefan Voievod, care a murit la anul 6973 (1465), noiembrie 4"". Ștefan cel Mare și-a îngropat mama în Biserica "Sfântul Nicolae" din Poiana Siretului, aflată în apropierea actualei mănăstiri Probota. După stingerea familiei ctitorului, Mănăstirea Probota a devenit necropolă boierească. În
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
și ca poartă de intrare în incinta mănăstirească. Pe zidul exterior se află un tablou votiv destul de șters reprezentând pe Petru Rareș cu familia sa, iar dedesubt o stemă moldovenească cu următoarea pisanie: ""Această mănăstire a făcut-o Io Petru Voievod, la anul 7038 și s-au îngrădit după moartea lui de Doamna Elena și copiii ei Io Iliaș Voievod și Ștefan și Constantin, la anul 7058 septembrie 4"" (1530, 1550). În colțul de nord-vest al incintei mănăstirești se află clisiarnița
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
pe Petru Rareș cu familia sa, iar dedesubt o stemă moldovenească cu următoarea pisanie: ""Această mănăstire a făcut-o Io Petru Voievod, la anul 7038 și s-au îngrădit după moartea lui de Doamna Elena și copiii ei Io Iliaș Voievod și Ștefan și Constantin, la anul 7058 septembrie 4"" (1530, 1550). În colțul de nord-vest al incintei mănăstirești se află clisiarnița care face corp comun cu turnul-clopotniță. Clisiarnița datează din 1530, fiind construită în aceeași perioadă cu biserica. Această clădire
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
următoarea frază: ""Să află și de greci făcute cetăți, cum este Turnul Neovtolem, o cetate pustie, îmi pare să fie pe Cogâlnic, în Bugeagŭ; tătarii și ai noștri îi dzic Tatar-Bunar, ca Neoptolem este nume grecescŭ."" Cetatea este menționată de voievodul cărturar Dimitrie Cantemir în lucrarea să "Descriptio Moldaviae" (Descrierea Moldovei), scrisă în limba latină în perioada 1714-1716. Ea este descrisă astfel: ""Că această regiune trebuie să fi avut pe vremuri târguri destul de frumoase, stau mărturie ruinele vechilor zidiri care se
Tatarbunar () [Corola-website/Science/309330_a_310659]
-
districte, vechile privilegii acordate lor de către înaintașii săi . Aceste privilegii au fost reconfirmate de către principele transilvan Gabriel Bathory, prin documentul din 3 aprilie 1609 . <br> Districtele românești privilegiate aveau scaune de judecată proprii, prezidate de către un cnez sau de către un voievod. Scaune de judecată ale mai multor districte erau conduse de către un castelan sau chiar de către banul Severinului. La judecarea cauzelor era aplicat vechiul drept românesc Documentele care au ajuns până în zilele noastre consemnează numele a încă peste 30 de districte
Districtele românești bănățene () [Corola-website/Science/304965_a_306294]
-
1932 - 27 aprilie 1935), funcție creată special pentru el și pentru calitățile sale de organizator, și ministru al aerului și marinei (ianuarie 1937 - februarie 1938). În perioada 1933-1934 este senator. Îl însoțește pe viitorul rege Mihai I, pe atunci Mare Voievod de Alba-Iulia la Londra la festivitățile de încoronare a lui George al VI-lea ca rege al Marii Britanii în mai 1937. La adoptarea în februarie 1938 a unei noi legislații care să înlocuiască Constituția de la 1923, a susținut public măsurile
Radu Irimescu () [Corola-website/Science/304964_a_306293]
-
Râuri”, fiind situată la confluența celor două râuri - nume întâlnit până la începutul secolului XX. În anul 1373 se marchează hotarul Vișeului cu Borșa, în anul 1385 apare Vișeul inferior (de Jos). Anul 1453 este anul în care Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei și guvernatorul Ungariei, dăruiește Vișeul celor 3 cnezi Ștefan, Petru Mândru și Nan (Nașcu) cât și fraților lor. Evoluția actualului oraș începe după anul 1770, când se înființează la Vișeu și Borșa centre forestiere cu muncitori - coloniști țipțeri - din
Vișeu de Sus () [Corola-website/Science/297021_a_298350]
-
secolul al XIII-lea, teritoriul pe care se află orașul Uricani făcea parte din voievodatul lui Litovoi ("terra Lytua") care cuprinde ținutul Gorjului, Valea Jiului și Țara Hațegului. Un document ce datează din 18 aprilie 1461, menționează, printr-un decret al voievodului Ardealului, că Murzina (Marginea), cneaz de Densuș, își vinde moșiile, printre care și Sylotena (Valea Vacii), un teritoriu de 10 km situat în proporție de 90% pe raza orașului Uricani, în lunca Mailatului. Un alt document datând din anul 1493
Uricani () [Corola-website/Science/297055_a_298384]
-
care au aparținut de această parohie s-a numărat George Coșbuc, în timpul perioadei sale bucureștene. Biserica a fost frecventată în perioada interbelică de politicienii greco-catolici care au activat în capitala României: Iuliu Maniu și secretarul său Corneliu Coposu, Alexandru Vaida Voievod ș.a.
Catedrala Sfântul Vasile din București () [Corola-website/Science/305038_a_306367]
-
după perioada fanariotă) au fost sub protecția unor state străine (în general Imperiul Habsburgic, Imperiul Rus și Franța), ca răsplată pentru anumite servicii prestate sau în schimbul diverselor plăți. Drepturile oferite includeau imunitatea în fața celor 2 autorități locale: Imperiul Otoman și voievozii. De asemenea, ei erau scutiți de plata unor taxe. Această categorie a fost recunoscută în 1774 prin Tratatul de la Kuciuk-Karnardji, care a condus la crearea de consulate străine în Iași și în București. Categorie socială foarte puternică și în permanentă
Sudiți () [Corola-website/Science/305065_a_306394]
-
creșterea vitelor mari cornute, căilor, oilor, caprelor și porcinelor. Industria și economia satului era slab dezvoltată și legată doar de prelucrarea produselor agricole. În noiembrie 1819, în satul țarist pe atunci, este sfințită nouă biserică a localității, cu hramul Sf. Voievozi. La nivelul anului 1868 în Nisporeni erau 4 uscătorii de fructe, 20 mori de vânt, 3 mori cu cai, 340 de crame și teascuri, un atelier de produs butoaie. Potențialul înalt eolian și existența morilor de vânt din secolul al
Nisporeni () [Corola-website/Science/305046_a_306375]
-
Durlești. Legenda spune că localitatea poartă denumirea unuia din primii locuitori stabiliți aici - Durlea sau Drulea. Într-un document emis la 7 aprilie 1636 se vorbește despre un uric ce l-a avut Magda, fata lui Drulea spătar, de la Ștefan Voievod. La început satul purta denumirea de Drulești. Documentele vremii atestează existența în spațiul românesc încă a unei localități cu denumirea Drulești. într-un hrisov, emis de cancelaria domnească a lui Ștefan Tomsa, este menționat „lonasco din Drulești, o așezare din
Durlești () [Corola-website/Science/305101_a_306430]
-
găsit cu prima atestare incotestabila a Durleștilor datează din 1 iunie 1656, data indicată pe un uric (sau hrisov) domnesc, emis de domnul Moldovei Gheorghe Ștefan, întărind lui Onofrei și lonascu Bucșan mai multe cumpărături din satul Durlești. Biserică Sfinților Voievozi Mihail și Gavriil a fost construită în anul 1783. Din 1861 în Durlesti funcționează o școală parohială bisericească, în 1867 învățau 19 băieți și 3 fețe. În 1872 se deschide o școală populară cu o singură clasă. Potrivit rezultatelor recensământului
Durlești () [Corola-website/Science/305101_a_306430]
-
totală a localităților din cadrul comunei alcătuiește aproximativ 4.99 kilometri pătrați. Satul Cuhurești (întâlnit și sub forma "Cuhareuți" sau "Cuharevți") este atestat oficial pentru prima dată într-un document din data de 20 decembrie 1437 într-o carte domnească de voievozii Ilie și Ștefan, urmașii lui Alexandru cel Bun în proprietatea lui Mihail de la Dorohoi. La 17 octombrie 1483, pe timpul domniei lui Ștefan cel Mare, satul Cuharești e menționat ca localitate de hotar cu Uncheteștii, a Principatului Moldovei. Prin Tratatul de
Cuhureștii de Sus, Florești () [Corola-website/Science/305120_a_306449]
-
faptul că locul era situat pe un drum comercial, în acea zonă se mai așezaseră și alți oameni care pregăteau mese pentru trecători, case de odihnă, cai de schimb, etc. Satul Cobîlea este atestat documentar la 18 februarie 1456, când voievodul Petru Aron l-a dăruit lui Ioil protopop al Iașilor și fiului său Giurgiu grămătic. Apoi satul a ajuns în stăpânirea Fetcăi Spineanu, care l-a vândut la 15 aprilie 1482 rudei sale, Cozma ușar. În 1529 Petru Rareș dăruia
Cobîlea, Șoldănești () [Corola-website/Science/305118_a_306447]
-
Hîncu "Vetrele Strămoșești") pe locurile lor fiind colectate oase de animale, carbune de lemn,așchii și unelte din cremene toate acestea datînd din perioada tîrzie a paleoliticului. Prima atestare documentară a satului Gura Căinarului apare la 20 august 1588, cînd voievodul Moldovei, Petru Șchiopul, îi făcuse danie lui Andrei hatman și pîrcălab de Suceava un rînd de sate din lunca Răutului, inclusiv Nemteni și Căinărești din preajma rîului, inclusiv un preot și cîțiva băjenari din Țara Leșească. Pe atunci siliștea avea o
Gura Căinarului, Florești () [Corola-website/Science/305113_a_306442]
-
azi se mai păstrează aici un toponim Panskaia Storona (Partea Panului). Nici prima, nici cea de-a doua legendă nu au un suport temeinic, deoarece există un document istoric domnesc, de danie, semnat pe 1 aug. 1432, prin care Ilie Voievod îi dăruiește boierului său Isaia mai multe sate, printre care figurează și Medveja. La început aici au trăit români, lucru demonstrat și de multe toponime locale: Lîngă Odaie, Burtosul, Planul Popii ș. a. Drept că mai tîrziu apar și Movila lui
Medveja, Briceni () [Corola-website/Science/305140_a_306469]
-
apă mai multă. Istoria scrisă își amintește din nou de Medveja abia în 1527-1546, care ne informează că pîrcâlabul de Hotin, pe nume Toader, avea privilegii de cumpărătură pentru cîteva părți din acest sat de la Petru Vodă Rareș. Apoi Alexandru Voievod îi întărește pe 5 mai 1554 vistiernicului Mogîldea partea dinspre răsărit a s. Medveja, cumpărat cu 600 zloți tătărești de la Grozava, fiica pîrcălabului Toader. Mai aflăm că Mogîldea era pan, dar el era Mogîldea, nu Medvedev. Satul mai este pomenit și
Medveja, Briceni () [Corola-website/Science/305140_a_306469]
-
1554 vistiernicului Mogîldea partea dinspre răsărit a s. Medveja, cumpărat cu 600 zloți tătărești de la Grozava, fiica pîrcălabului Toader. Mai aflăm că Mogîldea era pan, dar el era Mogîldea, nu Medvedev. Satul mai este pomenit și într-un hrisov de la Petru Voievod, datat cu 24 martie 1587 ca punct de hotar pentru o altă moșie. Iar într-un ispisoc din 27 iunie 1604, de la Eremia Movilă, pentru diacul Pavel Taban se precizează: Medveja, unde a fost Oanță. Însă cine a fost Oanță
Medveja, Briceni () [Corola-website/Science/305140_a_306469]
-
moșie mare de pe malul Prutului. Stâpânii lor se schimbau la fel de des, ca și vestiții călători, care treceau pe aici spre Iași sau de la Iași. Despre cătunul Ceabrău aflăm dintr-un hrisov de la Alexandru cel Bun și de la Iliaș și Ștefan Voievozi pentru fiii boierului Sandru, nepoți ai lui Cozma Sandrovici. Zălucea a fost satul unde ședea Dragomir, dăruit boierului Mihail de la Dorohoi în ziua de 20 dec. 1437. Au fost atestate, de asemenea, sătișorul și moșia Cozareuți, menționate documentar la 15
Drepcăuți, Briceni () [Corola-website/Science/305137_a_306466]
-
15 septembrie 1605” găsim: „Colonița în apropiere de satul Mereni este a lui Ionașcu Grizunul și a lui Pavăl Grizunul fiind frați și prenepoții lui Gavriil Grizunul, ce pentru dreptate și slujbe crdincioase a fost miluit de bătrânul domn Ștefan Voievod”. (2) Pornind de la premisa că în secolul al XVII-lea „bătrânul domn Ștefan” putea fi numai Ștefan cel Mare, suntem de acord cu Ion Proca, cel care, vizavi de mesajul istoric al acestui document mai scria că: „Chiar dacă luăm drept
Colonița, Chișinău () [Corola-website/Science/305127_a_306456]
-
comuna Halahora de Sus au fost înregistrate 669 de gospodării casnice în anul 2004, iar mărimea medie a unei gospodării era de 2.4 persoane. Prima atestare documentară a satului Holohoreni din ținutul Hotin datează din mai 1573, cînd Ioan voievod întărea împărțirea satului Holohoreni, care a fost a lui Badea paharnicul, între urmașii săi. Ca urmare satul a fost împărțit în opt părți. La puțin timpdupă aceasta, Gavril logofătul căuta să răscumpere părți din acest sat. Astfel în 1577 el
Halahora de Sus, Briceni () [Corola-website/Science/305139_a_306468]
-
și Cîmpul Bașin. Movilele acum se ară, dispărînd cu încetul. Si e păcat, deoarece ele sînt argumente vii despre fostele invazii. O sursă veche, în care întîlnim denumirea Cotiujeni, este un document de la Iași din 15 apr. 1603, semnat de voievodul Ieremia Movilă. Într-un alt document semnat de același Ieremia Movilă cu un an mai înainte, în 1602, s. Cotiujeni încă mai apare cu denumirea Căpoteni. După 1603, însă, insistă mai mult denumirea Cotiujeni. Într-un document din 1625 aflăm
Cotiujeni, Briceni () [Corola-website/Science/305136_a_306465]