87,105 matches
-
ceea ce vorbitorii de limbă engleză numesc "four-letter words". El sfâșie pudoarea într-un gest de frondă, sfidând îndrăznelile învechite, reactualizându-le. Dincolo de analiza unei inteligențe în mișcare, orice Desperado alunecă spontan în nemărturisibilul făcut public. Fie că e vorba de gânduri tabu, care sunt dezvăluite cu brutalitate masochistă, fie că descrierea vieții fizice câștigă în exactitatea redării până ce e pe punctul de a friza vulgaritatea, sinceritatea absolută e o manieră Desperado. Pentru a mima cât mai fidel realul, autorul dă năvală
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
fie, cine are o vină și cine nu. Pentru autorul Desperado, toți eroii sunt disculpați de la bun început, toți au dreptate în felul lor. Cele mai concrete incidente se leagă în final într-o poveste interioară, ni se dezvălui rotițele gândului incipient. Sentimentul rămâne nerostit, el se ghicește. Sfiala Desperado merge mână în mână cu îndrăzneala verbală. Aluzia la sentiment înlocuiește certitudinea cu intuiția. Autorul complică lucrurile prin maniera lui indirectă, dar se ascunde în spatele unui stil clar. Din disperarea de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Opera Desperado se vrea internațională, cu toate că se axează pe spaima obsedantă că nu are unde se refugia. Eroul dislocat acuză un gol interior, care îi amenință coerența. Acest gol interior explică și îndreptățește deseori inexplicabilul din psihologia lui, labirintul de gânduri și sentimente prin care se rătăcește când vrea să comunice. Toți eroii Desperado, fără excepție, sunt mari însingurați. Iubirea nu-i apropie, toate sentimentele sunt doar umbre ale patimilor din narațiunile ori poemele tradiționale. Detașați de real, dar angenați în
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
limbaj, exprimarea (stilul) era lucrul cel mai important. Autorul Desperado readuce personajul la viață. Doar că, de data aceasta, renunțând la obsesia stilului, autorul se refugiază în amintire, în trecutul ascuns în mintea personajului. Rămâne din Fluxul conștiinței interesul pentru gândurile eroului (amintiri din trecut, în special), dar revolta împotriva Modernismului static readuce acțiunea, incidentul, suspansul. An Artist of the Floating World (Kazuo Ishiguro) e un roman cu poveste. Eroul e pictor. El a luat parte la entuziasmul imperialist al Japoniei
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
amintire. Eroul și povestea lui revin, deci, în roman. Romanul Desperado e adesea un jurnal de întâmplări. Autorul picaresc vedea romanul din afara eroului. Autorul Desperado venind cu moștenirea lui modernistă se uită la aventuri dinăuntrul protagonistului. Chiar dacă romancierul nu analizează gândurile personajelor (cum făceau, în detaliu, Joyce sau Woolf), el nu mai poate părăsi interioritatea. Convenția povestirii realiste (Fielding, Dickens, Galsworthy), la fel ca și principiile ei de structurare (tradiția basmului, cronologia), par acum puerile chiar și cititorului nesofisticat. Până și
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
grăitoare sunt Lanark, An Artist of the Floating World, Waterland, Hawksmoor. În loc să vedem în prezent lumina ce călăuzește trecutul, descoperim că prezentul este reinventat de trecut. Joyce silea inteligența să se autoanalizeze în clipa prezentă. Leopold Bloom (Ulysses) diseca prezentul gândului în vreme ce acesta trecea de la pre-verbal (starea de increat, într-un fel) la verbalizare. Joyce asistă la nașterea ideii, la întrupareea ei din aglomerări de asociații lingvistice, afective pe scurt, el sapă în mintea creatorului până la rădăcinile Freudiene ale creației, și
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
după schema pe care autoarea voit inovatoare o detesta. Mrs Dalloway rămâne în amintire ca o istorie obișnuită de iubire, povestită capricios. Pe de altă parte, dacă nu-i recunoaștem lui Joyce dreptul de a fi descoperit verbalizarea pre-verbalului, a gândului abia mijit, anulăm un roman capital, cum este Ulysses. Eliot a făcut școală. Idiomul lui Eliot atât de hulit la vremea când s-a publicat The Waste Land e acum un fapt comun, un punct de pornire pentru inovațiile poeziei
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
realismul veacului al XIX-lea, din omnisciența devenită o convenție atotputernică, din ordinea intrigii și personajelor predictibile, a dus la o sfidare frenetică. Pentru Joyce, Woolf, Conrad, personajul nu mai reprezenta o istorie, o viață: el era un flux (de gânduri, de emoții, de amintiri). Cunoscutul eseu al Vriginiei Woolf despre Romanul modern (Modern Fiction) a fost un act de respingere. Woolf le-a întors spatele lui Galsworthy, Bennett și Wells, numai că nu era tocmai pregătită să opereze o schimbare
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
de simpla comunicare pentru a hoinări în poetic. Stilul încifrat a dus la un înțeles încifrat. În ansamblu, textul Fluxului conștiinței se refuză accesibilității. Acest refuz a început ca o absență a incidentului, care a fost înlocuit de emoție și gând. Mai mult de emoție pentru Virginia Woolf și T.S. Eliot, mai mult gând (inclusiv etimologia, ca filozofie a cuvântului) la James Joyce. Evoluția eroilor nu mai aduce în prim plan un trup refuzat categoric de Woolf ci o inteligență în
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
un înțeles încifrat. În ansamblu, textul Fluxului conștiinței se refuză accesibilității. Acest refuz a început ca o absență a incidentului, care a fost înlocuit de emoție și gând. Mai mult de emoție pentru Virginia Woolf și T.S. Eliot, mai mult gând (inclusiv etimologia, ca filozofie a cuvântului) la James Joyce. Evoluția eroilor nu mai aduce în prim plan un trup refuzat categoric de Woolf ci o inteligență în mișcare. Dacă nu e istorie, nu e nici împăcare finală. Lectorul care citește
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
numi epoca Desperado, tonul se chimbă. Fluxul conștiinței scrie texte atașate, angajate afectiv. Faptul că incidentele sunt relativizate, împinse în interiorizare și psihanaliză, izolează eroul și dau un sentiment de însingurare lecturii. Realismul era imaginea socialului, radiografia lui. Odată cu urmărirea gândului până la stadiul preverbal, socialul nu mai contează, el devine o ficțiune. Realul este undeva în mintea eroului, în labirintul lui de cuvinte, care izbucnesc în dezordine la suprafața textului. Devine mai important să verbalizăm odată cu eroul decât să trăim în
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
și Eliot lasă în urma lor frânturi de sens, firimituri verbale care ne conduc în final la sensul pe care îl intenționau de la bun început. Textul, eliptic și misterios prin alunecarea cuvintelor în toate direcțiile (de la citate din alți autori la gânduri proprii monosilabice), are o cheie, un sens explicit pe care autorul le oferă. Indirect, ca într-un puzzle recompus de lectură, dar e vorba neîndoielnic de un proiect al scriitorului, pe care cititorul trebuie să-l afle în final. Fără
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
le risipește. Știm viitorul de la prima pagină (cine vrea să sară peste mijloc pentru a citi ultima pagină ca să aibă un sentiment de elibrare, de rezolvare în final, rămâne profund nedumerit), iar trecutul respiră în fiecare moment prezent, în fiecare gând care se naște sub ochii noștri. Trecutul eroului se confundă cu trecutul literaturii, și e veșnic parodiat de prezent. Saltul secolului XX este trecerea de la ordinea cronologică (mod de ordonare a imaginarului, timp de cel puțin nouăsprezece secole) la acceptarea
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ascunde nimic, eroii sunt sfâșiați până în măruntaie, avem sentimentul în final că aflăm mult mai mult decât am vrea să știm. Cu Joyce interioritatea era o inițiere în mister seducătoare; așteptam cu sufletul la gură să vedem care va fi gândul următor al eroului și fraternizam cu el. Eliot îl cita pe Baudelaire cu "You! hypocrite lecteur! mon semblable, mon frère!"vrând să spună că lectorul și scriitorul se înfrățesc. Textul era marea comuniune. Pentru autorii Desperado, textul e competiție și
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
un suspans exacerbat. La fel și The Unconsoled. Povestirea Desperado e împăiată cu incidente povestite cu mare poftă narativă. Cum se va încheia istoria? Surpriză: istoria ascunde ceva și ni se spune până la urmă ce ascundea, dar de încheiat nici gând să se încheie. Suspansul a murit, trăiască suspansul. Observăm în consecință că David Lodge, de pildă, nu povestește: el ne stârnește pofta de incidente. Aparent romanul Desperado e infinit mai accesibil decât cel modernist. Graham Swift povestește pe înțeles, clar
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
prin multe întâmplări pe care le urmărim cu sufletul la gură (și cu groaza că am putea nimeri în ceea ce parcurge el distopia e apanajul epocii Desperado, starea ei preferată). Când ajungem la pagina finală, un simplu "GOODBYE", cădem pe gânduri. Ce am ratat? Reluăm lectura, recompunem istoria vorbă cu vorbă, dar încheierea nu se arată; înțelegem deci lecția Desperado: mâine trebuie să fie întotdeauna altfel decât îl așteptăm. Despărțirea de Modernism are ca efect o relaxare dar și o sofisticare
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
magică a lui Dyer, pe când acesta este pradă unui atac de gută. Deși e acum arhitect vestit, el duce o povară de amărăciune și durere, nu se poate bucura de viață. Iată un mic poem al nefericirii lui: Iar acum gândurile mele sunt suspendate și, ca pelerinii, rătăcesc și eu în arșița soarelui, mă pierd în nesfârșita irosire a vremii. Își amintește copilăria, după ciumă. E hotărât să se facă zidar. O mătușă îl găsește și-l ajută. Vine focul Londrei
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
răului, în care nu e nimic rău să uzi fiecare monument cu sânge. Cartea e astfel construită că nici măcar nu ne răzvrătim împotriva a ce se întâmplă. Suntem doar fericiți că înțelegem. Ori mai degrabă deducem. Am devenit complici cu gândul, drept care nu ne mai înspăimântă nimic: totul ne încântă. Dyer devine ucenic al zidarului Richard Creed, citește și învață de unul singur arhitectura, îl cunoaște pe "Sir Chris" (Wren) la șaptesprezece ani. Impresionat de cunoștințele tânărului, Sir Chris, care este
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
pe "Sir Chris" (Wren) la șaptesprezece ani. Impresionat de cunoștințele tânărului, Sir Chris, care este "supraveghetor general și arhitect principal pentru reconstrucția întregului oraș", îl ia ca ajutor. Vizitează Stonehenge împreună. Dyer ține să vadă "înaltul loc de rugăciune", cu gândul la "Demon", desigur. Îl și numește "arhitectura diavolului". Viața și moartea se împletesc în roman, iar autorul izbutește să elibereze lectorul de frustrarea că nu poate imagina infinitul. Universul lui Ackroyd se reduce de fapt la cele șapte biserici, toate
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
iubirea de rău răspundem cu frica noastră de moarte. Cititorul e cel care face acest roman să pulseze viu. Dyer a murit în 1715, dar nu sunt dovezi ale morții sau înmormântării lui. Iată ce spune el că are de gând: Dr. Flamsteed, astronomul regal..., prezice o eclipsă de soare totală pe 22 aprilie 1715: la acel moment întunecat când păsările se adăpostesc în pomi și oamenii stau la lumânare, am să pun ultima piatră în taină și am să fac
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ar retrăi vieți trecute. În cel din urmă, ca elev al lui Byrd, "vedea timpul ca o muzică". Din ortografia epocii, observăm că Ackroyd nu rezistă tentației de a folosi ce știe despre Anglia veacului XVIII, ceea ce ne duce cu gândul la o înclinație Joyceană în alunecarea stilurilor. La șaptesprezece ani, Tim termină școala. Pleacă iar să locuiască și să lucreze cu tatăl lui. Tatăl e singur, sărac și mai bătrân. Ghicește în cărți, face horoscoape, ghicește viitorul prin astrologie și
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
alunecă într-o gravură de Hogarth reprezentând casa de nebuni. Lecția de pictură demonstrează că există armonie și în nenorocire, iar muzica înțelegerii însoțește fiecare clipă de viață. Visul se încheie cu exclamația, " Fericit priceputul născocitor!", care ne duce cu gândul la Peter Ackroyd însuși. Romanul se unduiește ca o apă stătătoare. Nu curge nimic, dar suprafața se agită. De-a lungul lui, cum spune Clement Harcombe, " Nu există nici trecut, nici viitor, Tim, ci doar noi doi ascultând muzica". Cei
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
că eroul chiar întinerește (în loc să îmbătrânească) sub ochii noștri. Eroul este deci scindat în două euri. Unul dintre ele cunoaște povestea adevărată dar nu vrea s-o dezvăluie (din motive ușor de înțeles când o aflăm, în cele din urmă); gândurile lui nu ne sunt cunoscute, poate că nici nu gândește nimic (spaima paralizează reacțiile). Celălalt eu, prizonierul interior neputincios, nu are trup fizic, dar are puterea de a gândi, e mereu uimit de ce se petrece, de întoarcerea drumului de la capătul
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
oarecum neverosimile și scad din realismul cărții. Se văd degetele autorului, care mișcă marionetele. Ceea ce unește personajele este faptul că toate merg la cinema în weekend, toate par să se proiecteze pe ecran. David Lodge începe prin a le radiografia gândurile în manieră Joyceană. Către sfârșit își schimbă maniera și alege o intrigă à la Hardy, cu presimțiri și coincidențe. Romanul nu are o intrigă unitară. Există o povestire în prim plan, cea a lui Clare și Mark (fosta aspirantă la
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
mister, într-un roman altfel destul de confortabil. Romanul e agreabil, bine istorisit, cu eroi conturați. Textul își creează o lume a lui. O lume banală, liniștitoare, cât se poate de tradițională. Povestirea fragmentată în episoade, care sunt fiecare străfulgerări de gânduri, se datorează probabil faptului că Lodge a început cu un pumn de nuvele care, la un moment dat, se intersectează oarecum forțat. Pentru un începător e o carte fermecătoare, care învăluie lectorul într-o lume credibilă. * * * Ginger, You're Barmy
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]