11,393 matches
-
a eliberat [[Corsica]], luptând împotriva a aproximativ 30.000 de germani (Divizia a 90-a infanteriei ușoară și Sturmbrigade Reichsführer-SS). În Corsica erau prezente și trupe italiene, aproximativ 45.000 de soldați, din care o parte au trecut de partea Aliaților. Corsica a devenit astfel primul [[Departamentele Franței|depertament al Franței]] eliberat de sub ocupația străină în timpul celui de-[[al doilea război mondial]]. Acest succes a fost urmat de cucerirea insulei [[Elba (insulă)|Elba]] de către Divizia a 9-a infanterie colonială și
Istoria militară a Franței în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/314363_a_315692]
-
Divizia a 9-a infanterie colonială și câteva batalioane de trupe speciale ale Corpului I trupe de asalt. În timpul [[campania din Italia (al doilea război mondial)|campaniei din Italia]], aproximativ 130.000 de soldați ai FFL au luptat în tabăra Aliaților. În timpul [[Operațiunea Overlord|debarcării din Normandia]], forțele Franței Libere numărau aproximativ o jumătate de milion de soldați ai trupelor regulate și cam 100.000 de luptători ai [[FFI]]. Divizia a 2-a blindată franceză de sub comanda generalului [[Philippe Leclerc]] a
Istoria militară a Franței în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/314363_a_315692]
-
în [[Normadia]] și a fost cea care a condus marșul pentru eliberarea [[Paris]]ului. Luptătorii FFI au organizat ample acțiuni de hărțuire a inamicului, organizând ambuscade, distrugând drumuri, poduri și căi ferate sau au luptat activ alături de trupele regulate ale Aliaților. [[Operațiunea Dragonul]] a fost numele de cod al debarcării aliate din sudul Franței din timpul celui de-al doilea război mondial (15 august 1944). Debarcarea a avut loc într-o regiune care se întindea de la [[Toulon]] până la [[Cannes]]. Această operațiune
Istoria militară a Franței în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/314363_a_315692]
-
aeriene. În prima zi a operațiunii au fost debarcate aproximativ 94.000 de militari și peste 11.000 de vehicule. După succesul operațiunii Overlord, un mare număr de trupe germane erau blocate în nordul Franței, unde încercau să stăvilească înaintarea aliaților, iar alte trupe disponibile pentru lupta din sudul țării au fost împiedicate să intervină ca urmare a atacurilor extrem de violente ale [[Rezistența franceză|rezistenței franceze]]. Ca urmare, germanii s-au retras din zonele de debarcare, aliații întâmpinând o rezistență scăzută
Istoria militară a Franței în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/314363_a_315692]
-
încercau să stăvilească înaintarea aliaților, iar alte trupe disponibile pentru lupta din sudul țării au fost împiedicate să intervină ca urmare a atacurilor extrem de violente ale [[Rezistența franceză|rezistenței franceze]]. Ca urmare, germanii s-au retras din zonele de debarcare, aliații întâmpinând o rezistență scăzută, care le-a permis să înainteze rapid în interior. Înaintarea rapidă a trupelor aliate - 36 km în primele 24 de ore - a aprins flacăra insurecției în [[Paris]]. După succesul debarcării primului val, a urmat un al
Istoria militară a Franței în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/314363_a_315692]
-
precipitată a Armatei a 19-a germane a permis eliberarea fără o rezistență majoră a unor regiuni largi. Planurile inițiale luaseră în considerare o rezistență îndârjită a germanilor și subestimaseră nevoile de transport ale trupelor debarcate. Din această cauză, înaintarea aliaților a fost încetinită mai de grabă de criza de combustibil, decât de rezistența germanilor. Mai multe mari unități germane au reușit astfel să se retragă fără pierderi în [[Munții Vosgi]] sau în Germania. Forțele debarcate în operațiunea Dragonul au făcut
Istoria militară a Franței în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/314363_a_315692]
-
fost semnat un tratat secret între Bulgaria și Serbia, iar, în mai, a fost semnat un tratat similar între Bulgaria și Grecia. Muntenegrul a fost de asemenea chemat să facă parte din alianță. Tratatele prevedeau împărțirea Macedoniei și Traciei între aliați, dar liniile de demarcație au fost lăsate în mod intenționat foarte vag trasate. În octombrie 1912, după ce otomanii au refuzat să aplice o serie de reforme în regiunile disputate, a izbucnit primul război balcanic. Aliații au avut un succes rapid
Regatul Bulgariei () [Corola-website/Science/313296_a_314625]
-
împărțirea Macedoniei și Traciei între aliați, dar liniile de demarcație au fost lăsate în mod intenționat foarte vag trasate. În octombrie 1912, după ce otomanii au refuzat să aplice o serie de reforme în regiunile disputate, a izbucnit primul război balcanic. Aliații au avut un succes rapid și neașteptat. Armata bulgară a obținut o serie de succese și a înaintat până în apropierea Istabulului. Sârbii și grecii au preluat controlul asupra Macedoniei. În decembrie, otomanii au început negocierile de pace. Negocierile au eșuat
Regatul Bulgariei () [Corola-website/Science/313296_a_314625]
-
Traciei, inculusiv asupra Adrioanopolelui, și portului la Marea Egee Dedeagaci (Alexandroupoli). Bulgaria a obținut o mică parte a Macedoniei, la nord și est de Salonic (care a revenit Greciei), de-a lungul frontierelor sale vestice. Bulgarii au suferit cele mai multe pierderi dintre aliați și s-au simțit îndreptățiți să primească cele mai mari recompense teritoriale. În schimb, sârbii aveau alt punct de vedere și au refuzat să cedeze orice teritoriu pe care îl ocupaseră deja în nordul Macedoniei, (care corespunde în mare parte
Regatul Bulgariei () [Corola-website/Science/313296_a_314625]
-
păstreze Macedonia iar Grecia să păstreze Tracia. Țarul Ferdnand, bucurându-se de sprijinul discret al germanilor și austro-ungarilor, considerând că aceste înțelegeri reprezintă o încălcare a acordurilor antebelice, a declarat război Greciei și Serbiei. Armata bulgară și-a atacat foștii aliați pe 29 iunie. Grecii și sârbii, după șocul primului atac și-au revenit și au forțat armata bulgară să intre rapid în retragere. Luptele au fost foarte dure, în special în timpul bătăliei de maximă importanță de la Bregalnița. România a intrat
Regatul Bulgariei () [Corola-website/Science/313296_a_314625]
-
să mocnească. În timpul mandatului lui Filov, Bulgaria s-a apropiat tot mai mult de Germania Nazistă, primind din partea lui Hitler sudul Dobrogei (Cadrilaterul) în septembrie 1940. (Vedeți și: Dictatul de la Viena). În martie 1941, Bulgaria a semnat Pactul Tripartit, devenind aliatul oficial al Germaniei. Trupele germane au intrat în Bulgaria, pregătindu-se pentru invadarea Iugoslaviei și Greciei. După înfrângerea vecinilor săi, Bulgaria a ocupat cea mai mare parte a Macedoniei iugoslave și toată Tracia greacă. Bulgaria a declarat război Regatului Unit
Regatul Bulgariei () [Corola-website/Science/313296_a_314625]
-
vest și sud. În 1944 devenise evident că Germania pierdea războiul și regimul bulgar a început să caute o cale de ieșire din conflagrație. Bojilov a demisionat în mai, iar succesorul lui, Ivan Bagrianov, a încercat să stabilească contacte cu Aliații occidentali pentru negocieri de pace. Între timp, capitala Sofia a fost bombardată de aviația Aliată la sfârșitul anului 1943 și începutul lui 1944, iar mai târziu au avut raiduri și împotriva altor orașe importante ale țării. De frontierele Bulgariei se
Regatul Bulgariei () [Corola-website/Science/313296_a_314625]
-
de rezistență s-au aflat într-un conflict direct pe toată durata războiului, ceea ce a făcut ca cetnicii să colaboreze din ce in ce mai mult cu forțele Axei, fapt ce a dus în cele din urmă la pierderea sprijinului politic și millitar din partea Aliaților occidentali. După o scurtă perioadă de cooperare, cele două facțiuni au început să se lupte între ele. Treptat, cetnicii au ajuns să lupte în principal doar cu partizanii procomuniști neglijând lupta cu forțele de ocupație. Mai mult, cetnicii au început
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
controlate de această au trecut sub controlul german sau ustaș. Acese teritorii au inclus Kosovo, Albania, Muntenegru și cea mai mare parte a Dalmației. (Toate aceste schimbari teritoriale, ca și disoluția Iugoslaviei înseși nu au fost recunoscute de niciunul dintre Aliați, nu sunt recunscute ca având o bază legală de niciunul dintre statele din ziua de azi sau de ONU). Încă de la începutul, forțele de rezistență au fost formate din două facțiuni: una condusă de comuniști - partizanii iugoslavi - și a doua
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
ziua de azi sau de ONU). Încă de la începutul, forțele de rezistență au fost formate din două facțiuni: una condusă de comuniști - partizanii iugoslavi - și a doua a regaliștilor naționaliști - mișcarea cetnicilor. Partizanii iugoslavi procomuniști au beneficiat de recunoașterea tuturor Aliaților doar după Conferința de la Teheran din 1943, după ce gradul de colaborare a cetnicilor cu ocupantul german a crescut treptat. Partizanii iugoslavi („Armata Populară de Eliberare și Detașamentele de Partizani din Iugoslavia”, NOV i POJ), aflate sub comanda lui Josip Broz
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
la început din resturile Armatei Regale Iugoslave. Cetnicii au început să se organizeze imediat dupa capitularea guvernului de la Belgrad de pe 17 aprilie 1941. Cetnicii au fos la început singură mișcare de rezistență recunoscută de guvernul iugoslav în exil și de Aliații occidentali. Partizanii și cetnicii au încercat să coopereze la începutul conflictului, dar s-au despărțit la scurtă vreme. După o serie de negocieri eșuate, liderul cetnicilor, generalul Mihailović și cetnicii au luat poziție împotriva partizanilor comuniști, pe care i-au
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
instruit oamenii să se înarmeze și să aștepte ordinele pentru un atac final. Mihailović a evitat declanșarea unor atacuri directe împotriva forțelor Axei, acțiuni pe care le consideră de mică importantă strategică.Cetnicii s-au bucurat la început de sprijinul Aliaților occidentali până în 1943, la Conferința de la Tehera, în 1942, revista TIME a publicat un articol care laudă „succesele” cetnicilor, și îl numeau Mihailović „singurul apărător al libertății” în Europa ocupată de naziști. Cetnicii erau lăudați pentru salvarea mai multor piloți
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
Schwarz (Planul Negru), cunoscute și că ofensiva a patra (bătălia de pe Neretva) și a 5-a (bătălia de pe Sutjeska). Istoricii iugoslavi au clasificat operațiunile antipartizani astfel: În timpul desfășurării conflictului, partizanii au reușit să câștige sprijinul moral și material (limitat) al Aliaților occidentali, care până atunci îi sprijiniseră necondiționat pe generalul Draža Mihailović și cetnicii săi. Treptat, Aliații au ajuns la concluzia că cetnicii sunt mai interesați să lupte împotriva partizanilor decât a invadatorilor străini, ba mai mult, că au început să
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
bătălia de pe Sutjeska). Istoricii iugoslavi au clasificat operațiunile antipartizani astfel: În timpul desfășurării conflictului, partizanii au reușit să câștige sprijinul moral și material (limitat) al Aliaților occidentali, care până atunci îi sprijiniseră necondiționat pe generalul Draža Mihailović și cetnicii săi. Treptat, Aliații au ajuns la concluzia că cetnicii sunt mai interesați să lupte împotriva partizanilor decât a invadatorilor străini, ba mai mult, că au început să colaboreze cu germanii și italienii. Această convingere a fost formată cu ajutorul informațiilor oferite de ofițerii de
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
cele două tabere - a partizanilor și a cetnicilor. Informațiile obținute de ofițerii de legătură și informatorii din ambele tabere (partizani și cetnci) au fost de primă importantă pentru succesul misiunilor de aprovizioanare și au fost cele care au influențat strategia Aliaților în Iugoslavia. Informațiile obținute au dus în cele din urmă la abandonarea cetnicilor și direcționarea întregului ajutor aliat exclusiv spre partizanii lui Tito. În 1942, desi aprovizionarea opoziției armate din Iugoslavia era limitată, cantitatea de provizii trimise celor două părți
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
pe calea ferată prin teritoriile controlate de cetnci. Descifrarea (ULTRA) a mesajelor germanilor confirmă „timiditatea” cetnicilor. Deși, până în zilele noastre, numeroase fapte, motivații și condiții locale au rămas neclare, rapoartele serviciilor de informații au dus la o creștere a interesului Aliaților pentru situația din Iugoslavia și schimbarea politicii față de această regiune, inclusiv din punct de vedere al operațiunilor aeriene. În septembrie 1943, la cererea lui Churchill, generalul de brigadă Fitzroy Maclean a fost parașutat la cartierul general al lui Tito de lângă
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
a fost parașutat la cartierul general al lui Tito de lângă Drvar pentru a deschide un birou de legătură permanent și oficial cu partizanii. În vreme ce luptătorii regaliști - cetnicii - mai erau aprovizionați sporadic, partizanii au primit cea mai mare parte a ajutorului aliaților. Mai mult, după încheiera lucrărilor Conferinței de la Teheran, partizanii au obținut recunoașterea oficială din partea Aliaților că „forță legitimă de eliberare națională”. La sugestia generalului Maclean, RAF a primit sarcinile aprovizionării pe calea aerului a partizanilor și a sprijinirii lor din
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
birou de legătură permanent și oficial cu partizanii. În vreme ce luptătorii regaliști - cetnicii - mai erau aprovizionați sporadic, partizanii au primit cea mai mare parte a ajutorului aliaților. Mai mult, după încheiera lucrărilor Conferinței de la Teheran, partizanii au obținut recunoașterea oficială din partea Aliaților că „forță legitimă de eliberare națională”. La sugestia generalului Maclean, RAF a primit sarcinile aprovizionării pe calea aerului a partizanilor și a sprijinirii lor din punct de vedere tactic. În ianuarie 1944, forțele lui Tito au atacat fără succes Banja
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
sarcina strategică a blocării retragerii forțelor germane care se retrăgeau din Grecia. Sudul și estul Șerbiei și Macedonia au fost eliberate în decurs de două luni și Armata I bulgară (130.000 de oameni) a continuat luptele cu germanii și aliații lor în Ungaria. Beneficiind atât de sprijinul Aliaților occidentali și de sprijinul terestru al Armatei Roșii, partizanii și-au îndreptat atenția spre statul marionetă sârb - Administrația Militară Sârbă. Regiunea acestui stat marionetă avusese parte de puține lupte de la căderea așa-
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
se retrăgeau din Grecia. Sudul și estul Șerbiei și Macedonia au fost eliberate în decurs de două luni și Armata I bulgară (130.000 de oameni) a continuat luptele cu germanii și aliații lor în Ungaria. Beneficiind atât de sprijinul Aliaților occidentali și de sprijinul terestru al Armatei Roșii, partizanii și-au îndreptat atenția spre statul marionetă sârb - Administrația Militară Sârbă. Regiunea acestui stat marionetă avusese parte de puține lupte de la căderea așa-numitei „Republici de la Užice” din 1941 (Vedeți și
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]