11,066 matches
-
nu-și dădu seama. În genunchi, continua să-i vorbească, mângâindu-l cu mâinile pline de sânge. — Te iubesc, te voi iubi și peste șapte mii de ani. Chereas strigă că era nebună. — Fă-o să tacă odată! Julius se aplecă deasupra ei, cu mâna stângă apucă părul încâlcit și strânse cu toată puterea, apoi îi trase capul spre spate, descoperindu-i gâtul. Și pe când, cu ultima răsuflare, ea gemea încă o dată: „Te iubesc“, el înfipse sica, pumnalul scurt al asasinilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
dar nu ne mai pierdem vremea, trecem peste acest procedeu atât de fumat) și se Îndreaptă spre masă cu pași deciși („ce va comite?“ se Întreabă cititorul tradițional; „aoleu, acum o omoară!“, se va Înfiora cu răsfăț cititoarea tradițională); se apleacă puțin, atât cât să ne intrige pe toți, Întinde mâna În care se află țigara de foi și scutură fumul cu o distincție calculată În scrumiera de Limoges, destul de comună, aflată În partea dinspre el a mesei; În centrul scrumierei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
o pierdere inexplicabilă de mine Însumi; n-am reușit să intru pe strada noastră, deși m-a obsedat impresia, de mai multe ori, că observ figura aceea stranie lăbărțându-se fantomatic la fereastră, chiar dacă nu i se vedeau brațele fleșcăite aplecate ca de obicei cu disperare În afară, spre misterele străzii și ale lumii. Poate că nebuna se odihnește și nu mă mai pândește din dosul perdelei să mă blagoslovească cu Îmbierile ei pofticioase. Sau poate, speriat de tandrețea ei invadatoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
oglinda cea mare din odaia de la stradă. Da, acolo, eram eu Întreg, Îmbrăcat curat; e părul meu, nasul meu, gura mea, nu e nici o Îndoială. Se mai văd și câteva obiecte familiare din jur, dar acestea nu contează acum; mă aplec disperat peste pragul oglinzii și iată că atunci apar din nou, Îmi văd ochii, părul, obrajii, grumazul. Da, sunt ale mele, dar, cum mă Îndrept, dispar imediat din cadru; eu nu mai sunt, rămân doar cerul, copacii și aerul. Deci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
care locuiește În odaia din fundă”. Între timp, se fâțâie pe lângă mine, toc-toc, toc-toc, și continuă. „Ieri mă duc din nou până la fereastra lui, dar nu ajungeam. Atunci, am oprit un bărbat care trecea și l-am rugat să se aplece, a fost amabil făcându-se capră!“ „Și ce-ai văzut?“ „Păi ce să văd?“ „L-ai văzut pe M.?“ „Da, l-am văzut“, spune ea cam evaziv. „Și ce făcea?“ „Era În pijama și...“ „Și ce?“, o forțez eu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
o finețe antică Îi freamătă. Are fața văroasă, de infantă á la Velásquez, părul la fel de roșu-aprins, buclat În jurul frunții. Mă sperii cât de vie poate să pară; vie ca În tabloul unui mare artist. Gâtul neverosimil de subțire, capul ușor aplecat spre mine, ochii umezi de așteptare, nasul fin, buzele subțiri, Învinețite de afluxul de sânge, ochii, fața albă de păpușă, gâtul, umerii rotunzi, ochii albaștri. E atât de frumoasă, de parc-ar fi moartă, mă tulbură gândul: ba nu, pieptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ai timp; e atentă să nu-ți lase timp de plictiseală. Știe, cu o artă a ei, Înnăscută, cum să umple golul dintre clipe, când se află În preajma unui bărbat. Acum, alunecă, se Împiedică, a căzut mototol În fața ta. Te apleci s-o ridici, s-o ajuți: „Ți-ai făcut rău?“. Râde ca le petit prince; te-a „prins“, s-a prefăcut, a vrut să te păcălească, să te prindă În vreun fel, să te facă să-i dai atenție. Râzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mere mici, albe, gata să plesnească, răsfăț de rod necules; doar bumbii, boabă de strugure, sunt prizonieri rebeli sub șiretul corsetului; chiar acum Îl vor rupe recăpătând sfânta libertate. Carnea luminoasă pufoasă decolteul sânii valsul beția atingerii; deodată, m-am aplecat ușor tandru (toți au crezut că vreau s-o sărut, s-au uitat cu lacomă curiozitate, cu invidie, cu ironie, așa cum se Întâmplă când spargi regula, când ești mai puternic decât ceilalți și acest lucru iese În evidență chiar dacă tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
cu piciorul spre fața ei: se vede talpa lui, ce se ridică fulgerător și se oprește la o distanță minimă de chipul fetei, care se ferește atentă, retrăgându-se cu spatele până În colțul cel mai Îndepărtat al balconului, apoi se apleacă și Întinde mâna ca și cum ar vrea să se arunce: sunt la etajul zece, dar, tot atunci, el se apropie de ea și vrea s-o țină de mijloc. Brațele fetei se Încolăcesc În jurul gâtului tânărului, al cărui corp are o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
seama, dar această dulce prefăcătorie și simularea aceea atât de perfectă a manierelor aristocrate face din noi, măcar pentru câteva clipe, niște actori desăvârșiți. (iunie) Îmi amintesc acel urcuș brusc pe lângă cimitirul În pantă, ale cărui cruci păreau să se aplece, să se alungească vangoghian către drumul Îngust pe care se circula cu dificultate. Urcam gâfâind, Împins de un impuls concret, precis, aproape palpabil. Ceva mă făcea să mă opresc lângă fântâna cu ciutură, Înconjurată de tufișuri sălbatice, de bozii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
pune alți ochelari și mai groși, deschide numărul, Îl răsfoiește, nu se oprește decât la pagina lui Regman și Începe să silabisească „Cronica cronicii“, tipărită cu caractere foarte mici. Se apropie de revistă cu tot corpul, aproape o Îmbrățișează, se apleacă cu fața În pagină, o atinge cu lentilele de la ochelari. Parcurge cu calm cam o jumătate de articol. Am timp să mă uit În jur; casă cu mobile grele În lemn masiv, cărți multe, oriunde sunt Înghesuite cărți, reviste, ziare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Înăuntru, ci s-au fixat de la Început asupra mea, m-au luat În stăpânire ferm, fără să mă mai părăsească. Ea s-a apropiat de mine la un pas, m-a privit cu ochii aceia tandri de mongoloidă, s-a aplecat atentă, mi-a luat valiza și cu cealaltă mână m-a prins de braț și-am Început să mergem unul lângă altul ca să trecem strada. Chiar și acum când scriu și povestesc acest vis, simt același curent magnetic ce mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
se acumulase nimic demn de a fi recapitulat. Totul se rotea În jurul câtorva emoții pure. De exemplu, tandrețea mamei ce venea să mă sărute seara, când credea că am adormit, iar eu doar mă prefăceam; cum venea ea tiptil, se apleca și mă săruta pe obraji sau pe gât, fiind Întotdeauna Însoțită de acel miros proaspăt de busuioc revărsat din sânul ei, pe care eram nebun de dorință să-l ating cu buzele, dintr-o pornire incestuoasă, rezolvată de falnica psihanaliză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
În orice clipă zbătându-mă să scap de căutarea nebună a buzelor lui, mă simțeam zbătându-mă În brațele lui Petre cu disperare, cu dragoste. Și apoi, când eu l-am sărutat, simțeam acea rupere din mine când m-am aplecat peste chipul drag și când am atins buzele mele de obrazul atât de drag. Nu mă puteam concentra În nimic, prin fața mea se succedau acele scene unice, minunate, ale Începuturilor acestei iubiri. Mai ales scena Îmbrățișării, când În suflet mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
fi vrut să-mi răspundă la dragoste. Timpul a trecut nepăsător, lăsând atmosfera rece, dar mie numai prezența lui Îmi era de ajuns ca să visez. Apoi s-a Îmbrăcat și am mers să-l conduc jos. La plecare, s-a aplecat și m-a sărutat pe obraz. Nici măcar nu bănuiam că o să mă sărute, prea rece fusese atmosfera. Apoi, Însă, mi-a cerut și mie să-l sărut. M-am codit la Început, iar apoi, cu sufletul cuprins de o exaltare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
cu mai multe soiuri de chei, În care a tot scormonit până acum și de unde a scos grămada de maculatură ce zace lângă fotoliu sau este Împrăștiată peste tot; calcă peste scrisori, peste caiete, peste fotografii; cu multă nepăsare se apleacă din nou În gaura afundă a scrinului, introduce mâna până la umăr, scormonește un timp destul de lung (pot să observ Între caietele ce se află pe masă unul mai nou, cu scoarțe lucioase albastre, care este deschis și În care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
asupra lui A.? De ce raporturile noastre nu sunt reciproce? Dar ea știe că eu nu cedez și nu se revoltă. Oare de ce nu se revoltă? Dar dacă mă Înșală ca să se răzbune? Mă Întorc brusc spre ochii ei, i-a aplecat ca și când ar fi citit Îndoiala mea; obrajii i s-au Înroșit, e aceasta o formă de a recunoaște involuntar când mă minte. Se Întâmplă că, atunci când o suspectez de minciună, i se colorează intens amândoi obrajii; ce spun, se pătează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
direcția justă; intru pe o alee cu multe tufișuri, nu se vede gard, nimic, doar măceș sălbatic, Înflorit și liliac; sunt beat, nu se poate liliac În iulie, eu văd Însă liliac, albastru bătut, așa cum Îmi place mie; mă apropii, aplec o creangă, trag În piept, aspir miros senzual, mă destind, mă excit, ceva foșnește În tufiș; un șarpe ce se târăște mișcând frunzele, un fâsâit uscat mă sperie, mă uit În jur, nici urmă de case sau se ascund În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Rosinantă slabă, se ține după mine după ce ieșim de la ora de curs. În stația de tramvai de la Colței, Adriana M. mă ia de mână. „Ce este?“ „Nimic. Voiam să te sărut!“ „Stai liniștită. Nu pot suporta fetele cu ochelari!“ Se apleacă În față, ca și cum ar fi primit o lovitură, se surpă În ridicol. Nu știu de ce am fost atât de brutal, dar nu am deloc conștiința că aș avea cea mai mică vină. Îi Întorc spatele fără a-i mai adresa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
e un fel de Pena Corcodușa, depusă literalmente În raza noastră vizuală de veacul fanariot. Nu știu de ce, dar, când trec eu, agitația acestei paiațe, smulsă din textul lui Mateiu și al lui Ion Barbu, Întrece orice limită imaginabilă; se apleacă peste fereastră cu părul alb-sur, despletit În smocuri Încâlcite din timpi Înghețați; cu gesturi emblematice, ține un pieptene lucios de metal În mâna tremurândă, cu care face gestul retezat de neputință de a se pieptăna, Într-o mișcare largă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
poate apăra nici o femeie agresată de dorințele unui rege; el citea cu o mare distincție, (nu este vorba despre haina de gală pe care o Îmbrăca Machiavelli când trecea În bibliotecă!); se poate nota un mod aparte de a se apleca asupra scrisului, o Înclinare imperceptibilă a corpului În față, acea atenție ce o acorzi unei doamne fără să o agasezi, te Înclini spre ea cu corpul foarte puțin; ea simte acel curent de afinitate ce-l emană Întreaga ta ținută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
În afară de magnetismul ce crește brusc. Dintr-odată, aerul e mai dens, o mișcare, o frecare a corpului de alt corp provoacă scântei electrice; țârrr-țârrr, o sonerie Îl smulge violent din citit (n-am observat telefonul ascuns decât acum), s-a aplecat În partea dreaptă a fotoliului În care se Îngropase, a apăsat pe un buton, a tras afară receptorul: „Alo!“, „...“, „Cum?“, „...!“, „Nu se poate să fi murit!“, „...“ „N-avea voie să moară!“; scoate aproape un strigăt ce sună strident În liniștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
nară de cal În galop pe suprafața albă a zăpezii). Se ridică din fotoliu. Merse către ușă. Trecu prin fața oglinzii. Se uită În oglindă. Se opri. Un obiect mătăhălos În poziție simetrică. Acesta e un corp de bărbat matur. Se apleacă. Șterge oglinda. Imaginea dispare. Apare o alta. Un adolescent. Șterge oglinda. O alta. Un bărbat În prima tinerețe cu contururi tăioase. Șterge oglinda. Un obiect mătăhălos În poziție simetrică. Chiar el. Ocoli colțul mesei. Se Îndreptă spre coridor. Traversă glazvandul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
O alta. Un bărbat În prima tinerețe cu contururi tăioase. Șterge oglinda. Un obiect mătăhălos În poziție simetrică. Chiar el. Ocoli colțul mesei. Se Îndreptă spre coridor. Traversă glazvandul. Se apropie de ușă. Ascultă. Se auzi ceva din afară. Se aplecă. Privi prin vizor. Deschise, Întinse mâna. Primi un plic. Mulțumi. Se Întoarse. Închise ușa. Traversă coridorul strâmt. Se izbi de colțul cuierului de metal. Își duse mâna la umăr. Se uită la plic. Îl cântări. Continuă să meargă. Ocoli colțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
obiective“. O a doua parabolă a oglinzii vorbește despre curgerea rapidă și poate că absurdă a timpului: „Trecu prin fața oglinzii. Se uită În oglindă. Se opri. Un obiect mătăhălos În poziție simetrică. Acesta e un corp de bărbat matur. Se aplecă. Șterge oglinda. Imaginea dispare. Apare o alta. Un adolescent. Șterge oglinda. O alta. Un bărbat În prima tinerețe cu contururi tăioase. Șterge oglinda. Un obiect mătăhălos În poziție simetrică“ (p. 433). Ultimele rânduri ale romanului arată că jurnalul lui M.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]