8,813 matches
-
și pentru educarea credincioșilor, mai ales în țările unde catolicii conviețuiau cu persoane de alt crez121. Catolicii nu aveau voie să colaboreze cu publicații care atacau morala creștină 122; ei trebuiau să împărtășească aceeași viziune asupra aspectelor esențiale, să nu confunde nicio poziție politică cu credința 123 și să nu pretindă exclusivitatea catolicismului 124. Sfântul Părinte a condamnat atacurile suferite de presa catolică 125 și i-a îndemnat pe ziariștii catolici să folosească un limbaj cumpătat și respectuos 126, să evite
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
relațiile cu acestea, a creat un birou de presă în cadrul partidului. Datorită înființării PPI, activitatea organizațiilor catolice s-a concentrat în jurul grupării, iar La Civiltà Cattolica a publicat un articol în care expunea această problemă și sfătuia a nu se confunda PPI cu UP (Unione Popolare). Aceasta din urmă trebuia să se reorganizeze și să ia avânt 234. La Civiltà Cattolica critica uneori ziarele catolice din diverse motive; de exemplu, în 1920 când a apărut ziarul de scandal Tutto, prezentat ca
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
presei catolice. În anul 1924, revista a apărut așadar sub denumirea Calendarul Presa Bună. Deoarece preoții franciscani tipăreau de multă vreme Calendarul catolic de perete, preotul Gabor a încercat schimbarea titlului revistei în Almanahul Presa Bună, pentru a nu fi confundat cu calendarul franciscanilor. Așadar, Calendarul catolic și Almanahul Presa Bună au fost una și aceeași revistă; doar numele s-a schimbat în timp, în funcție de redactor și de locul publicării. Printre motivele fondării acestei reviste (invocate cu ocazia împlinirii a 25
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
trebuie să ia ființă și cu concursul fraților catolici din vechiul regat, pentru ca să servească și intereselor lor, identice cu interesele catolicismului românesc, interese care, fără îndoială, nu gravitează întru nimic afară de granițele firești și naționale ale acestei țări, ci se confundă cu cele ale țării și nației române, iar pe de altă parte pentru ca numărul cititorilor lui să fie și mai mare, precum și pentru motivul ca sfera de interes și opiniile reprezentate și susținute de acest cotidian să poată fi considerate
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
și nici comunismului. Fostele literaturi comuniste fac o baie de libertate, sunt libere să scrie ce doresc, dar se dovedește că libertatea e o dezamăgire. În vreme ce occidentul trece de la tradiție la libertatea față de orice convenție, orientul celebrează eliberarea, dar o confundă cu politica. Așadar, pentru un timp apreciabil, jurnalismul ia locul literaturii proaspăt ieșite de sub comunism. Când au apărut scriitori noi iar literatura Desperado a estului s-a împletit în cele din urmă cu cea vestică, s-a ivit un alt
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
sară peste mijloc pentru a citi ultima pagină ca să aibă un sentiment de elibrare, de rezolvare în final, rămâne profund nedumerit), iar trecutul respiră în fiecare moment prezent, în fiecare gând care se naște sub ochii noștri. Trecutul eroului se confundă cu trecutul literaturii, și e veșnic parodiat de prezent. Saltul secolului XX este trecerea de la ordinea cronologică (mod de ordonare a imaginarului, timp de cel puțin nouăsprezece secole) la acceptarea accidentalului ca regulă a realului. Logica are alte coordonate odată cu
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
nu a ajuns, împiedicată fiind de convenția Fluxului conștiinței. Autorii Desperado jonglează cu toate procedeele și convențiile, dar nu se opresc la niciuna. Libertatea Desperado este libertatea de convenție (care devine și ea o convenție, odată ce creează literatură). * Textul se confundă cu meditația lectorului. Vocea autorului se insinuează în mintea celui care citește. Identificarea celor doi elimină de fapt personajul, intriga, finalul, care devin simple pretexte. Ceea ce primează în text este contactul direct autor-lector. Ca nimeni înainte de epoca Desperado, acești autori
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
cu publicul și nu au complexe în a spune pe șleau ce gândesc ei personal. Nu mai există autor omnisicient sau puncte de vedere, monologuri interioare. Avem de-a face cu o internalizare a vocii auctoriale de către lector, care se confundă pe sine cu creatorul. * Cu toate că stilul este extrem de accesibil, textul este de fapt elitist: el presupune o rafinată plăcere a jocului pentru joc. Nu căpătăm în final nici iluzia vieții, nici măcar adevărul despre joc. Pentru autorii Desperado, în esență (indiferent
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
de piese și filme, pentru radio, micul și marele ecran. A primit nenumărate premii și distincții. Trăsăturile specifice pieselor lui Pinter sunt: spațiul sufocant de mic și fix, dialogul imprevizibil, conflictul aproape (sau aparent) inexistent, aerul de mister total (adesea confundat cu absurdul), pofta personajelor de putere asupra celorlalți, nevoia celor slabi de a supraviețui apărându-se (de unde și spaima constantă), nevoia de (coexistând cu ura pentru) trecut. Personajele principale sunt lupta pentru putere și limbajul (înspăimântător de ritmat, de poetic
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
realizată niciodata percuția regiunilor cu reliefuri osoase subcutanate, deoarece sunetul obținut nu are valoare diagnostică. Metoda percuției a fost pusă la punct de Meckel motiv pentru care cartilajul costal III stâng se mai numește și cartilajul Meckel (a nu se confunda cu cartilajul primului arc branhial). Proiecția punctelor de ascultație Valva pulmonară spațiul 2 intercostal stâng parasternal; Valva aortică spațiul 2 intercostal drept parasternal; Valva mitrală spațiul 4-5 intercostal stâng pe linia medioclaviculară; Valva tricuspidă cartilajul 4-5 sternocondral stâng pe linia
Cordul : anatomie clinică by Horaţiu Varlam, Cristina Furnică, Maria Magdalena Leon () [Corola-publishinghouse/Science/744_a_1235]
-
primii pași. Desigur că printre tămăduitori cu plante, argilă, piei de animal proaspăt tăiat, masaj, sugestie, nu au lipsit și impostorii, practicienii magiei negre, fermecătorii, dezlegătorii de farmece. La caldeeni, magicienii erau considerați o categorie socială deosebită fără a-i confunda cu magii, știuți ca înțelepți, profeți, regi. Magicianul asocia invocativ voința unui zeu, voinței sale îndreptată spre pacient și integrată unor practici oculte, încât bolnavul să fie convins că se vindecă. Această coparticipare psihică, spirituală la actul curativ își are
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
creștinism, căci în epidemii medicii lor se dovedeau ineficienți. În Bizanț concepțiile înaintașilor Hippocrat, Galen și toate marile nume ale Antichității renășteau, datorită preluării acestora de către călugării medici. Medicina revigorată prin creștinism, a dobândit un caracter de masă. Medicina se confunda cu religia: „Iisus Salvatorul“, „Sf. Evanghelist Luca doctorul“, frații Cosma și Damian din Siria, „doctorii fără de arginți“, intrați în legendă prin dăruirea lor medicală care i-a dus la sfințenie, împreună cu martirajul lor din anul 290. Cultul lor thaumaturgic a
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
relația asupra personalității complexe a elevului; * a judeca elevul după niște criterii generale, precum rezultatele școlare sau în funcție de calitățile individuale ale acestuia; * a judeca elevul după ceea ce este el efectiv sau după rezultatele școlare (această dilemă a cadrului didactic se confundă cu precedenta); * a satisface propriile sale interese sau interesele elevilor. Parsons însuși recomandă ca un cadru didactic să opteze în învățământul preșcolar pentru relații bazate pe afectivitate, în învățământul general pentru relații bazate pe afectivitate și pe judecarea elevilor în funcție de
Instituţia şcolară şi formarea adolescentului by Andreea Lupaşcu () [Corola-publishinghouse/Science/1226_a_1882]
-
punctelor de vedere pentru a balansa inconștient lipsa de Încredere În propriile forțe); slaba motivație („Nu are rost să Învaț.”, „La ce mă ajută să Învaț asta?” sau „De ce Îmi bat capul?”); abordări educaționale greșite (disciplinarea elevului, care nu se confundă cu disciplina necesară); printre cele mai frecvente sunt abordările autoritariste, care au efectul invers celui scontat, chiar dacă pe termen scurt par a da rezultate mai bune. Pe termen lung este riscul ridicat ca elevul să se raporteze negativ la procesul
Integrarea şcolară a copiilor cu CES şi serviciile educaţionale de sprijin în şcoala incluzivă by Alina TABACU () [Corola-publishinghouse/Science/1136_a_2152]
-
jocuri de societate și le compensau atmosfera austeră și monotonă din familie în care rolurile soției erau acelea de administrator al casei și de educator al copiilor. Rar se întâmpla ca soțiile să fie geloase pe gheișe. Gheișele nu se confundau cu curtezanele care trăiau exclusiv din relațiile intime cu bărbații și cu atât mai mult cu prostituatele de rând care își vindeau trupul pe sume derizorii pentru a trăi, deși la solicitatea patroanei sau a protectorului danna nu refuzau relațiile
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
a trăi pe gustul ei, că acțiunile ei de spionaj au fost minore. Informațiile furnizate de ea nu au prezentat interes politic sau militar și acțiunile ei nu confirmă eticheta de mare spioană a secolului (se pare că a fost confundată cu spioana de reală performanță, Clara Benedix). Nici pe departe nu se compară cu însemnate spioane ca: Aphra Behn (1640-1689), Louise de Keroualle (în perioada Regelui Soare), Mary Elisabeth Bowser, Olga Cehova (1897-1980), Anna Maria Knuth (1906-1954), Ruth Werner Kuczynski
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
și de filosofie i-au alimentat dorințele de fericire, de pasiune și ar fi vrut să le regăsească în viața ei. Își crease o lume de visuri și le-ar fi vrut puse în practică. Se exalta în fața himerelor, le confunda cu fapte din viața ei și, dezamăgită că s-a înșelat, umbla după altele, astfel încât fericirea dorită se îndepărta precum Fata Morgana, sursa nefericirii ei. La ieșirea din mânăstire, Emma l-a cunoscut pe Charles Bovary, un medic pasionat de
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
până în secolul al XIX-lea. Marmontel, în Elemente de literatură (Eléments de littérature), în articolul "Elocință poetică" ("Eloquence poétique"), va scrie: "Poezia nu este decât elocință în întreaga ei forță și cu toate farmecele ei (...). Dacă sunt acuzat de a confunda aici genurile, să mi se spună prin ce diferă elocința lui Burrhus care îi vorbește lui Nero, în tragedia lui Racine, și cea a lui Cicero care îi vorbește lui Cezar, în perorația în apărarea lui Ligarius (...). Elocința poetului nu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sau mai bune decât noi, personajele asemănătoare nouă și personajele "josnice" sau mai rele decât noi. Să precizăm că termenul de "josnicie" era înțeles într-o accepție atât socială, cât și morală. Noblețe a inimii și noblețe de clasă se confundă pentru greci, ca mai târziu pentru clasicii noștri. Pe o scară de valoare aristocratică, frumosul și binele sunt apanajul celor însemnați. Acest sistem de evaluare nu va deveni învechit decât începând cu Revoluția franceză. De-abia odată cu Romantismul, un servitor
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
compoziție ale tragediei ideale plecând de la analiza componentelor tragediei. Dacă Aristotel definește cu foarte multă precizie tragedia, el nu insistă asupra noțiunii de tragic, considerând fără îndoială că ea se înțelege de la sine pentru contemporanii săi. Nu ar trebui să confundăm tragic și tragedie. Poate exista foarte bine tragic fără tragedie și tragedie fără tragic. Tragedia este un gen literar condus de legi stricte în care intervin în mod necesar două elemente, cel dramatic și cel patetic. Pateticul se naște din
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
învățăm pentru virtuțile ei morale, o muzică "activă", antrenantă, pe care nu este necesar să o practicăm, dar pe care este bine să o ascultăm, o muzică "exaltată" de care nu trebuie să uzăm decât cu precauție. Nu le putem confunda. În aceste condiții, vedem că trebuie să ne servim de toate modurile, dar că nu trebuie să le folosim pe toate în același fel: în educație vom utiliza modurile cu tendințele morale cele mai pronunțate, și când va fi vorba
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scapă unei definiții riguroase. Este considerat când o tragedie care se termină cu bine, când o tragedie în care comicul se amestecă cu tragicul. Deși aceste două trăsături distinctive sunt foarte diferite, una caracterizând deznodământul, cealaltă tonalitățile, unii teoreticieni le confundă în cuvintele lor6. În ceea ce-l privește pe Lope, el reia definiția dată de Guarini, cu câțiva ani mai înainte, în Compendiu de poezie tragi-comică (Compendio della poesia tragicomica). Teoreticianul italian se apără aici de criticile emise împotriva pastoralei sale
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
la tragi-comedie, gen artificial în ochii săi, construit, în irealismul său, pe baza unor contraste prea mari. "Vă dați seama, scrie Diderot în Convorbiri despre Fiul nelegitim, că tragicomedia nu poate fi decât un gen prost, pentru că în ea se confundă două genuri îndepărtate și separate de o barieră naturală. Nu se trece în ea prin niște nuanțe imperceptibile; la fiecare pas dai peste contraste, și unitatea dispare." El adaugă puțin mai încolo: "Ar fi periculos să folosești, în aceeași compoziție
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și pasionată simte cu putere și gândește puțin." Diderot îl îndeamnă pe comediant să joace după cum simte, și nu în funcție de stereotipuri învățate. Fiul nelegitim, trebuie să ne amintim, se bazează pe ficțiunea unui teatru în care realul și reprezentația se confundă. Dorval, prezentat drept actorul model, își joacă, în propriul său salon, și fără public, istoria vieții, cumulând cele două funcții de protagonist și de actor al dramei. În Paradoxul despre comediant 39 unde Diderot părăsește teza entuziasmului pe parcursul jocului pentru
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în a arăta lucrurile, după părerea lui Diderot, "cum sunt în natură". Actorul nu reproduce niciodată o realitate brută. Pentru a marca în mod clar această ireductibilitate dintre real și reprezentarea sa, Diderot opune constant, în Paradox, salonul și scena, confundate în mod voit în Fiul nelegitim. Dacă salonul este un spațiu real în care cineva povestește, o singură dată, o întâmplare, sub influența emoției, scena este un spațiu fictiv în care actorul reproduce de "n" ori, cu indiferența analistului, o
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]