11,358 matches
-
date în vremea domniei lui Ștefan cel Mare. Domnul nu ar fi acordat unor boieri posesia unor curți întărite, dacă se temea de puterea acestora. Curțile boierești se deosebeau de cele ale țăranilor doar prin întinderea lor și pentru că aveau garduri bine închegate, care să ocrotească averea boierului de atacul unor tâlhari. Întrebarea, care ar trebui să se pună, este de ce în secolul al XV-lea, dar și după aceea, nu au fost ridicate în Țările Române clădiri puternice din piatră
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
autumnal, când este sezonul nunților. Dacă grădinăritul cu simbolistică nupțială este definit de perioada încheiată, concretizată gramatical în perfectul compus al indicativului, agresiunea este vie, în desfășurare. Saltul din profan în sacru este concomitent cu cel al peștelui de dincolo de gardul ce servește ca delimitare magică a lumii ordonate: „Cel pește din mare/ Din mare-a eșit,/ Gardul a sărit,/ Florile-a păscut,/ Rău le-a tăvălit” (Utconosovca - Odesa). Florile atent crescute sunt distruse mai mult prin lipsa unei valorificări de
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
în perfectul compus al indicativului, agresiunea este vie, în desfășurare. Saltul din profan în sacru este concomitent cu cel al peștelui de dincolo de gardul ce servește ca delimitare magică a lumii ordonate: „Cel pește din mare/ Din mare-a eșit,/ Gardul a sărit,/ Florile-a păscut,/ Rău le-a tăvălit” (Utconosovca - Odesa). Florile atent crescute sunt distruse mai mult prin lipsa unei valorificări de orice tip: „Cel pește din mare/ Sare din mare-afară,/ ’ N grădina cu flori,/ Flori ce le pășteară
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
ei fiind cea care acționează aici în cunoaștere deplină. Arhaicitatea acestei practici funebre este incontestabilă, un adevărat relict artistic pentru un fapt folcloric atestat. „În societățile tradiționale, sicriul era scos din casă pe fereastră, nu pe ușă, sau trecut peste gard, sau printr-o spărtură în perete sau tavan”, consideră Antoaneta Olteanu, în urma informațiilor din spațiul slav oferite de A. K. Baiburin. În basmul Mândra lumei, pruncul promis diavolului înșelător (o ipostază recentă a monstrului inițiator) este dat de părinți pe
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
dintre cele două tipuri de existență, al căror ideal comun îl constituie frumusețea rodnică. Un alt glas al identității feminine aparține avimorfului, ca formă a aspirației uraniene, în cântecul de Lioară: „Celuță, celuță,/ Pasăre murguță,/ Ce te jelcuiești/ Zâua pă garduri/ Noaptea pân vaduri?/ - Cum n-oi jelcui,/ Că io am avut/ Un cuibuț în ciung;/ Vântu l-o bătut,/ Ciungu mi l-o rupt;/ Apa l-o udat./ Ciungu l-o mânat./ Și eu am rămas/ Să stau pă câmpie
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
de forța interioară extremă, adevărata esență pe care trebuie să o recunoască inițiatul.. Cocoșul este activ în modelarea destinului inițiatic, el are rolul unui „denunțător al celor răi”. Abilitatea lui de a vorbi nu miră pe nimeni, când strigă de pe gard al cui este pantoful marital: „Cucuriguuu! Ficior d’i-mpărat! Fata moșn’iaguli într-o covatâ d’i cenușâ/ dupa ușâ” (Fundu Moldovei - Suceava), feciorul de împărat urmează indicația, parcă așteptată, și ritul de trecere se încheie pentru a se
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
fost înmormântați deținuții politici, respectiv într-un colț al cimitirului, de unde se întindeau spații virane, iar închisoarea se profila, departe, peste acest câmp. Mi se spune că cei morți în închisoare erau aduși direct peste câmp și numai în timpul nopții. Gardul de sârmă al cimitirului era atunci desfăcut pe o anumită porțiune, pentru a îngădui intrarea în acest colț de cimitir. Obțin o informație importantă și anume aceea că îngroparea morților se făcea în ordinea succesiunii datelor calendaristice. Pe baza acestei
DE TREI ORI ÎN REFUGIU. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Eugen Şt. Holban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1710]
-
peste niște bolovani. Și a venit sora Marița și mi-a zis: "tata te cată că nu știe unde ești și tu stai aici, când te-a găsi tot te omoară"! Și așa tehui de cap m-am dus până la gard să sar în grădină la noi. Și de trei ori am cercat și de trei ori am căzut iar în cimitir. Și a patra oară am sărit în niște urzici și am dormit acolo cu cireșele drojdie în sân. Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
mâncării, și-și ținea copii. Așa scrie Dr-ul Costachi I. Istrati despre viața Marelui Pictor Neculai Grigorescu, în Calendarul ziarului Minerva din 1908. E cel mai frumos și mai documentat articol despre N. Grigorescu, căci la Câmpina casele lor numai gardul le-a despărțit. Și în viața lui, Grigorescu a tot povestit iar Dr-ul Istrati și-a tot însemnat și a avut ce scrie la moartea lui. Și ce am văzut în pavilionul marelui N. Grigorescu? Am văzut un moșneguț de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
frumoasă. Și a fost așa cum a zis tata că el era foarte deștept și știa ce vorbește, ca om bătrân. Și la 1 Ianuar 1908, după cerere am fost transferat la Bogata unde-s și azi. Școala n-avea nici gard. Am învățat școlarii mai mari să joace Corăbiasca, jocul regiunei Bacău. Eu am învățat-o de la elevul Gâscă Gh. din județul Bacău care juca foarte frumos. Și în Baea am dat peste strălucitul învățător Neculai Stoleriu cu soția sa Maria
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
de azi dimineață, să răscolesc eu toate condicele Biroului de mobilizare!". În Baea eu am cunoscut 2 gospodari frați cu numele de potlog, Alecu Potlog și Ștefan Potlog. Pe Ștefan Potlog l-a omorât un butuc mare de fag în gard la Cacadâr iarna, s-a fărtoiat sania cu butuc cu tot. Iar Alecu Potlog a avut un ficior Gheorghe f. frumos și voinic și îmbolnăvindu-se rău a murit. Și l-a îngropat îmbrăcat f. frumos, cu boandă nouă, ițari
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
pas grăbit ajung la hanul municipal. Aici găsesc loc și o bucurie imensă îmi umple inima. După 30 de km de mers sub un soare torid mă așteaptă un pat moale. Ies de la recepție prin spațiul îngust dintre perete și gard, și, din viteză, mă agăț de gard cu rucsacul și cad cu fața în jos, lovindu-mă pe frunte, nas și toată fața de caldarâm. Din fericire, pălăria cu boruri largi îmi protejează cât de cât fruntea și ochii. Anesteziat
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
găsesc loc și o bucurie imensă îmi umple inima. După 30 de km de mers sub un soare torid mă așteaptă un pat moale. Ies de la recepție prin spațiul îngust dintre perete și gard, și, din viteză, mă agăț de gard cu rucsacul și cad cu fața în jos, lovindu-mă pe frunte, nas și toată fața de caldarâm. Din fericire, pălăria cu boruri largi îmi protejează cât de cât fruntea și ochii. Anesteziat de oboseala drumului nu prea simt durerea
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
departe. Admir casele ce împrejmuiesc piața. Toate sunt lipite unele de altele, cu ieșirea direct în stradă sau piață. îmi zic că acești oameni socializează mult mai mult decât oamenii de la noi, care se izolează în casele lor, împrejmuite cu garduri înalte, de care daca te apropii te întâmpină câini răi deciși să apere proprietatea stăpânilor cu colții lor fioroși. Aici este un alt mod de a trăi. Trotuarele mari și late, adesea mai late decât carosabilul mașinilor îți dau de
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
ce vorbesc despre vremuri de glorie și putere materială a bisericii. Era ora 8, dar ușile bisericii erau încă închise, așa că m-am mulțumit numai cu admiratul din exterior și am plecat mai departe. Sunt frumoase și de apreciat și gardurile mănăstirii care poartă în fierul forjat imaginea scoicii pelerinilor la mărimi impresionante. Aceeași scoică cu laturile de aproximativ un metru o voi vedea și pe trotuarele din Sarria, la ieșirea din oraș. Complexul monastic benedictin de la Samos Pe drum, luna
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
am auzit niciodată, nici în zilele trecute de sărbătoare, zgomote de natură să trezească bănuieli necurate. Cu toate acestea, în plimbările mele prin această parte a grădinii, am sesizat că avem câteva crengi, destul de groase care se duc până deasupra gardului și că unindu-se aproape cu gardul formează această zonă întunecată. În mod legal, nicio proprietate nu trebuie să afecteze în niciun fel pe niciun vecin, cu excepția umbrei, care uneori e binefăcătoare și destul de rar poate deranja un vecin chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
de sărbătoare, zgomote de natură să trezească bănuieli necurate. Cu toate acestea, în plimbările mele prin această parte a grădinii, am sesizat că avem câteva crengi, destul de groase care se duc până deasupra gardului și că unindu-se aproape cu gardul formează această zonă întunecată. În mod legal, nicio proprietate nu trebuie să afecteze în niciun fel pe niciun vecin, cu excepția umbrei, care uneori e binefăcătoare și destul de rar poate deranja un vecin chiar dacă acesta ar fi cârcotaș. Presupun că niciun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
își protejează mediul ambiant și nu acceptă tăierea copacilor, a pomilor, uneori chiar a ramurilor, dar, în acest caz, noi nu facem decât toaleta copacilor. Nu tăiem nici măcar o ramură, ci doar o parte din vârful ei care trece peste gard la vecin și, în plus, numai acele ramuri care sunt între 2-5 metri. După calculele mele sunt numai cinci ramuri mai groase, care ar urma să fie scurtate cu cel mult un metru. Celelalte mai subțiri pot fi eventual scurtate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
am venit de la facultate cu un cățel Dalmațian de 5 săptămâni. Era cel mai frumos cățel. Sub Îngrijirea lui Milly, Bella, căci așa a botezat-o, s-a dezvoltat foarte repede, devenind vedeta străzii. Mă conducea În fiecare dimineață până la gardul curții și mă aștepta la ora sosirii pe centrala de Încălzire a ing. Pompilian, coproprietarul nostru. Mă Însoțea În fiecare seară la căratul lemnelor pentru aprinderea focului la cazanul central, ea parcurgând distanța dintre beci și ușa locuinței de două
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
-mi place să mă înregimentez unei generații, în "sânul" unei grup cu astfel de indivizi probabil că-i o viață cazonă, de multe ori ești obligat să-i lustruiești cizmele rivalului tău, celui care abia așteaptă să te arunce peste gard. Și atunci cum mai dispui de libertatea... faptelor tale? Prefer să rămân în compania personajelor, chiar de-s atinse de nebunie, cel puțin știu ce hachițe au. Trăim în afara noastră, ne supunem orbește unor convenții sociale care ne depersonalizează ... De ce
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
acasă fără copii, căci o să mă bage la închisoare!". Mașina a oprit și am coborât lângă castelul Prințului. Era un castel urât. Când am trecut înainte cu copiii pe lângă el, le-am spus: "Uite, ce castel urât!", iar Prințul, de după gard, m-a auzit că-i defăimez castelul. Prințul era renumit că e un afemeiat și jumătate și că dacă prinde copiii, nu-i mai dă înapoi. Am cerut să vorbesc cu Secretarul. I-am spus: "Domnule Secretar, dați-mi copiii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
numele ăsta, sora mamei mele. Îmi plăcea să-i fac dese vizite, îmi dădea întotdeauna ceva bun, un fleac, firește, avea o grădină frumoasă, așezată într-un cot al Someșului, coboram din grădina ei paradisiacă direct în apă. Nu tu gard, nu tu poartă, numai sălcii și lemne de rută, iar grădina, plină de strugurei, de măcriș...! În copilărie nu-mi spunea nimeni Marta, eram strigată pe celălalt prenume al meu...! Când, însă, mi-am ales numele public, m-am oprit
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
un fan al "scriiturilor" tale (sau un fel de "Fanfan"?), niciodată însă n-am reușit să te încadrez într-un gen. E, de altfel, ca în dragoste: nu știi de ce iubești...! De fapt ce scrii...? A răspuns în locul meu, pe gardurile Orașului Bahluvios epigramatizând, Magistrul Ursachi, după ce-l înțepasem undeva pentru proastele-i prestații civice la întoarcerea din sejurul californian: "Ouă niște murături/ De le zice scriituri:/ Drept care I.C. Drăgan/ Îi mai varsă câte-un ban". Glumea, firește, așa că tot eu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
care invadează straturile pline de "miere și lapte". Un ins care "tulbură apele" spiritului public compromițând dramatic "succesurile". Până și tăcerea/ tăcerile lui sunt interpretate. "Terra nova" nu-i, astfel, decât un prizărit, vag și necăjit teritoriu de al cărui "gard" se apropie orișicine și face ceva pe el. Este o realitate invizibilă. Portretul "robot" al cititorului meu? Cititorul meu este un "cititor de drept comun". Superficial, trândav și viclean! Cine se/ s-ar mai frământa astăzi de ce se scrie? De ce
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
stearpă, între spini, bălării, lângă drum, unde n-are destul sol să prindă rădăcini. (Aici numai sămânța beniuciană a reușit, cu merele lui roșii legate cu ață în pom, ca în bradul de Crăciun: "Sunt măr de lângă drum și fără gard"). A ta din care este? Poezia, ca și iubirea, nu prinde rădăcini decât între oameni. O fi omul o ființă perimată, obosită, plictisită și plicticoasă, învechită pe pământul acesta, dar rămâne, totuși, cel mai bun pământ pentru sămânța poeziei. Dacă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]