10,921 matches
-
nevoie de oameni tineri. Și eu, dar și Naționalul. Am cerut să fie organizat un concurs pentru douăzeci de posturi și am aflat că mulți actori tineri din toată țara s-au Înscris cu entuziasm. Am ales Sala Atelier, mai intimă, astfel ca atmosfera să fie destinsă și firească. Îmi făcea plăcere să-l salut pe fiecare actor În parte, știind că mulți călătoriseră toată noaptea cu trenul, făcând sacrificii pentru a putea fi aici. Era esențial să avem o comunicare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
condițiile contractului Îmi interzic să-mi asum riscuri. Într-o clasă cu studenții sau Într-un atelier pot să Încerc, să greșesc, să abandonez și să reiau totul de la capăt - acest ritm pare natural când mă simt protejat de atmosfera intimă a cercetării, dar, când mă aflu expus public, În special În marile instituții, sunt nevoit să „livrez“. Aceste limite și frustrări le Întâlnesc de câte ori lucrez pe marile scene internaționale. Un centru de creație teatrală Înseamnă o formă vie care provoacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
emoție dublă, pe care nu mi-o puteau produce gările terminale. Vedeam un oraș cu tramvaie ca de jucărie, tei și ziduri de cărămidă pătrunzând În compartiment, stând de vorbă cu oglinzile și umplând ochi geamurile dinspre culoar. Acest contact intim dintre tren și oraș era o fațetă a bucuriei. Cealaltă era să mă pun În pielea unui trecător, care - Îmi imaginam - era impresionat așa cum aș fi fost și eu, văzând lungile și romanticele vagoane acaju, cu draperiile dintre culoare negre
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
unei modiste, i-a cumpărat-o și abia a putut să scape apoi de femeie. Cu propriile lui achiziții era extrem de circumspect. Fratele meu și cu mine ascultam răbdători cum visa cu ochii deschiși, analizând În detaliu fiecare colțișor al intimului, dar austerului apartament pe care Îl amenaja În gând pentru el și soția lui. Uneori lăsa frâu liber imaginației. Odată i se fixase asupra unei lustre costisitoare de la „Alexandre“, un magazin din St. Petersburg cu un sortiment de bric-à-brac-uri burgheze
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
se rostogoleau victorioși de pe buzele lui, ori de câte ori menționam vreun poet minor al zilei. Relația noastră era marcată de acel schimb obișnuit de prostioare de-ale casei, cuvinte comic trunchiate, Încercări de imitații ale unor presupuse intonații și toate acele glume intime care constituie codul secret al familiilor fericite. Cu toate acestea, era extrem de sever În materie de comportare și Înclinat să facă remarci usturătoare când se supăra pe un copil sau un servitor, dar omenia lui Înnăscută Îl Împiedica să-l
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de tânăra soție a unui bătrân general din Helsingfors și de fiica unui căpitan din Gatcina. Am asistat cu un fel de disperare la fiecare nouă desfășurare a stilului lui de om de lume. „De unde pot să dau câteva telefoane intime?“ m-a Întrebat. L-am condus prin fața celor cinci plopi și a vechii fântâni secate (din care fusesem scoși cu frânghia de trei grădinari speriați, doar cu doi ani În urmă) spre un coridor din aripa servitorilor, unde se auzea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Își pierde brusc hazul și dezlănțuie un torent de teroare. Ori de câte ori Încep să mă gândesc la dragostea mea pentru o persoană, am obiceiul să trasez imediat raze din centrul unde este dragostea mea - inima mea, nucleul fragil al unei probleme intime - până la cercul alcătuit din puncte ale universului aflate la o depărtare monstruoasă. Ceva mă Împinge să pun În balanță conștiința dragostei mele cu lucruri inimaginabile și incalculabile cum sunt comportarea nebuloaselor (care prin Însăși distanța uriașă ce le desparte de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
să înceapă lucrul „înăuntru”, la diverși locatari. Încât, ca și la alții, în acel început de martie, și la noi era vraiște. Dezordinea din cameră, devenită neprimitoare, străină m-a gonit de acasă. Ultragiată, sensibilitatea mea specială față de spațiul domestic intim, ocrotitor mi-a decis atunci, în acea după-amiază, soarta. Nu mi-a plăcut să stau în casă, în condițiile haosului ce domnea în ea, și, ca împins de un resort, m-am hotărât, brusc, să plec, să mă duc înapoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
-s acasă; în cameră, deși afară e cald, e puțin răcoare, cum se întâmplă până spre mijlocul primăverii, până când pereții caselor se reîncălzesc, și doar atâta lumină câtă parvine de la lămpi prin „ferestruica” radioului, așa de cunoscută mie, așa de intimă; în spate, dincolo de ușa întredeschisă, am în rezervă, ca să zic așa, o altă cameră, chiar camera mea, luminată discret și totuși liniștitor de un abajur; stau ghemuit și un pic înfrigurat pe scăunel, ascult divina muzică a lui Bach, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
pentru Doina din acea toamnă încă nesigură în ce privește viitorul nostru (cu o frumoasă disperare cântau și actorii din acel film), atmosfera cunoscutei săli „albastre”, cu fotolii plușate, pe jumătate goale la acea reprezentație și tocmai de aceea mai familiară, mai intimă, pregătită parcă anume pentru noi, prezența lui tanti Tony, protectoarea iubirii noastre. Toate alcătuind împreună un bloc de impresii, ce continuă încă să „iradieze”, indestructibil. De câte ori îmi amintesc de Umbrelele din Cherbourg îmi amintesc de toată acea seară de octombrie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
am anexat îngustei încăperi și o parte din imediatul exterior, din cel mai apropiat afară: grădinița din fața casei, șoseaua, mașinile și oamenii care trec din fericire destul de rar pe ea, biserica de vizavi... Ușa mereu deschisă e „plămânul” acestui spațiu intim, viu în care am reușit să transform un fost antreu. Aici am scris pagini și capitole din Pe urmele lui Don Quijote, Introducere în opera lui Ion Neculce, Spațiul în literatură, După-amiaza de sâmbătă. Aici am inaugurat, cu Versilov, munca la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
spun astfel, cu mâna lui, pe cheltuiala lui, din avuția sa de amintiri neprețuite, luate, transportate cu el în lumea de apoi, dar nu ca amintiri, ci ca realități, ca realități decupate, bucăți de spațiu-timp cimentate în concretul cel mai intim. Fiecare „pasager” are dreptul la câteva tone de cioburi de viață, dintre acelea pe care el le consideră bune pentru export... Acel joc de cărți, din acea seară, din acea bucătărie, ușor încălzită, luminată cu o anumită intensitate de acea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
că, într-adevăr, la România literară moartea a preferat ochii albaștri. Să fi fost o simplă întâmplare prăpădul de la România literară? o strictă chestiune de destin individual? Firește, stilul de viață dezastruos, în fond sinucigaș, al unora, problemele de viață intimă ale altora, boli năprasnice sau perfide au contribuit din plin, în fiecare caz, la tragicul deznodământ. Și totuși, o cauză supraindividuală „leagă” parcă aceste morți. Respingând excesiva politizare ce bântuie după revoluție, îmi este cu neputință totuși să ignor, evocând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ale conviețuirii citadine în marile orașe e aproape sigur că n-o să-i mai vedem niciodată. „Poate doar în cer”, după cum mi-am spus cândva. Dar poate că nici n-o să-i uităm vreodată. Oricum, în urma acestor „întâlniri” (minuscule evenimente intime majore, norocoase și tragice totodată) ne rămân în suflet o ciudată căldură și un fel de recunoștință dureroasă față de sentimentul securizant, „de familie”, pe care l-am încercat - vai, din păcate doar pentru o clipă - în plină viață deschisă, în mijlocul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
nu atât marxiste, cât leniniste (dacă ținem cont de faptul că, într-o scrisoare, particulară ce-i drept, Lenin l-a numit pe autorul Demonilor - „arhiticălosul Dostoievski”). Nimic nu mă obliga să fac caz - fie și în cercurile cele mai intime - de originea mea (îndepărtat) bulgărească. Nimeni nu bănuia nimic. Un sentiment de loialitate față de strămoșii strămutați pe meleaguri sud-basarabene în urmă cu 150-200 de ani, demnitatea de om mi-au interzis însă să mă rușinez de ei. I-am invocat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
dacă ceea ce scriu merită să rămână (ca să fiu sincer, cred că da) și nici dacă, eventual meritând, are vreo șansă în direcția aceasta. Există și vanitatea de autor. Am spus cu alt prilej de ce în cazul meu, din rațiuni profund intime, această vanitate e redusă la minimul posibil. Dar există, n-am încotro, și nici nu mi-e prea rușine s-o recunosc. Dar văd că am spus cum scriu, nu de ce. La asta nu știu să răspund. Unii poate că
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
mult sau mai puțin, o viață sentimentală, dar cei mai mulți ignoră marea iubire chiar dacă-și închipuie că au parte de ea, toți avem relații mai mult sau mai puțin preferate cu unii din semeni. Dintre aceștia unii ne devin apropiați și intimi, pe temeiul plăcerii și folosului material sau, ca să ne exprimăm mai frumos, al „afinităților elective”. Dar câte din aceste prietenii nu rezistă decât fiindcă nu au avut prilejul verificării printr-o probă severă și eliminatorie ? Câte nu se desfac pur
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
bătrânesc, poate superstițios, dar care nu a dat greș niciodată : în noaptea anului nou, înainte de culcare, deschid Biblia la întâmplare, iar dimineața citesc primele versete de pe pagina din stânga. Evident, cel mai adesea sunt din Vechiul Testament. Fie că răspund la frământări intime, personale, fie la marile îngrijorări ale lumii, totdeauna textele respective îmi luminează înțelegerea. Anul acesta a fost următorul : „Se clatină pământul, se cutremură, căci planul Domnului se împlinește și El va face din țara Vavilonului un pustiu nelocuit. Vitejii Vavilonului
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
că a mai fost emisă, numai că eu dispun de o probă sigură), deși aparține în mod net cancanului, nu e totuși irelevant, deoarece Matei și-a investit, cu relativă discreție, în această creație, adevărul inimii, pe care în jurnalul intim încerca să-l minimalizeze ca o simplă fixație, curabilă printr-o terapeutică dietetică. Lena, înfățișată cu ironică duioșie, ca o făptură fermecătoare și fără prea multă minte, e o bună cântăreață : privirea ochilor ei albaștri e copilăroasă și emoționantă. Lena
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
lipsită de finețe. Mult mai slabă e, totuși, Suflete tari, care se bucură de bune aprecieri și care a însemnat la un moment dat singura izbândă scenică a autorului. E interesant de reținut că autorul însuși notează într-un carnet intim, la 16 decembrie 1935 : „Deziluzia cruntă cu recitirea Sufletelor tari. (Dacă ei au avut dreptate totuși ?)”, (Note zilnice, 1927-1940, Ed. C.R., București, 1975, p. 93). Relev detaliul acesta pentru a contraria imaginea acreditată a unui Camil Petrescu suferind de o
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
viața mea s-a complicat datorită unor femei care uitau că sunt preot și mă doreu ca bărbat. Din nou mi-am pus problema monahismului, dar ca bărbat care am dorit viața de familie, ca bărbat care am cunoscut viața intimă, am apreciata că n-aș mai putea duce cu curăție jugul monahismului. În acest fel mi-am zis: „decât un călugăr fățarnic, păcătos, dar lăudat de credincioși, mai bine să fiu un preot vinovat și învinuit pentru recăsătorire, dar mai
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
născuse o fată, Raluca. Familia noastră amazonică era salvată pentru moment. M-am tras din haosul micilor prietenii și aventuri dezamăgitoare. Caracterul meu era prea dominant și extremist și detestam cea mai mică minciună în relațiile de prietenie și cele intime. În singurătate, caracterul meu s-a ameliorat - eram prietenă cu toți oamenii, dar între noi trebuia mereu să existe o distanță apreciabilă, o perspectivă. Eram rănită și mă vindecam prin contemplarea lumii, implicându-mă cât mai puțin. Citeam texte din
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
înrolez în trupa lor, visând să instaureze democrația în România. Vise! Cuvintele lor sunt găunoase ca și creierul lor, angajamentul lor, isteric, ca în timpul când simpatizau cu acel regim detestat acum. Cum ar putea ei să înțeleagă că „patria” mea intimă e la fel de privată ca și sexualitatea mea și nevoia mea de exersare a artei. Dar, cum am mai scris: încerc să nu critic pe nimeni. Încerc pe cât e cu putință să-i înțeleg cu intuiția mea, un fel de iubire
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
narra dig vart jag vill!”. (Aprilie, aprilie, hering prost, te pot păcăli după cum vreau eu!) Primele raze de soare au apărut în ceața obișnuită, și eu fac totul ca să scap de presiunile prietenilor de a mă implica în viața lor intimă. Nimănui nu-i dă prin cap că eu trăiesc cu mortul meu, intens, mai departe. Se pare că René mort e mai important decât René viu - el întredeschide poarta prin care pot arunca o privire „dincolo”. Aici, în viață, totul
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
pare că e vorba de o mare libertate, suprema libertate în spațiul misterios al cuvântului. Și pentru arbore la fel. A scrie, a pune în afară ceva din lăuntrul meu și ăsta ar fi poate și rostul castanului, în suprema, intima noastră libertate, limitată de un timp necunoscut al creației. Mă întreb cu teamă: oare se poate trăi fără iubire? Această întrebare o puneam mereu frumoasei mele prietene Sânziana (Pop), când eram foarte tinere și bântuiam coclaurii țării natale în lung
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]