8,704 matches
-
afirmarea printre femei a unor personalități foarte puternice, pe de altă parte, natura particulară a feminității, latențele instinctuale și mai ales dimensiunea irațională, având ca expresie directă sexualitatea ei. În Cele trei vârste ale femeii (1894), Edvard Munch oferă trei ipostaze ale feminității, dintre care două devin tipologice. Urmând traseul impus de ciclul biologic, pictorul prezintă condiția nubilă, cea a unei sexualități coapte la confiniile cu invocarea ei concupiscentă, materializată senzual, și cea a declinului fizic, tablou purtător al unui reflex
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
freamăt anxios, maturitatea sexuală destinată lucrativei meserii ignobile și bătrânețea, ca stație terminus în proximitatea descompunerii, a decrepitudinii, a morții. Sugestia unei cronologii transformă tabloul nu atât în prezentarea unor arhetipuri, cât în tabloul unei metamorfoze. Femeia parcurge aceste trei ipostaze, femme fragile anxioasă și confruntată cu dimensiunea imprevizibilă a propriei sexualități -, Munch tratează această temă separat într-un tablou celebru, Pubertate (1894) -, la femme fatale, care a intrat pe deplin în posesia sexualității sale și o instrumentalizează vicios și femeia
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
imperiului, dar și o recrudescență a violenței și cruzimii sub forma mișcărilor de extremă dreaptă sau stângă. Feminitatea a devenit purtătoarea acestui flagel insidios al violenței în societate, pe care Freud îl încarcă cu semnificația unui proces psihic, întoarcerea refulatului. Ipostaza femeii ca femme fragile nu constituie atât o contrapondere iconografică a femeii fatale, cât mai degrabă un complement al ei, ambele devenind fațetele unui dezechilibru al psihismului abisal, având ca expresie isteria. Există pe de altă parte iconuri ale unei
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
direcție nu elimină complet virtualitățile punitive ale sexualității și păstrează adesea ambiguitatea fondatoare a feminității în ecuația esteticii decadente, însă răspunde unei sensibilități simboliste descărcate de negativismul propriu temelor și reprezentării decadente. Rodolphe Rapetti descoperă această "misoginie fascinată" vehiculată de ipostazele feminității prezente în arta plastică, deopotrivă cu o idealizare a corpului feminin decantat de energiile libidinale până la epura spectrală menită să ofere o contrapondere expresiilor volitive ale libidoului, incarnată de femeia fatală. Femeia apare deopotrivă ca un vampir sexual și
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
nu numai la nivelul personajului principal, dar și în compoziția tabloului. Judith este aici mai puțin eroina care și-a salvat poporul decapitându-l pe generalul cartaginez Holofern, o figură justițiară transformându-și sexualitatea într-o armă redutabilă, cât o ipostază a unei feminități devorante, dirijate de propriile instincte și nu de comandamente patriotice. Contextul istoric se îndepărtează tot mai mult în fundal, constituind doar pretextul, scena unei alte confruntări dramatice, un război al sexelor. Holofern apare acum în ipostaza de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
o ipostază a unei feminități devorante, dirijate de propriile instincte și nu de comandamente patriotice. Contextul istoric se îndepărtează tot mai mult în fundal, constituind doar pretextul, scena unei alte confruntări dramatice, un război al sexelor. Holofern apare acum în ipostaza de victimă, ca și în Jurisprudența aceluiași Klimt, și nu de reprezentant al violenței și barbariei cele două tablouri sunt concepute în aproximativ aceeași perioadă. Ambiguitatea decurge din faptul că Judith ține capul tăiat al lui Holofern cu un gest
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Gustave Moreau. În 1909, Klimt reia tema și pictează încă un tablou, Judith II, în care reiterează viziunea violent-atroce asupra sexualității feminine transformată în armă. Dacă Judith I afișa o expresie de voluptate asociată orgasmului, Judith II apare ca o ipostază a "corpului isteric" sau a isteriei înseși. Corpul se află într-o tensiune nervoasă care exercită o presiune teribilă, fracturându-l spasmotic. Gestul ambiguu de mângâiere pe care-l afișa în prima ipostază Judith, semnalizând de fapt și sursa plăcerii
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
asociată orgasmului, Judith II apare ca o ipostază a "corpului isteric" sau a isteriei înseși. Corpul se află într-o tensiune nervoasă care exercită o presiune teribilă, fracturându-l spasmotic. Gestul ambiguu de mângâiere pe care-l afișa în prima ipostază Judith, semnalizând de fapt și sursa plăcerii sale, capul tranșat al lui Holofern, devenit fetiș sângeros, se transformă aici în gestul mâinilor crispate asemeni unor ghiare, evocând animalul de pradă. Această lectură devine posibilă pe fondul investigațiilor freudiene, a popularității
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
în posesia puterii, dar o și predă unei ambiguități sexuale pe care Gudrun Körner o transferă la nivelul unei ambiguități a lecturii. Această juxtapunere a celor două naturi ne situează în plină sintaxă monstruoasă, creatură bicefală, femeia-Melusină relevă cele două ipostaze ale sale. "Cele trei motive principale torsul uman, șarpele și capul uman sunt atât autonome din punct de vedere visual și legate printr-o corespondență organică, precum aceea a unei fiare legendare. Din cauza configurațiilor falice, o interpretare exclusiv feminină a
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
scenă o enigmă în recuzita căreia intră ca temă esențială floarea răului, sexualitatea feminină. O litografie-guașă a lui Georges de Feure, Femei damnate (1896-1898), ilustrează elocvent relația pe care femeia o întreține cu florile în estetica decadentă. Femeia damnată, ca ipostază a femeii fatale, se regăsește într-o viziune apoteotică a infernului, la picioarele unui tron pe care se află o divinitate malefică, un demon cu aripi care-i țâșnesc fie direct din brațe, fie sunt prinse de omoplați, iar picioarele
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
sale se termină cu ghiare de pasăre. În spatele tronului se ascunde un schelet, se poate vedea doar o parte din craniu și din cutia toracică. Moartea este cea care prezidează ceea ce pare să fie o judecată ultimă a feminității în ipostaza ei malefică, pe care o consacră și un valtrap sau râu de purpură care se scurge la baza tronului și pe care stă așezată femeia. De o parte și de alta a acestui tron somptuos, ocupând circa o treime din
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
la expoziția Tinerimii artistice. Raoul Șorban îl prezintă ca inițiator al "unei noi direcții estetice de inspirație citadină"380, notificând încadrarea pe care i-o fac o parte a criticilor de artă ca "decadent". Deși au descifrat în opera lui ipostaze de elan, unii dintre critici nu s-au sfiit să-i sublinieze crizele de "morbideță" și "decadență""381. Pe consolele unor interioare poate fi regăsit celebrul volum de versuri al lui Baudelaire, Florile răului, volum pe care Ion Minulescu îl
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
gest absent, nu există tablou care să omită detaliul floral. Pallady exagerază puțin statura ei pentru a realiza un efect de longilinitate. Despletită, cu picioarele goale în iarbă și un aer pierdut, Ofelia este una din încarnările Melacoliei simboliste, o ipostază a alienării trecută printr-un filtru poetic. În același registru ar putea intra o ilustrată a lui Kimon Loghi intitulată Gioconda, unde personajul degajă un aer de mister, care vine și din contrastul dintre zâmbetul aparent, un zâmbet absent, care
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
cămin, La pian, surprind personajele feminine în atitudini meditative, cum sunt și Pe gânduri sau Între prietene (1918). Ruxandra Dreptu are în vedere un acord pe care reprezentarea îl stabilește cu un cod cultural înregistrat la nivel simbolic și unde ipostazele feminității derivă dintr-o figură centrală, mitologică, "mater universalis, demon, stăpână a răului sau înger"387. Dacă femeia romantică suferea de TBC, precum dumasiana Damă cu Camelii, unde însă se face simțită prezența maladivității proprii sensibilității decadente, femeia fragilă a
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de profunzimea de plante răvășite și întrețesute, de flori luxuriante, de tot acest naturism și cult al imaginii feminine"452. Figurile feminine, așa cum observa și Theodor Enescu, predomină în pictura lui Luchian. Pictorul va alege ilustrarea tipologiei "ingénue" a cărei ipostază privilegiată rămâne Ofelia și nu pe cea a femeilor fatale (Salomeea, Judith, Mesalina, Dalila etc.) din picturile unui Gustav Klimt, Franz von Stück, Jean Delville, Edvard Munch etc. Ne-a rămas un desen intitulat Ofelia, un chip de fată care
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
picta însă în mănunchiuri, în vase, adesea aparținând olăriei tradiționale, fără fastul și stilizarea din aceste panouri decorative, urmărind nu arabescul lor de tapiserie orientală, ci vibrația tonurilor, freamătul luminii, tensiunea aproape nevrotică a exploziei cromatice. Femeia apare într-o ipostază artificială în Panourile decorative, asemenea unei măști frumoase, la rândul ei o caligramă, cu trupul închis în cochilia fastuoasă a unor rochii prețioase. Florile țes un arabesc în jurul femeilor din panourile sale decorative, unde, uneori, în fundal, se profilează orașul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
poate fi ușor traversată. Influența tabloului lui Tițian este mai mult decât evidentă, el furnizează tema și modalitatea ei de tratare și, până la un anumit punct, chiar de interpretare. Nici Cecilia Cuțescu-Storck nu privilegiază un examen moral intransigent; cele două ipostaze apar mai degrabă reunite în perspectiva unei viziuni integratoare a artei, vădind o continuitate, o coprezență a celor două dimensiuni. Pictorița nu va înclina balanța în favoarea unui eticism subiacent, așa cum s-a întâmplat în secolul al XVII-lea sub incidența
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
artistice insolite. În poezia „Testament” se disting trei componente fundamentale, Într-o ordine coerentă din punct de vedere logic:mesajul testamentar al poetului către urmașul său, cu sublinierea izvoarelor și demnității bunului spiritual Încredințat; - dezvăluirea procesului de creație și a ipostazelor lui contradictorii; - Împletirea detaliilor cu sugestia metaforică și simbolică a finalității ideale a artei. Prima parte a monologului cuprinde primele douăsprezece versuri și conține mesajul propriu zis. Singurul bun al poetului rămas după moarte este: „un nume adunat pe-o
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
cioplite cu dalta În stânca rezistentă a materii verbale, realizează prima oară o viziunea lirică a celui mai mare poet al țărănimii noastre, trăitor o viață Întreagă la oraș, dar aspirând mereu spre universul moral al spațiului etnic oltenesc, Întrucât ipostazele lui sufletești nu se puteau mai bine regăsi altundeva. Și dacă opera În totalitate Îngăduie și alte interpretări, ca acelea al „Florilor de mucegai”, structura dominantă a viziunii poetice rămâne aceiași. Poetul Testamentului e un spirit justițiar, un răzbunător al
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
ca În poezia cu acest titlu. Lumea orașului, a târgului de provincie, se constituie Într-un motiv recurent În lirica bacoviană. Abatorul, piețele pustii, parcurile sărăcăcioase sunt elemente ale universului citadin; ele provoacă o spaimă existențială și constituie fundalul proiectatelor ipostazele umane, specifice poeziei bacoviene: copii și fecioare tuberculoase, o palidă muncitoare, poetul rătăcind fără sens și făcând gesturi absurde. O imagine a spațiului urban este prezentă În Amurg violet. Decorul este aici de o artificialitate studiată. Punctul central este cromatica
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
și de modernism, poezia Aci sosi pe vremuri (ca și Întreaga operă poetică a lui Ion Pillat) poate ilustra sincronizarea lirismului tradițional cu sensibilitatea modernă. Păstrând din arealul primului, interesul pentru natura bucolică, nostalgia timpurilor de altădată, cultul strămoșilor (În ipostaza familiară), ea este modernistă prin rafinamentul textual și prin dimensiunea profunzimii. oooOOOooo Poeme Într-un vers: Tipar Nisipul poartă Încă plăpândă urma ta. Portret Durere cu ochi negri sub părul azi mai alb. Floarea vremii Pe pajiști stânjeneii, În suflet
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
Marin Mincu, autorul unui studiu intitulat „Mihai Eminescu - Luceafărul interpretat de...” socotește pe drept cuvânt că „personajele” poemului sunt „voci" ale poetului, măștile „eului” liric, având În vedere faptul că Întregul poem este epico-liric. „Eul” poetic eminescian se proiectează În ipostaze lirice diverse, un răspuns autentic dat contradicției existențiale a autorului. Nu este prea mult spus, dacă se afirmă că poetul s-a proiectat sub cele două chipuri fundamentale prezente În poem, Hyperiongeniul, și Cătălin, reprezentând chipul teluric al bărbatului. Demiurgul
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
De ce nu vii tu? Vină!”, Luceafărul se smulge din „sfera” lui, spre a se Întrupa pentru prima oară din cer și mare, asemenea lui Neptun (după concepția lui Platon), ca un „tânăr voievod”, „un mort frumos cu ochii vi?. În ipostaza angelică, Luceafărul are o frumusețe clădită pe motive romantice: „păr de aur moale", „umerele goale", „umbra feței străvezii.” În contrast cu paloarea feței, sunt ochii; ei ilustrează prin scânteiere viața interioară. Strălucirea lor este interpretată de fată ca semn al morții: „Lucești
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
Ci voi să mă dezlege". În partea a doua este prezentată idila dintre fata de Împărat, Cătălina și pajul Cătălin. Ceea ce caracterizează această legătură pământeană este graba cu care se stabilește legătura sentimentală dintre cei doi. Episodul sugerează o altă ipostază a iubirii, opusă celei ideale. Chiar numele protagoniștilor coboară În spațiul terestru, specific indivizilor comuni. Chiar Cătălina recunoaște asemănarea dintre ei, dincolo de statutul social: „Încă de mic / Te cunoșteam pe tine, / Și guraliv și de nimic,/ Te-ai potrivi cu
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
-i dă posibilitatea de a trece din lumea materială În cea spirituală: „Părând pe veci a răsări, / Din urmă moarteal paște,/ Căci toți se nasc spre a muri / Și mor spre a se naște". Demiurgul Îi propune lui Hyperion diferitele ipostaze ale geniului, a cuvântului creator: „Ceremi - cuvântul meu dentâi, / Să-ți dau Înțelepciune? „Vrei să dau glas acelei guri, / Ca dup-a ei cântare/ Să se ia munții cu păduri/ Și insulele-n mare?, ipostaza Împăratului: „Ți-aș da pământul
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]