9,794 matches
-
prin ușa scundă către bucătărie”. Zâmbind, Emiko mi-a confirmat cele spuse de autor, adăugând propria părere: În zilele de azi, doar bătrânii mai respectă ceremonialul; consumul de ceai este benefic sănătății, o sorbitură de ceai impregnează aroma pe ceașcă, liniștind gândurile, predispunând la meditație și relaxare; ceaiul îi alină și pe cei epuizați de efortul zilnic; există o vorbă printre băutorii de ceai: „poți să stai o zi fără orez, dar nu și fără un ceai”. Așezate pe tatami, ascultăm
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
de sute de turiști, ci și de oamenii locului: unii se reîntorc de la serviciu, elevii merg sau vin de la școală, toți îndeplinind același ritual: trec pe la templu pentru a se purifica și a se ruga câteva minute, apoi își văd liniștiți de drum. În zilele de sărbătoare sau la fiecare sfârșit de săptămână, vezi fete îmbrăcate în kimono sau yukata. Toată zona este iluminată: porțile, clădirea principală și pagoda creând, în așa condiții, impresia de tărâm mitic, de supranatural. Kamogawa este
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
am trezit devreme și am alergat la geam, privind spre albastrul limpede și adânc al cerului. Muntele Fuji-san era învăluit într-o ceață alburie, iar zăpada părea că fumegă, apoi am coborât privirea spre lacul „Ashi” ale cărui ape erau liniștite. Se anunța o zi frumoasă. Pe aleile parcului se plimbau câteva persoane mergând agale, unii se opreau, din când în când, să admire câte o floare sau silueta vreunui arbust perfect „șlefuit”. Într-un astfel de loc... te contopești cu
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
fost foarte tristă, dar într-una din zile, un bărbat m-a întrebat, cu blândețe în glas, de ce sunt tristă. Nu am putut să-i spun motivul, pentru că am izbucnit în plâns. El a rămas lângă mine până m-am liniștit. Așa s-a născut dragostea... După doi ani ne-am căsătorit și ne-am mutat într-o casă de lângă ocean. O casă pe care am primit-o, de la soțul meu, ca dar de nuntă. Pot spune că am fost fericită
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
primul lui gând Închegat și prima scânteiere de bucurie. Rămase așezat pe malul verde, privind țintă undele argintii. „Să mă duc la Bizanț, la marea cea albastră...“ Își spuse. Dar Își dădu seama că nu se mai putea. Amintirile zilelor liniștite de odinioară i-ar fi făcut viața de nesuportat. „Or mai fi și alte mări... și e lacul de care povestea Hermann... și episcopul acela care clădește o biserică mare, mare de tot... și orașul de pe malul lacului...“ * * * Câte nu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
fetei păliră. Abia putu să murmure speriată: — Cine ești, străine? Nu cumva...? Își făcu din nou, grăbită, semnul crucii, sărutând un me dalion de aur care-i atârna de un lanț subțire pe piept. — Nu, nu, se grăbi să o liniștească Simeon. Nu vă temeți, stăpână. Nu sunt Satana. Dacă-mi Îngăduiți, am să sărut și eu relicva sfințită ca să vă dovedesc că sunt un bun creștin. — Atunci de unde știi cine sunt? Spuneai că ești străin și acum, dintr-odată, știi
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
e În legă tură cu Adelheid, tot ce face, cum se poartă, ce cred ceilalți, mă rog, tot. Hildebrand tăcu furios, scărmănându-și bărbia cu degetele, ceea ce era semn de mare nemulțumire. Ce scorpie putea fi muierea asta! Rishawa se liniștise ca prin farmec, ascultând cu atenție cuvintele soțului. Ca de obicei Îl făcuse să spună mai mult decât trebuia! — Ptiu, viperă blestemată. Ai vrut să știi ce-i cu Adelheid, nu-i așa? Ministerialul se ridică cât era de lung
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
apăru În cale un cleric dolofan, călărind pe un asin la fel de bine Împlinit. Cu o voce armonioasă intona un psalm, adâncit În rugăciunea lui, Încât părea a nu vedea nimic În jur. După un prim moment de spaimă, Adelheid se liniști. Călărețul părea pașnic. Când ajunse la numai câțiva pași de domniță și de Însoțitoarea ei, se opri din cântat și, după o clipă de tăcere, sări din șa cu o sprinteneală neașteptată pentru rotunjimea lui. Apoi se Înclină adânc În fața
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Aducându-și aminte cât urcase călare, cu fățarnicul frate Gregor, și apoi mulțimea de trepte, Înconjurată de temniceri, tânăra Își dădu seama că se afla la o Înălțime foarte mare. Așadar, pe acolo nu putea scăpa. Un singur lucru o liniști: un trup svelt ca al ei se putea strecura prin geamul Îngust. „Cel puțin mă pot arunca În prăpastie“, Își spuse, și ochii i se umplură de lacrimi, gândindu-se la soarta Berthei. „Cine știe dacă mai trăiește. și cred
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cu iscusință grămezi de monede la avutul stăpânului său. Seara pleca acasă liniștit, unde soața lui Îl aștepta cu știucă um plută, Își făcea rugăciunile și mulțumea dumnezeului Savaot pentru că-i salvase viața Într-un chip atât de miraculos. Era liniștit, nu mai avea griji și ambiții și aștepta cu seninătate să-și Încheie viața aceasta, cu toate grijile ei. Nutrea pentru binefăcătorul lui un devotament nețărmurit, iar pe Bodo Îl iubea ca pe copilul lui. Urs Îi povesti În puține
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
unui bă trân fără minte să te roage să nu mergi! Ce nevoie aveți de Molsheim? Dacă vi se Întinde o cursă, mărite stăpân? — Dacă ni se Întinde o cursă, vom ști la timp și vom fi pregătiți, Haro. Fii liniștit bătrâne, ne vom lua toate mă surile. De mers trebuie să mergem, dar vom primi oaspeții cum se cuvine. Fii liniștit! Haro ieși, clătinând din cap. În ultima vreme clătina prea des din cap. Ce rost avea toată povestea asta
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cursă, mărite stăpân? — Dacă ni se Întinde o cursă, vom ști la timp și vom fi pregătiți, Haro. Fii liniștit bătrâne, ne vom lua toate mă surile. De mers trebuie să mergem, dar vom primi oaspeții cum se cuvine. Fii liniștit! Haro ieși, clătinând din cap. În ultima vreme clătina prea des din cap. Ce rost avea toată povestea asta? Ducii se jucau cu focul. Ce le trebuiau Întâlniri cu vasali care de atâtea ori se dovediseră, dacă nu necredincioși, cel
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Domnului, va veni și ziua când nu vor mai fi piedici În calea iubirii voastre! Fiți Înțelepți și aveți răbdare. Răbdare, asta e taina! le spuse el. Îi binecuvântase promițându-le că se va ruga pentru ei și tinerii se liniștiră Întru câtva, deși le venea greu să se prefacă. Își trimiteau vești prin slujitori credincioși, ceea ce nu era lipsit de primejdie. Dacă ar fi aflat ducele Bertold, lucrurile ar fi luat o Întorsătură nefericită. „De ce oare n-am fugit noi
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
sprijini capul de pieptul lui, hohotind: — Dac-aș putea să-ți fiu de folos! Nu știu, Conrad, nu știu niciodată nimic... și acum și primejdia asta... Doamne, ce i s-a Întâmplat? Mișcat la culme, tânărul duce Încercă s-o liniștească, explicându-i că se teme mai ales pentru ziua de mâine și că, orice ar fi, nimeni n-ar cuteza să se atingă de stăpân. — Nădăjduiesc, dragă cumnată, că Îngrijorarea noastră este de prisos. Oricum, nu pot lăsa lucrurile În
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
intrat și voiam să ies, dar n-am mai apucat. Atunci m-am ascuns după perdea, a fost o greșeală, mărturisesc... — O, nobilă doamnă, dar nu s-au spus secrete de stat, de ce vă temeți? — Cred că pot să vă liniștesc eu, mărite stăpâne. După câte știu, Încă de câteva zile ducele voia să vâneze un cerb În pădurile din Vogtsburg. Soțul meu aflase de un cerb uriaș care s-ar adăposti pe-acolo. Aseară soțul meu a primit porun ca să
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
spun... Conrad o privi cu atenție. Nu, nu era deloc Îngrijorată. Mai degrabă Încurcată de tăcerea lui. După câteva clipe, zâmbi: — Ah! Era deci o vânătoare de cerb! și eu mă gândeam că e vorba de lupi! De ce nu ați liniștit-o și pe ducesă? Ei bine, oricum ar fi... Pe mine m-ați liniștit Într-adevăr. Deci nu e nici o primejdie... De ce voiați să mă căutați, frumoasă Ingrid? Tot nu mi-ați spus! „știe că mint și știu că ea
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de tăcerea lui. După câteva clipe, zâmbi: — Ah! Era deci o vânătoare de cerb! și eu mă gândeam că e vorba de lupi! De ce nu ați liniștit-o și pe ducesă? Ei bine, oricum ar fi... Pe mine m-ați liniștit Într-adevăr. Deci nu e nici o primejdie... De ce voiați să mă căutați, frumoasă Ingrid? Tot nu mi-ați spus! „știe că mint și știu că ea minte. Ceva e putred aici“, Își spuse Conrad. Doamna se Înclină Încă o dată adânc
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
un drum deodată neasfaltat. Chiar dacă pe bicicletă te strecori mai ușor printre meandrele accidentale ale drumurilor proaste, perspectiva unui deal ale cărui urcușuri se tot prelungesc de la o culme la alta, pe pietriș și nisip, nu-i una roză. Mă linișteau localnicii că n-ar fi fost vorba decît vreo 5 - 6 km. neasfaltați, numai că eram conștient că trebuia (peste câteva ore) să și revin pe același traseu, spre casă. Dacă mai și ploua între timp, mă închipuiam derapând pe
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
prietene. Priveam cerul senin, albastru cum nu cred să mai fi văzut în alte locuri. Uneori, pisicile gospodăriei tresăreau violent când avioanele, care brăzdau cerul cu dâre albe și subțiri, depășeau zidul sonic. Bubuitura le făcea să sară în sus, liniștindu-și fuga prin ascunzișuri. Eu priveam bicicleta sprijinită de peretele casei. Îmi făcea cu ochiul, așa pot descrie ce simțeam atunci. Hotărât, așa deodată o încălecai, și dus am fost! Plecam într-o aventură riscantă, așa gândeam, numai că după
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
fi fost că eram la deal, și nu coborâsem nici unul de pe biciclete. Eu eram întors, Mircea se aplecase, încercând să descâlcim pedalele dintre roți, dar mai mult încurcându-ne unul pe celălat. Am râs amândoi și după ce ne-am liniștit, am plecat. Numai că amintindu-mi atenționarea bărbatului la Drăgușeni, mi-am căuat într-o doară buletinul, într-un buzunar al rucsacului, într-al doilea, al treilea, până l-am găsit. După dealul mare și aventurile gratuite, la hanul din
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
trecerea lui Mircea, un câine ciobănesc s-a luat după mine. Eram indignat, fiindcă ciobanul privea liniștit, fără să intervină. M-am oprit eu, conștient că o căzătură la viteza aceea, ar fi fost tragică. Numai că atunci s-a liniștit și câinele, cred, plictisit de mine. De altfel, în timpul drumurilor cu bicicleta, câinii erau mereu un real pericol. Cacica ne primi cu un soare teribil, însă din fericire, efectele lui erau atenuate de mersul pe bicicletă. Gândul răcorii din salină
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
fugi nici înapoi, la vale, din cauza neregularităților drumului, de aceea salutam (cu un respect deosebit) pe oricine-mi ieșea în cale (bărbați bruneți cu mustăți mari, bătrâni îmbrăcați ca vai de ei, care stăteau așezați în fața caselor). M-am mai liniștit văzând că nu se întâmpla nimic, conclunzionând că, de fapt, "țiganii” erau niște oameni săraci, probabil și leneși. Nu semănau cu țiganii nici la îmbrăcăminte. La ieșirea din sat, un puști mi-a arătat pe unde să merg prin pădure
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
în curte, cu bicicleta plasată strategic, cu rol de scut împotriva lui și a privirii posibilor vizitatori. Panicat, m-am așezat pe-o bancă, căutând disperat variante. Salvarea a fost muzeografa care, alerată de lătratul insistent, a ieșit să-l liniștească. Am rugat-o să se apropie și să nu râdă auzindu-mi pățania. Îi sunt recunoscător și acum fiindcă a adus un ac și ață, datorită cărora mi- am putut continua drumul. Nu înainte de a fotografia din ușa capelei, mormântul
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
era ocupat de mama, cu sora mea și fratele meu mai mic. Paturi nu aveam, așa că am confecționat trei saltele din pături umplute cu paie. Le spuneam păiere. Acesta era "tabloul" pe care îl ofereau niște copii dormind nevinovați și liniștiți lângă mama lor. Ca la comandă, cei trei militari au renunțat să mai privească în cameră și s-au îndepărtat atât de contrariați de cele văzute, încât în primele momente au rămas fără grai. Într-un târziu, unul dintre militari
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
buissonnière" care înseamnă: "a se plimba în loc de a fi la școală". Era, nici vorbă, un exemplu "strălucit" al modului în care un gimnazist încerca să pună în practică noțiunile acumulate la orele de limbi moderne. După un timp, s-a liniștit. Ajunseserăm aproape de pod când m-a luat de mână și mi-a zis: Hai, mă, vino după mine! Vezi să nu aluneci! Ușor. Am ajuns sub pod. Era solid, din beton armat prevăzut pe partea carosabilă cu puternice grinzi de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]