8,780 matches
-
mai adânc în dificilele probleme ale originii numelui râurilor interioare și al Dunării chiar, să vedem ce poate furniza substratul lingvistic autohton traco-dacic, din păcate și acesta destul de slab cunoscut. Înțelegând prin substrat geto-dacii din spațiul Carpato-Dunăreano-Pontic, ce reprezintă ramura nordică a numerosului popor al tracilor, cel mai numeros după cel al inzilor - ne spune Herodot; numim aici limba lor traco-dacă. Ne-am mai referit la substratul traco-dacic al limbii române când am căutat originea unor cuvinte fundamentale. Acum vom căuta
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
guri, pe care le numește, în ordinea de la sud la nord: Hieron sau Peuce (Gura Sfântă sau a Pinilor - Sf. Gheorghe), Naracum stoma sau Naracion (Gura Strîmtă), Calon stoma (Gura Frumoasă - Sulina de azi), Pseudostoma (Gura Falsă), Boreion stoma (Gura Nordică) și Psilon sau Thiagola (cu un mare lac). În "Comentariile" sale asupra operei lui Virgiliu, Afidus Modestus (sec. I e.n.) spune: "dacii au obiceiul ca atunci când pornesc la război să nu se apuce de treabă înainte de a bea din Istru
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
apare într-o inscripție romană găsită lângă Herculane, menționând pedepsirea unor astfel de loturi, ce uciseseră un funcționar roman din Orșova (Dierna). De fapt, într-o țară recent cucerită, erau niște haiduci autohtoni, ce se opuneau administrației străine. În marginea nordică a Craiovei, Jiul primește, pe stânga sa, afluentul Amaradia. Are în numele său rădăcina latină amarus, care înseamnă și amar la gust, ceea ce nu poate fi cazul, dar și caracterul de "calamitos". Ceea ce se putea aplica acestui pârâu destul de puternic, în
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
trib, a teritoriului, a endogamiei, a importanței crescânde a rangului atribuit unor indivizi. Se va vedea ulterior că unele aspecte ale acestei tradiții vor trece aproape neschimbate În neolitic. O importantă descoperire aruncă lumină asupra unei societăți Învecinate cu India nordică (Kenoyer et al., 1983). Un „vestigiu arheologic ezoteric” din tabăra de la Baghor-1, pe care Îl putem considera altar, demonstrează că oamenii din epipaleolitic din jurul anului 9 000 Î.Hr. venerau deja principiul feminin al universului, așa cum triburile locale au continuat
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
dar, chiar cu o evoluție internă, moștenirile religioase din paleoliticul timpuriu rezistă pe alocuri, acolo unde se păstrează modul de viață bazat pe vânat și cules: În Europa atlantică și În Japonia, până În plin neolitic; până astăzi, În lumea din partea nordică a Eurasiei și Americii și la ultimele popoare paleolitice care au supraviețuit (boșimanii din Africa Sudică, aborigenii australieni și alți câțiva). 10. „MARELE SISTEM” DIN EUROPA ARHAICĂTC "10. „MARELE SISTEM” DIN EUROPA ARHAICĂ" Domesticirea naturii și, În consecință, economia bazată
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
11. CREȘTEREA NUMĂRULUI RELIGIILOR NEOLITICE" Europa arhaică Își are ariile sale laterale pe teritoriul cărora tradiția religioasă descrisă mai sus vine În contact cu alte lumi conceptuale, acestea fiind uneori asemănătoare (Anatolia, Orientul Apropiat, Mediterana), alteori diferite (Europa occidentală și nordică). Desigur, expresia „arie laterală” este modernă și arbitrară atunci când se referă la vizibilitatea arheologică a unui fenomen anume: Înseamnă o identitate diferită, nu subordonare, sărăcie sau stagnare. Este mai ales cazul Maltei, al Sardiniei și al Alpilor, trei tipuri diferite
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
prin citirea În crăpăturile cauzate de foc În craniile animalelor). În aceeași perioadă, În Japonia se afirmă rituri funerare și ale fecundității, alături de statuete feminine (dogu) și pietre falice (sekibo), altoite pe vechea religiozitate paleolitică, șamanică a vânătorilor și pescarilor nordici. Între timp, o extraordinară provincie religioasă ia naștere În mileniul al V-lea În extremitatea occidentală a Eurasiei. Este vorba despre Europa megaliților, primele mari monumente din lume: Încăperi mortuare sub movile, construcții imense sau dolmene, pietre enorme Înfipte În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
o dezvoltare semnificativă cunosc sanctuarele astronomice și calendaristice concepute În neolitic, cel mai spectaculos exemplu fiind Stonehenge. În funcție de regiuni și climă, se remarcă sanctuarele apelor, În sud (puțurile sacre din Sardinia construcțiilor conice preistorice etc.), și jertfele umane din turbăriile nordice. Mai exact, sacrificiile sau execuțiile punitive care constau din aruncarea cadavrelor În mlaștini pentru ca spiritele criminale să nu Întineze pământul bun: credința În supraviețuirea sufletelor ca fantasme și stafii a rămas multă vreme familiară În Europa nordică. Aceste practici coexistă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
umane din turbăriile nordice. Mai exact, sacrificiile sau execuțiile punitive care constau din aruncarea cadavrelor În mlaștini pentru ca spiritele criminale să nu Întineze pământul bun: credința În supraviețuirea sufletelor ca fantasme și stafii a rămas multă vreme familiară În Europa nordică. Aceste practici coexistă În Danemarca alături de depunerea armelor și a obiectelor de lux În lacuri și izvoare, fiind legate de rituri pentru fertilitatea femeii și a câmpurilor (Levi, 1981). În acest timp, În Mareaxe "Marea" Britanie și Grecia miceniană se
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
alta ca În Valea Îngustă. Ele se Împart În două grupe, una occidentală, alta orientală, și sunt caracterizate de tradiții diferite. Dar aici nu ne interesează analiza acestei situații, motiv pentru care vom aminti doar câteva nume ale acestor divinități nordice. La Heliopolis, nu departe de Memphis, Întâlnim o divinitate la origine htoniană, mai apoi solară, pe nume Atumxe "Atum"; la Sais se află o divinitate feminină, Neith (pe care grecii o identifică cu Atenaxe "Atena"), care se pare că păstrează
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
locul după moartea ei. Instituirea acestei figuri oferă Tebei o autonomie importantă, menținând-o sub controlul celui care a trimis ca soție a lui Amon sau ca fiică adoptivă a Adoratoarei o prințesă din casa sa. La rândul său, Egiptul nordic este - cel puțin la Începutul acestei perioade - sub o stăpânire unitară, dar condiționată de puterea căpeteniilor militare ale fortificațiilor importante, care, de la o vreme, sunt mercenari libieni, ajunși astfel egipteni, dar care și-au păstrat vie originea etnică a numelor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ne află acum În partea extrem sudică a Mesopotamiei, aproape de coastele Golfului Persic; e limpede faptul că cultura neolitică s-a afirmat și În această zonă, caracterizată de condiții climaterice și ambientale foarte diferite de cele din zona centrală și nordică. Acestea au determinat recurgerea la tehnici noi, pentru a obține apa necesară irigării câmpurilor și nevoilor animalelor domesticite: astfel, se recurge la crearea unei rețele de canale comunicante cu râurile principale. Cultura Eridu este atestată În sud și la Ur
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
astfel, se recurge la crearea unei rețele de canale comunicante cu râurile principale. Cultura Eridu este atestată În sud și la Ur, ‘Ubaid, ¸aggi Mu¡ammad, precum și la Nippur, În Babilonia Centrală, la Ras el-‘Amiya, aproape de Kish, În Babilonia Nordică. Informațiile noastre sunt totuși puține, deoarece cultura Eridu a avut posibilități minime de conservare din cauza situației geologice specifice a zonei, Încă În curs de formare datorită depunerilor aluvionare ale Tigrului și Eufratuluimotiv pentru care resturile locuirii umane a zonei din
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sau clasică, cultura de la ‘Ubaid este În mare parte contemporană cu cea de la Eridu; aceasta are apoi o fază mai târzie, cuprinsă Între 4 000-3 500 Î.Hr. ‘Ubaid, numit și El‘Ubaid sau El‘Obaid, se află pe țărmul nordic al Golfului Persic. Cultura ‘Ubaid se regăsește În tot sudul și nordul Mesopotamiei. Aceasta prezintă forme de ceramică lucrate la roată, mai puțin Îngrijită decât celelalte, dar cu o formă geometrică bine definită; se realizează o largă răspândire a bronzului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a demonstrat, sumerienii nu au avut de-a face cu creșteri etnice provenite din exterior, În urma unor migrații succesive. În schimb, se pare că În cazul semiților ar fi existat creșteri continue Încă din perioada cea mai veche, din moment ce zonele nordice și nord-estice din jurul Mesopotamiei erau patria lor. Fenomenul este confirmat de evenimente din perioada istorică, fie prin pătrunderea, Într-o formă lentă, blândă și pașnică (Începând cu 6 500 Î.Hr., când zona a devenit locuibilă), În zona fertilă sudică
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Uruk, Zabalam, ¾ursangkalamma, deja În zona akkadiană), zeului fertilității Dumuzixe "Dumuzi"/Tammuzxe "Tammuz" (Badtibira), zeului Șara, fiul lui Inanna (Umma) și al zeului fenomenelor atmosferice Ișkurxe "Ișkur"/Adadxe "Adad" (Bitkarkara, Între Zabalam și Adab). Apoi, În treilea rând, avem zona nordică a crescătorilor de măgari, aflată sub protecția zeiței Nin¿ursangaxe "Ninh~ursanga"/B¶lxe "Be>l"et-ilșxe "Be>let-ilș"/Ninma¿xe "Ninmah~" (Adab și Kish). 4) Regiunile agricultorilor sunt situate la nord de zona ierboasă centrală, care ajunge până În interiorul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Avem cel puțin informații despre existența a două realități politico-statale În teritoriile locuite de populația luvia: Arzawa (Heinold-Krahmer, 1977) și Kizzuwatna (recent, Beal, 1986); totuși, pe acest teritoriu o importanță deosebită o are componenta hurrită. În Anatolia meridională și Siria nordică, populațiile luviene sunt atestate Încă din primele secole ale mileniului I Î.Hr., când au Înflorit o serie de mici state (așa-numitele state „neo-hitite”) de cultură luviană, cărora le pot fi atribuite inscripțiile monumentale În grafie hieroglifică. 2. DEZVOLTAREA
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Zilipurixe "Zilipuri", zeița Kata¿¿axe "Katah~h~a". La acest nucleu al panteonului, constituit din divinități central-anatoliene, indo-europene și hatice, se mai adaugă, Încă din timpul primului rege documentat istoric, ¾attușili I, alți zei importați din regiunile cucerite din Anatolia nordică și vestică și din Siria de Nord. În tablele care povestesc principalele fapte ale lui ¾attușili I (Imparati-Saporetti, 1965) se spune că acest rege a readus la Hattușaș, În templele zeiței Soarexe "Soare" din Arinnaxe "Arinna", a zeului furtunii și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Tar¿untașșa, dovedește o devoțiune specială pentru un zeu luvian al furtunii, DU pi¿așșașșixe "DU pih~așșașși" (căruia Îi adresează o rugăciune, CTH 381, care conține o amplă listă divină, cuprinzând principalele panteonuri locale din Anatolia, Kizzuwatna și Siria nordică), și pentru zeul furtuniixe "zeul furtunii" din Kummanni, Teșup, precum și pentru zeii din anturajul acestuia (CTH 382); ¾attușili II/III face din zeița hurrită DIȘTAR din Șamu¿a (care devine atât de importantă Încât figurează alături de DIȘTAR din Lawazantiya, pe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Îi poartă numele, și cea datorată principalei divinități a țării În care a devenit regină, sacerdoțiul acestei zeițe fiind una dintre prerogativele suveranilor din Hattușaș. Atenția pe care o manifestă Pudu¿epa pentru cele două componente cultural-religioase ale imperiului, cea nordică și cea sudică, se observă și În faptul că, pe de o parte, pentru a implora sănătatea soțului ei promovează cultul zeiței Lelwanixe "Lelwani", stăpâna lumii de „dincolo” de origine hatico-hitită, creând și un patrimoniu important pentru templul acesteia (Otten-Souåek
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
aici În complexul său nu corespunde cu exactitate nici unuia dintre cele pe care le cunoaștem din izvoarele scrise; probabil că Tut¿aliya, pentru a reprezenta ceea ce pare a fi un panteon personal, a recurs la sistemele religioase hurrite din Siria nordică (mai ales la cel din Alep; vezi Masson, 1981, p. 51 și Laroche, 1981, p. 24) și Anatolia meridională (a se vedea pentru aceasta rolul relevant al lui Șarruma). Interpretarea grupului celor doisprezece zei și a zeului spadă din camera
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
I, statutul de cetate sacră se extinsese și la Kummannixe "Kummanni", unde suveranul hitit l-a pus preot pe fiul său Telipinuxe "Telipinu", devenit mai apoi rege al Alepului, cetate care era centrul principal al cultului zeului furtunii din Siria nordică. În tratatul cu Kuruntaxe "Kurunta", Tut¿alliya al III/IV-lea prevede mai apoi pentru cetatea Tar¿untașșa o serie de scutiri și privilegii asemănătoare cu cele În vigoare pentru capitala Hattușaș, astfel Încât pentru aceste două centre se configurează condiția
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
politică tradițională a acesteia, complexitatea situației sale etnice, dialectica culturală continuă Între populațiile zonei urbane și cultivate, pe de o parte, și populațiile seminomade din ariile deșertice și de stepă, pe de altă parte (Împreună cu infiltrări repetate dinspre zonele periferice nordice și meridionale), nu par să stea În calea unei abordări unitare a regiunii și din punct de vedere istorico-religios. Nu se vor aborda aici acele aspecte ale culturii materiale care, În epocile premergătoare scrisului, ar putea sa ne conducă În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
celei a israeliților În Palestina) care dobândește conotații evidente Începând din secolul al XI-lea Î.Hr., când găsim populații aramaice deja organizate În regate autonome pe o arie care se Întinde de la munții Taurus până În valea Eufratului, din Siria nordică și centrală până pe cursul superior al Iordanului. Izvoarele directe despre cultura aramaică sunt alcătuite dintr-un număr limitat de inscripții ale regilor locali, În timp ce izvoarele externe provin din unele inscripții asiriene și din informațiile Vechiului Testament. Izvoarele epigrafice ne dau
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cu atribute lunare, care nu sunt, nici În acest caz, legate, În mod cert, Încă de la origini de personalitatea sa. Trebuie ținut cont și de faptul că În general, cultele lunare au Înregistrat o largă răspândire și popularitate În Siria nordică, cum ar fi la Emesa, Hatra (cetatea zeului Shamsh), Edessa (cu Azizosxe "Azizos" și Monimosxe "Monimos"), având desigur influențe provenite din Mesopotamia nordică (Harran). Numele de Aglibol Înseamnă probabil „Tăurașul lui Bolxe "Bol"” (după alții, „Carul lui Bol”). Posibila prezență
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]