9,297 matches
-
să fie asociați taților aflați la conducere, un principiu care curând a fost adoptat și la Salerno. Cu toate acestea, "Langobardia Minor" a fost unificată în integralitatea ei pentru ultima oară de către ducele Pandulf Cap de Fier, care a devenit principe de Salerno în 978. El a reușit de asemenea să transforme Benevento într-o arhidioceză, în 969. Înainte de a muri (martie 981), el a obținut de la împăratul Otto I cel Mare și titlul de duce de Spoleto. Cu toate acestea
Ducatul de Benevento () [Corola-website/Science/324618_a_325947]
-
originile sale, formațiunea statlă datora supunere Imperiului Carolingian, dar de-a lungul întregii sale existențe ea a acționat ca un stat independent "de facto", doar pentru câteva scurte intervaluri de timp intrând în vasalitate față de Imperiul Bizantin. În anul 841, principele Sicard de Benevento s-a stins din viață. Imediat după aceea, conducătorul armatei sale, Radelchis, a preluat puterea în Benevento și l-a închis pe fratele și moștenitorul lui Sicard, Siconulf, în Taranto. Niște negustorii din Amalfi l-au salvat
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
aceea, conducătorul armatei sale, Radelchis, a preluat puterea în Benevento și l-a închis pe fratele și moștenitorul lui Sicard, Siconulf, în Taranto. Niște negustorii din Amalfi l-au salvat pe Siconulf eliberându-l, după care a fost proclamat ca principe în Salerno. Un rpzboi civil a izbucnit în sudul Italiei. În 847, împăratul Lothar I i-a delegat pe ducii Guy I de Spoleto și Sergiu I de Neapole să intermedieze o divizare a marelui principal longobard. După aceea, în
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
perioadă Salerno a depăsit Benevento în măreție. Pe parcursul domniei sale, Principatul de Capua a devenit la rândul său independent. "De jure", Salerno încă era vasal al împăratului occidental, însă în practică se manifesta ca un stat independent. La un moment dat, principele său s-a aliat chiar cu sarazinii. În 880, Guaifer a fost înlocuit de către fiul său Guaimar I, care l-a forțat să se retragă la mănăstire și să îi predea lui frâiele guvernării. Cronicile care descriu vremea sa îl
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
al II-lea l-a silit pe Guaifer să se retragă la mănăstirea întemeiată de el însuși la San Massimo și i-a urmat la tron. Guaimar al II-lea a reușit să ridice Salerno la măreție. El era un principe mai pios decât tatăl său și a introdus elementele reformei cluniacense la Salerno. De asemenea, Guaimar era mai înclinat spre războiul cu musulmanii și a participat la celebra bătălie de la Garigliano din 915. Cu această ocazie, el a fost aliat
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
Gisulf I. Ca și tatăl său, Gisulf a fost în general aliat al bizantinilor, uneori chiar sub amenințările papalității. În cele din urmă, el a încheiat un tratat cu papa și a pornit în sprijinul lui Pandulf Cap de Fier, principele de Benevento și Capua. Acesta din urmă, la rândul său, va veni în ajutorul lui Gisulf și îl va reinstaura la conducerea Salerno după ce fusese alungat temporar în 974 de către o insurecție care fusese pusă la cale de propriul său
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
de orașele bizantine din vecinătate. La moartea sa, Gisulf nu avea urmași direcți, astfel încât Salerno a trecut sub domnia aliatului său, Pandulf Cap de Fier, care apoi l-a încredințat fiului său, Pandulf al II-lea. De la 978, anul morții principelui Gisulf I, până la 983, anul în care salernitanii au reinstalat la putere o dinastie aleasă de ei înșiși, principatul de Salerno s-a aflat sub conducerea "străinilor": fie din casa princiară de Capua, fie de către ducii de Amalfi. Amalfitanii au
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
din casa princiară de Capua, fie de către ducii de Amalfi. Amalfitanii au profitat de moartea lui Pandulf Cap de Fier din 981 pentru a prelua stăpânirea asupra Salerno de la Pandulf al II-lea, astfel încât Manso I de Amalfi a devenit principe. Acesta a fost însă nepopular, și Ioan, originar din Spoleto, a fost ales după alungarea amalfitanilor. Relațiile de discordie cu Amalfi au continuat până la finele principatului. Ioan al II-lea și-a stabilit propria dinastie, moment care anunța perioada finală
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
cel bizantin, pentru rezolvarea situației create de Pandulf de Capua, însă doar împăratul Conrad al II-lea a dat curs, astfel încât Salerno a trecut cu totul în sferă de influență a Occidentului. Conrad l-a transformat pe Guaimar într-un principe puternic, care își va extinde curând autoritatea și asupra orașelor-state de pe coastă Gaeta, Napoli și Amalfi. El avea calea deschisă pentru a cuceri Campania, Apulia și Calabria de la bizantini, dar aceste succese au fost anihilate de către fiul lui Conrad, împăratul
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
Salerno a decăzut. El a întreprins un război inutil împotriva Amalfi și a vecinilor săi normanzi, în cele din urmă chiar împotriva lui Robert Guiscard, devenit duce de Apulia. Deși Salerno a rămas prosper la sfârșitul domniei lui Gisulf, ultimul principe al său a utilizat ineficient această bogăție și în final, în 1077 a pierdut propria capitală și, odată cu ea, principatul în favoarea lui Guiscard. Odată cu înfrângerea lui Gisulf, Salerno a încetat să mai fie capitala unui principat extins, iar posesiunile sale
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
flotei musulmane s-au repetat în 703, 728, 729, 730, 731, 733 și 734, în cel puțin ultimele două atacuri invadatorii întâmpinând o rezistență substanțială din partea bizantinilor. Prima cucerire mai durabilă a fost lansată în anul 740: în acel an, principele musulman Habib, care participase la atacul din 728, a reușit să captureze Siracusa. Tocmai când se pregăteau să cucerească întreaga insulă, arabii au fost nevoiți să revină în Tunisia din cauza unei răscoale a berberilor. Un nou atac, declanșat în 752
Emiratul Siciliei () [Corola-website/Science/324628_a_325957]
-
longobarzi de Capua și Salerno pentru lupta împotriva sarazinilor. Docibilis s-a întâlnit cu papa la Traetto, însă nu au reușit să ajungă la o înțelegere. Cu acea ocazie, papa a intervenit în chestiunea succesiunii din Capua, ivite după moartea principelui Landulf al II-lea din 879 și l-a restaurat pe Pandenulf în defavoarea lui Lando, noul principe promițând să îl atace pe Docibilis I. Pandenulf a reușit să captureze Formia, drept pentru care Docibilis a solicitat sprijinul unor mercenari sarazini
Docibilis I de Gaeta () [Corola-website/Science/324653_a_325982]
-
însă nu au reușit să ajungă la o înțelegere. Cu acea ocazie, papa a intervenit în chestiunea succesiunii din Capua, ivite după moartea principelui Landulf al II-lea din 879 și l-a restaurat pe Pandenulf în defavoarea lui Lando, noul principe promițând să îl atace pe Docibilis I. Pandenulf a reușit să captureze Formia, drept pentru care Docibilis a solicitat sprijinul unor mercenari sarazini din Agropoli. În cele din urmă, Docibilis și papa Ioan s-au întâlnit chiar la Gaeta și
Docibilis I de Gaeta () [Corola-website/Science/324653_a_325982]
-
reprezentat o adevărată "epocă de aur" pentru Gaeta. Docibilis I a inițiat construirea marelui palat, ale cărui ruine se păstrează încă în oraș și a cheltuit în mod abundent bani pentru decorarea de biserici. În egală măsură, a fost un principe războinic, ale cărui dispute cu toți vecinii, musulmani sau creștini, longobarzi sau greci, ecleziastice sau seculare, sunt descrise în cronicile vremii, în special în cea a lui Erchempert. Cu soția sa Matrona, el a avut, pe lângă Ioan, alți doi fii
Docibilis I de Gaeta () [Corola-website/Science/324653_a_325982]
-
Radelchis I (numit și "Radalgis") (d. 851) a fost inițial trezorierul, iar apoi principele longobard de Benevento din anul 839 până la moarte. Radelchis a preluat tronul prin asasinarea principelui Sicard și aruncarea în închisoare a fratelui lui Sicard, Siconulf. În conformitate cu "Chronica S. Benedicti Casinensis", gastaldul de Capua, Landulf "cel Bătrân", care fusese aliat al
Radelchis I de Benevento () [Corola-website/Science/324658_a_325987]
-
Radelchis I (numit și "Radalgis") (d. 851) a fost inițial trezorierul, iar apoi principele longobard de Benevento din anul 839 până la moarte. Radelchis a preluat tronul prin asasinarea principelui Sicard și aruncarea în închisoare a fratelui lui Sicard, Siconulf. În conformitate cu "Chronica S. Benedicti Casinensis", gastaldul de Capua, Landulf "cel Bătrân", care fusese aliat al lui Sicard, l-a eliberat pe Siconulf din închisoare și, având sprijinul lui Guaifer din
Radelchis I de Benevento () [Corola-website/Science/324658_a_325987]
-
Casinensis", gastaldul de Capua, Landulf "cel Bătrân", care fusese aliat al lui Sicard, l-a eliberat pe Siconulf din închisoare și, având sprijinul lui Guaifer din familia Dauferizilor din Salerno, l-au adus în acel oraș pentru a-l proclama principe, în opoziție cu Radelchis. Acest moment a marcat începutul unui război civil care avea să dureze mai mult de un deceniu; totodată, el a constituit nașterea unei noi formațiuni statale, Principatul de Salerno. În 841, Radelchis a chemat în ajutor
Radelchis I de Benevento () [Corola-website/Science/324658_a_325987]
-
Guaimar al II-lea ("Waimar", "Gaimar", "Guaimario", uneori numit Gybbosus, "Ghebosul") (d. 4 iunie 946) a fost un principe longobard de Salerno, de la 901 până la moarte. Tatăl său a fost principele Guaimar I, iar mama se numea Itta. Guaimar al II-lea a fost asociat la domnie alături de tatăl său încă din 893. În 895, atunci când tatăl său a
Guaimar al II-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324655_a_325984]
-
Guaimar al II-lea ("Waimar", "Gaimar", "Guaimario", uneori numit Gybbosus, "Ghebosul") (d. 4 iunie 946) a fost un principe longobard de Salerno, de la 901 până la moarte. Tatăl său a fost principele Guaimar I, iar mama se numea Itta. Guaimar al II-lea a fost asociat la domnie alături de tatăl său încă din 893. În 895, atunci când tatăl său a fost capturat, Guaimar al II-lea a guvernat principatul, iar când ducele
Guaimar al II-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324655_a_325984]
-
relații cu Imperiul Bizantin promovate de tatăl său și a primit de la Constantinopol titlurile de "patrikios" și "protospatharius". De asemenea, el s-a aliat cu Principatul de Capua, pe atunci unit cu Ducatul de Benevento, căsătorindu-se cu Gaitelgrima, fiica principelui Atenulf I. În fapt, este vorba de o a doua căsătorie a sa, despre prima necunoscându-se informații, doar că, urmând politică de alianțe în sudul Italiei, a căsătorit-o pe fiica din prima sa căsătorie, Rotilda, cu Atenulf al
Guaimar al II-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324655_a_325984]
-
deja stabilind împărțirea noilor achiziții teritoriale, Apulia urmând să revină lui Landulf, iar teritoriile din Campania lui Guaimar. Însă, în vreme ce acțiunea lui Guaimar s-a bucurat de succes, Landulf nu a reușit să avanseze în teritoriul bizantin, drept pentru care principele de Capua și Benevento a solicitat ajutorul și din partea ducelui Theobald I de Spoleto, insă lipsa de scrupule a acestuia din urmă a provocat ruperea întregii alianțe, drept pentru care Guaimar, la începutul anilor '30, a revenit la supunerea față de
Guaimar al II-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324655_a_325984]
-
acestuia din urmă a provocat ruperea întregii alianțe, drept pentru care Guaimar, la începutul anilor '30, a revenit la supunerea față de Bizanț, aceasta și în urmă persuasiunii protospatarului Epifanius. În 940, la insistențele soției sale, Guaimar l-a acceptat pe principele Landulf de Conza, exilat din Benevento alături de fiii săi, și le-a oferit teritorii în Salerno. Pe plan intern, Guaimar al II-lea este direct responsabil pentru creșterea măreției principatului de Salerno: el a restaurat palatul princiar, a construit campanila
Guaimar al II-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324655_a_325984]
-
Pe plan intern, Guaimar al II-lea este direct responsabil pentru creșterea măreției principatului de Salerno: el a restaurat palatul princiar, a construit campanila bisericii Sân Pietro și a revenit la emiterea de monede de aur. Guaimar a fost un principe pios. El a decorat Sân Massimio, care fusese întemeiat de către bunicul său, Guaifer. De asemenea, în ultimii săi ani a acordat sprijin abației de Cluny. El l-a asociat la conducere pe fiul său avut cu cea de a doua
Guaimar al II-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324655_a_325984]
-
-lea supranumit "cel Orb", a fost duce de Amalfi în trei rînduri: de la 1028 la 1029, de la 1034 la 1038 și de la 1043 la 1052. Manșo a fost al doilea fiu al ducelui Sergiu al II-lea cu Maria, sora principelui Pandulf al IV-lea de Capua. Întreaga sa carieră ducala a constat în războaie deschise cu fratele său, Ioan al II-lea, pentru posesia tronului. "Chronicon Amalfitanum" (datata în cca. 1300) reprezintă o importantă sursă pentru această perioadă. În 1028
Manso al II-lea de Amalfi () [Corola-website/Science/324666_a_325995]
-
și și-a reafirmat autoritatea în ducat, depunând pe Manșo și pe Maria. În aprilie sau mai 1034, Ioan a fost forțat din nou să părăsească Amalfi, fugind la Napoli, iar Manșo și Maria au reluat conducerea ducatului cu sprijinul principelui de Capua. Maria a luat titlul de "ducissa et patricissa", în vreme ce Manșo nu a obținut niciun titlu din Bizanț; ca urmare, în cadrul disputelor din sudul Italiei, ei au urmat politică longobarzilor, iar nu pe cea a grecilor. În 1038, împăratul
Manso al II-lea de Amalfi () [Corola-website/Science/324666_a_325995]