8,797 matches
-
dogmatismului său, scrisoarea poate din cauza scurtimii ei impuse de gen nu este un tratat în adevăratul sens al cuvântului. Horațiu se mulțumește să livreze acolo, în dezordine, o serie de precepte. I se va reproșa aceasta de către diverși teoreticieni ai Renașterii, în special de italianul Scaliger care, în 1561, consideră Epistola ca pe o "ars sine arte" ("o artă scrisă fără artă"). 4.1. Fidelitate față de Aristotel Concepțiile dramaturgice ale lui Horațiu își au locul într-o teorie mai generală a
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care i se potrivește și care îi este destinat." El cere ca acțiunea să fie decupată în mod regulat în cinci acte, după felul pieselor alexandrinilor. Aristotel nu fixa numărul episoadelor, lăsându-i poetului dramatic toată libertatea. Piesa franceză, în Renaștere, apoi în epoca clasică, va fi construită după modelul prescris de Horațiu. "O lungime de cinci acte, nici mai mult, nici mai puțin, este măsura unei piese care se vrea cerută și recitită pe scenă." Chiar dacă este conștient că o
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
De la umanism la clasicism Umaniștii, chiar dacă piesele lor, care nu mai sunt jucate în zilele noastre, nu au trecut proba timpului, au pregătit calea clasicismului prin cugetările lor asupra artei scenei. Ei nu au încetat să recitească, cu entuziasmul oamenilor Renașterii, poeticile lui Horațiu și Aristotel pe care Evul Mediu le uitase în parte. Doctrina clasică, care se elaborează, în principal de la 1630 la 1660, nu s-ar fi putut naște fără ei. 1.1. O nouă lectură a lui Horațiu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
-și o distanță, unde ar picta o altă acțiune decât cea care ar fi în tablou, pentru a face cunoscut că ar face două imagini a două acțiuni diferite, și că sunt două tablouri." Ca și pictorul care, începând cu Renașterea, nu prinde decât scena cea mai marcantă a întâmplării pe care o ilustrează, autorul dramatic clasic nu va reține decât elementele care, legate între ele printr-o relație de cauzalitate, constituie un tot. Pictura și teatrul au urmat, din acest
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe care o ilustrează, autorul dramatic clasic nu va reține decât elementele care, legate între ele printr-o relație de cauzalitate, constituie un tot. Pictura și teatrul au urmat, din acest punct de vedere, aceeași evoluție. Din Evul Mediu până în Renaștere, s-a trecut de la fresca amplă care se dezvoltă în libertate pe zidurile bisericilor și palatelor, sau de la pânza unde sunt juxtapuse mai multe scene, la tabloul de șevalet cu subiect unic. În teatru, estetica medievală a scenelor cu decor
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
prezintă, în Aviz cititorului 30 la Văduva, versurile comediilor sale ca pe o simplă "proză rimată", căci ele nu au "strălucirea" cu care ies în evidență cele din tragediile sale. Dacă versul s-a impus în maniera antică, începând cu Renașterea, pe scena franceză, atât pentru comedie, cât și pentru tragedie, acest lucru nu s-a întâmplat fără rezerve din partea teoreticienilor clasicismului pentru care un asemenea limbaj nu poate decât să sublinieze convențiile. Numai câțiva rari autori de comedie, Molière în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
spiritului, pentru a-l curăți de pasiunile sale dereglate, obiectele ca fiind adevărate și prezente." 6. Estetica purității Separarea stabilită între comedie și tragedie este tot atât de riguroasă în epoca clasică ca în Antichitate. Influența lui Aristotel, redescoperirea, chiar de la începutul Renașterii, a tragediilor lui Seneca, introduc în Italia și în Franța separarea genurilor comic și tragic, necunoscută în rest. Comedia spaniolă, teatrul elisabetan suprapun procedeele de compoziție ale lui Seneca și amestecul de tonuri moștenit din teatrul medieval. Refuzul contaminării genurilor
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și continuată până în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. După părerea lui Aristotel, tragedia purifică de pasiunile de milă și de teamă pe care i le provoacă spectatorului. Pentru Corneille, în schimb, ca și pentru toți teoreticienii de la Renaștere încoace, tragedia purifică de toate pasiunile umane, dragoste, ură, gelozie, ambiție, pe care autorii dramatici le acordă personajelor lor. Va trebui să-l așteptăm pe Lessing pentru ca eroarea să fie corectată. Acesta, în Dramaturgia de la Hamburg, din 1768, va stabili
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
imaginată de autorul dramatic. Acesta și-a elaborat propriul model cu referire la cel pe care i l-a oferit natura. Diderot modernizează această noțiune de "model ideal" pe care o împrumută din Antichitate și din tratatele de pictură ale Renașterii care au perpetuat-o. Exemplul Elenei pictată de Zeuxis 42, de nenumărate ori reluat, este una din celebrele ilustrări. Pentru a o picta pe Elena din Troia, Frumusețea ideală, Zeuxis și-ar fi creat capodopera inspirându-se după cinci modele
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a făcut încă debutul pe scenă: "Je ne voudrais pas écrire ou je voudrais être Shakespeare ou Schiller!"70Astfel începe o nouă fascinație pentru literaturile nordului, în timp ce până atunci, în Europa, numai țările latine, cu marile lor perioade de apogeu, Renașterea italiană, Secolul de Aur spaniol, Clasicismul francez, jucaseră rolul de far. După Anglia și Germania, mai târziu, va urma rândul Rusiei. 5.1. Influența străină Doamnei de Staël îi revine meritul de a fi introdus în Franța literatura germană. Cu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în Evul Mediu, în care valorile și regulile erau pe moment răsturnate, ca la unii scriitori antici precum Petronius, Juvenal, Apuleius etc. Grotescul generează atunci un râs salubru, eliberând trupul de interdicțiile ce apasă asupra lui. El înflorește în epoca Renașterii cu cei "trei Homeri bufoni: Ariosto în Italia, Cervantes în Spania, Rabelais în Franța". În epoca romantică, grotescul, devenit mai sumbru, suscită un râs scrâșnit printre dinți, care nu mai este împărtășit de grupul social, ci răsună, lugubru, în solitudinea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
caz. Teatrul, cu generația care a urmat, s-a îndepărtat de naturalism, pentru a regăsi un alt suflu. Capitolul IV Trecerea spre modernitate Teatrul european s-a transformat mai mult în secolul al XX-lea decât o făcuse vreodată de la Renaștere încoace. Schimbările au avut loc când datorită unor autori dramatici, când datorită regizorilor. Influențele în teatru între scriitura dramatică și condițiile de reprezentare sunt totdeauna reciproce, fie că este vorba de o inovație arhitecturală, de o concepție nouă a raporturilor
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Pentru Gordon Craig (1872-1966) care, în Arta teatrului (1905)19, retrasează istoria artei de la origini până în secolul al XX-lea, realismul reprezintă o cădere. Arta, investită în Antichitate cu grava maiestate a hieratismului, a decăzut, după părerea lui, începând cu Renașterea, în mediocra trivialitate a realismului. Îl admiră pe Shakespeare datorită faptului că prezența spectrelor, în mai multe din piesele sale, interzice de la bun început orice figurație realistă. Cu privire la spectrul din Hamlet, scrie: Este materializarea momentană a Forțelor invizibile care domină
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
le ducă până la un asemenea grad de puritate. Pentru că dansul teatral, formă originală a operei și a teatrului, este predestinat din faptul că este liber de orice constrângere să redevină fără încetare și mereu germenele și punctul zero al oricărei renașteri a teatrului." Spectacolele pe care le creează Schlemmer cu interpreți care au o formație de actori în același timp cu cea de dansatori, sunt fiecare la jumătatea drumului între teatru și dans. Pictor abstracționist, Oskar Schlemmer, care predă sculptura la
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Romanticilor, va relua alexandrinul la sfârșitul secolului cu Cyrano de Bergerac (1897) și L'Aiglon (1900). 90 Bahtin face cu exactitate același tablou al grotescului ca și Hugo în Opera lui François Rabelais și cultura populară în Evul Mediu și Renaștere (L'Oeuvre de François Rabelais et la culture populaire au Moyen Age et sous la Renaissance, Gallimard, coll. Tel, 1970, p. 47). El scrie: Senzația carnavalescă despre lume este cumva transpusă în limbajul gândirii filosofice idealiste și subiective, și încetează
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
carnavalescă despre lume este cumva transpusă în limbajul gândirii filosofice idealiste și subiective, și încetează să fie senzația trăită (s-ar putea spune corporal trăită) a unității, a caracterului inepuizabil al existenței, care era în grotescul Evului Mediu și al Renașterii." 91 Rachel, comediană foarte precoce, a jucat marile roluri din Corneille și Racine. Datorită ei, după părerea lui Musset, tragedia clasică a revenit la modă. A se vedea "Despre tragedie, privitor la debuturile D-rei Rachel", in Oeuvres en prose, Pléiade
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
bază, vitale ale existenței statului național român, era „prinț străin cu moștenirea tronului, ales dintr-o dinastie domnitoare a Europei și ai cărui moștenitori să fie crescuți În religia țării” <ref id="2"> 2 Acte și documente relative la istoria renașterii României, București, 1896, vol. VI, partea I, p. 74; vol. II, partea a II-a, p. 44. </ref>. Firesc este să ne Întrebăm cum de românii au ajuns la această concluzie și, mai ales, care au fost motivele ce i-
Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by DUMITRU IVĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1247]
-
Române „Mihail Kogălniceanu”, revistele „Basarabia”, „Literatura și arta”, „Columna” și „Codrî”, „Moldova literaturnaia”, un fond literar și o librărie; anual acordă premii. Mai cu seamă din deceniul al nouălea, a avut un rol important în declanșarea și desfășurarea procesului de renaștere națională, de susținere a campaniei de oficializare a limbii române, de revenire la grafia latină și la simbolurile tradiționale, de promovare a acțiunilor în vederea integrării în contextul cultural general românesc. În 1996 a luat ființă Filiala Chișinău a Uniunii Scriitorilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290356_a_291685]
-
colaborează la „Revista de istorie și teorie literară” „România literară”, „Noi, tracii” și la „Jurnalul literar”. Cercetător pasionat, P.-C. descoperă și editează în 1984, la capătul unor explorări laborioase, teza de licență a lui Mircea Eliade, Contribuții la filosofia Renașterii. Provenind dintr-o perioadă de afirmare științifică și publicistică a viitorului savant și scriitor, lucrarea a avut un pandant într-o suită de aproximativ douăzeci de articole - note de călător, impresii intelectuale, relatarea cunoștinței cu Giovanni Papini, Ernesto Buonaiuti, Giovanni
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288949_a_290278]
-
fulgurant care întrerupe pentru o clipă veșnicia. În fața morții totul îi apare poetului derizoriu, iar viața, zbaterile, iubirea sunt văzute ca fiind ilar zadarnice. SCRIERI: Titu Maiorescu în fața instanței, București, 2002; Rondeluri, București, 2003. Ediții: Mircea Eliade, Contribuții la filosofia Renașterii, pref. Zoe Dumitrescu-Bușulenga, București, 1984, Psihologia meditației indiene. Studii despre yoga, introd. Charles Long, Epilog de Ioan Petru Culianu, București, 1992; Alexandru Busuioceanu, Caietele de la miezul nopții (Jurnal. 1939-1957), tr. și pref. edit., București, 2001. Repere bibliografice: Mircea Zaciu, Lecturi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288949_a_290278]
-
își au izvorul în credința în rostul mesianic al poetului și poeziei. Participant la evenimentele timpului, C. închină revoluției, revoluționarilor, Unirii, strofe imnice, ode, adevărate manifeste politice învăpăiate de viziunea libertății, a gloriei țării. Același nobil civism, aceeași mistică a renașterii tutelează imaginea trecutului, resuscitat spre a fi propus model și îndemn prezentului. Fluide, bine ritmate, aceste poezii au avut răsunetul lor în vreme, în pofida unor minusuri ce țin de inventivitatea imagistică restrânsă ori de lipsa de concentrare. Cu un temperament
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286484_a_287813]
-
morții, În privința acestei realități căreia nu i se poate sustrage el a elaborat, cu siguranță, reacții culturale așa cum nici un alt animal nu a mai făcut-o. Mai sunt apoi, foarte răspândite cel puțin În culturile cunoscute, Întrebările despre naștere și renaștere, care se referă atât la individ și la grupul său, cât și la viața sau la aparența vieții lumii Înconjurătoare, pe care o numim În termenii occidentali actuali „natură”. Este ceea ce s-a numit problema „vieții”. În Întrebările suscitate de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și fluturele, câinele și ursul, puiul de cerb și scroafa. Fiecărui aspect Îi corespunde un anumit ansamblu de simboluri grafice (meandrele, spirala, zigzagul, rombul...) și, desigur, de mituri. La rândul său, zeul masculin este, În același timp, taur, stăpân al renașterii anuale, copilul divin și deține, ca simboluri predilecte, falusul și omniprezentele coarne de taur. Alte semne și idoli deschid căi spre viziuni cosmologice și cosmogonice. Celxe "Cel" mai des Întâlnite simboluri În Europa arhaică, care ar putea fi adevărate ideograme
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
semnificative: proviziile puse În morminte demonstrează credința Într-o formă de supraviețuire; poziția ghemuită a corpului se pretează la diferite interpretări (de la cea mai simplă - economisirea spațiului - la una naturalistă - reprezentarea somnului - sau mistică - aluzie la embrionul ce Își așteaptă renașterea În sânul pământului); orientarea după mersul soarelui nu este cu siguranță Întâmplătoare și pare a fi anterioară concepțiilor care, În Egiptul antic, pun lumea de dincolo În relație cu călătoria nocturnă a zeului solar. Dar chiar și din afara mormintelor ne-
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
calendaristic legate mai ales de fazele lunii și Împlinite, desigur, de persoane specializate - preoții funerari. Ei sunt stăpânii ritului, mai ales În cazul „deschiderii gurii”, rit care Îi redă mortului puterea de a-și folosi simțurile și care Îi asigură renașterea ce dă sens Întregii agitații În jurul destinului său. Și despre această existență neîntreruptă Textele Piramidelor pot să ne spună deja multe lucruri care vor rămâne valabile pentru toată perioada următoare. Omul nu este o realitate simplă, ci un ansamblu de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]