9,879 matches
-
doar la corespondentele lui Pascal și Descartes, Mlle de Roannez și prințesa Elisabeth, până la celebra Castor a lui Sartre). Romancierele contemporane și-au deplasat centrul de greutate al dependenței față de ei din realitate În ficțiune: la Lydie Salvayre (În Compania spectrelor) bărbații sunt demonizați, iar la Amélie Nothomb personajul-narator din romanul Attentat este un Quasimodo modern. Excelent dotată tehnic, scriitura Lydiei Salvayre este una a rupturilor, a paradoxalului, a dionisiacului dar și, mărturie a energiei dezvoltate, minată de patetism. Un amestec
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
din La Conférence de Cintegabelle (1999), aflate la acea limită În care obsesiile personale Întind marginile elastice ale realului la maximum, În punctul din care cele două ordine (realul și imaginarul), amalgamate de percepția difuză a timpului, se Întrepătrund. Compania spectrelor (Premiul Novembre obținut la Cassegrain, aleasă cartea anului 1997 de redacția revistei Lire) se Înscrie În același “teatru al cruzimii” artaudian. Romanul, monologat În cea mai mare parte, este o fișă clinică a unei bătrîne mame (mama naratoarei) bolnavă psihic
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Richard Robert, in Les Inrockuptibles, nr. 47 - iunie 1993) Ca și În cazul lui Didier Van Cauwelaert, sau Jean Rouaud, moartea se Întâmplă În prozele lui Chevillard (În traducere măcelarul) Într-o doară, provoacă mici frisoane ipohondrice și trece. Dincolo de spectrul ei, viața este suverană, liberă și, În libertatea ei molipsitoare, ireală. Dispozitivul poetic al romanelor sale mizează pe paradox: este exploatată tema alienării, Într-o manieră Însă cu totul nouă. Diegeza este, pe de o parte, subvertită, fără a fi
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
soldatului confruntat cu absurdul războlului, Les Champs d’honneur rămâne o carte excelent scrisă și plină de farmecului discret al detaliului - atribut tipic francez -, o cronică duioasă a unor vieți care au fost. Printre ruinele babelienelor construcții textualiste bântuite de spectre, abandonate, personajele anilor ’90 se strecoară pline de candoare - copii, uneori, copii Întârziați (persoanajele lui Rouaud nu sunt altceva), tineri excentrici sau fecioare trufașe, dezrădăcinați ce-și găsesc aici o terra incognita. Ceea ce-i aseamănă este În primul rând dorința
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
atunci etanșă, a spațiului e acum fracturată, străpunsă, dinamitată. Frontierele intimității își pierd rezistența, omul poate fi în orice clipă „în vizor”. Bănuiala planează asupra caselor de îndată ce pragurile încetează să mai fie o barieră ocrotitoare. Supravegherea își terorizează victimele cu spectrul pătrunderii, oricând posibile, dincolo de pragul casei, într-un interior neprotejat și neprotector. Lipsite de orice apărare, înspăimântate de orice eventuală intruziune în propria lor viață, victimele trăiesc într-o continuă stare de panică. Iată de ce, ca să reluăm titlul cărții lui
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
câtă încredere spirituală nu s-a clătinat! Scrisul închis între copertele bine păzite „revela”, ca în fotografie, negativul trecutului „supravegheat”. Pe cei ce aveau curajul să-și retrăiască, citind, viața de până atunci, îi aștepta trista încercare de a recompune spectrul prieteniilor acum pierdute, uneori chiar pe cel al propriilor lor familii destrămate. Omul care și-a văzut umbra va muri, spune legenda. Dar omului care și-a văzut dosarul oare ce îi rezervă soarta? Eu nu mi l-am văzut
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
supravegherea. Supravegherea „regizată” de Polonius s-a soldat cu un eșec, deoarece urmărea o țintă falsă și se baza pe ipoteze greșite, în vreme ce „cursa de șoareci” permite aflarea adevărului și declanșarea pe față a ostilităților, ea confirmând informațiile furnizate de spectrul tatălui asasinat, informații care, de altfel, serviseră la montarea întregului scenariu. Rezultatele unui dispozitiv de supraveghere, sugerează Shakespeare, depind de pertinența informațiilor prealabile. Pe ele se întemeiază mecanismul supravegherii și tot ele determină insuccesul sau, dimpotrivă, reușita „capcanei”, cuvânt rostit
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
1, atingând tardiv expresionismul în "Cadavre în vid". Totuși, remarcăm că în cele două volume, "Imn către zorii de zi" și "Întoarcerea fiului risipitor", încearcă ancorarea în real, deși imaginea unei tristeți legate de chemări de amurg persistă. Poetul caută spectrul pașilor pe mari distanțe învăluite în ceață. Nu există poem în care să nu apară ceața ca motiv, înăuntrul căreia personajele nu sunt, ci le bănuim că ar exista, păsările rămân fără cânt, un anume hieratism domină melancolia poetului. Principiile
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
tot ceea ce se vede ar trebui să nu se vadă/ din pricina răspândirii lui pretutindeni." Ipostaza creatorului este similară cu cea a Alephului, străbaterea infinitului este tot una cu atingerea absolutului, așa se explică deplasarea spre roșu, spre ultimele linii ale spectrului, cu cea mai mare lungime de undă și cu frecvența cea mai redusă: "Deplasare spre roșu, mereu aceeași deplasare spre roșu/ o, linii spectrale ale vieții mele." Nevoia de adevăruri supreme e prezentată ca o insațiabilă foame: "O, foame,/ tu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
oamenilor între ei, care dă naștere conceptului de umanitate, are drept principal liant o mai eficientă utilizare a tot ceea ce există în interesul omului; este deci una modelată predominant ustensilic. * Ne naștem predispuși la anumite interpretări ale ființei; cel puțin spectrul posibilului pare a fi unul limitat. Se adaugă ulterior îngustarea variantelor de interpretare adusă cu sine de cultura în care ne ivim. Iată două zone de limitare a înțelesurilor pe care le putem avea asupra lumii! Ce rămâne de făcut
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
tentații ideatice accentuându-ne repulsia. Să nu uităm că prin ei respingem o anumită posibilitate a libertății noastre, judecata la care-i supunem dând contururile închisorii noastre. Orice judecată constituie o adeziune reînnoită la a judeca, argumentând posibilitatea pedepsei și spectrul închisorii. Când ne gândim, lăcrimând, la dragostea pe care suntem convinși că o avem pentru semenii noștri să ne amintim amenințarea pe care o constituie pentru ei pedeapsa și închisoarea, la existența cărora contribuim prin fiecare gest de adeziune socială
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
doza de instinct existentă în această dragoste aș considera-o cea mai puternică imagine a iubirii necondiționate. Indiferent de sursele sale rămâne arhetipul ce ne bântuie toate formele de iubire. * Din perspectivă evoluționistă lumea viului se dezvoltă în funcție de un anumit spectru al posibilului valabil pentru fiecare tip, numit în genere nișă. Despre om, spre exemplu, se spune că ocupă nișa cognitivă. Cum putem gândi modul de a fi al acestui spectru? Cine-i definește posibilitățile, ori cum iau acestea "naștere"? Nișa
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
Din perspectivă evoluționistă lumea viului se dezvoltă în funcție de un anumit spectru al posibilului valabil pentru fiecare tip, numit în genere nișă. Despre om, spre exemplu, se spune că ocupă nișa cognitivă. Cum putem gândi modul de a fi al acestui spectru? Cine-i definește posibilitățile, ori cum iau acestea "naștere"? Nișa cognitivă pare a fi locul pe care și-l atribuie omul contemporan într-o ierarhie ce-l are, iarăși, pe el în vârf. * Boala poate să aducă cu sine ceva
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
rămâne să mai vorbim. * Dorința de libertate este supraapreciată, fiind continuu surclasată de instinctul de supraviețuire, nevoia de siguranță, dorința de plăcere, poate și altele. Ar trebui să regândim piramida nevoilor umane dintr-o perspectivă ontologică. Țara o percepem sub spectrul diverșilor oameni pe care e posibil să-i întâlnim și care așteaptă cumva această întâlnire. Autorul trăiește sentimentul depozitării propriului eu în cărțile sale. * Să ne găsim un refugiu identitar nu în patrie, ci în limbă, țara rămânând mult prea
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
ar putea să ne salveze. Totul e să scăpăm de ideologie. Într-o epocă dominată de televiziune uităm că miturile vor fi legate întotdeauna de ceea ce nu se vede. Înghesuiala de o parte sau alta a ecranului nu epuizează tot spectrul realului, rămânându-ne continuu la dispoziție alte moduri de-a fi. Frumusețea acestei lumi este dată de multitudinea straturilor ce-i conferă consistența. Tristețea ei derivă din tendința unuia din straturi de a confisca toate celelalte dimensiuni; acesta este însuși
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
curând pe teritoriul mitologiei, pe zona a ceea ce am putea numi astăzi fantasticul. Este o zonă a simbolicului, a accesului limitat, față de care vulgul trebuie să manifeste respect; taina reflectă în mod adecvat sensul acestui raport. * Suntem continuu bântuiți de spectrul posibilităților noastre neîmplinite, de umbra celui care am fi putut fi. Într-un fel, acesta este și sensul tare al vinovăției asumate. De unde putem deduce că domeniul de activitate al dreptului este unul spectral, el încercând să determine cetățenii la
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
seama de încercarea identificării unui loc comun, deschis în special prin ceea ce am denumit transcendentalul corp. Corpul generează posibilitatea unei înțelegeri, domeniul comun al experienței, cel din urmă fiind intermediat de calitățile corpului. Putem vorbi de generalul creat de identitatea spectrului percepției pentru fiecare organ de simț și de posibilitățile asemănătoare de combinare a senzațiilor și experiențelor generate de structura creierului care este asemănătoare pentru toți oamenii. Deci, intersubiectivitatea își capătă conturul în domeniul comun al experienței. * Filosofia minții pune o
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
să murim sperând (adică scuzându-ne) că se vor realiza (în sensul împlinirii idealurilor cu care noi i-am investit) după moartea noastră. Rolul educației este de a domoli pornirile brute ale biologicului din noi, ce tind să exploreze tot spectrul posibilului. Abia așezarea în aceste rosturi dă seama de apartenența la umanitate. Raportat la ce context își capătă sensul expresiile "puțină distracție" sau "multă distracție"? Ce definiție a umanului justifică clasificarea unor epoci anterioare ca fiind marcate de puținătatea distracțiilor
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
eșec pe care individul Îl resimte ca pe o pierdere personală de diferite tipuri (acțiune, comunicare, conduită etc.Ă. În sensul acesta, se poate admite că, din punct de vedere psihologic, regretul este fie consecința unei situații castratoare, fie chiar spectrul permanent al unui complex de culpabilitate. De regulă, regretul succede Întotdeauna unei acțiuni care s-a produs În trecut. El este o stare sufletească, o experiență durabilă prin care trecutul unei persoane este actualizat. Este o prezentificare a unor acțiuni
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
profundă a trăirii interioare a vinovăției de către persoană. În cazul remușcării, se suprapune amintirea actului negativ pe actul propriu-zis. Amintirea concentrează În ea durerea, suferința și doliul. F. Nietzsche spune că remușcarea este o „iluzie interioară”. Ea apare ca un spectru terifiant, care domină În totalitate persoana, Închizând-o În limitele propriei sale vinovății. Persoana se va identifica cu vinovăția comisă, pierzându-și semnificația umană. În această situație, sentimentul sufletesc și moral al remușcării va duce la dezvoltarea unei depresii grave
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
la o recrudescență și la o amplificare a faptelor de violență și agresivitate îndreptate împotriva vieții și integrității fizice a persoanelor, ce produc numeroase victime umane și prejudicii materiale, generând sentimente de teamă și insecuritate socială. Criminalitatea violentă „acoperă un spectru larg de comportamente, cu o etiologie complexă” (Stănoiu et al., 1994), în care se includ atât delictele și crimele comise împotriva persoanei (omor, viol, loviri de tot felul, vătămări corporale simple sau grave, loviri cauzatoare de moarte etc.), cât și
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
să fie și asemănare. Pînă la 24 de ani, cînd scrie „Furtună”, Bacovia avusese motive, nu o dată, să se considere, moral, un Avesalom. După alți douăzeci de ani, cînd o publică, are și mai multe, căci în fața sa stă, sumbru, spectrul țintuirii definitive în provincie. Acum și el „geme” ca lovit de fatalitate. Cea de-a doua reminiscență școlară din această poezie (de asemenea foarte potrivit folosită) e referirea la Romulus: „Și-aș vrea ca să mor/ Ca Romulus Rege,/ Uitat, legendar
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
și alte materii fine”, „ornamentate cu sau fără inscripțiuni, pictate”.6) Evident, Bacovia nu bea vinul din cupe-obiecte de ornament sau cupe obiecte de artă „vernisate, bronzate, nichelate” etc., dar - sigur - pentru el cuvîntul avea un înțeles deosebit și un spectru evocator mai larg decît pentru noi. Al treilea: „Lampă”. „Mai spune s-aducă și lampa-” e ultima din cele cinci cereri adresate de poet iubitei, în „Decembre”.7) în vremea lui Bacovia, îndeosebi în tinerețea sa, „lampa”, cu sită de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
constant la ea, Bacovia o îmblînzește, ajunge să nu se mai teamă de dînsa. Moartea e ca „o cădere“. Aidoma copiilor, cei mai mulți dintre poeți nu se tem să-i pronunțe numele. Uneori chiar bravează, invocînd-o prea des. De altminteri, fără spectrul ei, impulsul de a scrie ar fi mai redus. Voluntar sau împins de „mediu”, Bacovia practică, în tinerețe, „le dérèglement de tous les sens”, după recomandarea lui Rimbaud. A dus o viață „atroce”, de beție și (oricît n-ar crede
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
perspective au afectat comportamentul și totodată ideile creatorilor constituțiilor. Opoziția față de grupuri s-a extins față de partide, care adesea nu erau nici ele recunoscute; în cel mai bun caz, rolul lor era neglijat. Doar autorii heterodocși de la ambele extreme ale spectrului ideologic (fie apărători ai "vechii ordini", fie radicali) și câțiva observatori atenți precum Tocqueville și-au îndreptat atenția spre rolul grupurilor în noua ordine politică "burgheză", în special cel al grupurilor de afaceri. Dar pentru majoritatea teoreticienilor din secolul al
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]