9,695 matches
-
marelui boier Coste Bucioc. În 1624 Zalnițchi, un dregător polonez care stăpânea la acea vreme Corjeuții, transmite satul vornicului Nicoară în schimbul la 300 de ughii roșii, haine și alte lucruri. În 1654 o hotărăre de judecată a lui Gheorghe Ștefan voievod întărește închinarea satului către Andreiaș, fost mare medelnicer. La 1661 Radu stolnicul, un urmaș al lui Andreiaș, lăsa moștenire moșia Corjeuți, soției sale, Elena. Aceasta din urmă, se învoiește în 1692 cu ginerii ei Preda Palade și Gheorghe Moțoc, pentru
Corjeuți, Briceni () [Corola-website/Science/305135_a_306464]
-
vorba de un hrisov emis de cancelaria domnilor Țării Moldovei, Ilie și Ștefan, către logofătul Oncea, căruia i se întărea o seamă de localități rurale. În data de 9 noiembrie 1819, este sfințită noua biserica din piatră cu hramul Sf. Voievozi a satului, ctitorită de proprietarul acestui sat, comisul Alexandru Panaiate. Satul Mașcăuți este așezat în centrul Republicii Moldova, în partea de nord-vest a raionului Criuleni la o distanță de 60 km de orașul Chișinău. Mașcăuți este singurul sat cu acest nume
Mașcăuți, Criuleni () [Corola-website/Science/305156_a_306485]
-
lebede, oferind astfel locuitorilor și vizitatorilor localității o priveliște de neuitat. În preajma lacului, lângă drum crește un păr secular. Satul mai are un iaz în sus, care datorită faptului că este îngrijit este loc pentru scăldat și odihnă. Biserica „ Sfinții Voievozi” înconjurată de 8 răstigniri, a fost menționată prima dată în anul 1780, fiind atunci construită din lemn. Sfântul locaș avea icoanele necesare și o bibliotecă completă de cărți bisericești. Mai târziu, în 1834, a fost prădată de cazaci din regiunea
Bujor, Hîncești () [Corola-website/Science/305177_a_306506]
-
preoți din satul Bujor, Leon Vrabie (la 1874), Evgraf Matveevici (la 1903), Fiodor Harea la (1908) - au fost nu numai părinți de suflet și de conștiință, ei lucrau pământul, aveau vii, livezi. Din anul 1990 până în prezent în biserica „Sfinții Voievozi” din satul Bujor slujește Protoireu Mitrofor Mihail Trofim. În centrul satului se găsește primăria, casa de cultură, școala, posta, farmacia. Pe teritoriu se mai găsesc 12 magazine alimentare, 2 de bunuri casnice și un bar în incinta căruia se afla
Bujor, Hîncești () [Corola-website/Science/305177_a_306506]
-
mai 1406. Din acest uric aflăm, că domnul Țării Moldovei dăruiește boierului Vlad Dolhici seliștea de peste Prut, numită Fântâna Veprovei/Fântâna Porcului (vepri în limba slavă înseamnă mistreț, porc), deasupra râulețului Sărata. Mai târziu, în uricul lui Ștefan cel Tânăr voievod (1517-1527) este menționat că urmașilor lui Vlad Dolhici, în persoana lui Sima Dușăscul, li se întărește satul Ivereni de peste Prut, " la obârșâe Saratii", în baza "a lor drept uric..." pe care moșul lor l-a avut de la Alexandru voievod. Următorul
Sărata-Galbenă, Hîncești () [Corola-website/Science/305182_a_306511]
-
Tânăr voievod (1517-1527) este menționat că urmașilor lui Vlad Dolhici, în persoana lui Sima Dușăscul, li se întărește satul Ivereni de peste Prut, " la obârșâe Saratii", în baza "a lor drept uric..." pe care moșul lor l-a avut de la Alexandru voievod. Următorul document despre satul de pe râul Sărata, ținutul Lăpușna, este uricul lui Constantin Movilă (1607-1611) de la 16 august 1609, dar aici satul are un nou nume - Ruorești/Răurești. În secolul XVIII localitatea a fost pângărită adesea de tătari, deoarece pe
Sărata-Galbenă, Hîncești () [Corola-website/Science/305182_a_306511]
-
înălțau case, întrețineau relații comerciale intense cu orașele din vecinătate. Satul și-a încheiat existența în anul 376, când a fost devastat și incendiat în urma invaziei hunilor”. Actualul sat a fost menționat în scris la 14 septembrie 1621 în timpul domniei voievodului Iliaș. S-a păstrat un zapis al marilor boieri de la Curtea Domnească, prin care Ionașcu Negruță, feciorul lui Negruță bătrânul, vinde o jumătate de moșie din satul Mereșeni lui Enache postelnicul cu 30 de galbeni. Satul ființa, căci despre vechimea
Mereșeni, Hîncești () [Corola-website/Science/305181_a_306510]
-
și un tronson de cale ferată. Aici se află unicul tunel basarabean, cu o lungime de 800 m, construit în 1927 de o firmă franceză și distrus în 1944 la retragerea trupelor germane. Satele Țipala, Bălțați și Budăi, fondate de voievozii Moldovei, mazili și răzeși, își deapănă existența din adâncul secolelor, trecând prin războaie, epidemii și calamitați naturale. În 1940 au căzut jertfă invaziei sovietice. În primul război mondial au decedat pe câmpul de luptă 24 bărbați din Țipala, potopul de
Țipala, Ialoveni () [Corola-website/Science/305186_a_306515]
-
obiecte din sec. IV-III î.Hr. și a sec. VIII-XIV e.n. Rădăcinile acestui cuib uman coboară în straturile istoriei la o adîncime de 5500 ani. El a fost atestat în scris la 6 martie 1443, cu 14 ani mai înainte ca voievodul Ștefan cel Mare să fie urcat la tronul țării. În satul Bardar sunt înregistrați circa 224 de agenți economici. SRL”Bardar-Agro”și “AȚ-ZIM” gestionează, respectiv 489 și 216 ha. În ramura agriculturii sunt antrenați alți 45 de antreprenori. Sectorul industrial
Bardar, Ialoveni () [Corola-website/Science/305183_a_306512]
-
în Dicționarul statistic al Republicii Moldova (DSRM), trebuie combătută, ea fiind surprinzătoare prin lipsa oricărei prudențe științifice cu care s-a facut această constatare. Editorii DSRM s-au bizuit pe uricul lui Ștefan cel Mare din 14 ianuarie 1447, potrivit căruia voievodul întărește panului Șandro (Alexandru, Șandru, Șandre) spătar mai multe sate pe Nistru, inclusiv satul Vișneuți. Un indiciu mai sigur pentru localizarea satului Vișneuți este fluviul Nistru, pe când satul Susleni, după cum rezultă din actul pe care îl vom examina puțin mai
Susleni, Orhei () [Corola-website/Science/305196_a_306525]
-
adus uricul lui Ștefan cel Mare emis la Suceava, prin care domnul Moldovei întărește lui Sima (Sema) Gureș lui Necora și fraților lui, Morzinco, Roman și Cristina, satele de pe apa Răutului, anume "Miciulenii", "Peticenii" și "Chiulenii", din privilegiul lui Alexandru voievod și pe Nistru, satele "Samoleuca" și "Tilișeuca", cu toate prisăcile, cumpărate cu 170 „lei" tătărești de la Ivan (Oană) Popșa și Moișa (Moișe) Filosoful.
Susleni, Orhei () [Corola-website/Science/305196_a_306525]
-
formată din patru măicuțe și un părinte duhovnic, care se află la Cuizăuca din 2002. Conform datelor de arhivă, cu circa 300 de ani în urmă pe acel loc exista o mică mănăstire. Un hrisov domnesc din 1778 arată că voievodul delimita proprietățile a doi moșieri, care se judecau pentru niște terenuri ce atingeau teritoriul mănăstirii Cuizăuca. Nu se știe exact cât timp a existat mănăstirea. Se presupune că așezământul monahal a fost închis de către arhiepiscopul Dimitrie Sulima, succesorul mitropolitului Gavriil
Cuizăuca, Rezina () [Corola-website/Science/305197_a_306526]
-
Movila Tătarului. Denumirea localității reprezintă un toponim de origine hidrografica. Pe amplasamentul satului, în lunca rîului Căinar, se aflau mici lăcușoare și heleșteie, care au determinat și denumirea așezării. Pentru prima dată satul este menționat documentar la 1528, cînd marele voievod Petru Rareș “pentru dreapta și credincioasa slujba către țara” dăruiește armașului Marcu Ciuciuma o parte “de ocina pe valea Căinarului, în ținutul Sorocii, cu trei seliști, ce se mărginește din sus cu moșia Macareuca, din jos cu Bulbocii, pînă în
Bulboci, Soroca () [Corola-website/Science/305206_a_306535]
-
de mai tîrziu sînt destul de frecvențe. La 8 mai 1614 satul e amintit cu prilejul confirmării de către Ștefan Tomșa diacului Petru din Bulboci “a lui dreapta moșie cu tot venitul”, sătul Popeștii de pe apă Căinarului. La 17 aprilie 1644 Vasile Voievod confirmă lui Gavril, pîrcălab de Suceava, părți din moșia satului Bulboci, cu iazuri și cu loc de moară în apă Căinarului. Mai tîrziu satul și moșia Bulboci devin în întregime proprietatea lui Gavril, ajuns deja hatman. La 1679 moșia Bulbocilor
Bulboci, Soroca () [Corola-website/Science/305206_a_306535]
-
la recensămîntul din anul 2004, iar mărimea medie a unei gospodării era de 3.3 persoane. Documentar satul Vorniceni este menționat pentru prima dată la 25 aprilie 1420 în domnia lui Alexandru cel Bun: «Din mila lui Dumnezeu, noi, Alexandru voievod, domn al Țării Moldovei. Facem cunoscut cu această carte a noastră, tuturor celor care o vor vedea sau o vor auzi citindu-se că aceasta adevărată slugă a noastră și credincios boier, pan Oana vornic, a slujit mai înainte sfintraposatilor
Vorniceni, Strășeni () [Corola-website/Science/305211_a_306540]
-
Rublenita -302 m. Zamfir Arbore scria: “Valea Rublenitei , începe de la satul Rublenita și merge paralel cu traseul Soroca- Otaci pînă la satul Bujorauca.( Lungimea văii este de 5 km.) Prima mențiune documentara e cea din 28 iulie 1569 , cînd Bogdan Voievod, domn al Moldovei , a dat și a întărit urmașilor lui Iuga, strănepoții lui Petras “ o seliște cu numele vîrful Liubeniti ce de curînd se numește Liublenita în ținutul Sorocii.” Documentele asupra Liubeniti , deținute de strănepoții lui Petras, datau de prin
Rublenița, Soroca () [Corola-website/Science/305207_a_306536]
-
Mare. Cercetatorul Vladimir Nicu, autorul îndrumarului bibliografic în două volume «Localitațile Moldovei în documente și cărți vechi », scrie despre Chișcăreni: «Sat vechi, apărut pe moșie boierească cu o denumire și mai veche: Zimbraoani și Chișcani. La 6 martie 1560 Alexandru Voievod, domnul Moldovei, întărește proprietatea lui Frimu, Ignat și Simion asupra unei părți de moșie din satul Zimbraoani de pe Ciulucul de Mijloc, ce au cumpărat-o de la Ion, feciorul lui Ivancu, care avusese drepturi de la Ștefan Vodă cel Bătrân, rămase lui
Chișcăreni, Sîngerei () [Corola-website/Science/305203_a_306532]
-
de un km. Starea mediului ambiant este influențată de amplasarea în preajma satului a fabricelor de ciment de la Rezina și Rîbnița și uzina metalurgică de la Rîbnița. Satul Mateuți este atestat documentar prima dată la 3 aprilie 1550 în timpul domniei lui Ilieș Voievod, într-un hrisov domnesc, prin care se menționează stăpînii moșiei satului, frații Tatiana și Tătar, care au primit-o drept moștenire de la tatăl lor Copcea. Din conținutul documentului reese, că localitatea Mateuți exista deja pe timpul domniei lui Alexandru cel Bun
Mateuți, Rezina () [Corola-website/Science/305198_a_306527]
-
de la care s-a desprins mai târziu localitatea de pe colina împrejmuită cu stufării din lunca Răutului. Sărătenii pe Răut este menționat documentar în anul 1554. Cu această denumire îl întâlnim la 5 aprilie 1642 într-un hrisov al lui Vasile Voievod, când Mihail Șipoteanu cumpără cu 40 de taleri de la Maria Ciurea și fratele ei Levinte partea lor de avere. Moșia răzășească a fost stăpânită de țărani până la 24 octombrie 1756, când Matei Ghica Voievod i-a trimis la Sărăteni pe
Sărătenii Vechi, Telenești () [Corola-website/Science/305219_a_306548]
-
într-un hrisov al lui Vasile Voievod, când Mihail Șipoteanu cumpără cu 40 de taleri de la Maria Ciurea și fratele ei Levinte partea lor de avere. Moșia răzășească a fost stăpânită de țărani până la 24 octombrie 1756, când Matei Ghica Voievod i-a trimis la Sărăteni pe Nicolae-serdarul și Carp-spătarul să hotărască soarta ei, deoarece apăruseră neînțelegeri între câțiva bătrâni. În timpul războiului ruso-turc de la sfârșitul sec XVIII, moșia satului Sărăteni trecu în posesia boierului Ioan Cantacuzino. Administrația rusă îi scuti de
Sărătenii Vechi, Telenești () [Corola-website/Science/305219_a_306548]
-
și satul Zagarancea n-au fost clasificate la nicio categorie. (sursă- Бессарабия в момент присоеденеия ея к России, 1812 под ред. И. Н. Хлиппа) pagina 110. Numele localității Zagarancea provine de la numele unei persoane ( 1640 august 28, Iași- Vasile Lupu voievod întărește mănăstirii Sfântă Vineri, din Iași vadul cu podul plutitor de pe Prut, din dreptul satului Socani, în urma judecății cu Petrea nepotul Zagarancei, și alții din satul Grindesti, care-l revendicau), mai înainte de acest nume satul s-a numit Laslaoani, dar
Zagarancea, Ungheni () [Corola-website/Science/305222_a_306551]
-
prin el o altă șosea, dar satul rămîne retras de lume și-și duce viața în tihnă și voie bună. Se pare, așa și-o duce nu de azi și nu de ieri, ci de secole. Încă de pe cînd Alexandru Voievod îl întărește cu alte așezări omenești vornicului Cupcici. Adică de la 15 iunie 1431, cînd a fost semnat acest uric domnesc. Cu toate că, evident, el deja exista. Dar alte știri despre el, care ar tine de sec. XV, nu avem. Mai intervine
Mihăileni, Briceni () [Corola-website/Science/305226_a_306555]
-
istoria ei. Se presupunea că anul întemeierii satului Puhoi este 1469, căci anume acest an figura în documentul prin care Ștefan cel Mare ar fi dat satul Puhoi unor slugi ale sale: Nicolaie Matosgada și Hegașu Melciul- postelnic la curtea voievodului. Dar Bogdan I. în culegerea „Documente false atribuite lui Ștefan cel Mare” demonstrează că acest document este un fals. Alt document care privește satul Puhoi îl găsim „Documente privitoare la târgul și ținutul Lăpușnei” al lui Aurel Sava este o
Puhoi, Ialoveni () [Corola-website/Science/305184_a_306513]
-
la 28 km de st. c. f. Brătușeni și la 224 km de Chișinău, e atestat documentar la 29 aprilie 1672, între document care se păstrează în Arhiva Muzeului municipal lași. Ne-a mai rămas un document domnesc de la Ioan Voievod, domnul Moldovei, din 14 mai 1563, când se întărește stăpânirea lui Crăciun și a fratelui său Vasile asupra unei părți de moșie din s. Hurdujeni, dar, cu părere de rău, e foarte greu de iden¬tificat despre care sat anume
Buzdugeni, Edineț () [Corola-website/Science/305229_a_306558]
-
părăsească localitatea definitiv. Lîngă Alcedar s-au mai descoperit urme a două așezări din sec. XV - XVIII. Satul e menționat la 7 iulie 1471, într-un document fals, dar, oricum, el demonstrează că localitatea exista încă pe atunci. Radu Mihnea Voievod întărește la 25 noiembrie 1616 împărțeala făcută între Petrașcu Ciolpan, D. Ciolpan, Gheorghe Vîrnav și Corneliu. S-au păstrat 2 documente de la Vasile Voievod, domnul Moldovei, din 30 iulie 1645 și 9 iunie 1650 prin care se confirma stăpînirea lui
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]