87,105 matches
-
starea sufletească a celui care o pronunță. Pentru ca verosimilul să fie parțial păstrat, trebuie ca spectatorul să aibă sentimentul că personajul se află atunci într-o stare de descumpănire atât de mare, încât nu-și dă seama că-și exprimă gândurile cu voce tare. "Nu vreau să spun că atunci când un actor vorbește singur, scrie Corneille în Discurs despre Poemul dramatic, el nu-și poate informa auditoriul asupra multor lucruri, dar asta trebuie făcut prin sentimentele unei patimi care îl agită
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fi ridicol ca un om să vorbească și să tacă în diverse rânduri, fără ca cei care-l ascultă să fie surprinși, nici fără să le spună cauza: căci trebuie presupus totdeauna că acela care face un Aparteu, vorbește numai cu gândurile lui și nu vorbește tare. Poetul trebuie deci să acorde timp pentru o Admirație, pentru o Exclamație, și pentru orice alt sentiment asemănător care pune o persoană în situația de a putea rămâne câteva momente fără să spună nimic și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
spune fiul său, cu D-l. Nicole și câțiva alți distinși prieteni. A venit vorba despre Sofocle, pe care-l admira atât de mult, încât nu a îndrăznit niciodată să ia unul din subiectele sale de tragedie. Cuprins de acest gând, ia un Sofocle grec și citește tragedia despre Oedip, traducând-o pe loc. A fost atât de emoționat, spune D-l. de Valincour, încât toți ascultătorii au încercat sentimentele de teroare și de milă de care este plină această piesă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe a noastră, și numai acest pasaj și ne dă destulă deschidere pentru a găsi modul în care se face purificarea pasiunilor în tragedie. Mila față de o nenorocire în care i-am văzut ajungând pe semenii noștri ne duce cu gândul la teama de ceva asemănător pentru noi; teama aceasta, la dorința de a o evita, și această dorință, la purificarea, moderarea, rectificarea și chiar dezrădăcinarea din noi a pasiunii care scufundă sub ochii noștri în nefericire persoanele pe care le
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
noi să punem în mișcare forțele imaginațiilor domniilor voastre. Presupuneți că în incinta cuprinsă de aceste ziduri, sunt acum închise două puternice monarhii ale căror frunți semețe și amenințătoare nu sunt separate decât printr-un periculos și îngust ocean. Completați prin gândul domniilor voastre imperfecțiunile noastre; împărțiți un om într-o mie, și creați o armată imaginară. Imaginați-vă, când vorbim de cai, că vedeți cum își imprimă mândrele potcoave în pământul răscolit. Căci gândirea domniilor voastre trebuie să-i împodobească aici pe regii
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
șolduri, nici piept, nici brațe, nici ten proaspăt, nici culori sănătoase: rămân femei de la oraș. Fiecare cu ce i se potrivește, la teatru ca și în lumea largă." Concepând teatrul ca pe o pledoarie în favoarea celor umili, Mercier are de gând chiar să plaseze acțiunea dramelor sale la spital, în închisoare, chiar la azil. "Un spital! o să se zică, scrie el în Noul Eseu despre arta dramatică. Da, și dacă mă vor supăra, voi muta scena la Bicêtre. Voi aduce la
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ca anumite condiții fizice să înăbușe această expresie, sau cel puțin să o slăbească și să o facă îndoielnică. Pot exista la actor asemenea trăsături, o asemenea fizionomie, un asemenea sunet al vocii, de care suntem obișnuiți să legăm în gând niște calități, niște pasiuni, niște sentimente cu totul altele decât trebuie să exprime și să manifeste actorul pentru moment. În acest caz, în zadar simte, nu-l credem: căci pare în contradicție cu el însuși. Dimpotrivă, poate exista un actor
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
limbaj de acest gen decât un strigăt nearticulat, vreau să spun capacitatea de a gesticula, fără să știm să dăm acestei gesticulări o semnificație exactă, nici să legăm gesturile între ele, astfel încât să le facem să exprime, nu numai un gând izolat, ci un sens cu continuitate." Ca și Beaumarchais și Diderot, Lessing acordă o mare importanță muzicii scenei. "Cum orchestra, în teatrele noastre, ține cumva locul teatrului antic, oameni cu bun gust și-au exprimat de mult timp dorința ca
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
decadență, nu exista vreun scriitor destul de talentat pentru a compune piese, actorii aceștia, care voiau să reînvie comedia, "au avut îndrăzneala de a compune planuri, de a le împărți în acte și scene, și de a rosti, pe neașteptate, cuvintele, gândurile și glumele asupra cărora se înțeleseseră între ei". În mod spontan au început să repertorieze diferitele lor trame sau scenari, sketch-urile lor, clovneriile, "lazzi"58-urile lor în culegeri numite, după regiunile Italiei, centoni, zibaldoni sau cibaldoni. Textele de commedia
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ironice ale Romanticului, Stendhal lasă de înțeles că imaginația publicului suplinește irealismul temporal, căci, în afara momentelor de iluzie perfectă 84, pe care numai un copil le încearcă uneori, spectatorul, știindu-se la teatru, nu așteaptă o reprezentare fidelă a realului. "Gândul care impresionează inima nu este că relele etalate sub ochii noștri sunt rele reale, ci că sunt rele la care noi înșine am putea fi expuși. Plăcerea într-o tragedie constă în aceea că noi știm bine că este o
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
tragediei în proză", care numai ea poate exprima adevărul sufletului uman. Dacă versul conferă frumusețe satirei, epigramei sau poemului liric, el devine, în teatru, unde nu este decât un "cache-sottise"86, un josnic artificiu. El scrie, sub formă de notă: "Gândul și sentimentul" trebuie să fie înainte de toate enunțate clar în genul dramatic, opus în asta poemului epic. The table is full, exclamă Macbeth tremurând de groază când vede umbra acelui Banco, a cărui asasinare a ordonat-o acum o oră
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Între viață și vis (Entre la vie et le rêve, 1966), visul poate fi considerat ca un eveniment esențialmente dramatic. Visul este însăși drama. În vis te afli întotdeauna într-o anumită situație. Pe scurt, cred că visul este un gând lucid, mai lucid decât în stare de veghe, un gând în imagini și în același timp este deja teatru, este totdeauna o dramă, pentru că ești totdeauna în el într-o situație." Totuși, dacă aduc visurile pe scenă, dramaturgii suprarealiști, ca
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
1966), visul poate fi considerat ca un eveniment esențialmente dramatic. Visul este însăși drama. În vis te afli întotdeauna într-o anumită situație. Pe scurt, cred că visul este un gând lucid, mai lucid decât în stare de veghe, un gând în imagini și în același timp este deja teatru, este totdeauna o dramă, pentru că ești totdeauna în el într-o situație." Totuși, dacă aduc visurile pe scenă, dramaturgii suprarealiști, ca și moștenitorii lor, Ionesco, Adamov, Weingarten, Arrabal nu vor să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Craig acordă multă importanță și regiei scenice a mișcărilor mulțimii. Ei creează niște schițe ce figurează, pe scenă, sentimentele, atât la nivelul individual al actorului, cât și la nivelul unui grup. "Numai prin mișcare veți reuși să redați pasiunile și gândurile mulțimilor și îi veți ajuta pe actori să exprime sentimentele și ideile specifice personajului pe care il interpretează. Realitatea, exactitatea detaliului sunt inutile pe scenă." Craig visează să facă mobilă scena care constrânge mișcările. Jucând mult Shakespeare, este obsedat de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cel al altor elemente teatrale. Privat de cuvânt, de costum, de rampă, de culise, de clădire, teatrul, cu actorul și arta sa despre mișcări, nu rămâne mai puțin teatru: mișcările, gesturile și jocurile de fizionomie ale actorului informează spectatorul asupra gândurilor și impulsurilor sale." Ca și Craig, Meyerhold este convins că actorul poate găsi modele de posturi stilizate în sculptură, artă care se desfășoară în cele trei dimensiuni, mai degrabă decât în pictura înțepenită într-un singur plan. "Trupul omului și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fi evaluată. Spre deosebire de teatrele orientale, unde totdeauna același personaj joacă rolul recitatorului, fără să participe la acțiune, orice actor poate pentru moment să-și părăsească rolul pentru a fi recitator. Se întâmplă ca acest recitator să descrie, în anumite momente, gândurile și mobilurile personajelor: este un procedeu de îndepărtare care încearcă să păstreze libertatea de gândire a spectatorului. El poate anticipa uneori și informa publicul asupra deznodământului. Datorită acestei prolepse, spectatorul, debarasat de neliniștile referitoare la viitorul eroilor, are spiritul liber
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
că totul este pierdut și se adresează direct ucigașilor exteriorizânduși Întreaga ură de care este capabil, prin cuvinte dure, neiertătoare, cu accente de neînduplecat blestem: ,,Alelei! Tâlhari păgâni /Alelei! Voi feciori de căni!/(...) Dare-ar Domnul Dumnezeu / Să fie pe gândul meu:/Să vă ștergeți pre pământ,/Cum se șterg norii la vânt,/ Să n-aveți loc de-n- gropat,/ Nici copii de sărutat!". Pe masura ce faptele se derulează, zbuciumul sufletesc și durerea voievodului cresc. Ideea aceasta este magistral exprimată de autorul anonim
Din suflet de creștin. Ediția a V-a by Florina-Olimpia Lupiș () [Corola-publishinghouse/Science/91775_a_92317]
-
După decembrie 1989 intră în primele structuri democratice ale Clujului, inclusiv în redacția revistei „Atlas. Clujul cultural”, rămânând până în ultimele clipe un apărător al democrației. Ca poet, debutează cu o poezie în 1938, la „Universul literar”, și mai publică în „Gândul nostru”. Prima carte, Ortodoxie păgână, îi apare în 1941. După o lungă perioadă de interdicție a semnăturii, revine în presa literară, colaborând mai ales la presa clujeană („Steaua”, „Tribuna”, iar după 1990, „Clujul liber”, „Nu”). Va publica volumele Țărâna serilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288111_a_289440]
-
nevăzută a ființei și pe care poetul știe să le capteze în materialitatea sonoră a stanțelor: „Șoptite săbii, recele nețărm!/ Memoria nocturnă pietate./ Stinse surâsuri somnu-i învelesc,/ Îmbălsămat pentru singurătate.// Pe cine am pierdut aici cândva?.../ Genuni tăcerea!... Lacrimă, luceafăr/ Gândului meu și azi neprihănit,/ În infinitul alb, adie teafăr.// Miresme de vestminte netrupești!/ Ninsoarea, revelată castitate,/ Nupții sub imnul necuvântător/ Intrărilor, de-un oaspe-nfiorate” (Mormânt al nimănui). În încercarea de a descifra realitatea ascunsă a lucrurilor și de a se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288111_a_289440]
-
1987) este pasiunea lucidă a tâlcuitorului, arcuindu-se într-un discurs îndrăgostit. Enigma nefericitului prinț al Danemarcei, înfășurat într-o incitantă ambiguitate, îl fascinează pe hermeneut, care, între incertitudini și revelații, năzuiește a se apropia de „inima misterului”. Pendulând „între gândul neînfăptuit și fapta negândită”, șovăitorul (pseudo) danez își amână împlinirea proiectului „din deznădejde în fața posibilului”. Comentariul, deopotrivă elevat și seducător, atingând o întreagă claviatură (în gamă simbolică, filosofică, psihanalitică, politică), șerpuiește în modulații fine. Într-o sintaxă economicoasă sunt alăturate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
atunci când ajunge la capătul răbdării. Ce poate să însemne pentru greu încercatul domn puterea în împrejurări mereu neprielnice, dacă nu renunțare, jertfă (laitmotiv la O.): „Domnia nu e privilegiu. E jertfă de sine. Datorie.” Legenda Meșterului Manole vălurește peste aceste gânduri cu sonorități retorice. Drama în care se zbuciumă exponențialul domn nu exprimă impasul unui eu repliat în solitudine, ci angajează soarta unei colectivități („Eu nu-mi apăr numele, îmi apăr țara”). Alegoria de înfiorate respirări din Veac de iarnă se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
planul raporturilor sentimentale, al disponibilităților erotice. Ci și în acela de detentă filosofică. Bogdan Hmielnicki: „Dacă lumea nu se potrivește cu mintea mea, lumea nu-i oglinda minții.” Iar Polonia, ca o altă Danemarcă, „Polonia e putredă”. Când cufundat în gânduri, când febricitant până la (simili)delir, personajul lui O. se mișcă printre recognoscibile semne ținând în mână o carte. Ce carte, nu-i greu de intuit. Fatalismul își fîlfâie aripa-i sumbră peste destinele unor eroi. Tema jocului-metaforă a vieții intră
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
ia viața, recitând ca un ieșit din minți monologul lui Nero. Despărțirea de viață coincide cu reîntâlnirea, de o clipită, cu sine. „Pretextul biblic” Lui et l’Autre (1992; versiunea în limba română în același an) etalează, cu subțirimi de gând, dar și cu, pe alocuri, mici stridențe, o manieră postmodernistă. Cuprins de oboseală și, parcă, încercat de teamă, Iisus e pe punctul de a renunța să-și ducă la capăt misiunea despre care stă scris în „scenariu”. Trădarea lui Iuda
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
Sinaia la 8 august 1940 (un număr în trei ediții), sub redacția lui C. Noica, autor al articolelor Veac al anului viu, Spiritualitate și moarte, Intelligentia tuae non intelligit. Ultima pagină, „Însemnări”, conține articole reproduse din „Universul literar”, între care: Gânduri fără suferință, Ardealul mumă, precum și O simplă lămurire a redacției:„Este timpul acesta, al lui 1940, timp al războiului, care, în măsura în care e războiul altora, nu ne poate înstrăina de drama românească, iar în măsura în care e și al nostru, ne adâncește în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285194_a_286523]
-
se identifică pregnant cu o vastă comedie a tartuffismului. Lumea ca teatru ar fi sigiliul epocii alese de F., teatrul ca soluție de amânare a dispariției pentru unii, ca mod de ascensiune parazitară pentru alții. Toți au în comun impuritatea gândurilor ascunse sub jocul de măști, joc pe care ei îl susțin ca niște actori rafinați, desăvârșiți. Pentru a organiza această percepție, F., care nu știe să povestească, pune în scenă. Nu doar un element sau altul este dramaturgic în Ciocoii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286992_a_288321]