87,105 matches
-
1994) aparțin tot liricii naive, caracteristică arătându-se și de această dată sinceritatea rostirii. Dominantă este conduita epicureică, aplicată cu precădere erosului, iubirea fiind elogiată ca esență a existenței, dătătoare și de suflu poetic. Poemele din culegerea Pe scara unui gând (2000) „adaugă un cerc nou de vârstă” (Constantin Cubleșan), marcând cultivarea timbrului reflexiv, a dialogului cu divinitatea. SCRIERI: Amfore stelare, pref. Valentin Tașcu, Cluj-Napoca, 1991; Iubește clipa de față, pref. Marin Oprea, Cluj-Napoca, 1994; Trei „Z”, ed. bilingvă, pref. Vasile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290729_a_292058]
-
marcând cultivarea timbrului reflexiv, a dialogului cu divinitatea. SCRIERI: Amfore stelare, pref. Valentin Tașcu, Cluj-Napoca, 1991; Iubește clipa de față, pref. Marin Oprea, Cluj-Napoca, 1994; Trei „Z”, ed. bilingvă, pref. Vasile Lechințan și Fodor György, Cluj-Napoca, 1996; Pe scara unui gând, pref. Constantin Cubleșan, Cluj-Napoca, 2000. Repere bibliografice: Petru Poantă, „Alpha ’87”, TR, 1987, 47; Nicolae Manolescu, Debuturi în poezie, RL, 1988, 6; Valentin Tașcu, Încredere pentru mai târziu, ST, 1988, 2; Călin Teutișan, „Amfore stelare”, TR, 1992, 16; Dan Damaschin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290729_a_292058]
-
volumului, cu precădere în cea numită Cadrilater, care înmănunchează un șir de poeme cu parfum oriental, indicibil: „Merg pe drum de țară, printre lanuri coapte,/ carul cu turcoaice peste snopi culcate,/ turcul mână caii, picotind în noapte,/ ele tot cu gândul către lumi uitate...// Hai, Ahmed, gonește carul cu cadâne -/ noaptea este scoasă din seraiuri parcă,/ să vezi haremuri, să dormi până mâine!.../ Ce Șeherezade tihna îți încearcă?” (Crochiu dobrogean). În imagini opulente, pline de culoare, este „pictată” o lume „exotică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288646_a_289975]
-
doilea număr este interzis de cenzura comunistă. A mai colaborat cu cronici literare permanente sau ocazionale și cu eseuri culturale și politice la „Revista Fundațiilor Regale”, „Viața românească”, „Vremea”, „Universul literar” (sub direcția lui Alexandru Ciorănescu), „Preocupări literare”, „Pământul românesc”, „Gândul nostru”, „Kalende”, „România liberă”, „Fapta” (condusă de Mircea Damian), „Lumea” ș.a. Beneficiind de o bursă a guvernului francez, părăsește în primavara anului 1947 România și se stabilește la Paris. Din 1952 lucrează ca redactor și titular al „Cronicii ideilor” la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287506_a_288835]
-
intelectuală. Pentru R. gazetăria oferă mai mult decât un jurnal de existență, devenind expresie integrală de manifestare a creativității în raport și în funcție de rosturile supreme de impunere a adevărului, fie el istoric, teologic, estetic sau moral. Publicațiile „Îndreptar” („foaie pentru gând și faptă creștinească”, 1950), „Legea” („organ de luptă creștină românească”, 1956) și mai ales „Cuvântul în exil” (început în iunie 1962) îi marchează biografia din refugiu pe întreaga ei durată, ceea ce dovedește cât de necesară i-a fost tribuna presei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289082_a_290411]
-
în fluier: Unul, Tatăl.../ Tot cerul cântă-n anii mei”). Se remarcă predilecția autorului pentru cântec. Plecând de la „cântece de țară”, el se regăsește sub alte orizonturi în „cântece din fluier”, adaptate firesc exilului („Gârboviți de mers și de-așteptare,/ Gândul ni-i cu spini și ciumăfăi,/ Hăulind a dor din zare-n zare,/ Ca demult, când am pornit, flăcăi,/ Cu icoana țării-n chiotoare...”). Eul liric se complace adesea în ipostaza pastorală, numărându-și zilele ca pe mioare și viețuind
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288985_a_290314]
-
carte Despre limită. Cu excepția Anexelor, care reprezintă formele pe rând abandonate ale discursului despre limită (istorică, hermeneutică și exegetică), paginile acestea alcătuiesc o carte fără bibliografie (nici un nume propriu și nici un citat nu există în ele), o carte inventată din gândurile, pasiunile și lecturile uitate ale autorului; și uneori chiar din mizeria vieților noastre și a istoriei petrecute în această parte a lumii. Acest discurs despre limită năzuiește de asemenea să fie o construcție și, în acest sens, el este o
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
fiecăruia este rezultatul acestei conlucrări: colaborăm cu altcineva sau nimeni la realizarea vieții noastre. Această colaborare este tulburată în clipa în care încercăm să aflăm cu cine colaborăm de fapt. Ea devine încă și mai dificilă din clipa în care gândul că altcineva sau nimeni a ales în locul nostru dă naștere unui regret infinit. Ea devine imposibilă când acest fapt este resimțit ca o umilință și se transformă în prilej de necontenită revoltă. Dimpotrivă, colaborarea se face firesc când ceea ce e
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
relativizat ca merit. Umilitatea vine din conștiința faptului că orice hotărâre și orice realizare a proiectului propriu se înalță pe un proiect străin, cu alte cuvinte că în orice reușită a noastră nu suntem decât medii sau, cel mult, părtași. Gândul că nu totul depinde de noi, că nu noi am hotărât în cele din urmă în privința noastră este temeiul umilității. Umilitatea este felul de a se manifesta al recunoștinței care nu are o adresă precisă. Ea este omagiul recules adus
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
străin. OBSERVAȚIE. Sursa fanatismului este centrarea care nu a fost confruntată cu alte zări ale lumii, care nu ajunge la comparație, care nu se poate relativiza, pe scurt centrarea căreia descentrarea îi este refuzată. Eu nu pot ajunge astfel la gândul generos că în cântarul mare al lumii toate concretizările elementelor fondului intim-străin atârnă la fel și că, de aceea, ele sunt egal îndreptățite. Descentrarea nu înseamnă pierderea centrării, ci reașezarea în sistemul de limite primite cu un spor de toleranță
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
al lumii toate concretizările elementelor fondului intim-străin atârnă la fel și că, de aceea, ele sunt egal îndreptățite. Descentrarea nu înseamnă pierderea centrării, ci reașezarea în sistemul de limite primite cu un spor de toleranță față de celelalte centrări și cu gândul că propria ta centrare nu e până la urmă decât rodul unui hazard („s-ar fi putut și altfel“). Sursa fanatismului poate fi deopotrivă recentrarea: de vreme ce am intervenit acolo unde se alesese pentru mine și am rectificat, prin realegerea mea, conturul
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
nimic nu e de ales, nimic nu e de evitat. Nehotărârea este povara singurătății noastre în fața prestigiului inaparent al oricărei soluții. Într-un univers omogen - al binelui (sau al răului) care nu comportă grade - indecizia ar fi starea subiectivă perpetuă. Gândul că orice aș face e bine, e la fel de bine, reprezintă, din punctul de vedere al purei capacități de a hotărî, un blocaj la fel de mare ca acela că orice aș face e rău. Însă pentru că asemenea universuri compacte, din care orice
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
crima neînființării ființei reale. Nehotărârea este un blocaj al trecerii, o maladie a pasajului: voi rămâne mereu dincoace, pe teritoriul unei cunoașteri incapabile să se mântuie în act. „Ce e de făcut?“ rămâne o simplă întrebare, o infinită cădere pe gânduri. În nehotărâre, întrebarea aceasta își sporește miza, și cu cât febrilitatea căutării răspunsului devine mai mare cu atât ea se înfundă mai adânc în spațiul purei ei interogativități. Căci răspunsul la această întrebare nu e un simplu răspuns înlăuntrul unui
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
interioare în fața oricărei depășiri, înseamnă că destinul, ca celebrare a secvenței „de depășit-de atins“, este răspunsul paradoxal la întâlnirea iminentă cu limita de nedepășit a morții. Ca soluție a libertății, destinul este o încercare de a înfrânge democrația morții, deci gândul că în fața confruntării cu aceeași limită absolută toate viețile devin egale. Datorită destinului oamenii ajung inegali în fața morții, căci LIBERTATEA CA PRELUARE ÎN PROIECT/75 posibilitatea administrării felurite a lotului finitudinii dă o șansă de originalitate fiecărei vieți în parte
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
care îl are în conștiință deriva posibilului înspre neant. Bovaricul, în schimb, în afară de paloarea destinului său trădat, nu are în el urma nici unei promisiuni. El nu este decât prada și victima unui model imitativ. Dar în vreme ce ratatul se sinucide cu gândul la spectacolul unei promisiuni dezmințite în ochii lui și ai celorlalți (el este un extravert), făcându și public eșecul și încercând să recupereze prin incontestabilul morții autenticitatea pe care aceia i-au retras-o, bovaricul, aspirând în secret și în
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
potrivit căruia „a fi“ înseamnă „a fi doi“. ADAOS 2. Din nou despre însoțirea mâinilor (dialog între eu și celălalt) EU. În privința de-neprevăzutului nu te poți pregăti. Și nici nu trebuie să încerci și nici să te mângâi cu gândul că ai făcut-o fără să știi. De-neprevăzutul este un mister proiectat în viitor. Misterele nu există pentru a fi lămurite, așa cum nici darul zeilor - pentru a fi cercetat după legile minții. Un sentiment autentic nu are cauză, nu
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
în fața acestei surse, pe care o numim Dumnezeu, de felul în care, în lumina libertății, arată existența mea. Cu problema răspunderii este în joc chipul existenței mele: este imposibil să fiu indiferent la felul cum arată acest chip. Dar cu gândul că acela care mi-a dat libertatea îmi pune întrebarea privitoare la existență, eu nu mă pot împiedica, la rândul meu, să-mi pun această întrebare: „Ce am făcut cu libertatea pe care am primit-o? Ce am făcut din
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
din partea altora, ci din partea mea: mă desconsider, nu mă pot stima pentru felul în care „mi-am jucat“ viața. Lotul meu devine regretul (pentru ce n-am făcut și pentru ce aș fi putut face altfel) și disperarea (legată de gândul că este prea târziu pentru a mai îndrepta ceva și că, fiind vorba de o singură viață, nu mai e nimic de făcut). Proasta folosire a libertății în spațiul eului meu poate fi sancționată la limită cu sinuciderea: pentru că nu
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
ref> Prin raport cu condițiile conferinței, tema ei - proveniența artei în Grecia - apare astfel necesară. Însă nu mai puțin întâmplătoare vor fi și punctul ei de pornire, și desfășurarea ei: „Deoarece am dori ca în meditația noastră să evităm arbitrarul gândului, cerem aici, la Atena, sfat și însoțire din partea străvechii protectoare a orașului și a ținutului atic, din partea zeiței Atena.“<ref id=”2”>Ibid., p. 12.</ref> Procedeul lui Heidegger este aici de un extrem rafinament. Aparent, el se așază, din
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
apus și noi nu vom putea afla care este proveniența artei fără ajutorul ei. Dar de ce, din puzderia zeilor elini, trebuie să apelăm, când e vorba de proveniența artei, tocmai la zeița Atena? De ce, cu ajutorul ei doar, putem evita „arbitrarul gândului“? Oare pentru simplul fapt că ea este zeița conciliului, polymetis, „sfătuitoarea în împrejurări diverse“, cum o numește Homer? Dar Heidegger nu solicită asistența Atenei într-o manieră simbolică sau nediferențiată, gândindu-se, așa cum facem adesea, că e bine, pentru reușita
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
autorul, într-o vreme în care „voința de cultură“ însemna mai mult decât o simplă preocupare culturală, paginile acestei cărți născute din dorința disperată de a înfrânge istoria ni se înfățișează astăzi, după mai bine de două decenii, în puritatea gândului lor, ca lipsite de vârstă. GABRIEL LIICEANU TRAGICUL Paginile acestea, care deschid o „serie de autor“, reprezintă varianta definitivă a volumului cu același nume apărut în 1975 la Editura Univers. Aparent, ne aflăm în fața dezbaterii unui concept de ordin estetic
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
în reviste de specialitate sau comunicări în cadrul unor reuniuni științifice. Debutează cu versuri în suplimentul cultural al ziarului „Ceahlăul” (1967), colaborând ulterior cu versuri, proză, eseuri la „Dialog”, „Convorbiri literare”, „Viața românească”, „Luceafărul”, „Ateneu”, „Cronica”, unde semnează rubrica „Născocitorul de gânduri” și i se acordă în 1998 un premiu pentru proză. În 1992 îi apare primul volum, romanul Iarna, pentru cine mor vulpile. Secvențe dintr-o copilărie marcată de traume psihice și fizice vin să ilustreze în Iarna, pentru cine mor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288901_a_290230]
-
pref. Vera Călin, București, 1969; Jean-Paul Sartre, Cu ușile închise. Diavolul și bunul Dumnezeu, în Jean-Paul Sartre, Teatru, pref. Georgeta Horodincă, București, 1969. Repere bibliografice: Crohmălniceanu, Pâinea noastră, 348-353; Moraru, Semnele, 281-288; Steinhardt, Critică, 41-45; Mihai Zamfir, Discreția și eficiența gândului, RL, 1986, 49; Mircea Mihăieș, Pagini (aproape) exilate, O, 1990, 1; Virgil Leon, Minimalism și mântuire ontologică, APF, 1991, 1-2; George Popescu, Dialogul generalizat sau Încercare de a raționaliza i-realul, R, 1991, 2; Ruxandra Cesereanu, De la „dialogul interior” la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289793_a_291122]
-
București, 1938; Pe urme cosânzene, Cernăuți, f.a. Antologii: Breviar de poezie bucovineană contemporană, Cernăuți, 1934 (în colaborare cu Neculai Pavel). Repere bibliografice: Pompiliu Constantinescu, „Învolburări”, VRA, 1933, 310; Pompiliu Constantinescu, Bucovina poetică (câteva observări), VRA, 1934, 329; N. Niculescu, „Mia”, „Gând nou”, 1934, 3; George Drumur, „Mia”, GBV, 1934, 4243; George Drumur, „Breviar de poezie bucovineană contemporană”, GBV, 1934, 4263; Teofil Lianu, „Luminișuri”, „Voința școalei”, 1936, 12-13; Ion Biberi, „Luminișuri”, MOM, 1936, 352; Eusebiu Camilar, „Diamante albe și negre”, IIȘ, 1938
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288283_a_289612]
-
petrecute în Europa central-răsăriteană începînd cu 1989, aproape că nu există îndoială asupra faptului că vor apărea revizuiri radicale în scrierea istoriei acestei zone. Și o mare parte din ele se vor datora patimii naționaliste. Sîntem martorii renașterii și revenirii gîndurilor de răzbunare ale națiunilor din zona aceasta. Este la modă astăzi să citești titlurile în acest fel. Dar răzbunarea, revenirea și renașterea duc rareori la înviere. Renașterile naționale au loc în zilele noastre pe fundaluri diferite de cele de după 1914
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]