9,503 matches
-
în destul de multe dintre aspectele obscure ale vieții și operei sale. Biografia lui Villon a rămas, în general, incertă atât din carența de documente, cât și datorită eforturilor de dezinformare strecurată de poet în operele sale. Villon și-a folosit biografia ca sursă de inspirație evident, fără să se simtă obligat să respecte corectitudinea datelor. Din opera sa literară reiese că a avut o viață aventuroasă, el însuși și-a creat un mit de derbedeu (vedeți mai jos cap. Legenda villoniană
François Villon () [Corola-website/Science/298721_a_300050]
-
a lăsat loc imaginației romantice. Unul dintre principalii biografi al lui Villon, specialistul în istoria evului mediu francez Jean Favier - profesor la Sorbona, director general al Arhivelor Franței și președintele Bibliotecii naționale franceze - i-a publicat în 1982 o voluminoasă biografie în care a însăilat pe canavaua istoriei vremii respective puținele date biografice considerate corecte. Biografia scrisă de Favier a fost contestată de alți autori de prestigiu, precum Jean Dufournet, Jean Dérens, M. Freeman și, cu o deosebită vehemență, Gert Pinkernell
François Villon () [Corola-website/Science/298721_a_300050]
-
evului mediu francez Jean Favier - profesor la Sorbona, director general al Arhivelor Franței și președintele Bibliotecii naționale franceze - i-a publicat în 1982 o voluminoasă biografie în care a însăilat pe canavaua istoriei vremii respective puținele date biografice considerate corecte. Biografia scrisă de Favier a fost contestată de alți autori de prestigiu, precum Jean Dufournet, Jean Dérens, M. Freeman și, cu o deosebită vehemență, Gert Pinkernell, profesor de istorie a literaturii la Universitatea din Wuppertal, Germania. Conform cu Gert Pinkernell, "„cu toată
François Villon () [Corola-website/Science/298721_a_300050]
-
și, cu o deosebită vehemență, Gert Pinkernell, profesor de istorie a literaturii la Universitatea din Wuppertal, Germania. Conform cu Gert Pinkernell, "„cu toată impresia contrarie dată de voluminosul „François Villon” a lui Jean Favier (1982), noi avem puține informații pozitive asupra biografiei poetului, celelalte, majoritatea, fiind doar probabile, verosimile sau, ipotetice. Ce știm noi provine din: De menționat că cercetători ai operei lui Villon, ca Auguste Vitu (1873) și Auguste Honoré Longnon (1877) au încercat să elucideze confuziile care ne limitează și
François Villon () [Corola-website/Science/298721_a_300050]
-
Qui en l’honneur de son nom bruit," "Mes tentes et mon pavillon." (Le Lais, octetul IX) </poem> care, s-ar părea, nu și-au atins ținta deoarece părintele Guillaume de Villon nu a mai apărut în documentele referitoare la biografia poetului. Prin decembrie 1457 - ianuarie 1458 Villon ajunge în peregrinările sale la Blois, la curtea ducelui Charles d’Orléans, el însuși poet și cunoscut ca protector și susținător al poeților francezi din epocă. Ducele i-a acordat acordat găzduirea, clemența
François Villon () [Corola-website/Science/298721_a_300050]
-
a parcurs un drum plin de cotituri, de la clasa nobililor căreia îi aparținea, către poporul simplu pe care-l iubea cu sinceritate, devenind în cele din urmă exponentul intereselor țărănimii patriarhale. În "Amintirile" sale, Tolstoi își rezumă într-o pagină biografia: Născut într-o familie din nobilimea rusă, trăiește o copilărie luminoasă și o tinerețe aventuroasă, împărțită între studii literare și juridice, încercări de reformare a vieții țăranilor, călătorii, activitate militară (participă la campaniile din Caucaz și la Războiul Crimeei) și
Lev Tolstoi () [Corola-website/Science/299589_a_300918]
-
în literatura universală, prin intermediul operelor sale "„Anna Karenina”" și "„Război și pace”". Pe de altă parte, pledoaria lui pentru non-violență l-a influențat pe Gandhi. Faima scriitorului trece repede granițele Rusiei. I se traduc operele, i se dedică studii, articole, biografii. În Occident opera sa este receptată ca un fel de antidot contra naturalismului francez. Prima scriere critică occidentală care-l popularizează este cartea lui M. de Vogué, "„Romancierii ruși”" (1885), care de altminteri a inaugurat o perspectivă în bună măsură
Lev Tolstoi () [Corola-website/Science/299589_a_300918]
-
mănăstire. După ce Normandia cucerește Anglia, Lanfranc devine Arhiepiscop de Canterbury (1063) iar Anselm, în locul acestuia, abate la Bec. Mai târziu, în 1093, Anselm va fi ales arhiepiscop de Canterbury și va muri în 1109. Elevul său, Eadmer, va scrie o biografie amplă a lui Anselm, păstrată. Textele sale celebre, "Monologion" și "Proslogion", au fost scrise în perioada de la Bec (primul, terminat în 1076 iar al doilea scris în 1077-1078). A mai scris, tot la Bec, "De grammatico", "De veritate", "De libertate
Anselm de Canterbury () [Corola-website/Science/299662_a_300991]
-
a fost inspirat de inabilitatea lui de a vorbi cu locuitorii orașului. Ulterior, Adams comenta că, deoarece a spus povestea aceasta de atât de multe ori, nu-și mai amintește exact momentul în care i-a venit ideea. În postfața biografiei lui Adams, "Hitchhiker: A Biography of Douglas Adams", scrisă de M. J. Simpson, se relatează că povestea a fost de fapt o invenție și că lui Adams i-a venit ideea la ceva vreme după ce și-a încheiat călătoria prin
Douglas Adams () [Corola-website/Science/299732_a_301061]
-
Partea aceasta a fost scoasă din versiunea pe CD. În cartea sa de non-ficțiune despre speciile pe cale de dispariție, "Last Chance to See", Adams a comparat diversele sunete scoase de papagalul kakapo cu "înregistrările din studio ale formației Pink Floyd". Biografia oficială a lui Adams își împarte numele cu melodia "Wish You Were Here" de Pink Floyd. Adams a fost prieten cu chitaristul formației, David Gilmour, și, cu ocazia celei de-a 42-a aniversări a lui Adams (numărul 42 având
Douglas Adams () [Corola-website/Science/299732_a_301061]
-
Grecul), numele sub care este cunoscut Δομήνικος Θεοτοκόπουλος ("Domênikos Theotokópoulos"), (* 1541, Candia azi Heraklion / Creta - † 7 aprilie 1614, Toledo / Spania), a fost un pictor spaniol manierist de origine greacă, personalitate misterioasă, atât sub aspectul specificului stilului său, cât și din pricina biografiei lui incomplete. Cunoscut mai ales datorită picturilor sale pe teme religioase și ca portretist, contribuțiile lui în domeniul sculpturii și arhitecturii au fost, din păcate, date uitării. Domênikos (Domínikos) "Theotokópulos" (în traducere literală numele familiei sale înseamnă ""fiul Maicii Domnului
El Greco () [Corola-website/Science/299118_a_300447]
-
erau la un moment dat de părere că grafia "Iisus" denotă Antihristul. Totuși Iisus nu e același lucru cu Iesus, cum este pronunțat în limba greacă, în forma originală a Noului Testament. Cele patru evanghelii canonice sunt principala sursă a biografiei lui Isus. Totuși, aceste evanghelii au părți unde diferă unele de altele, fiecare surprinzând viața lui Isus într-un mod diferit. Evanghelia după Ioan nu este o biografie a lui Isus, ci mai degrabă o prezentare teologică a lui ca
Isus din Nazaret () [Corola-website/Science/299116_a_300445]
-
originală a Noului Testament. Cele patru evanghelii canonice sunt principala sursă a biografiei lui Isus. Totuși, aceste evanghelii au părți unde diferă unele de altele, fiecare surprinzând viața lui Isus într-un mod diferit. Evanghelia după Ioan nu este o biografie a lui Isus, ci mai degrabă o prezentare teologică a lui ca emblemă a Divinului. ("La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.") Din cele patru evanghelii, doar cele după Matei și după Luca oferă
Isus din Nazaret () [Corola-website/Science/299116_a_300445]
-
formează o subclasă a genului autobiografic. Legate strâns de, și adeseori confundate cu autobiografia, memoriile diferă de acesta prin faptul că accentul este pus pe evenimente exterioare; în vreme ce autorii de autobiografii sînt preocupați în principal de ei înșiși, își transformă biografia în element declanșator și centru al scriiturii, autorii de memorii sînt persoane care au jucat un rol în, sau au observat din apropiere evenimente istorice și al căror scop principal este să descrie sau să interpreteze aceste evenimente. Din acest
Memorii () [Corola-website/Science/299141_a_300470]
-
se concentrează uneori asupra unui episod punctual al vieții autorului, asupra unui eveniment istoric la care acesta a fost martor și nu narează viața în ordinea ei cronologică, așezînd evenimentele într-un șir, de la naștere și pînă la moarte. Spre deosebire de biografii, memoriile se referă cu precădere la evenimente politice sau istorice în care cei care le scriu au fost implicați direct sau la care au asistat ca martori oculari, și în plus tratează uneori un singur segment sau un singur eveniment
Memorii () [Corola-website/Science/299141_a_300470]
-
insomnie și care în timpul nopții își amintește cum în copilărie o aștepta pe mama sa să intre dimineață în camera sa. Românul trebuia să se încheie cu o examinare critică a teoriei lui Sainte-Beuve, si apoi cu respingerea ideii că biografia unui artist este unealtă principala pe care un critic o utilizează pentru a-i înțelege opera. Astfel iau ființă pe rând în acest șantier al caietelor inițiale părți semnificative din "Combray", "Swann îndrăgostit", fragmente din "La umbră fetelor în floare
Marcel Proust () [Corola-website/Science/299128_a_300457]
-
pentru cercetările din câmpul psihismului uman crește. Prima sa soție, Maria Ney, a murit de cancer de sân în 1955, si in 1956 el s-a recăsătorit cu Lăură Archera, care era și ea scriitoare, si care a redactat o biografie a soțului ei. În 1960, Huxley a fost diagnosticat ca având cancer de laringe. În anii care au urmat a scris utopia "Island" (Insula) și, în ciuda stării de sănătate tot mai precară, a ținut conferințe la institutul Esalen. În 1959
Aldous Huxley () [Corola-website/Science/299132_a_300461]
-
Renaștere până în secolul XX"; "Questa eșuată"; "Metaforele vieței baroce" etc. 1999, Conferențiar de literatură comparată la Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj 1993-2000, Director al revistei „Echinox” din Cluj. Coordonator al mai multor numere tematice: "Dicționar Echinox - 25"; Biografia ideii de UNU";" Generația 90!?"; "Jung și arhetipologia"; "Visul", "Monstrul", "Femeia", "Macabrul" etc. Din 1996, muncă în echipă (împreună cu membrii Catedrei de literatură române, comparată, teorie literară și folclor) la "Dicționarul analitic de opere literare românești" (vol. I-IV) (coordonat
Corin Braga () [Corola-website/Science/299177_a_300506]
-
condus de Titu Maiorescu. Ștefan Baciu, sub titlul "Apunake (autobiografie)", în volumul "Vi-l prezint pe Țeavă", finanțat de poetul Nicolae Petra și tipărit în 1975 la Madrid, pentru Editura Limite (prețul unui exemplar: 5 dolari), i-a rezumat astfel biografia: „"Toată încurcătura a început în ziua de 7 Aprilie 1903 (stil vechi), într-un mic sătuleț numit Roznov, de lângă Piatra Neamț. Atunci și acolo s-a născut fătul Grigore, din tatăl tot Grigore și din mama Ana, fata lui Nicolae Țincu
Grigore Cugler () [Corola-website/Science/299146_a_300475]
-
Allain Păruit, Odile Serre, M. Pastenague, în "Seine et Danube", Paris, Ed. L'esprit des péninsules, Méditerranée 4, 2004, p. 135-136, ISBN 2-84636-044-8 21. Leș belles Etrangeres, Douze ecrivains roumains, Paris L'Inventaire, 2005, ISBN 2-910490-80-7 22. Portate i verbi, Biografie d'autunno, în Marco Cugno, La poesia romena del Novecento, Alessandria, Edizioni dell'Orso, 2008, ISBN 88-7694-237-8, p. 431-435 (Italia) ISBN 978-88-7694-237-8 23. Born în Utopia, Ăn Anthology of Modern and Contemporary Romanian Poetry, Edited by Carmen Firan and Paul
Marta Petreu () [Corola-website/Science/299155_a_300484]
-
o profesiune de credință, o stare de spirit, o mărturie de creație, o personalitate remarcabilă. Preambulul poate fi constituit din datele biografice ale interlocutorului. Acestea pot fi inserate și pe parcursul interviului. Acest tip de interviu-portret este interesant deoarece prezintă gândurile, biografia, portretul interior al unei personalități. Un alt tip de interviuri sunt cele ce fac cunoscute opinii, puncte de vedere. În astfel de interviuri pot fi exprimate poziții critice, de dezaprobare față de fapte culese din realitatea apropiată. De cele mai multe ori aceste
Interviu () [Corola-website/Science/299181_a_300510]
-
creației lui Max Frisch se află adesea conflictul cu sine însuși, multe din problemele abordate fiind tipice omului postmodern: descoperirea și apărarea propriei identități, mai ales în momentul coliziunii cu imaginile înrădăcinate în mentalul colectiv al celor din jur, construirea biografiei proprii, conflictul dintre sexe, precum și investigarea gradului în care limba poate satisface nevoia de comunicare. Responsabilitatea, morala și angajamentul politic sunt de asemenea teme importante ale operei sale, operă profund marcată de fenomenele politice din Europa, contemporane autorului: ascensiunea fascismului
Max Frisch () [Corola-website/Science/299219_a_300548]
-
a germanilor, în locul celei politice, care lipsea, prin crearea limbii naționale, în special prin traducerea Bibliei (Funk-Brentano). Dar toate aceste prezentări sunt secvențiale și incomplete, așa cum o dovedește cunoașterea conjuncturii, a contextului în care s-a derulat Reforma, precum și a biografiei și operei marelui reformator. Martin Luther s-a născut la 10 noiembrie 1483, în localitatea Eisleben dintr-un părinte anticlerical sever, irascibil, ursuz- Hans, și o mamă timidă, modestă, dedată la rugăciune -Gretha . Tatăl fusese țăran în Mohra, apoi miner
Luteranism () [Corola-website/Science/299840_a_301169]
-
26 iunie 1892, Hillsboro, Virginia de Vest - d. 6 martie 1973, Danby, Vermont), scriitoare americană, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în 1938. ""pentru descrierile și dense și autentic epice ale vieții tărănimii chineze, precum și pentru capodoperele ei în domeniul biografiei"". S-a născut la Hillsboro, în Virginia de Vest, într-o familie de misionari ai austerei biserici prezbiteriene, dar a crescut și s-a maturizat în China unde a petrecut mai bine de patruzeci de ani. Părinții săi, după cum își
Pearl S. Buck () [Corola-website/Science/299866_a_301195]
-
Mother" (Mama), care se înscrie rapid pe lista marilor succese de librărie. Apoi reia personjele din "The Good Earth", încheind în 1935 trilogia cunoscută sub titlul de "The House of Earth" (Casa de lut). În anul următor, dă la iveală biografiile părinților ei, intitulate respectiv "Fighting Angel" (tradusă în romnă de Mircea Eliade în 1939) și "The Exile". Doi ani mai târziu aceste scrieri biografice împreună cu romanele ei despre satul chinezesc cuceresc sufragiile Academiei Suedeze, care-i acordă Premiul Nobel pentru
Pearl S. Buck () [Corola-website/Science/299866_a_301195]