9,213 matches
-
legitimează cartea ca pe o lucrare de bibliologie, dar sugerează și justificarea scrisului metalivresc al lui S.: viața omului modern fiind în mare parte „livrescă”, se subînțelege că literatura care i se potrivește va trebui să fie metalivrescă. Umorul și ironia vizează aici trei niveluri: sunt „deconspirate”, prin repertoriere parodică, schemele romanești, e ironizat limbajul recenziilor, al cronicilor literare și al „referatelor de carte”, cu toate clișeele lor, și e continuat demersul ludic pe teme onomastice inițiat de Dicționar onomastic, prin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289687_a_291016]
-
extrem de bogat, alcătuit din elemente de o mare diversitate, el tinde să coincidă cu o imagine panoramică a existenței umanității moderne. Câteva filoane tematice privilegiate sau corpuri de motive și situații recurente pot fi totuși remarcate: „aventurosul” romanesc (parodiat cu ironie și bună dispoziție), patrimoniul autobiografic (de la spațiul fabulos, transfigurat de nostalgie, al Târgoviștei până la sihăstrirea intermitentă la Pietroșița, în anii deplinei maturități, o pregnanță obsesivă dobândind-o episodul unui foarte grav accident feroviar din care scriitorul scapă nevătămat), aventura intelectuală
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289687_a_291016]
-
Stănescu, Cronici, 195-200; Protopopescu, Volumul, 225-229; Vlad, Convergențe, 320-328; Corbea-Florescu, Biografii, I, 199-203; Nemoianu, Utilul, 39-44; Dimisianu, Valori, 119-121; Iorgulescu, Rondul, 203-206; Titel, Pasiunea, 79-84; Vlad, Lectura, 204-212; Ungureanu, Proză, 196-201; Ștefănescu, Preludiu, 214-220; George, Sfârșitul, II, 332-335; Mihai Zamfir, Ironia contemporană: condiția ei stilistică, VR, 1978, 7-8; Negrici, Figura, 111-135; Iorgulescu, Firescul, 197-201; Zaciu, Lancea, 108-115; Cristea, Faptul, 223-228; Popescu, Cărți, 135-138; Crohmălniceanu, Pâinea noastră, 226-230; Culcer, Serii, 184-190; Voicu Bugariu, Analogon, București, 1981, 181-185; Dobrescu, Foiletoane, II, 93-100; Moraru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289687_a_291016]
-
abordat. La acel moment, orice tip de negociere părea un efort lipsit de sens, mai ales că obiectul negocierii era o Europă de Est pierdută deja și care nu prezenta foarte multă importanță, cel puțin pentru Vest. Ca o crudă ironie, În momentul În care se luau deciziile la Nürnberg, URSS trimitea deja etnici germani să muncească ca sclavi În URSS. Deși nu se știe cifra exactă a etnicilor germani deportați din România În URSS, se estimează că au fost deportați
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
tuns, și-aveam niște galoși din alea așa lungi, izmene din alea albe și legat cu sfoară pe-aicea, plîngea, plîngea lume ca altceva. Cei care s-au Întors direct În România au intrat În țară pe la Sighet - o crudă ironie, deoarece la acea vreme la Sighet era una dintre cele mai dure Închisori din România comunistă. Un nou capitol se deschidea În istoria României, unul care avea să fie la fel de violent și inuman precum cel ce părea că se sfîrșește
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
Scornicești. Imaginea care ni se transmite despre Nucșoara și Scornicești este departe de a semăna cu imaginea bucolică pe care ne-am obișnuit să o avem despre satul românesc, titlul secțiunii, „Pe-un picior de plai...”, fiind mai degrabă rezultatul ironiei decît al realității. Nucleul cărții este reprezentat de secțiunile cuprinse Între trei și șase, În care sînt descrise cele patru „strategii de dominare” identificate de autori ca fiind determinante În procesul de aservire de către puterea comunistă a țărănimii românești: „manipularea
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
cum ar fi sculptura, fiind menționat George Apostu, care face că „tînăra sculptură românească are dubla șansă a unei expresii moderne și a Întoarcerii spre izvoare de autentică vechime” (p. 220). Pe de altă parte, În cinematografie autoarea vorbește cu ironie amară despre faptul că „prin grația lui Titus Popovici și Sergiu Nicolaescu avem și noi acum indienii noștri... Dacă ridicolul ar putea arde o peliculă cinematografică, evident că nu ne-ar fi fost dat să vedem la Paris Dacii... Dar
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
Materie și formă în poezie, București, 1982; Georges Poulet, Metamorfozele cercului, introd. Mircea Martin, București, 1987 (în colaborare cu Irina Bădescu); Juan Valera, Juanita, București, 1988; Eduardo Mendoza, Orașul minunilor, București, 1988, Anul Potopului, București, 1997; Jean Starobinski, Melancolie, nostalgie, ironie, pref. Mircea Martin, București, 1993; Jaap Lintvelt, Punctul de vedere. Încercare de tipologie narativă, București, 1994; Denis de Rougement, Elveția sau Istoria unui popor fericit, București, 1996 (în colaborare cu Luminița Brăileanu); Maurice Puinguet, Moartea voluntară în Japonia, București, 1997
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288045_a_289374]
-
tributare modelului gândirist, poemele au suficientă forță și autenticitate pentru a sparge acest tipar, izvorând dintr-o emoție modernist-expresionistă. Există și poezii de atmosferă, descriptiv-intimiste, care mizează pe sugestie și care își deconspiră cheia alegorică spre final; nu lipsesc nici ironia, conștiința livrescă sau oralitatea discursivă. Lirismul de factură alegorică, în cheia unei drame individuale și naționale (Careu) sau păstrând o trakliană ambiguitate simbolică (Praful și pulberea), ajunge până la simplitatea și ingenuitatea trucată, postmodernă a unor poeme precum Căci spune chinezoaica
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288913_a_290242]
-
cu mânere albe). Fie că mimează oralitatea, fie că efectuează „disecții” asupra personajelor, fie că se limitează la a expune jurnalul banalității existențelor, scriitorul află soluții care să îl salveze din încrâncenarea pe care temele frecventate o presupun. Acestea sunt ironia și aparenta detașare (tipic medicală) în fața gravității unor maladii sau chiar a morții. Formula narativă e definită totodată prin remarcabila știință de a mânui substanța epică și a întreține ritmul necesar captivării cititorului, tradus prin alternanța dintre povestitul cu farmec
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288791_a_290120]
-
tonului și a materiei, într-o frazare impecabilă, dar fără efort vizibil, atent ritmată, romanul [...] explorează inteligent filonul pitorescului [...], împletește poezia un pic melancolică a unor vremuri apuse cu luciditatea pe alocuri malițioasă, evocarea elegantă cu observația exactă și cu ironia” (Valeriu Cristea). Intriga propriu-zisă dezvăluie un roman al erosului, căci personajele sunt de obicei în căutarea unui aranjament matrimonial care să le asigure liniștea materială și socială sau se întâmplă să se îndrăgostească cu adevărat, însă aproape obligatoriu nelegitim. Strănepoții
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290669_a_291998]
-
e medic și lucrează în cadrul unui institut de cercetări, majoritatea personajelor sunt scriitori, pictori, muzicieni, elita culturală dinainte de 1989. Pentru a-i caracteriza, autoarea „inventează” o cântăreață, Stela Dobrian, care îi invită pe toți la masă. Ținta disprețului și a ironiei auctoriale este pictorița de talent, „produsul de lux al comunismului”, Sabina Josan, care, după ce a beneficiat de burse, călătorii în străinătate, cărți publicate în timpul regimului comunist, acum joacă rolul victimei reprimate. O figură memorabilă e „protectorul” Petruț Grigorescu, „cu mutra
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290669_a_291998]
-
se deschidea, apărea în fața lor Brand. Pastorul Brand al lui Ibsen, cu haina neagră încheiată auster până sus, călcând pe un ghețar. Însă văzut de aproape, pastorul n-avea în ochii săi pătrunzători durități nordice, iar tristeța încruntată într-o ironie gravă îi dădea înfățișarea unui actor tragic. G. CĂLINESCU SCRIERI: M. Aurelius Varus Caesar și L. Aurelius Commodus, A.D. 138-161, București, 1909; Contribuții epigrafice la istoria creștinismului daco-roman, București, 1911; Idei și forme istorice, București, 1920; ed. îngr. și pref.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288699_a_290028]
-
mare decât mine. Și a roșit. Dar mai mult decât cuplul nefiresc al lui Norbert și Albertine, în fotografia aceea de la începutul secolului, Charlotte era cea care îmi trezea curiozitatea. Mai ales degetuțele ei goale de la picioare. Printr-o simplă ironie a sorții sau dintr-o cochetărie involuntară, le îndoise mult spre talpa piciorului. Amănuntul acela neînsemnat îi conferea fotografiei, la urma urmei cât se poate de obișnuită, o semnificație aparte. Neștiind să-mi formulez gândul, mă mulțumeam să repet în
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
dintre perechile de cuvinte, o pereche înșelătoare, cum sunt atâtea în franceză. Dar, erau gemeni de tipul percepteur - précepteur sau décerner - discerner. Astfel de duo-uri perfide, la fel de riscante ca și luxe - luxure, provocau altădată, prin stângăciile mele verbale, câteva ironii de-ale surorii mele și corectări discrete din partea Charlottei... De data aceasta, nu mai era vorba să mi se sufle cuvântul potrivit. După o secundă de ezitare, m-am corectat eu însumi. Dar mult mai puternică decât șovăiala momentană a
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
am gândit că, dată fiind impietatea vieții mele trecute, aș fi putut să exclam ca și marinarul dintr-o povestire de Voltaire: „De patru ori am călcat pe crucifix în patru călătorii în Japonia!” M-am numit păgân, idolatru. Totuși, ironiile acelea nu au întrerupt vagul murmur interior pe care îl deslușisem în adâncul sufletului meu. Tonul lui avea ceva copilăresc. Parcă i-aș fi propus un târg interlocutorului meu anonim: să mai trăiesc doar douăzeci de ani, ba chiar cincisprezece
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
înmâneze nepotului meu.” Am luat din nou metroul la capătul liniei. Deschizând plicul, îmi spuneam cu o ușurare îndurerată că, în cele din urmă, nu decizia funcționarului fusese cea care îmi zădărnicise planul. Ci timpul. Un timp înzestrat cu o ironie scrâșnită și care, prin jocurile și incoerențele lui, ne amintește de puterea lui absolută. Plicul nu conținea altceva decât vreo douăzeci de pagini scrise cu mâna, prinse cu o agrafă. Mă așteptam să citesc o scrisoare de adio, de aceea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
punct. Ele se pun atât la sfârșitul unei fraze cât și în interiorul ei. Exemplu:,,Ei mi-au răspuns:’’ Semnele citării () ghilimelele) - sunt semne grafice care se utilizeaza atunci când reproducem întocmai un text spus sau scris de cineva. Ele pot exprima ironia față de cel care folosește cuvântul sau grupul de cuvinte reprodus. Exemplu: ,, Ia te uită ! O fată de fum... spuse un nor’’ (,,Fata - de Fum”). Linia de dialog și de pauză marchează începutul vorbirii directe a fiecărui interlocutor, respectiv pauza dintre
Particularităţi m etodologice de însuşire a normelor de ortografie şi punctuaţie la clasele I şi a II - a by Atofanei Mariana () [Corola-publishinghouse/Science/91851_a_92996]
-
semnificația directă și unilaterală de omor cu cât sporește În intensitate și dezvăluie natura profund ambivalentă a urării morții. ș...ț Toate combinațiile verbale citate de el (Goethe - n. M.C.), În care urarea morții servește exprimării unei bucurii sau a ironiei lipsite de răutate, a măgulirii și a complimentelor, Își mențin sensul inițial. Tocmai aceasta creează caracterul și farmecul specific formulelor de adresare carnavalești, inadmisibile În alte Împrejurări. Secretul problemei stă tocmai În Îmbinarea ambivalentă a ocării cu lauda, a urării
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Libertății, Bodhisattva, figuri ale teatrului Pâine și Păpuși), costumația colorată și măștile alegorice, scenetele contestatare improvizate și utilizarea cântecelor „interzise”: În ciuda caracterului organizat al demonstrației și a seriozității intențiilor lor, studenții acționau ca la un carnaval. Atmosfera de distracție, camaraderie, ironie și subversiune a stârnit spaimă și ură Între oficialii Chinei. Studenții se așezau și dormeau oriunde voiau În piață, În formule de o varietate greu de imaginat. Ei cântau și dansau, vorbeau de pe podiumuri improvizate și dădeau interviuri reprezentanților presei
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
a unor note critice, poetul a scris și câteva schițe, în care evocă anii copilăriei petrecute la țară. Prozele sunt pătrunse de simpatie și compasiune pentru cei sărmani, amărâți și năpăstuiți. Câteodată mila se preschimbă în indignare sau într-o ironie acidă. SCRIERI: Versuri și proză, București, 1896; Versuri, proză, scrisori, pref. G. Diamandi, București, 1911; Versuri, îngr. și postfață N. Ionescu-Lazu, București, 1946; Versuri, proză, scrisori, îngr. Andrei Rusu, pref. I. Vitner, București, 1955. Repere bibliografice: Botez, Scrieri, 47-50; Chendi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288726_a_290055]
-
5 februarie 1939. Director: Alexandru Pogonat. Intenția publicației e de a aduce, în spiritul ironic și mușcător al lui G. Topîrceanu, o notă de pitoresc și inedit, dar mai ales de amuzament în viață literară locală, prin șarje amicale și ironii bine direcționate la adresa unor excese și fenomene de „personalism” exagerat ale unor „vedete” ale literaturii momentului. Colaborează cu versuri George Lesnea, Ștefan Ciubotărașu, D. Florea-Rariște, Petre Stați. Proza publică Alexandru Pogonat și Adrian Păscu, acesta din urmă semnând și un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289888_a_291217]
-
Modul parodic / 68 3.5. Parodia la Caragiale / 71 3.5.1. Înspre "labirintul de lentile" / 75 3.5.2. Cântăreața cheală "o parodie de piesă, o comedie a comediei" / 79 3.6. Modul ironic / 87 3.7. Sub semnul ironiei / 90 3.8. Diplomație postcaragialiană / 95 3.9. Modul grotesc / 99 3.10. "Simt enorm și văz monstruos" / 100 3.11. Modul grotesc postcaragialian / 102 3.12. Modul umoristic / 107 3.13. Caragiale și umorul / 111 3.14. Umorul în
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
lui Caragiale, direct sau prin reminiscențe afective. Creația amândurora se intersectează în spațiul omologiilor tematice: familia, triunghiul conjugal și tipologice: "amici", "moftangii", "savanți", individul "mecanomorf" ș.a. În schimb, nivelul stilistic integrând deopotrivă, în forme inuzitate, "parodia, comicul absurdului, caricatura, grotescul, ironia, alegoria, paradoxul, comicul derivat din onomastică, aluzia, concizia, neutralitatea și detașarea" rămâne profund individualizat. Reluând deosebirile dintre cele două universuri ficționale, Loredana Ilie se desparte, motivat, de opiniile lui Nicolae Balotă și George Pruteanu. Universul antropologic imaginat de Caragiale se
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și celor care încearcă o desprindere mai mult sau mai puțin fățișă de sub tutela acestuia. În consecință, în primele capitole sunt căutate astfel de reminiscențe printre manifestările literare specifice comicului, mai întâi în firidele departajate după criteriul "sensului"1 (satiră, ironie, parodie, grotesc, umoristic) și apoi în cele delimitate în funcție de "articularea tematică"2 (comicul de caracter, de situații și de moravuri) și "formală"3 (comicul creat de limbaj). Pentru certificarea observațiilor sunt respectate necesarele popasuri de natură teoretică, a căror ariditate
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]