8,780 matches
-
și de faptul că În general, cultele lunare au Înregistrat o largă răspândire și popularitate În Siria nordică, cum ar fi la Emesa, Hatra (cetatea zeului Shamsh), Edessa (cu Azizosxe "Azizos" și Monimosxe "Monimos"), având desigur influențe provenite din Mesopotamia nordică (Harran). Numele de Aglibol Înseamnă probabil „Tăurașul lui Bolxe "Bol"” (după alții, „Carul lui Bol”). Posibila prezență a termenului „tăuraș” În teonim ar putea face aluzie la funcția de zeu al fenomenelor atmosferice, cu implicații privind fertilitatea și fecunditatea, care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
moabiților ni-i prezintă implicați În lupte regionale pentru supraviețuire și chiar pentru extinderea teritoriului, mai Întâi Împotriva populațiilor locale, adică Împotriva israeliților. Învinși de David, aceștia reintră, după ruptura dintre Israel și Samaria, În zona de influență a regatului nordic. Regele Omri (885-874 Î.Hr.) și fiul său Ahab (874-853 Î.Hr.) le-au impus un tribut periodic. La moartea lui Ahab, regele Mesha se revoltă: evenimentele ne sunt parțial cunoscute datorită povestirilor biblice (2 Regi 3,1-27) și prin
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
meridională, În Sicilia și În Sardinia, leagă tot mai strâns istoria italică de cea greacă, de Creta, Mareaxe "Marea" Egee, Cipru și Fenicia. În fața răspândirii vechilor civilizații superioare ale epocii bronzului, civilizații de proveniență orientală, moștenirea indo-germanică (indo-europeană), de origine nordică, trece În mod clar pe planul al doilea. Se poate considera ca sigur faptul că strămoșii veneților, euganilor, umbrienilor, faliscilor, sabinilor, latinilor, oscilor și ai altor triburi sau comunități lingvistice din Italia au transferat din centrul Europei centrale În sud
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
nu se poate vorbi despre o „echivalare” Între o zeitate latină la origine și o zeitate greacă (Altheim, 1930, pp. 120 sq.). În acest sens, istoria religiei romane este doar o parte a celei grecești. Cei care apărau „o descendență nordică” a religiei romane și-au lansat atunci protestul radical (Bickel, 1940, pp. 12-43; cf. Altheim, 1930, pp. 151 sq.). Descoperirile unor noi inscripții și ale unor așezăminte cultuale bine Înzestrate datând din epoca arhaică, descoperiri făcute În Etruria meridională, În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
al focului cu nume vedic, Agnixe "Agni"; În Babilonia casită, unde este atestat un zeu solar cu același nume ca și zeul indian S¿ryaxe "Su>rya" (către 1760 Î.Hr.); În regatul Mitannilor, Între Mesopotamia de Sus și Siria nordică până la Mediterană, prin tratatul dintre regele Șattiwaza și regele hitit Șuppiluliuma I (1370-1342 Î.Hr.) În care sunt menționate zeități bine cunoscute prin intermediul Vedelor: Mitraxe "Mitra", Varuñaxe "Varun{a", Indraxe "Indra", N³satyaxe "Na>satya" (cf. Mayrhofer, 1974; pentru implicațiile istorice
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
limbi, este termenul „zeu” (cf. Watkins, 1974): În vedică devaxe "deva"-, În avestică da¶va (care, În urma reformei religioase a lui Zoroastruxe "Zoroastru", a primit sensul de „demon”), În latină deus, În irlandeza veche dia, În lituaniană di?vas, În nordica veche tívar (pl.); din acești termeni se reconstituie cuvântul indo-european *deiwos, „zeu”, În mod clar legat de singurul teonim care poate fi reconstituit cu siguranță: În vedică Dyau¡xe "Dyauh{", În greacă Zeusxe "Zeus", În latină I¿(piter), În oscă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În vedere faptul că traducătorul textului grecesc Viața lui Grigore Taumaturgul, redă grecescul Zeu cu Perune (vocativ). Cercetătorii au multe dubii În privința etimologiei acestui teonim. Comparația Întreprinsă de Jakobson (1970) cu teonimele: vedic În Parjànya(vedică) Perkúnas (lituaniană), Fjorgynnxe "Fjorgynn" (nordică veche) și Perëndixe "Perëndi" (albaneză), nu este satisfăcătoare din punct de vedere fonetic, de vreme ce aceste patru teonime nu sunt concordante nici măcar Între ele - Parjànyapresupune, de exemplu, o ocluzivă sonoră, În timp ce Perkúnas are o surdă; Perëndi, după părerea lui Meyer (1891
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În slavă - elementul *sú funcționează doar ca prefix; astfel, ar fi fost posibilă doar secvența *Sú-vel-. Nu este mai convingător nici rezultatul confruntării, limitate doar la elementul radical, cu alte teonime indo-europene, cum ar fi vedicul Varuña-, galicul Vellaunos și nordicul antic Ullr; de fapt, din punct de vedere formal, singura alăturare satisfăcătoare este cu letonul velis „spirit (al unui mort)” și lituanianul Vélsxe "Véls", numele unui demon, deși, pe de altă parte, nu există În izvoarele noastre nimic care să
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și pescuiesc; această identificare este Întărită și de paralele tipologice, deoarece și panteonul altor popoare indo-europene cunoaște perechi de gemeni ca exponenți ai funcției a treia: Dioscurii În Grecia, Așvinxe "Așvin" În India, Freyrxe "Freyr" și Freyjaxe "Freyja" În zona nordică; chiar și Remusxe "Remus" și Romulusxe "Romulus" la Roma (Campanile, 1988). Însă mult mai ușor pot fi recunoscute ca exponente ale acestei funcții toate acele divinități feminine pe care Gimbutas le considera a fi dezvoltări ale unor figuri divine pre-indo-europene
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
este interesant de observat contrastul dintre filozofica toleranță a lui Posidonius și tonul acuzator al lui Strabon car i-a păstrat mărturia: La nechibzuința lor celții mai adaugă și o trăsătură barbară și stranie, care se Întâlnește Îndeosebi la populațiile nordice, ca de pildă, atârnarea capetelor dușmanilor de gâturile cailor, la Întoarcerea din luptă, și Înfigerea lor În parii din fața porților, după ce le-au adus acasă. Poseidonius mărturisește că el Însuși a văzut, În multe părți această priveliște și că la
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
oricâtă artă ar prezenta, Îl dezonorează pe cel care scrie. Dar, pentru că rigoarea istorică nu poate trece cu vederea nici adevărul, nici pudoarea, voi expune pe scurt și cu decență o faptă indecentă. Se află, așadar, În zona cea mai nordică a insulei, adică la Kenelcunnil, un trib care Își Înscăunează regele doar printr-o ceremonie barbară și abominabilă. Toată lumea se adună la un loc și este adusă o iapă albă. Apoi, cel care va fi ridicat la rangul nu atât
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
-l considera identic cu vedicul h¿tá(sau * •huHtós), „invocat”; Însă această etimologie, deși este acceptabilă din punct de vedere fonetic, nu dă nici o explicație pentru faptul că acest nume, de obicei masculin, este neutru În gotică și În limba nordică veche, atunci când este folosit cu referire la o divinitate păgână. Această situație ne dă dreptul să ne gândim că genul masculin reprezintă o inovație determinată de legarea sa de Dumnezeul creștin, care nu poate fi conceput altfel decât ca „om
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
conține doar personaje numite explicit de Tacitus, ci și alte ființe divine. Trebuie luate În considerare numele celor trei subdiviziuni elementare ale ethnos-ului germanic: ingevonii, herminonii și istevonii. Primii dintre aceștia Își trag numele de la *Ing („om”?) care corespunde zeului nordic Yngvixe "Yngvi"; cel de-al doilea grup, din Irminxe "Irmin", care, mai târziu, apărea ca zeu național al saxonilor; iar al treilea grup de la un *Ist care nu ne este cunoscut și din alte izvoare, dar care, prin analogie cu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
deoarece vechimea atestării nu le plasează la o distanță temporală foarte mare de faza unitară anterioară diversificărilor regionale. Se acceptă fără dificultate că Mercurxe "Mercur", definit drept cel mai mare dintre zei, Îl maschează pe germanicul *W½danxe "Wo>dan"az (nordicul antic Óäinn, englezul antic W½den, germanul nordic vechi Wuotan), care se află chiar În vârful panteonului german; rămâne totuși de explicat de ce acesta a fost identificat tocmai cu un zeu ca Mercur, care nu era În nici Într-un caz
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
o distanță temporală foarte mare de faza unitară anterioară diversificărilor regionale. Se acceptă fără dificultate că Mercurxe "Mercur", definit drept cel mai mare dintre zei, Îl maschează pe germanicul *W½danxe "Wo>dan"az (nordicul antic Óäinn, englezul antic W½den, germanul nordic vechi Wuotan), care se află chiar În vârful panteonului german; rămâne totuși de explicat de ce acesta a fost identificat tocmai cu un zeu ca Mercur, care nu era În nici Într-un caz cel mai mare dintre zeii Romei. Au
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
țină cont că acesta nu este un argument În favoarea consistenței obiective a identificării, ci este doar o dovadă a răspândirii sale În mediile germanice mai expuse contactului cu lumea romană precreștină. Martexe "Marte", zeul războiului, Îl acoperă aici pe *Teiwaz (nordicul antic, Tyrxe "Tyr"; În germană nordică veche, Zio etc.), ajuns astfel la capătul unui proces evolutiv despre care vom vorbi mai târziu. Legitimitatea identificării este dovedită, și În acest caz, de numele „ziua lui Marte” (marți) care este redat În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
un argument În favoarea consistenței obiective a identificării, ci este doar o dovadă a răspândirii sale În mediile germanice mai expuse contactului cu lumea romană precreștină. Martexe "Marte", zeul războiului, Îl acoperă aici pe *Teiwaz (nordicul antic, Tyrxe "Tyr"; În germană nordică veche, Zio etc.), ajuns astfel la capătul unui proces evolutiv despre care vom vorbi mai târziu. Legitimitatea identificării este dovedită, și În acest caz, de numele „ziua lui Marte” (marți) care este redat În germanică cu „ziua lui Teiwaz” (germană
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
veche, Zio etc.), ajuns astfel la capătul unui proces evolutiv despre care vom vorbi mai târziu. Legitimitatea identificării este dovedită, și În acest caz, de numele „ziua lui Marte” (marți) care este redat În germanică cu „ziua lui Teiwaz” (germană nordică veche, Ziestag; În frisonă veche, Tiesdei etc.). În sfârșit, Herculexe "Hercule" Îl acoperă pe *Thunaraz (nordicul antic, Thór; În saxona veche, Thunar etc.), iar această identificare se bazează pe faptul că, la fel ca Hercule, care este reprezentat cu o
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Legitimitatea identificării este dovedită, și În acest caz, de numele „ziua lui Marte” (marți) care este redat În germanică cu „ziua lui Teiwaz” (germană nordică veche, Ziestag; În frisonă veche, Tiesdei etc.). În sfârșit, Herculexe "Hercule" Îl acoperă pe *Thunaraz (nordicul antic, Thór; În saxona veche, Thunar etc.), iar această identificare se bazează pe faptul că, la fel ca Hercule, care este reprezentat cu o măciucă, și *Thunaraz este figurat cu un ciocan care simbolizează, de fapt, fulgerul. Este fără Îndoială
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
crâng sacru („Civilis, sub pretextul unui banchet sacru, i-a invitat pe plebeii cei mai Îndrăzneți ș...ț, a Înșiruit nedreptățile, persecuțiile și celelalte rele ale oprimării”). Informațiile istorice confirmă vechimea și răspândirea lucus-ului În funcție de templu. Termenii de origine germană nordică veche loh și bar, „loc sacru, altar”, indică tocmai pădurea sacră. În rest, puținele temple care existau deja Într-o epocă mai veche trebuie să fi fost extrem de elementare, de cele mai multe ori ceva mai mult decât o Împrejmuire de pietre
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
bar, „loc sacru, altar”, indică tocmai pădurea sacră. În rest, puținele temple care existau deja Într-o epocă mai veche trebuie să fi fost extrem de elementare, de cele mai multe ori ceva mai mult decât o Împrejmuire de pietre: haruh din germana nordică veche; hearg, din engleza antică și horgr din limba antică nordică, care desemnează templul păgân (chiar și derivat harugari din germana nordica veche este preotul), sunt legate etimologic cu irlandezul vechi carn, „grămadă de pietre”, termen care spune multe despre
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
temple care existau deja Într-o epocă mai veche trebuie să fi fost extrem de elementare, de cele mai multe ori ceva mai mult decât o Împrejmuire de pietre: haruh din germana nordică veche; hearg, din engleza antică și horgr din limba antică nordică, care desemnează templul păgân (chiar și derivat harugari din germana nordica veche este preotul), sunt legate etimologic cu irlandezul vechi carn, „grămadă de pietre”, termen care spune multe despre simplitatea extremă a acestor construcții sacre. 5. DIVINITĂȚI ANTICE „PERIFERICE”: MAMELETC
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fi fost extrem de elementare, de cele mai multe ori ceva mai mult decât o Împrejmuire de pietre: haruh din germana nordică veche; hearg, din engleza antică și horgr din limba antică nordică, care desemnează templul păgân (chiar și derivat harugari din germana nordica veche este preotul), sunt legate etimologic cu irlandezul vechi carn, „grămadă de pietre”, termen care spune multe despre simplitatea extremă a acestor construcții sacre. 5. DIVINITĂȚI ANTICE „PERIFERICE”: MAMELETC "5. DIVINITĂȚI ANTICE „PERIFERICE” \: MAMELE" În legătură cu acest cadru oferit de Tacitus
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
primul caz avem de-a face, de exemplu, cu Matresxe "Matres" Alagabiae, „care dau totul”, Matres Gavadiaexe "Matres Gavadiae", „care apără legămintele” (În gotică, wadi „angajament”), Matres Mahlinenhae, „care protejează tribunalele” (germanicul *mahl-), Matres Afliaexe "Matres Afliae", „care Întăresc” (În nordica antică, afl - „forță”). În cel de-al doilea caz, referința poate fi toponimică, cum ar fi Matres Iulinehiae, „Iuliacum (astăzi Jülich)”, sau Matres Nersihenaexe "Matres Nersihenae", „ale râului Nersa (astăzi Niers)”, sau etnografică - Matres Frisiave sau Matres Suebaexe "Matres Suebae
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
1962, p. 316). După părerea noastră, este evident că acest grup de mame strâns Înrudite și care au În comun un fiu unic deși este doar o rămășiță, constituie totuși o dovadă puternică a existenței cultului mamelor și În zona nordică, lucru care ne Îndreptățește să afirmăm că acest cult a fost la un moment dat pangermanic. În orice caz, dovada că Mamele sunt o moștenire indo-europeană este furnizată de o serie de epitete, atribuite În Rig-Veda zeilor sau altor ființe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]