9,079 matches
-
de cancelarie maghiară care amintește Mănăstirea Petridului a fost emis de Capitulul bisericii din Oradea la 6 octombrie 1278, în care se vorbește de stăpânul Țării Hășdății și despre mănăstirea de pe muntele Petridului. Mănăstirea Petridului a fost amplasată într-o poiană (căldare naturală, circ, rotondă) dintr-o pădure alcătuită predominant din stejari și fagi, la altitudinea de circa 780 m. Circumferința căldării era de 1.150 pași (1 pas = 0,3 m, 1.150 pași = cca 345 m). Prin așezarea ei
Vechea Mănăstire a Petridului () [Corola-website/Science/316102_a_317431]
-
călugării mai dispuneau de o grădină de legume și de o plantație de arbuști (trandafiri, agriși, strugurași) și de pomi fructiferi altoiți (meri, peri, pruni). Pământul fertil, adus de călugări din alte părți, a fost așezat peste terenul pietros al poienei. Se ocupau și cu stupăritul. Pentru udarea terenurilor fructifere călugării au dispus de un sistem propriu de irigare, apa de ploaie fiind captată în cisterne. Mănăstirea a fost distrusă în timpul revoluției din 1848-49. Pe locul devastat, sătenii din preajmă au
Vechea Mănăstire a Petridului () [Corola-website/Science/316102_a_317431]
-
Arieșeni, județul Alba, în Munții Bihorului. Se ajunge urmând șoseaua de pe Valea Gârda Seacă aproape 12 km din comuna Gârda de Sus, până în cătunul Casa de Piatră. La acest cătun se poate ajunge și coborând din traseul turistic Padiș-Scărișoara în Poiana Călineasa. Ghețarul de la Vârtop este situat în versantul vestic al muntelui, spre Valea Gârda Seacă, la o diferență de nivel de 170 m față de fundul văii. Intrarea în peșteră este cunoscută de localnici de sute de ani, dar nu a
Peștera Ghețarul de la Vârtop () [Corola-website/Science/316116_a_317445]
-
de Sus, Cupca, Corcești și Suceveni), purtând în față un steag alb și însemne religioase (icoane, prapuri și cruci din cetină), a format o coloană pașnică de peste 3.000 de persoane și s-a îndreptat spre noua graniță sovieto-română. În poiana Varnița, la circa 3 km de granița română, grănicerii sovietici îi așteptau ascunși în pădure; au tras din plin cu mitraliere, încontinuu, secerându-i. Supraviețuitorii au fost urmăriți de cavaleriști și spintecați cu sabia. Supraviețuitorii au fost arestați de NKVD
Dimca, Adâncata () [Corola-website/Science/316124_a_317453]
-
de Sus, Cupca, Corcești și Suceveni), purtând în față un steag alb și însemne religioase (icoane, prapuri și cruci din cetină), a format o coloană pașnică de peste 3.000 de persoane și s-a îndreptat spre noua graniță sovieto-română. În poiana Varnița, la circa 3 km de granița română, grănicerii sovietici îi așteptau ascunși în pădure; au tras din plin cu mitraliere, în continuu, secerându-i. Supraviețuitorii au fost urmăriți de cavaleriști și spintecați cu sabia. Supraviețuitorii au fost arestați de
Corcești, Adâncata () [Corola-website/Science/316126_a_317455]
-
de Sus, Cupca, Corcești și Suceveni), purtând în față un steag alb și însemne religioase (icoane, prapuri și cruci din cetină), a format o coloană pașnică de peste 3.000 de persoane și s-a îndreptat spre noua graniță sovieto-română. În poiana Varnița, la circa 3 km de granița română, grănicerii sovietici îi așteptau ascunși în pădure; au tras din plin cu mitraliere, în continuu, secerându-i. Supraviețuitorii au fost urmăriți de cavaleriști și spintecați cu sabia. Supraviețuitorii au fost arestați de
Iordănești, Adâncata () [Corola-website/Science/316125_a_317454]
-
un gater. Câmpul este împărțit convențional în parcele mai mari, unele dintre care au denumirile de Dumbrava, Mălăiștea, Rediu, Dealul Crucii, Fântânița, Straja, La Mafiei, La Chiriac, în Cot, La Magazin etc. Stăneștii se învecinează cu Privorochia la nord-vest, cu Poienii Bucovinei (sau Puieni) — la sud-est și cu Mihoreni — la nord-est. Un frumos șirag de păduri îl dispart de satele Oprișeni, Stârcea, Tereblecea. La centrul raional Hliboca, situat la o distanță de 18 kilometri de Stănești, se poate ajunge atât prin
Stănești, Adâncata () [Corola-website/Science/316170_a_317499]
-
vedere, proprietarii cunoscuți ai Stăneștilor au putut fi oameni cu funcții de răspundere la domnie și ar fi reprezentat elita-dregătorilor ei. Oricum, satul care la 1638 era consemnat într-un document ca Stăneștii sub Codru, a fost întemeiat într-o poiană înconjurată de păduri seculare și a crescut prin metoda defrișării, adică a lăzuirii (tăierii sau arderii unor porțiuni de pădure). Acest lucru ne pare verosimil, întrucât până la începutul anilor 50 ai veacului XX pe teritoriul satului s-au păstrat huceaguri
Stănești, Adâncata () [Corola-website/Science/316170_a_317499]
-
fel și chip că kolhozul constituia o etapă calitativ nouă în viața stăneștenilor. Din unele documente de arhivă se poate constata că teritoriul satului Stănești a fost mult mai mare decât în prezent. De pildă, o lungă perioadă de timp "Poienile" sau "Poiana" (actualul sat Poieni) a ținut de moșia învecinată Stănești. în Uricarul XXII, pag. 85-92, se menționează că la data de 13 decembrie 1767 hotarul Stăneștilor începea din capul moșiei Sinăuți, alături cu Tureatca, pe la Trei Movile, până la Movila
Stănești, Adâncata () [Corola-website/Science/316170_a_317499]
-
chip că kolhozul constituia o etapă calitativ nouă în viața stăneștenilor. Din unele documente de arhivă se poate constata că teritoriul satului Stănești a fost mult mai mare decât în prezent. De pildă, o lungă perioadă de timp "Poienile" sau "Poiana" (actualul sat Poieni) a ținut de moșia învecinată Stănești. în Uricarul XXII, pag. 85-92, se menționează că la data de 13 decembrie 1767 hotarul Stăneștilor începea din capul moșiei Sinăuți, alături cu Tureatca, pe la Trei Movile, până la Movila Săpată, iar
Stănești, Adâncata () [Corola-website/Science/316170_a_317499]
-
constituia o etapă calitativ nouă în viața stăneștenilor. Din unele documente de arhivă se poate constata că teritoriul satului Stănești a fost mult mai mare decât în prezent. De pildă, o lungă perioadă de timp "Poienile" sau "Poiana" (actualul sat Poieni) a ținut de moșia învecinată Stănești. în Uricarul XXII, pag. 85-92, se menționează că la data de 13 decembrie 1767 hotarul Stăneștilor începea din capul moșiei Sinăuți, alături cu Tureatca, pe la Trei Movile, până la Movila Săpată, iar de aici, în
Stănești, Adâncata () [Corola-website/Science/316170_a_317499]
-
Sinăuți, alături cu Tureatca, pe la Trei Movile, până la Movila Săpată, iar de aici, în sus, se mărginea cu Mihorenii, în Bahnă, și mai departe se întindea până la hotarul moșiei Privorochia. In alt document datat la 1782 se consemnează că satul Poiana (Poieni) aparținea de Stănești. Tot din acel document reiese și informația că la 1800 "Puienii sunt numiți și Stăneștii" sau, mai precis, Stăneștii de Jos. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației comunei Stănești era vorbitoare de română (%), existând în minoritate
Stănești, Adâncata () [Corola-website/Science/316170_a_317499]
-
alături cu Tureatca, pe la Trei Movile, până la Movila Săpată, iar de aici, în sus, se mărginea cu Mihorenii, în Bahnă, și mai departe se întindea până la hotarul moșiei Privorochia. In alt document datat la 1782 se consemnează că satul Poiana (Poieni) aparținea de Stănești. Tot din acel document reiese și informația că la 1800 "Puienii sunt numiți și Stăneștii" sau, mai precis, Stăneștii de Jos. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației comunei Stănești era vorbitoare de română (%), existând în minoritate și
Stănești, Adâncata () [Corola-website/Science/316170_a_317499]
-
Poieni, întâlnit și sub formă Poieni-Bucovina (în , în și în ) este un sat reședința de comună în raionul Herța din regiunea Cernăuți (Ucraina). Are locuitori, preponderent români. Satul este situat la o altitudine de 346 metri, în partea de sud-vest a
Poieni, Herța () [Corola-website/Science/316205_a_317534]
-
și în ) este un sat reședința de comună în raionul Herța din regiunea Cernăuți (Ucraina). Are locuitori, preponderent români. Satul este situat la o altitudine de 346 metri, în partea de sud-vest a raionului Herța, pe malul râului Molnița. Localitatea Poieni a făcut parte încă de la înființare din regiunea istorică Bucovina a Principatului Moldovei. În ianuarie 1775, ca urmare a atitudinii de neutralitate pe care a avut-o în timpul conflictului militar dintre Turcia și Rusia (1768-1774), Imperiul Habsburgic (Austria de astăzi
Poieni, Herța () [Corola-website/Science/316205_a_317534]
-
care a avut-o în timpul conflictului militar dintre Turcia și Rusia (1768-1774), Imperiul Habsburgic (Austria de astăzi) a primit o parte din teritoriul Moldovei, teritoriu cunoscut sub denumirea de Bucovina. După anexarea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic în anul 1774, localitatea Poieni a făcut parte din Ducatul Bucovinei, guvernat de către austrieci, făcând parte din districtul Siret (în ). După Unirea Bucovinei cu România la 28 noiembrie 1918, sătul Poieni a făcut parte din componența României, în Plasă Șiretului a județului Rădăuți. Pe atunci
Poieni, Herța () [Corola-website/Science/316205_a_317534]
-
sub denumirea de Bucovina. După anexarea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic în anul 1774, localitatea Poieni a făcut parte din Ducatul Bucovinei, guvernat de către austrieci, făcând parte din districtul Siret (în ). După Unirea Bucovinei cu România la 28 noiembrie 1918, sătul Poieni a făcut parte din componența României, în Plasă Șiretului a județului Rădăuți. Pe atunci, majoritatea populației era formată din români. Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939), Bucovina de Nord a fost anexată de către URSS la 28 iunie 1940. Bucovina de
Poieni, Herța () [Corola-website/Science/316205_a_317534]
-
de Nord a fost anexată de către URSS la 28 iunie 1940. Bucovina de Nord a reintrat în componență României în perioada 1941-1944, fiind reocupata de către URSS în anul 1944 și integrată în componență RSS Ucrainene. Începând din anul 1991, sătul Poieni face parte din raionul Herța al regiunii Cernăuți din cadrul Ucrainei independente. La recensământul din 1989, numărul locuitorilor care s-au declarat români plus moldoveni era de 836 (829+7), reprezentând 96,42% din populația localității . În prezent, sătul are 929
Poieni, Herța () [Corola-website/Science/316205_a_317534]
-
independente. La recensământul din 1989, numărul locuitorilor care s-au declarat români plus moldoveni era de 836 (829+7), reprezentând 96,42% din populația localității . În prezent, sătul are 929 locuitori, preponderent români. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației comunei Poieni era vorbitoare de română (%), existând în minoritate și vorbitori de ucraineană (%). Conform recensământului efectuat în 1930, populația comunei Poieni se ridică la 754 locuitori. Toți locuitorii erau români (100,0%). Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor erau ortodocși (98
Poieni, Herța () [Corola-website/Science/316205_a_317534]
-
reprezentând 96,42% din populația localității . În prezent, sătul are 929 locuitori, preponderent români. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației comunei Poieni era vorbitoare de română (%), existând în minoritate și vorbitori de ucraineană (%). Conform recensământului efectuat în 1930, populația comunei Poieni se ridică la 754 locuitori. Toți locuitorii erau români (100,0%). Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor erau ortodocși (98,27%), dar existau și baptiști (1,06%) și evanghelici\luterani (0,67%).
Poieni, Herța () [Corola-website/Science/316205_a_317534]
-
listă a monumentelor istorice. Biserica filie „Nașterea Maicii Domnului” aparține de parohia Novaci. Este așezată pe șoseaua Novaci-Sebeș, la 1,5 km de centrul orașului. A fost construită pe temelia bisericii zidită la anul 1803 de Coman Călușeriu, venit din Poiana Sibiului, care a ars în 1854 până la temelie. A fost clădită de proprietarii Palada în anul 1864 în forma care este astăzi și deservește enoriașii din satul Novaci-străini. Biserica este clădită din lemn pe o temelie de piatră, tencuită cu
Biserica de lemn din Novaci-Străini () [Corola-website/Science/320041_a_321370]
-
(numit și Pasul Palma), este o trecătoare situată pe DN17A la 1100 m altitudine și, care traversează Obcina Mare leagând Valea Moldoviței de Podișul Sucevei. Trecătoarea este situată pe culmea dintre vârfurile "Poiana Prislop" (1180 m altitudine, spre sud-est) și "Poiana Ursului" (1130 m altitudine, spre nord-vest), între localitățile Sucevița (spre nord-est) și Ciumârna (la sud-vest). Cele mai apropiate stații de cale ferată sunt la Rădăuți respectiv la Vama. În continuare spre Câmpulung
Pasul Ciumârna () [Corola-website/Science/320248_a_321577]
-
numit și Pasul Palma), este o trecătoare situată pe DN17A la 1100 m altitudine și, care traversează Obcina Mare leagând Valea Moldoviței de Podișul Sucevei. Trecătoarea este situată pe culmea dintre vârfurile "Poiana Prislop" (1180 m altitudine, spre sud-est) și "Poiana Ursului" (1130 m altitudine, spre nord-vest), între localitățile Sucevița (spre nord-est) și Ciumârna (la sud-vest). Cele mai apropiate stații de cale ferată sunt la Rădăuți respectiv la Vama. În continuare spre Câmpulung Moldovenesc DN17A traversează Pasul Curmătura Boului (Trei Movile
Pasul Ciumârna () [Corola-website/Science/320248_a_321577]
-
ca acționar principal Fondul Proprietății Private III Transilvania (viitorul SIF 3 Transilvania). Banca a avut 38 de fondatori, adică 10 societăți comerciale și 28 de persoane fizice, respectiv: SIF Transilvania (fostul FPP III Transilvania), Prescon, Fartec, Romradiatoare, Bere Aurora, Prems, Poiana Brașov SA, iar ca persoane fizice: Gheorghe Fulga, Romulus-Ion Moucha, Alexandru Popa, Mihai Fercală, Alexandru Ionaș, Mircea Bucur, Puiu Vladimir, Florian Firu, Vlad Mărgineanu, Ioan Neculaie, Otilia Neagoe, Panait Niculescu, Gheorghe Seghete, Ioan Seche, Filip Tiberiu și Cristian Tatar. Prin intermediul
Banca Română de Scont () [Corola-website/Science/321059_a_322388]
-
decorat cu Medalia Muncii în anul 1947. Numele lui a patronat mai mulți ani un amplu spectacol-concurs de muzică populară ("Concursul național al tarafurilor tradiționale „Ion Matache”") desfășurat în diverse localități argeșene cu bogate tradiții ale violonisticii populare (Conțești, Stâlpeni, Poiana Lacului, Bughea, Vâlcele, Costești) organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Argeș. Ultima ediție a concursului a avut loc în 2008, în Mioveni. Ion Matache a murit la 27 august 1957, în București. Pentru muzica de la marginea
Ion Matache () [Corola-website/Science/321148_a_322477]