KorAP: Find »[drukola/base=sabie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...347 348 349 ...354 >

8,833 matches

Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751

și ignoranță agresivă să înghită baioneta jandarmului pentru a-și apăra demnitatea de artist. Alexa Visarion nu numai că realizează în aceste secvențe tensiuni dramatice remarcabile, dar obține și puternice simboluri și sensuri noi care depășesc textul literar. A înghiți săbii, a dansa pe sîrmă într-un mereu periculos echilibru, iată condiția artistului într-o societate inumană. Atmosfera de epocă a anilor '20, într-un oraș dunărean, e surprinsă excelent; aici, regizorul a avut colaborarea cîtorva artiști adevărați: Octavian Dibrov (decoruri

[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
deja chemați doi artiști pe care îi apreciam mult: Octavian Dibrov și Daniela Codarcea. Mi s-a cerut muzica pentru un film al cărui început de producție a părut să stea sub un semn norocos: i se spunea Înghițitorul de săbii. Avea să se dovedească într-adevăr o lucrare remarcabilă, un film plin de înțelesuri, o bijuterie ieșită din bucuria conlucrării artistice și a devenit un reper al cinematografiei din România. Muzica filmului mi-am imaginat-o atunci ca pe o

[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
a devenit un reper al cinematografiei din România. Muzica filmului mi-am imaginat-o atunci ca pe o învolburare a armonicelor superioare, o muzică a spectrelor, o muzică verticală dar plutind orizontal aveam de însoțit povestea tristă a înghițitorului de săbii Michel. Cerințele erau ridicate, ne doream să sune cât mai bine posibil așa că am găsit de cuviință că trebuie să apelez la muzicienii din celebrul ansamblu Hyperion, pe care îi cunoșteam și cu care mai lucrasem. La clarinet, cel ce

[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
lui Visarion aproape totul se învârte în jurul umbrei lui Ștefan Iordache, actorul cel plin de har, plecat prea devreme dintre noi. În film, Iordache apare precum o ființă virtuală pe ecranul unei tablete unde-l vedem jucând în Înghițitorul de săbii. O transgresie temporală care leagă încă o dată, într-un fel particular, cele două filme. Lucrasem de câteva ori cu Ștefan pentru Maestrul și Margareta trebuise să-l conving că are voce, că poate să cânte extrem de dificila partitură a lui

[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
ce scrisesem pentru el, tot ce-i pregătisem; apoi ni s-au cerut noi muzici, ni s-a cerut să mai producem câte ceva Aurelian a cântat fără urmă de oboseală. În finalul filmului "Ana" reverberează finalul muzicii filmului Înghițitorul de săbii același clarinet ce clamează și conchide. Muzica filmului a fost nominalizată la Premiile Gopo. Ana nu e un film comod; se așează, cumva, pe o cale deschisă de Tarkovski, e un film introspectiv, e mult mai mult decât un testament

[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
în pandant cu scenariul unei posibile ecranizări care nu poate fi discutat aprofundat decât în întregul său. Alexa Visarion își construiește filmele de la Năpasta la Luna verde, până iată, la Ana, dar cu accente pe Înainte de tăcere și Înghițitorul de săbii pe hotarul dintre real și imaginar. Întotdeauna acel ceva care rămâne nespus, e menit să-i deschidă spectatorului drumul spre propriile-i obsesii. Pentru Alexa Visarion, realitatea este imaginația privirii. O paradigmă comună căreia îi aparține și regizorul Andrei Zviaghințev

[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
Visarion se dezvăluie, am mai spus, prin joc. Mărturisea, la un moment dat: "Eroii seamănă cu mine, dacă nu cumva sunt chiar eu...". Este un joc pe muchie de cuțit. Ca mersul lui Ștefan Iordache pe sârmă, în Înghițitorul de săbii. Cred că un artist poate avea un spațiu predilect de manifestare, acela în care se și profesionalizează. Dar Artistul nu rezistă să nu pășească și în zone învecinate unde, câteodată, șansa îi zâmbește, îl ia de mână și îi dă

[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
sau saltimbancii invitați pe pontonul cuplului Albulescu-Vișan) care ne redeșteaptă memoria neorealismului sau a suprarealismului sau pasiunea marii literaturi. Foarte interesantă și, recunosc, emoționantă pentru mine este trimiterea expresă pe care Alexa Visarion o face la filmul său Înghițitorul de săbii, prin personajele interpretate de Ștefan Iordache și Răzvan Vasilescu. Să ne aducem aminte că una dintre obiecțiile majore pe care tovarășa o are, este și distribuirea lui Ștefan Iordache în Manole: "Auzi! Și Ștefan Iordache, cu toată sinceritatea, nu e

[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
lui Fellini citim in nuce temele filmografiei de mai târziu ale marelui regizor italian, tot așa decelăm în Ana nodurile întregii rețele pe care opera lui Alexa Visarion o constituie. Ca și o replică obsesivă, ce coboară din Înghițitorul de săbii: "Dumnezeule, câtă amintire..." Simțim dealungul unei cariere efortul unui cineast care nu a realizat filme, ci a edificat o operă. O operă parcimonios dezvoltată dacă avem în vedere numărul relativ mic de filme șapte în care identificăm nu doar teme

[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
de teatralitate filmică este imposibil să nu amintesc de aceeși exprimare în filmului Înainte de tăcere, perfect susținută. Și de teatralitatea revelată cu care Sven Nikvist a filmat hieratismul Sacrificiul lui Tarkovski. Sacrificiul. Tema este acut prezentă și în Înghițitorul de săbii. În final, obligat să înghită o baionetă, maestrul Gherlaș acceptă provocarea al cărei final îl cunoaște. Dacă ar fi refuzat, el, înghițitorul de săbii și-ar fi pierdut onoarea numele de artist. [...] Manole a vrut să ridice biserica închinată lui

[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
Nikvist a filmat hieratismul Sacrificiul lui Tarkovski. Sacrificiul. Tema este acut prezentă și în Înghițitorul de săbii. În final, obligat să înghită o baionetă, maestrul Gherlaș acceptă provocarea al cărei final îl cunoaște. Dacă ar fi refuzat, el, înghițitorul de săbii și-ar fi pierdut onoarea numele de artist. [...] Manole a vrut să ridice biserica închinată lui Dumnezeu. De ce nu a reușit de la început? Oare nu cumva pentru că nu știa ce să pună la temelie, pe ce să înalțe zidurile? Asta

[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
de debutanți sau personalități consacrate diafana Vali Seciu împlinea cel mai tulburător rol din lunga ei carieră cinematografică. În 1981, din nou în dublă calitate de scenarist și regizor, Alexa Visarion ecraniza în termeni extrem de personali nuvelele Moartea înghițitorului de săbii și Revoltă în port de Alexandru Sahia și schița Vine doamna și domnul general de Gheorghe Brăescu. Din acest aparent bizar melanj literar a rezultat o bijuterie: Înghițitorul de săbii, dureroasă parabolă a artistului călcat în picioare de obtuzitatea agresiv-opresivă

[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
Visarion ecraniza în termeni extrem de personali nuvelele Moartea înghițitorului de săbii și Revoltă în port de Alexandru Sahia și schița Vine doamna și domnul general de Gheorghe Brăescu. Din acest aparent bizar melanj literar a rezultat o bijuterie: Înghițitorul de săbii, dureroasă parabolă a artistului călcat în picioare de obtuzitatea agresiv-opresivă a unei lumi incapabile să-i înțeleagă arderea și sacrificiul. Un fost artist de circ colindă provincii mizere câștigându-și existența cu un număr de senzație: înghite săbii preparate. Într-

[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
Înghițitorul de săbii, dureroasă parabolă a artistului călcat în picioare de obtuzitatea agresiv-opresivă a unei lumi incapabile să-i înțeleagă arderea și sacrificiul. Un fost artist de circ colindă provincii mizere câștigându-și existența cu un număr de senzație: înghite săbii preparate. Într-o bună zi, grosolănia cazonă a unui spectator îl obligă să înghită o sabie adevărată și bătrânul saltimbanc sfârșește tragic, dar cu onoare. În rolul circarului, Mircea Albulescu a cizelat una dintre cele mai fascinante creații din lunga

[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
incapabile să-i înțeleagă arderea și sacrificiul. Un fost artist de circ colindă provincii mizere câștigându-și existența cu un număr de senzație: înghite săbii preparate. Într-o bună zi, grosolănia cazonă a unui spectator îl obligă să înghită o sabie adevărată și bătrânul saltimbanc sfârșește tragic, dar cu onoare. În rolul circarului, Mircea Albulescu a cizelat una dintre cele mai fascinante creații din lunga lui carieră. Și din nou caligrafia austeră a lui Alexa Visarion, cerebrală, născută din evidenta dorință

[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
lanț al puterii abuzive călcând totul în picioare. Și nu în ultimul rând, Ana este un film despre condiția și singurătatea artistului într-o lume ostilă. Reluînd, în alt registru și într-un alt timp istoric, tema din Înghițitorul de săbii, Alexa Visarion își ia revanșa față de culturnicii epocii comuniste. Irezistibilă și fără egal în cinematograful românesc post-decembrist, secvența confruntării intelectualului, (magistral interpretat de Răzvan Vasilescu), cu activista de partid, genial personificată de Dorina Lazăr, poate părea de un comic absurd

[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
film care mi s-a părut extraordinar. Un film poetic și profund, imaginat ca o parabolă despre contrastele nedrepte ale unei lumi ce împarte umanitatea în două, între cei care dăruiesc și cei care știu doar să primească. Înghițitorul de săbii mi s-a părut atunci un fel de elegie a condiției artistului care se sacrifică pentru ceea ce altora le pare doar simplu divertisment. Am căutat sursa literară a acelei opere cinematografice de neuitat. Și am găsit o povestire a lui

[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
se inspira: Steaua fără nume. La Teatrul Național, în Sala Amfiteatru, am văzut și revăzut de câteva ori o operă atât de subtilă, încât convertea sensurile lui Sebastian într-o metaforă universală despre o aceeași lume ca în Înghițitorul de săbii, fisurată brutal între două părți, între cei ce pot visa și cei ce trăiesc înecați în realitatea plată a materiei. Mai târziu, ca student, l-am întâlnit pe Alexa Visarion, artistul și profesorul. L-am ascultat încântat de substanța gândurilor

[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
nu își mai găsesc locul. E realitatea sufocată de falsele repere ale nonartei, marcată de lipsa criteriilor și de o derivă constantă a rațiunii. Realitatea indiferenței. E realitatea privită cu atâta cinism și amărăciune în finalul crud al Înghițitorului de săbii: lumea nu merită sacrificiul "maistrului" sau al maeștrilor, dar câțiva dintre noi avem încă nevoie de ei. Acel final este echivalentul românesc al scenei cu care se încheie La Strada lui Fellini. Nu mai puțin dureros și la fel de zguduitor. E

[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
libertatea și aclamând tirania viscerali și meditativi, răi și buni deopotrivă... [...]Alexa Visarion și-a afirmat puternica personalitate creatoare și în arta cinematografică. Realizate după scenarii proprii, inspirate din literatura română, cele trei filme Înainte de tăcere, Năpasta și Înghițitorul de săbii au produs o puternică impresie asupra publicului și specialiștilor.Activitatea în teatru și în cinematografie l-au definit ca o personalitate cu adânci și ramificate resurse, un talent masiv, cultivat, impetuos, regizorul unor aspre, severe sublimări estetice și filozofice. (Valentin

[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
impresie asupra publicului și specialiștilor.Activitatea în teatru și în cinematografie l-au definit ca o personalitate cu adânci și ramificate resurse, un talent masiv, cultivat, impetuos, regizorul unor aspre, severe sublimări estetice și filozofice. (Valentin Silvestru) 1981 ÎNGHIȚITORUL DE SĂBII Casa de Filme UNU [...] moartea, moartea artistului, asta cer... Moartea vie obol pentru artă... Una din cheile acestui film... [...] Strigătul din final, disperat și tragic, este, poate, un ultim semnal violent prin durere adresat optuzității, bestialității și indiferenței... Într-o

[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
primitivism cu lustru. Apoi imaginea "morții vii obol pentru artă". Oscilând între realism dur (împins până la coșmaresc), grotesc și fantastic... Visarion insistă îndelung pe unele scene. Răceala demonstrativă se transformă însă cu timpul într-o revelație... (Natalia Stancu) ...Înghițitorul de săbii este un film cu valoare de "memento" despre demnitatea artistului față în față cu sine însuși, față în față cu o lume tulbure, față în față cu "locul dement al unor impostori de rând". Filmul are atmosferă și sonorități de

[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
raza tragismului în stare pură, mergând până la accente caricaturale... dar regizorul extrage esențe și idei din toate aceste stări contradictorii; "capitolele" disparate ale filmului... Nu numai pentru regizor, ci și pentru protagonist, Mircea Albulescu în rolul lui Gherlaș, Înghițitorul de săbii este unul din "filmele vieții". Frumos spunea actorul despre acest personaj al său: "un rol care dacă se poate concepe cu mintea, nu se poate face decât cu sufletul, deoarece Gherlaș este un imn închinat vieții.". Actorul realizează, artisticește, performanța

[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
vieții". Frumos spunea actorul despre acest personaj al său: "un rol care dacă se poate concepe cu mintea, nu se poate face decât cu sufletul, deoarece Gherlaș este un imn închinat vieții.". Actorul realizează, artisticește, performanța unui virtuoz "înghițitor de săbii". Față în față cu George Constantin, acest alt gigant al scenei și filmului românesc pentru prima oară față în față într-un film cei doi mari actori! -, și ei creează o secvență cu totul și cu totul memorabilă. La "balul

[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
puterea" și "arta", față în față... (Călin Căliman) Cineaștii compun, bucuros, filme care să dea spectatorului impresia de coșmar. Pentru asta, au grijă să atribuie personajelor sentimente insolite, sau măcar de o intensitate excesivă. Ei bine, filmul românesc Înghițitorul de săbii (de Alexa Visarion), în care caracterul de coșmar întrece toate poveștile de amărăciune și nebunie, este făcut din fapte banale, curente, fapte în sine de o importanță moderată. Găsim câte puțin din toate: răutate, vanitate, poftă de a porunci, lichelism

[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]