9,893 matches
-
Aici ar mai fi fost descoperite și căni și farfurioare întregi, din ceramică, pierdute în timp. Tot în zona Capul Dealului bunicii mei ar fi descoperit, la arat, o căldărușă de aramă, cu capac, în care era pus lanțul de la vatră. Și acestea au dispărut în timp. Satele Covei și Boureni nu apar în harta austriacului Schwantz, executată în 1722 și nici în cea a lui Specht, din 1790, teritoriul acestora fiind marcat ca fâneață și pășune.Prima mențiune istorică sigură
Covei, Dolj () [Corola-website/Science/300396_a_301725]
-
lemn, ce treceau prin centrul bordeiului. Accesul se făcea printr-un gârlici, o scară acoperită, săpată înclinat, cu treptele întărite cu țăruși de lemn, situată de obicei în față, pe latura mică. Pe partea opusă intrării se găsea căminetele, adică vatra cu corlata și coșul larg, pentru fum. Acesta era chiar un coș din nuiele, de formă tronconică, tencuit cu lut, să reziste la foc. Corlata este polița din jurul coșului. De-a curmezișul coșului era zălarul, un lemn solid de care
Covei, Dolj () [Corola-website/Science/300396_a_301725]
-
piei de oaie netăbăcite. Ca învelitoare se utiliza cerga, o pânză mare de cânepă, folosită și la vânturatul boabelor. În loc de perne erau niște căpătâie umplute cu paie. Ca mobilier se mai găsea o masă scundă și rotundă, pusă mai aproape de vatră, și în jurul ei, scăunele cu trei picioare sau butuci pentru șezut. În peretele din fund se săpa o zăboaică sau zâmnic, adică o cămară pentru alimente, unde se păstrau mălaiul, ceapa, usturoiul, ardeiul uscat, varza acră și altele, după puterea
Covei, Dolj () [Corola-website/Science/300396_a_301725]
-
ei, scăunele cu trei picioare sau butuci pentru șezut. În peretele din fund se săpa o zăboaică sau zâmnic, adică o cămară pentru alimente, unde se păstrau mălaiul, ceapa, usturoiul, ardeiul uscat, varza acră și altele, după puterea fiecăruia. În jurul vetrei, lângă nelipsitul țest - o farfurie mare de lut, pusă cu gura în jos peste foc, la încins și folosită la copt pâinea -erau mai multe vase de lut și eventual căldarea de aramă, iar pe masă - străchini, linguri și blide
Covei, Dolj () [Corola-website/Science/300396_a_301725]
-
este situată la intersecția paralelei de 47˚04' latitudine nordică cu cea a meridianului de 25˚29' longitudine estică, fiind cea mai nordică așezare din Județului Harghita și, totodată este localitatea situată la cea mai mare altitudine din același județ (vatra cuprinsă între 900-1050 m altitudine), numărându-se astfel printre așezările de altitudine ale României. Localitatea este situată în Depresiunea Bilbor, care se află în Carpații Orientali în grupă centrală a acestora între zona vulcanică și cea cristalino-mezozoică, pe cursul superior
Bilbor, Harghita () [Corola-website/Science/300474_a_301803]
-
a Bistricioarei. Depresiunea este închisă spre vest de Munții Călimani, la sud de Munții Giurgeu prin grupa nordică a acestora Munții Borsecului și la est de Munții Bistriței. Căi de acces: Lipsa existenței unei legături rutiere modernizate între Toplița și Vatra Dornei prin Bilbor, duce într-un fel la izolarea comunei, aceasta nefiind o localitate de tranzit, ci un cap de linie. Prima atestare documentara datează din anul 1751 sub denumirea de Bélbor. Originea denumirii este neclară: după unii istorici români
Bilbor, Harghita () [Corola-website/Science/300474_a_301803]
-
a pârâului Vișag s-au descoperit fragmente ceramice modelate cu mâna și cu roata, aparținând perioadei dacice din secolele II î.d.Hr. și secolul I d.Hr. Pe teritoriul satului se află o așezare de tip "Coțofeni" și "Wietenberg". În vatra satului, cu prilejul unor săpături efectuate în anul 1989, s-a descoperit un mormânt aflat într-o cistă aparținând "culturii amforelor sferice", iar din alt loc provin mai multe tetradrahme thasiene. Satul Sânmartin, între anii 1762 și 1851 a făcut
Sânmartin, Harghita () [Corola-website/Science/300485_a_301814]
-
Căpitan și Stroe Leordean. Părăsirea localității de către măicăneșteni a determinat pe boierii ce cumpăraseră "funiile" țărânilor să aducă oameni de pește Carpați, pentru a-și asigura brațe de muncă. Noii veniți și-au făcut locuințele, undeva la vest de vechea vatra a satului Măicănești, lângă o pădure de corni, de unde a provenit și nouă denumire a satului: Cornetu. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna Cornetu făcea parte din plasa Șabărul a județului Ilfov și era formată doar din satul de
Comuna Cornetu, Ilfov () [Corola-website/Science/300496_a_301825]
-
Corbului și apoi DJ174B - nerecomandat), Toplița la 45 km, Ditrău la 34 km prin DJ127 , Gheorghieni la 47 km prin DJ127 și 81 km prin Toplița . Distanță până la localități mai îndepărtate este: Piatră Neamț 93 km, Târgu Neamț 69 km, Vatra Dornei 109 km pe valea Bistriței - 89 km prin Borsec - Pasul Creangă - Bilbor pe DJ174A . Munții care se găsesc în jurul localității sunt : Climă este una specifică zonelor montane, cu veri răcoroase a caror temperatura medie este de 14-16 grade Celsius
Tulgheș, Harghita () [Corola-website/Science/300488_a_301817]
-
XIX-lea, comuna purta numele de "Ștefănești-Lipovățul", făcea parte din plasa Dâmbovița a județului Ilfov și era formată din satele Boldu, Crețulești-Lipovățul, Ștefăneștii de Jos, Ștefăneștii de Sus și Ștefănești-Pasărea, având în total 1714 locuitori, în mare parte țigani de vatra. În comuna funcționau o școală mixtă (la Ștefăneștii de Jos) și 3 biserici (la Crețulești-Lipovățul, Ștefăneștii de Jos și Ștefăneștii de Sus). În 1925, Anuarul Socec consemnează comună în plasă Pantelimon a aceluiași județ, având în componență satele Crețuleasca-Lipovățul, Boltași
Comuna Ștefăneștii de Jos, Ilfov () [Corola-website/Science/300511_a_301840]
-
râului Colentina, care îl desparte de capitala țării, București. În zona orașului, acest râu formează lacurile Pantelimon I, Pantelimon II și Cernica. Principala zonă locuită a orașului se află în extremitatea vestică, pe malurile lacurilor râului Colentina, unde se afla vatra fostului sat, a cărui parte de vest a fost inclusă în București. Pe lacul Pantelimon II se află o insulă împădurită, denumită "Sfântul Pantelimon", după mănăstirea ortodoxă înființată acolo de Grigore Ghica, transformată în 1987 în restaurant și hotel în timpul
Pantelimon () [Corola-website/Science/300505_a_301834]
-
1 august și 28 decembrie 1961 șantierul să fie din nou condus de Direcția Monumentelor Istorice. În urma celor două campanii din anul 1961 au fost scoase la iveală locuințe de suprafață construite pe umplutura de steril, un mic cimitir aferent, vetre de foc, fragmente ceramice, precum și 10 schelete de oameni și animale. În timpul campaniei din 1962, au fost degajate alte două bazine ale carierei de cretă, pe ale căror pereți au fost descoperite cruci. Cu acest prilej au fost identificate alte
Ansamblul rupestru de la Murfatlar () [Corola-website/Science/298629_a_299958]
-
adâncă ce pare a fi o realizare strategică, în legătură cu cetatea. Preotul Traian Ungureanu, care a adunat date despre Alioș, menționează predarea către DCA- ul vremii a unui cazan vechi de 800 de litri, folosit probabil la bucătăria cetății Până în 1823 vatra satului se afla la NV de cea actuală. Acolo exista o biserică de lemn. Fiind epoca sistematizărilor localităților Imperiului Austro-Ungar, în mod "convenabil" un incendiu a mistuit satul vechi, ușurând procesul de strămutare pe vatra nouă. Atunci s-a început
Alioș, Timiș () [Corola-website/Science/298650_a_299979]
-
la bucătăria cetății Până în 1823 vatra satului se afla la NV de cea actuală. Acolo exista o biserică de lemn. Fiind epoca sistematizărilor localităților Imperiului Austro-Ungar, în mod "convenabil" un incendiu a mistuit satul vechi, ușurând procesul de strămutare pe vatra nouă. Atunci s-a început construirea bisericii noi, lucrare care a durat din 9 iulie 1823 și s-a sfințit în 1 ianuarie 1826. Preoții parohi ai vremii au fost: Sava Petrovici în parohia a I a, Teodor Codreanu în
Alioș, Timiș () [Corola-website/Science/298650_a_299979]
-
în Aztlan sub conducerea unei elite puternice. Apoi, la un moment dat, cele șapte triburi au început pe rând să părăsească Aztlan-ul originar (despre a cărui locație există discuții înfocate), în căutare de noi pământuri. Ultimul trib care a părăsit vatra Aztlan a fost populația sau tribul Mexica, conduși de preotul acestora, "Huitzil". Aubin Codex relatează că după părăsirea Aztlan-ului, zeul Huitzilopochtli a ordonat poporului său să nu se identifice vreodată ca "Azteca", întrucât acesta era numele foștilor conducători ai acestora
Azteci () [Corola-website/Science/298677_a_300006]
-
locuit și salvat. Până la renovarea integrală a clădirii vor mai trece câțiva ani. Proprietarii actuali vor să îi redea strălucirea de acum o sută de ani, prin organizarea de evenimente artistice și culturale. Satul are două biserici situate în mijlocul vechii vetre a satului. Biserica reformată datează din sec. XIII-XIV, iar biserica ortodoxa din sec. XVI-XVII. O legendă locală spune că la trecerea mongolilor prin acest sat, probabil sec. XIV, femeile și copiii s-au ascuns în capela bisericii reformate. Au fost
Dârja, Cluj () [Corola-website/Science/299563_a_300892]
-
documentar în anul 1327. Doi ani mai târziu, în 1329, a fost atestată documentar localitatea Copru, iar în 1956 localitățile Hagău, Hodaie și Valea Caldă au fost recunoscute documentar, până atunci fiind considerate cătune aparținătoare localității Cătina. Înainte de 1600, pe vatra satului Cătina a existat o mănăstire benedictină, o biserică și un cimitir. Vasile Turc a fost preot greco-catolic în Cătina - revoluționar, Tribun al Câmpiei în timpul Revoluției de la 1848 din Transilvania. În anul 1848, anul mișcărilor revoluționare și a războiului civil
Comuna Cătina, Cluj () [Corola-website/Science/299575_a_300904]
-
Dorna este designat cu un oiconim de origine slavă - drnu - cu sensul de loc pustiu, pajiște nelocuită într-o primă fază. Conform tradiției locale, satul Cătălina poartă numele unei starețe a mănăstirii romano-catolice, întemeiată în vechime pe dealul din vecinătatea vetrei de locuire, din păcate neinvestigat arheologic. Tagány Károly, Réthy László, Pokoly József, în lucrarea Szolnok-Dobokavármegye Monographiája, oferă un punct de vedere distinct, care nu confirmă tradiția locală . Autorii înregistrează satul Szent-Katalin între localități precum Szent-Margita, Szent-Márton, Szent-Miklós, Szent-Benedek, a căror
Comuna Panticeu, Cluj () [Corola-website/Science/299562_a_300891]
-
un punct de vedere distinct, care nu confirmă tradiția locală . Autorii înregistrează satul Szent-Katalin între localități precum Szent-Margita, Szent-Márton, Szent-Miklós, Szent-Benedek, a căror denumire se datorează unor lăcașuri de cult existente în zonă, în vecinătatea cărora s-au constituit aceste vetre de locuire. Un punct de vedere similar exprimă Kádár József, care consideră că numele localității se datorează unei biserici închinată Sfintei Ecaterina . Documente medievale care să confirme existența mănăstirii nu au putut fi identificate, dar Hodor Károly constată, în 1837
Comuna Panticeu, Cluj () [Corola-website/Science/299562_a_300891]
-
Călărașii Doljului. Incidența crescută a acestei denumiri în forma Sărata sau Sărățel, Sărătura, Sărățeni, Sărăturile, Slatina, Slătioara, Valea Sărată, Poiana Sărății, Sărata Monteoru se datorează unor particularități ale solului, identificabile în foarte multe zone ale țării. Conform tradiției, în vechime vatra așezării Sărata se afla mai la sud, în hotarul numit Hurubele, unde deseori plugul aduce la suprafață bucăți de fier și fragmente ceramice. Opinia lui Kádár József, pusă sub semnul probabilității de autor, conform căreia numele și fondarea satului ar
Comuna Panticeu, Cluj () [Corola-website/Science/299562_a_300891]
-
a lungul șoselei DN5 și al căii ferate ce leagă Bucureștiul de Giurgiu. Situată pe șoseaua națională DN5 și calea ferată București-Giurgiu, comuna Jilava are coordonatele geografice: Suprafața comunei este de 2830 ha, din care 330 ha sunt ocupate de vatra satului iar restul reprezintă teren arabil — 2026 ha și nearabil — 474 ha. Comuna Jilava s-a format prin contopirea a trei sate: Jilava, Mierlari și Odăile. Satul Jilava, cel mai mare dintre cele trei era alcătuit la rândul său din
Jilava, Ilfov () [Corola-website/Science/299595_a_300924]
-
au determinat că pe aceste locuri a existat un sat încă după cucerirea Daciei de către Imperiul Roman. Dar apoi au năvălit hunii și seliștea a fost prădată și arsă. Se presupune că satul a existat între anii 106-376 e.n. Pe vatra părăsită se găsesc vase de lut și alte obiecte tipice pentru epoca romană (sec.II-IV). Primele blocuri au apărut aici în 1963, când a început construcția fabricii de conserve, și de această întreprindere este legată totalmente istoria localității, care a
Cantemir, Moldova () [Corola-website/Science/299618_a_300947]
-
și comune la Cantemir a fost deschisă o filială a Muzeului „Dimitrie Cantemir”, se face schimb de delegații, colective de artiști amatori. La 1 iulie 1977 apare primul număr al ziarului raional „Calea Luminoasă”, care în 1989 a fost redenumit „Vatra”. Succesorul acesteia din februarie 1999 este o publicația independentă „Metronom”.
Cantemir, Moldova () [Corola-website/Science/299618_a_300947]
-
fost reînființată în 2004, sub numele de Olari, satele separându-se din nou de comuna Gherghița. În comuna Gherghița se află două situri arheologice și trei monumente istorice de arhitectură de interes național. Siturile sunt cel de „la Târg” (în vatra satului Gherghița), cu urme de așezări din neolitic și din secolele al IX-lea-al X-lea; și cel de „la Cercelata” cu așezări din eneolitic (cultura Gumelnița), Epoca Bronzului și secolele al IX-lea-al X-lea, ambele în
Comuna Gherghița, Prahova () [Corola-website/Science/299757_a_301086]
-
se lege de toată lumea. Trecură anii ca proștii, după cum ar spune el însuși, și în 1946 Apunake ieși din nou la iveală sub un aspect puțin diferit de cel din 1925 (sau 26, cine își mai aduce aminte!), în editura VATRA (Lambru), în timp ce AFARĂ-DE-UNU-SINGUR, discret, elegant, dar fără ceas la mână și suflând în iaurt, își făcea apariția pe străzile Capitalei, în formă de ediție cu tiraj limitat, trasă la linotip Gestaetner, sub îngrijirea unui comitet compus din Domnul Florin Roiu
Grigore Cugler () [Corola-website/Science/299146_a_300475]