KorAP: Find »[drukola/base=apleca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...348 349 350 ...443 >

11,066 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584

niște... cârnați. Descrierea-clișeu mi se ivise brusc în minte și era realmente perfectă pentru ele, potrivindu-se cu rotunjimea lor rozalie în formă de T - aparent deosebit de compatibilă cu împrejurimile. Mi s-a părut că m-aș putea întinde și apleca să le strâng, să-mi umplu mâinile cu ele, așa moi și lunecoase cum erau, și să le arunc la mine în coș, ca să le folosească Judy când prepară cârnăciori în aluat. M-am mișcat alene înainte, în vreme ce tânărul termina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
că-mi pare rău, atâta tot. Cum merge? —Bine, mersi. —Serios? — Da, serios. Mi se pare cam greu să... să mă apuc, atâta tot. — Eu pot să fac ceva? Nu, mersi. Am pășit spre el, la birou, apoi m-am aplecat să-l sărut scurt pe obraz. Cina e gata cam în cincisprezece minute, bine? Dar nu mă asculta. Bătea din creion fără să se gândească, în ritm cu muzica, studiind cărțile din fața lui. L-am privit o secundă, apoi m-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
de a mă răsfăța. Am respirat adânc, apoi m-am îndepărtat de ușă și am revenit jos. Am aruncat o privire în salon în drum spre bucătărie și tocmai mă pregăteam să îl strig pe Charlie, când imaginea cefei sale aplecate peste micul birou mă țintui în loc. Îi auzeam respirația liniștită, stabilă, în vreme ce se concentra la hârtiile din fața lui și m-am aplecat dincolo de marginea ușii deschise un minut, privindu-l. Era atât de concentrat încât m-am simțit exclusă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
salon în drum spre bucătărie și tocmai mă pregăteam să îl strig pe Charlie, când imaginea cefei sale aplecate peste micul birou mă țintui în loc. Îi auzeam respirația liniștită, stabilă, în vreme ce se concentra la hârtiile din fața lui și m-am aplecat dincolo de marginea ușii deschise un minut, privindu-l. Era atât de concentrat încât m-am simțit exclusă și aveam dintr-odată o nevoie teribilă, nostalgică de vechiul Charlie, cel care mă iubise atât de mult și irecuperabil. Oare de ce îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
la coadă, conștient în mod neplăcut că părea a fi neschimbată de când intrasem în magazin: aceiași cinci oameni erau aliniați cu cărucioarele și coșurile, deși cumpărătoarea de la casă tocmai își aranja restul și bonul în poșetă, pregătindu-se să se aplece să-și ridice sacoșele și să pornească. Coada s-a mișcat puțin înainte și mi-am privit sugestiv fata-gogoașă. Stătea impasibilă, cu mâinile împreunate pe suprafața de cauciuc a benzii, privind ultima clientă cum își ridică încet cumpărăturile și se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
gândesc imediat la numele care i s-ar potrivi - nu prea părea a fi o „Stephanie“, singurul nume care-mi răsărise în minte - dar într-o secundă s-a răsucit pe scaun și restul de litere se iviră. M-am aplecat în față și am rostit, destul de ferm: Stacey. Surprinzător, reacția a fost una instantanee. —Mda? —Aaaa, ce-ar fi să continuăm între timp cu restul de lucruri? Dacă vreți. Puse puiul pe partea de metal a benzii și se întinse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
pic și s-a-ntors să se uite unde strigam. Doamne, domnu’ C arăta superb: dosu-i arată așa bine-n pantalonii ăia bleumarin de serviciu și nu-l vezi prea des, că-i ascuns sub haina aia lungă a lui, dar se apleca peste casa Sheilei și se vedea pe sub haine, rotund și adorabil. Două mere. Braeburns 1? Nu, mai degrabă Pink Lady2, deși nu mi se pare chiar potrivit pentru domnu’ C. Nu că i-aș vedea io culoarea, normal, deși Dumnezeu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
străine la nivel superior, iar științele exacte nu au fost niciodată punctul ei forte -, nu știi niciodată care e răspunsul corect. Niciodată. De aceea se numește principiul incertitudinii. — Păi, evident că nu poți să prezici niciodată lucrurile, a zis ea, aplecându-și capul ca să privească la ciocolata ei caldă. A vărsat un pliculeț de zahăr în paharul de plastic și a amestecat. Nu e nevoie de un om de știință ca să îmi spună asta. Nu, nu e vorba de asta, am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
durdulii devenise într-o clipă mai degrabă încântătoare decât dolofană, iar ochii, luminați de atingerea căldurii, erau acum aurii, mai uimitori ca niciodată. Eram disperat să pot pune la socoteală acest moment de reușită și, sub impulsul momentului, m-am aplecat peste banda casei de marcat și i-am luat mâna cea moale și caldă ca să mă uit mai de aproape la inel. Nu părea că o deranjează; își privi mâna cu detașare, abia vag interesată, apoi mă privi din nou

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
să-i dea genunchi noi într-o zi, da’ mama zice că n-o să-i lase niciodată să-i facă așa ceva. Oricum, a reușit, chiar când încercam să mă scol eu un pic din scaun ca să nu trebuiască să se-aplece ea așa mult, dar încă suspinam așa tare că mă zguduiam și n-am găsit destulă energie cât să mă opintesc să mă pot ridica. O pereche de hodoroage, asta suntem, când ne clătinăm amândouă, așa zic io mereu. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
nu-i vorba numai de asta, nu? E mai mult vorba de respect și de încrederea în sine, nu? Păi... cam așa ceva, oricum. Și un pic din cealaltă. „Ai venit de departe, draga mea“, i-am șoptit eu imaginii mele aplecându-mă puțin ca să inspectez culoarea buzelor, „dar nu destul cât să nu te mai preocupe să arăți bine pentru soțul tău. Ce păcat, asta e.“ Mă simțeam aproape timidă întorcând capul dintr-o parte în alta și exersând vreo două

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
vreme prin magazin, zâmbindu-i domnului Chipstead de fiecare dată când îl zăream pe vreun culoar, punând câte un obiect în coș, suficient de regulat încât comportamentul meu să pară inofensiv. Nu o pierdeam din ochi pe Brenda: încă se apleca și se ridica din zona frigorifică, aranjând teancurile de crochete de pește și burgeri de vită și adăugând alte pachete din căruciorul cu laturi de pânză pe care îl avea într-o parte. Băgase felicitarea mea în buzunarul halatului SavaMart

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
vită și adăugând alte pachete din căruciorul cu laturi de pânză pe care îl avea într-o parte. Băgase felicitarea mea în buzunarul halatului SavaMart și mă enerva să văd cum marginea plicului se-ndoia de fiecare dată când se apleca. M-am plimbat ca din întâmplare într-acolo și m-am poziționat chiar lângă ea, punându-mi coșul pe container și privind în jos spre pungile aburinde. M-am aplecat și am luat un pachet de clătite congelate, apoi i-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
cum marginea plicului se-ndoia de fiecare dată când se apleca. M-am plimbat ca din întâmplare într-acolo și m-am poziționat chiar lângă ea, punându-mi coșul pe container și privind în jos spre pungile aburinde. M-am aplecat și am luat un pachet de clătite congelate, apoi i-am zâmbit fetei întinzându-i-l: — Aveți unele cu pui - oh! m-am întrerupt aparent surprins. Văd că aveți felicitarea pe care domnul Chipstead a fost atât de amabil încât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
fără să se uite spre mine când a verificat traficul din ambele direcții. A dispărut din raza mea vizuală, dar îi auzeam pașii îndepărtându-se de mine pe partea mea de stradă. M-am relaxat un pic și m-am aplecat în față să privesc afară din gang ca să văd încotro se îndrepta: fără Chipstead în drum, aveam să mă simt mai ușurat așteptând-o pe Stacey. Când capul mi-a ieșit din cadrul sigur al ascunzătorii mele soioase, s-a întors

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
al lui? Poate că discutaseră despre mine la ceai, în cantina personalului, râzând de încercările mele jalnice de a o face pe Stacey să vorbească). Voiam doar să spun - iar expresia i-a devenit și mai sarcastică atunci când s-a aplecat ușor spre mine și mi-a vorbit ca de la bărbat la bărbat - că trupul lui Stacey nu e clădit tocmai pentru a fi sănătos. Nu prea o văd pe banda de alergare, dumneavoastră o vedeți, domnule? Am fost șocat de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
crezi. Vrei să știi ce cred eu că e de fapt? Am oftat puțin și m-am întins peste pat spre mâna ei și-am ținut-o strâns. —Bine, Hol, da. Spune-mi. Ce e realitatea? Asta, a spus ea aplecându-se înainte, apăsându-și buzele de ale mele și vârându-și limba în gura mea. Nu pot să te contrazic la faza asta, am spus când mi-a dat drumul. Judy M ă simt ca și cum l-aș fi forțat să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
capul pe brațe. Nu aveam energia necesară ca să mimez stoicismul pe care nu-l simțeam și am oftat adânc. Am simțit o atingere ușoară pe păr și mi-am ridicat capul ca s-o văd pe Stacey zâmbindu-mi delicat, aplecată peste masă cu brațul încă întins ca să mă mângâie delicat și liniștitor. — E-n regulă, mamă. Așteaptă și-ai să vezi, o să fie bine. Doar vorbește mai mult cu mine: cu mine și cu Ben. — Dar vorbesc mereu cu voi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
în altă parte, apoi iar la concurenții de pe ecran, care se aplaudau confuzi din cauza entuziasmului și a surescitării. Stacey mai zâmbea încă, iar eu, atent la Lena, care ronțăia un baton de cereale și părea cufundată în concurs, mi-am aplecat foarte încet capul și am sărutat-o pe o parte a gâtului, afundându-mă în falduri de carne delicioasă și inspirând mirosul de parfum ieftin, amestecat cu acela de transpirație. A chicotit puțin și mi-a împins capul la loc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
te chinuiești, pentru că grijile adevărate sunt atât de greu de înfruntat - sunt sigură că de așa ceva e vorba. Asta se petrece. Dar trebuie să le-arunci pe toate și să uiți de ele - gata, mamă, absolut gata, înțelegi? S-a aplecat și a ridicat micul coș de gunoi de sub masa de toaletă, iar cu mâna cealaltă a măturat ușor micul teanc de resturi cenușii în el în vreme ce vorbea. Nu, nu, Sally - asta e chiar imposibil. N-aș putea în nici un caz

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
se izbise de zidul de beton, murmurându-i delicat la ureche câteva cuvinte liniștitoare. — De ce, dragul meu? am spus eu în cele din urmă. Ben, iubitule, dragule, de ce, pentru numele lui Dumnezeu? — Mă gândeam doar - oh, mamă, mamă! a spus, aplecându-și capul la pieptul meu, iar umerii începură să i se cutremure. L-am legănat ușor până s-a calmat din nou și am putut să-i șterg ochii și o parte din sângele de pe față cu mâneca mea. M-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
amândoi la mine. — Io nu cre’ că Charlie crede în îngerii mei, da’ tu, iubito? a spus Crystal zâmbitor. Am continuat să-l ignor, iar el s-a răsucit și i-a șoptit ceva în ureche, apoi ea s-a aplecat spre el și-a izbucnit în râs, mai tare și mai aspru decât o auzisem vreodată. I-a șoptit și ea ceva, apoi au mai râs amândoi, enervant și neliniștitor, zgâlțâindu-se pe canapea din cauza istericalelor copilărești. După o vreme

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
sprâncenele-n același timp, parcă face „țțț!“, da’ fără să zică nimica. Știam că asta-nseamnă că e-ntr-o stare nasoală, așa că m-am hotărât să nu-i zic. M-am așezat lângă el pe canapea și m-am aplecat să-l sărut pe obraz, da’ nici asta parcă nu l-a prea atins. S-a uitat la mine și-avea fața tristă. Alo, m-am gândit io, asta-nseamnă o seară cu toane. Unde-ai fost? îmi zice el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336

ecranul iPhone-ului, căruia îi dădu drumul în poșeta supradimensionată Bottega Veneta. — Cine-i norocosul de săptămâna asta? întrebă Gilles când Adriana se apropie. Întoarse scaunul rotativ spre Adriana care, știind că toată lumea din salon se uită la ea, se aplecă un pic în față cât să i se depărteze bluza câțiva centimetri de piept și să i se ridice deasupra de fund — un fund nu foarte mic, dar bombat și ferm cum le place bărbaților — apoi se așeză pe scaunul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
chip, care se grăbi să-i pună în palmă o folie de aluminiu. Adriana oftă și-i făcu semn asistentei să-i mai aducă un cappuccino. — Foarte bine. Tu ce mai faci? — Ce frumos din partea ta să întrebi! Gilles se aplecă și o sărută pe obraz. — Să vedem. M-am decis să-mi caut un soț printre bărbații care sunt deja într-o relație stabilă. Bineînțeles, e cam devreme, dar am deja rezultate pozitive. Adriana oftă. — Nu găsești destui bărbați singuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]