9,685 matches
-
de pictură din capitală, comentarii elogioase asupra festivalului de muzică de la Dresda 1989, a unui concert Enescu susținut la Moscova de o interpretă româncă. Precum și o referință din spațiul francez, publicarea unui volum de 762 de pagini, sub egida Universității, consacrat diversităților socioculturale ale Revoluției franceze. Cu o mențiune, în sfârșit, privind prestația de neuitat a unui grup folcloric românesc din Curtea de Argeș în Olanda. Astfel, structura acestui număr al României literare din iulie 1989 este exemplară: dogma, țările surori, succesele muzicale
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
cu o logică de taxidermist care confunda trecutul, prezentul și viitorul. Nu voi uita stupoarea prietenului meu, marele istoric al Antichității Pierre Vidal-Naquet, în vizită la Muzeul Național de Istorie a României în septembrie 1974, când am ajuns în sala consacrată României între 1965 și 1975 (sic!): "Iată, a exclamat el, unicul muzeu din lume care expune viitorul"! În numele continuității neîntrerupte, cruciada menită să demonstreze vechimea în cifre absolute a poporului român unicul popor european a cărui identitate era căutată (și
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
2. jertfa pentru creație; 9. jalea; 3. moartea; 10. înstrăinarea; 4. viața; 11. revolta; 5. iubirea; 12. ireversibilitatea timpului; 6. binele; 13. aparența înșelătoare; 7. răul; 14. etc. Alte obiective; de urmărit: 1. interferența literaturii populare cu cea cultă (autori consacrați care au scris basme, legende, balade, doine etc.); 2. corespondența cu literatura cultă (ex.: a. doina de jale Ț elegia; b. Cântecul despre soartă Ț meditația; c. strigătura Ț epigrama; d. basmul Ț povestirea sau romanul; etc.); 3. literatura populară
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
la context (evoluția prozei românești), se ordonează în jurul structurilor narative și tipologice, făcându-se remarcat și printr-un echilibru între analiză și privirea de sinteză, specific cercetătorului, criticului și istoricului literar L. Discursul interpretativ evită excesele (ca și în monografia consacrată lui Constantin Negruzzi), nu acceptă nici divagația eseistic-impresionistă, nici exprimarea didactic-pedantă, domeniul predilect rămânând, indiscutabil, proza. SCRIERI: Constantin Negruzzi, București, 1980; Istoria literaturii române. Proza contemporană, Iași, 1980; Prozatori contemporani, I-II, Iași, 1984-1989; Scriitori, cărți, reviste, Iași, 1998. Ediții
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287780_a_289109]
-
stăruitoare s-a bucurat teatrul românesc, prin Theodor Văcărescu și, mai târziu, prin Pantazi Ghica, ale cărui cronici au dat ziarului consistență culturală. Scrise cu un condei versat, ele au apărut o vreme aproape număr de număr, discutând, pe lângă probleme consacrate dramaturgiei românești, și diverse aspecte ale vieții bucureștene. Literatura franceză a fost popularizată prin comentariile competente ale lui Ulysse de Marsillac, celei germane rezervându-i-se numai un articol, anonim, referitor la poezia lui J. P. Hebel. D. M.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290156_a_291485]
-
Rusu, I. Apostolescu, G. Tutoveanu, Constantin Muche, Leontin Iliescu și proză de Artur Gorovei (nuvela Bilet de bal), G. T. Niculescu-Varone, D. Ionescu-Morel, Ioan M. Russu. În ultimul număr este semnalată vizita la redacție a lui Badea Cârțan. Cronica plastică, consacrată unei expoziții a lui Ștefan Popescu, este semnată cu pseudonimul P. Lucullus. P. C.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289838_a_291167]
-
adevărat revoluționare" (p. 35), întrucât oferea inclusiv iobagilor ortodocși, nu doar minorității clericale a națiunii române, o cale de scăpare din starea de inferioritate socială și dependență economică. Datorită acestor prevederi, percepute pe bună dreptate ca subversive la adresa ordinii politice consacrate, status quo-ul transilvănean a eludat punerea diplomei în aplicare, astfel că diploma secundă a rămas fără efect. Pe acest fundal istoric, schițat sumar în rândurile precedente, trebuie înțeleasă activitatea petiționară a lui I. Micu-Klein, în care argumentul central în revendicarea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Ortodoxe. Pe plan identitar, aceste evenimente s-au repercutat în bifurcarea confesională a conștiinței naționale a românilor transilvăneni, scindați acum în uniți și neuniți. Programul masiv de reforme implementat de împăratul Iosif al II-lea a zguduit din temelii ordinea consacrată a sistemului politic transilvănean. În efortul său de omogenizare culturală și administrativă a imperiului în vederea instituirii unei "națiuni de stat" unice, Iosif al II-lea intenționa să topească diferențele existente între popoare. Instrumentul l-a găsit în germanizare, motiv pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
cognitive, manualele reprezintă în schimb consensul societal, purtând nu atât marca originalității cât sigiliul aprobării autorităților statale. În constrast cu ideația istoriografică a avangardei intelectuale, caracterizată prin natura sa de elemente heterodoxe (inovația se definește necesarmente prin depărtarea de interpretările consacrate), manualele de istorie constituie ortodoxia cu privire la interpretarea trecutului. Manualele excelează în practicarea unei "precauții hermeneutice", în sensul că interpretările furnizate de către acestea se feresc să se aventureze dincolo de cadranul consensului oficial. Expresii ale consensului oficial, manualele sunt așadar caracterizate de
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
periodizarea trecutului, prin stabilirea de praguri temporale de maximă încărcătură simbolică în desfășurarea timpului istoric, reflectă valorile, idealurile și aspirațiile regimului curent. Trecutul, secvenționat în deplină consonanță cu imperativele agendei politice contemporane, este astfel instrumentalizat pentru a consolida ordinea socială consacrată. Periodizarea este o "ficțiune regulatoare" utilizată de istorici pentru a introduce un principiu de ordine în haosul trecutului (Novick, 1988, p. 16). Trusa de scule intelectuale aflată la dispoziția istoricului conține un număr de sisteme de periodizare a trecutului. O
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
a afirmat prin redactarea Regulamentului organic, intrat în vigoare în 1831 în Țara Românească, respectiv în 1832 în Moldova, document care a așezat cadrul legislativ pentru cele două principate. Scopul Regulamentelor a fost îndoit: de a raționaliza și reforma instituțiile consacrate ale vieții politice românești fără să perturbe ordinea socio-politică existentă și să așeze bazele legislative pentru omogenizarea instituțională a celor două principate dunărene (Hitchins, 1998, p. 203). Inovațiile introduse de Regulamente (cum ar fi de exemplu principiul separării puterilor în
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
că obligativitatea învățământului primar nu mai era stipulată. Eliminarea acestei prevederi în care era concentrată una dintre esențele tari ale programului filosofico-pedagogic iluminist s-a datorat opoziției formulate de status quo-ul alcătuit din nobilimea maghiară, care nu dorea ca ordinea consacrată să fie afectată de politicile educaționale emancipative experimentate de Curtea de la Viena. Ratioeducationis organizează învățământul în trei trepte: i) învățământul elementar; ii) învățământul gimnazial; iii) învățământul superior. Școlile elementare trebuiau organizate în sate, târguri și orașe. Programa și conținutul învățământului
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
sale de preceptele moralității creștine. Chiar și în Transilvania, unde am văzut că, odată cu etatizarea învățământului inițiat de Curtea de la Viena începând cu Maria Tereza, abecedarele și cărțile de lectură promovau o "pedagogie a supunerii" și de acceptare a ordinii consacrate, politica imperială a făcut concesii majore începând cu anul 1806, când bisericile au fost reinstalate ca agenții principali ai educației publice. În fapt, până în 1918, învățământul românesc din Transilvania a fost un învățământ confesional, în care întreaga responsabilitate educațională revenea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
subiecților lor și acceptarea status quo-ului social prin intermediul unei "pedagogii a obedienței" centrate pe ideea de patriotism civic, în care fiecare trebuia să își accepte cu recunoștință situația socială hărăzită de soartă. Bunul cetățean era acela care respecta ordinea socială consacrată, își accepta poziția în ierarhia piramidală a societății și își manifesta patriotismul prin îndeplinirea obligațiilor civice (plătirea taxelor, respectarea moravurilor publice, îndeplinirea datoriilor creștine și mai ales prin "supunerea față de stăpânire"). Într-un climat saturat de religiozitate și de morala
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
paradigma xenopoliană a etnogeniei românești. Continuitatea. Teza continuității, varianta românească a mitului universal al permanenței, s-a menținut pe aceleași coordonate esențiale încă de la elaborarea sa de către Miron Costin și bătută în cuiele identității românești de către Samuil Micu în 1805. Consacrată ca o constantă invariabilă a conștiinței istorice românești și structură axială a memoriei naționale, teza continuității a fost reluată și reiterată succesiv ca reacție la teoriile discontinuității dezvoltate de istoricii habsburgici. Polemica țesută în jurul chestiunii (dis)continuității românești la nord
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de periodizare a trecutului românesc. Preluarea puterii politice și guvernamentale de către Partidul Comunist din România (PCdR) în urma celui de-al Doilea Război Mondial a rupt vraja naționalismului etnic românesc. Imaginea trecutului, ca resursă simbolică de legitimare și contrafort al ordinii consacrate, nu putea rămâne nealterată. Una dintre cele mai presante preocupări ale noului regim în procesul de consolidare a puterii a fost aceea de "colonizare a trecutului" (Rusu, 2011b), posibilă prin impunerea unei noi grile de interpretare a istoriei poporului român
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
gravitând în jurul axei reprezentate de Imperiul Otoman, manualul lui Roller păstrează aceeași abordare relațională, însă substituie reperul central, care devine acum URSS. Chiar și numele manualului, Istoria RPR (1952), indică reconfigurarea identității nominale a statului român după formula sovietică, denumirea consacrată a statului fiind redusă la o succesiune de litere (Boia, 1997, p. 67). Acronimizarea identității nominale a statului român la R.P.R. relevă fără niciun echivoc adoptarea modelului sovietic. Ideologia internaționalistă a comunismului timpuriu recomanda păstrarea ancorării în universalitate a istoriei
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
a ordinii socio-politice prezente. Trecutul monumental legitima politic un prezent care aspira la un viitor de o monumentalitate similară. Aceasta este paradigma eroico-celebrativă în care a fost elaborat trecutul național. Postnaționalismul contemporan a schimbat regulile jocului legitimării politice. În expresia consacrată deja a lui J. Olick, paradigma actuală de gestiune a trecutului în memoria națională a statelor poate primi denumirea de "politicile regretului" (Olick și Coughlin, 2003; Olick, 2007). Aruncând o privire scrutătoare asupra istoriei recente, spectatorul interesat nu se poate
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
făcut apariția și manuale care deviau dramatic de la linia tradițională. Exemplul cel mai eclatant în acest sens este fără îndoială manualul de Istoria românilor redactat de S. Mitu et al. (1999), care prin abordarea sa provocatoare și neconvențională în raport cu tradiția consacrată a generat un scandal național soldat în cele din urmă cu retragerea manualului din circuitul școlar (Pârâianu, 2002). Facțiunea naționalist-tradiționalistă, deși a câștigat lupta cu manualul, a pierdut pe termen lung bătălia cu noua paradigmă critico-reflexivă a postnaționalismului ce a
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
ceea ce am numit a fi "modelul evoluționist al memoriei colective". Simplificat la extrem, acesta enunță că schimbările majore la nivelul ordinii socio-politice încetățenite (sub forma revoluțiilor politice de pildă) pun în mișcare un proces subiacent de restructurare semnificativă a ordinii consacrate a memoriei. În funcție de magnitudinea seismului politic și al efectelor sale pe planul reconfigurării modului de gestionare a trecutului colectiv, am diferențiat între "revoluții mnemonice" și "reforme mnemonice". Lecturată în această cheie conceptuală, evoluția istorică a memoriei istorice românești în decursul
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
reprezintă situația învățământului pentru Vechiul Regat, fără provinciile încorporate în urma Marii Uniri. 18 Considerăm procesul naționalizării ca o formă specifică a procesului de socializare. Noțiunile de "agenție de naționalizare" (prin care caracterizăm școala și armata) sunt derivative ale mult mai consacratului termen de "agenție de socializare". De asemenea, pe același fir (ana)logic, noțiunile de "naționalizare primară" (prin școală) și "naționalizarea secundară" (prin armată) sunt inspirate din conceptele centrale ale tradiției sociologice de "socializare primară" și "socializare secundară" (vezi Berger și
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
feminin, pentru a realiza o nouă abordare, de data aceasta din perspectiva naratologiei, a feminismului, a istoriei mentalităților și a studiilor culturale a doi autori care, în spațiul cultural românesc, nu se bucură, decât parțial, de monografii sau alte cercetări consacrate. Considerăm că am utilizat cu discernământ și cu moderație grilele de lectură furnizate de studiile din bibliografie, având în vedere numeroasele opere critice, de specialitate, dedicate celor două personalități pe plan mondial și dificultatea de a putea consulta, uneori, aceste
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Procust? Mai departe de aici, totul este combinare măiestrită unor lucruri n’esistente. IX. ÎN LOC DE îNCHEERE: TEAMA DE ADEVĂR Ne e teamă de „Adevărul“? ... E greu de înțeles de ce unele informații mai deosebite despre Mihai Eminescu sunt ocolite de biografii consacrați ai săi. Iată, de pildă, amintirea unui C.A.N. despre moartea și înmormântarea poetului: a apărut în „Adevărul”, în 1933, ziar central la care colaborau scriitorii importanți ai momentului (iarăși: G. Călinescu între ei), într-o zi dedicată poetului
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
lui a fost grea și întunecată: lovit de o boală necruțătoare, după fiecare cură era înspăimântat de recidivă și, pe lângă toate acestea, era chinuit și de grijile bănești. În 1889 a fost internat într-un sanatoriu. Într-un scurt studiu consacrat lui Eminescu, domnul Alexandru Vlahuță a povestit o vizită dureroasă pe care i-a făcut-o în acea perioadă.” Urmează fragmentul pe care l-am redat și noi, din „Curentul Eminescu” de Al. Vlahuță (care, în 1920, era foarte activ
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
dându-le voie să intre în toate cămările, numai în chiliuța de către miazăză nu, că nu va fi de bine." ("Crăiasa zânelor"229). În continuare, ne propunem să ilustrăm "ordinea cosmică", instaurată de timpul sacru al sărbătorii, prin "vestitorii" zilelor consacrate, "pasărea" și "șarpele". III.3.2. ORDINEA COSMICĂ: "PASĂREA", "ȘARPELE" 1. PASĂREA a. Imaginea a-temporală și a-spațială Arhetip al elevației, liant gnoseologic dintre pământ și cer, pasărea reprezintă o metaforă universală a sufletului. În majoritatea mitologiilor arhaice, pasărea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]