8,953 matches
-
fapt pentru care este consiliată doct privind... poziția (Leonida: "Mițule, nu-i nimica; știi cum ești dumneata nevricoasă; unde am vorbit toată seara de politică, te-ai culcat și cu fața-n sus și ai visat cine știe ce. Nu te mai culca cu fața-n sus, Mițule, că iar visezi.") iar la vîrsta virilității împlinite, bărbatul se arată plin de vrednicie (Istoria mutului: Mutu-și făcea treaba cu toată sîrguința: pe toate maicile le slujea, pe toate le mulțumea."); la vîrste mai înaintate
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
fragedă copilărie." "Lupta dintre Baiazid și Mircea este foarte concretă. Parcă Eminescu i-ar privi peste gard." "Caragiale este cam singurul deștept printre proștii din timpul său." "Dacă vrei să găsești subiectul unei propoziții, întrebi predicatul." "Cînd Vasile Baciu se culcă beat, Ion veni la Ana noaptea și o căută pe sub fustă, ca să pună mîna pe pămîntul fetei." " Cînd băgă mîna în gaura pupezei, Nică dădu de ceva moale și cald." "Mircea cel Bătrîn a fost îngropat la Cozia împreună cu umbra
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
mine ! ? Bă... amărășteanule !...” e o piatră de hotar în istoria noastră cinematografică) este mai eficient decât orice „șopârlă”. Mai există un moment în care sistemul își face simțită prezența, prin personajul Luiza, interpretat de Gina Patrichi. Ea refuză să se culce cu Nelu când părinții lui sunt în camera de alături, obiectând didactic-dojenitor : „Nu suntem ani male, Nelu...”. În schimb, când simte că îl va pierde pe mai tânărul Nelu, atras de tânăra Ani, recurge la „avertismente” veninoase gen „Tu ai
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
de serile petrecute în frig, într-un apartament prost luminat, plin de țesături populare și covoare unele peste altele, majoritatea provenind din Oltenia, un apartament ce ar fi putut fi plăcut cu puțin mai multă lumină; ea povestește cum se culca ghemuită în patul rece și închidea ochii, sperând că se va scufunda tot mai mult și nu va mai reveni la suprafață a doua zi... Să moară, să dispară. Aceasta a fost și tema centrală a unor poeți de atunci
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
corpul, cari îi cășunează mult rău. Din nenorocire...aceste momente lucide n-au ținut mult, căci după o jumătate de oră bietul Eminescu începu din nou să...aiureze. D-rul Șuțu căută să-l liniștească și poetul se duse să se culce. Nu trecu nici o oră, când d-rul Șuțu intră din nou la el, de astă dată îl găsi întins, fără nici o suflare.” (Familia, după Românul). Astăzi se ia de bună data din Certificatul de deces: „cinci spre zece corente ora trei
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
meu, / Și peste mersul meu, / Și peste viersul meu; / Cum îi soarele luminos și frumos / Așa să fiu și eu."69 În descântecele "de ursită", focul este "un slujitor" care ascultă de porunca stăpânei descântătoare: "Foc, focușor, eu m-oi culca ș-oi adormi, tu sî nu ti culci și să nu dormi; să ti faci laur, balaur, cu solzii di aur (...), sî ti duci la ursita lui..."70. Pe de altă parte, în descântecele "de deochi", focul cosmic, soarele, și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
meu; / Cum îi soarele luminos și frumos / Așa să fiu și eu."69 În descântecele "de ursită", focul este "un slujitor" care ascultă de porunca stăpânei descântătoare: "Foc, focușor, eu m-oi culca ș-oi adormi, tu sî nu ti culci și să nu dormi; să ti faci laur, balaur, cu solzii di aur (...), sî ti duci la ursita lui..."70. Pe de altă parte, în descântecele "de deochi", focul cosmic, soarele, și "stăpâna apelor", luna, se află sub puterea blestemului
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
simbolică omul și cosmicul, este ilustrat metonimic, prin intermediul propozițiilor relative și negative: Cine n-are dor pe vale / Nu ști luna când răsare / Și noaptea cât e de mare. / Cine n-are dor pe luncă / Nu ști luna când se culcă/ Și noaptea câtu-i de lungă, / Cine n-are dor în lume / N-are inimă, nici nume. / Eu am două doruri grele: / Dorul meu și-al mândrei mele / Și trăiesc numai cu ele!"108 Paroxismul trăirilor sufletești ipostaziază multiplele fețe ale
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
iar, pe de altă parte, singularizarea înfățișează împăcarea cu propriul destin: "Foaie verde de-alunele, / De "binele" vieții mele, / Plâng pietrele-n vădurele, / Pui de cuc prin cuiburele; Plânge locul unde șed, / Cărarea pe unde merg; Plânge patul, când mă culc, / Drumul pe unde mă duc. Plâng și ele, plâng și eu, / Că mi-a fost norocul rău. / Mi-a fost casa sus pe deal / Ș-am trăit viața cu-amar. / Mi-a fost casa sus sub munți, / Unde glas de
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
mult; / Și l-am cântărit cu său, / Dorul meu a tras mai greu."150 De cele mai multe ori, planul cosmic se confundă cu planul uman care, reprezentat metonimic, conturează spațiul metamorfozelor: "Bate vântul lin și dulce, / Doru-mi nu vrea să se culce; Bate vântu-ncetinel, / Sufletu-mi plânge cu el. Bate-ai, vântule, cu foc, / Să-mi arzi dușmanii pe loc. / O vorbă dacă ți-o spun: / Dorule-dor, / Tu o dai și vântului, / De o duce satului."151 Sentimentul apartenenței la universal este
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
stâng, / Că dorul din pieptul meu / Îi ca pământul de greu. Când măicuța m-a făcut / A plouat ș-a bătut vânt, / Cum a fost vremea de rea / Așa trăiesc viața mea. Când m-au dus la botezat / Dumnezeu era culcat / Și puțin noroc mi-a dat; / El l-a toți le-a dat cu carul / Numai mie cu paharul, / Nici acela n-o fost plin, / Jumătate cu venin."206 Relația de interdependență dintre ursită-soartă și firul vieții este ilustrată prin intermediul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
pica ciocul tău, / Cum mi-ai cântat tu de rău; / Că toată viața mea / Mi-ai cântat să-mi fie grea; / Și toate zilele mele / Mi-ai cântat să-mi fie grele! Pelin beau, pelin mănânc, / Sara pe pelin mă culc; / Dimineața când mă scol, / Cu pelin pe ochi mă spăl, / Ies afară, intru-n casă, / Sticla cu pelin pe masă!"212 Incipit-ul versurilor formează nucleul semnificațiilor, tocmai pentru a evidenția predestinarea, singularizarea, re-semantizând raportul eu lume: "Frunzulița pomului, / Scumpă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
nu m-aștepte, / Marți seara nu mă duc eu, / Că mă bate Dumnezeu; / Miercuri seara mă bat sfinții; Joi mă judecă părinții; / Vineri mă duc la Sibiu, / Nu pot, mândră, ca să viu; / Sâmbătă mă duc la plug, / Obosit seara mă culc; Duminică-i liturghie, / Nu-mi trebuie, mândră, mie, / După masă merg la joc, / Vezi, mândră, că n-am noroc!"64 Alteori, discrepanța dintre esența semnificațiilor și explicațiile aparente reprezintă pretextul disimulării defectelor omenești, ilustrate, de altfel, în poezia populară, prin
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Alteori, discrepanța dintre esența semnificațiilor și explicațiile aparente reprezintă pretextul disimulării defectelor omenești, ilustrate, de altfel, în poezia populară, prin antifrază: "Am o mândră ca o floare, / Doarme până-n prânzul mare, / Când îi pomenesc de furcă, / Stinge lampa și se culcă, / Apoi lunea nu lucrează, / Marția ține sărbătoare, / Miercurea-i de fată mare, / Joia-i pentru dobitoace, / Vinerea că nu se toarce, / Sâmbăta e de lăut, / Duminica-i de băut!"65; " Foaie verde de-un păsat, / Luni, marți, miercuri n-am
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
știa. Când s-a dus omul de acasă, i-a dat drumul și din acela s-a făcut mai apoi soarele pe cer."111 Într-o altă legendă, soarele a fost creat ca făptură divină, de Fârtat: "După ce s-au culcat, Dumnezeu s-a apucat să facă soarele. A scaparat o dată cremenea în piatra cea scumpă, dar n-a putut face, a ieșit o sabie. A scaparat a doua oară și s-a făcut o grămăjoară, ca o jemnă mică, rotundă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
205 În schimb, în poezia populară, soarele și luna au dreptul de a judeca legăturile pământești: "Păsăruică albă-n pene, / Mergi la maica de mă cere. / De m-a da, de nu m-a da, / Eu pe laiță m-oi culca, / Pe fereastră mi-i fura, / La lună ne-om cununa, / Soarele ne-a judeca!"206 Luna tăinuiește trăirile sufletești ale omului și participă la zbuciumul lăuntric: "Frunză verde măr domnesc, / Of, împărate ceresc, / Mai dă-mi zile să trăiesc; / Cu
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
rămânea, / Numai luna și c-o stea / Știe de patima mea." sau "Cine n-are dor pe vale / Nu știe luna când răsare / Și noaptea cât îi de mare, / Cine n-are dor pe luncă / Nu știe luna când se culcă, / Și noaptea cât e de lungă."207 Uneori, pentru a ilustra zbuciumul lăuntric, luna devine termen de comparație, sugerând, astfel, co-participația teluricului cu cosmicul: "Eu de-aici mă duc cu dor / Cum merge luna prin nor, / Eu de-aici mă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cauzale și a enunțurilor condiționale, este transfigurată prin intermediul paralelismului analogic, destinul uman fiind transpus imaginar în plan cosmic: Tot mă mustră cucuțul, / De ce n-am glas ca dânsul, / Dar cum să am glas de cuc, / Că tot plâng până mă culc, / Și cum să am glas de om, / Că tot plâng până ce-adorm. De-aș putea cânta ca cucul, / Nu m-aș zăbovi cu lucrul, / Ci-aș zbura din cracă-n cracă, / Să văd lumea cât e largă / Și pe mândra
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
surie, / Pe cine-oi avea mânie / Blestemă-l străin să fie; / Că nu-i șfară / Ca străinătatea-n țară. / Și tot mă întreabă cucul, / De ce nu am glas ca dânsul. Cum să am glas de cuc, / Dacă plâng până mă culc? / Cum să am glas de om, / Dacă plâng până adorm?"310 Simbolistica antinomică a cucului, ca încarnare a binelui și a răului, este prezentată într-un "bocet de zori" în care suferința despărțirii este ilustrată de ipostazele antinomice ale cântatului
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
pica ciocul tău, / Cum mi-ai cântat tu de rău; / Că toată viața mea / Mi-ai cântat să-mi fie grea; / Și toate zilele mele / Mi-ai cântat să-mi fie grele! Pelin beau, pelin mănânc, / Sara pe pelin mă culc, / Dimineața când mă scol, / Cu pelin pe ochi mă spăl; / Ies afară, intr-un casă, / Sticla cu pelin pe masă!"312 Relația dintre om și pasăre este sugerată de structura dialogată a discursului liric, dar și de secvența "dialog în
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
poate. / Vină, Doamne, de mă scoate / Din gura șerpelui / Din mâna călăului."363 Sau "Limon, Limon, Dragul mamei, / Ce-ai strigat în gura mare? / Ori oile-ai prapadit, / Ori mâncarea ai sfârșit? / Ba eu singur am greșit / Că m-am culcat sub un hat, / Sub un hat lăturat / Și șerpe-n sân mi-a intrat. Un șerpe balaur / Cu solzii de aur..."364 Simbioza dintre om și șarpe reliefează manifestarea Verbului primordial care reface lumea din temelii, învestind puterile stihiale ca
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Am un paloș de oțel, / Lasă trupul tinerel." / "Taie-mă, nu mă tăia, / Nu mă las de prada mea, / Ist copil chiar din pruncie / Maica sa mi l-a dat mie, / Că ades îl blestema / Și-i zicea când îl culca": "Culcă-te, alină-te / Șarpele sugă-mi-te!" / Cel viteaz de ortoman / Izbea negrul dobrogean / Și cu pala lui cea nouă / Pe balaur tăia-n două, / Apoi trupul înghițit, / Plin de rane, otrăvit, / El în cârcă-l ridica, / Sus, la
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
un paloș de oțel, / Lasă trupul tinerel." / "Taie-mă, nu mă tăia, / Nu mă las de prada mea, / Ist copil chiar din pruncie / Maica sa mi l-a dat mie, / Că ades îl blestema / Și-i zicea când îl culca": "Culcă-te, alină-te / Șarpele sugă-mi-te!" / Cel viteaz de ortoman / Izbea negrul dobrogean / Și cu pala lui cea nouă / Pe balaur tăia-n două, / Apoi trupul înghițit, / Plin de rane, otrăvit, / El în cârcă-l ridica, / Sus, la stână
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
soț, sperând întotdeauna că mult așteptatul moștenitor va sosi. Din acest motiv, replica sa, ușor iritată la diverse comentarii privind miracolul despre care am discutat a fost una justificată:„nu este nu miracol în faptul că un soț care se culcă cu soția sa îi dăruiește acesteia un copil“ (trad. n.) Cel mai interesant răspuns l-a dat însuși Ludovic al XIV-lea, atunci când Lomenie de Briennes, ministrul său de afaceri externe, i-a atras atenția asupra zvonurilor care circulau despre
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
XIV-lea a dormit singur în cameră cu valetul său:„în anul 1645, după ce regele a fost scos din mâinile femeilor, numai guvernatorul, viceguvernatorul, primii valeți de camera și-au intrat în atribuții, eu am fost primul care s-a culcat în camera Maiestății Sale.“ Acest paragraf indică momentul încheierii primei copilării a regelui. Când Ludovic a împlinit șapte ani, valeții de cameră și-au intrat în drepturi începând astfel oficial, ceremonialul curții. La Porte a ocupat poziția de Prim Valet
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]