8,859 matches
-
Cehia și Slovacia, Polonia meridională și Ucraina. Între 7 000 și 3 500 Î.Hr. locuitorii acestei zone au dezvoltat o organizare socială mult mai complexă decât vecinii lor din vest și nord, organizare ce implică o sedentarizare profundă, apariția diviziunii muncii și a instituțiilor politice și religioase. Cele mai elocvente vestigii sunt sculpturile, care dau mărturie despre aspecte ale vieții, altfel inaccesibile arheologului, precum moda Îmbrăcămintei, ceremoniile religioase și imaginile mitice. După Gimbutas, societatea Europei arhaice era caracterizată de dominația
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
zeii locuiesc În elementul pe care Îl reprezintă. Chiar și zeii al căror nume nu recheamă un domeniu anume sunt atașați În mod fundamental de un loc. Sediile zeilor sunt și regatele lor; acestea sunt diferitele părți ale lumii, În funcție de diviziunea pe care o face cosmologia mesopotamiană. Primul dintre regatele cerești și cel mai „locuit” este cerul (sumeriană a n, akkadiană șamû). Dintr-un anumit punct de vedere, „cerul” este bolta cerească; dar termenul este sinonim și cu tot ceea ce este
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
crea tipuri, cu diferențe minore chiar și din punct de vedere iconografic. Cu toate acestea, panteonul, În complexitatea sa, pare să se prezinte ca un sistem organizat, articulat În jurul unor concepte principale. În primul rând, există o orânduire bazată pe diviziunea Între divinitățile cerești și divinitățile lumii subterane (htonice), cărora le aparțin zeii vechi (adică divinitățile primordiale, substituite de zeii noii generații), divinitățile destinului și zeița Soarexe "Soare" a pământului, stăpâna lumii de „dincolo”. În interiorul acestei subdiviziuni generale, zeii pot fi
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
uneori concubină), prevede mai ales pentru zeul furtuniixe "zeul furtunii" În epoca hitită veche o familie formată din patru generații: un bunic, un tată, un fiu (zeul furtunii), nepoți. În alte cazuri sunt menționați doar cuplul, fii și/sau nepoții. Diviziunea În zeități masculine și feminine este formalizată de hitiți târziu, În epoca imperială, odată cu crearea așa-numiților kaluti, „cercuri” de divinități masculine și feminine plasate imediat după cele două divinități principale ale panteonului hurrit, Teșup și ¾epatxe "H~epat" (vezi
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cosmică pe care a instaurat-o cel dintâi, dar nici unul dintre cei doi nu e În măsură să garanteze sau să răstoarne singur un echilibru care se bazează pe distribuția organică a funcțiilor. Este vorba de o diarhie efectivă, de diviziunea unor puteri complementare, astfel Încât El, care Întrupează puterea carismatică și deține Înțelepciunea și autoritatea supremă, nu ar putea să guverneze singur fără forța, curajul și spiritul Întreprinzător al lui Baal, căruia zeul cel mai bătrân Îi va Încredința regalitatea pe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cu spațiul cetății, În care cetățeanul recunoștea sursa capabilă să Îi satisfacă nevoile și locul privilegiat al propriei existențe, unicitatea panteonului a ajuns să reproducă unicitatea civică, Înfăptuind nevoia de coeziune a societății. În același timp, specializările și articulațiile cetății, diviziunile ei funcționale și ierarhiile sale se reflectau În specializarea puterilor lumii divine, sub a cărei protecție se plasa universul uman. Fiecare zeitate acționa În sfera ei de competență, În interiorul căreia Își găsea propriile limite, În timp ce fiecare era, la rândul ei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
miturile despre originea umanității, pe care le-am citat până acum, umanitatea este identificată imediat cu poporul care păstrează și povestește mitul: Tuistoxe "Tuisto" și Mannusxe "Mannus" sunt la originea triburilor germanice, PuruÌa dă naștere unei umanități Împărțite social conform diviziunii indiene tipice, Manu este chiar autorul presupus al primului codex de legi indiene, Yimaxe "Yima" este primul rege al Iranului; putem trage ușor concluzia că, În faza inițială, mitul trebuie să fi explicat originea indo-europenilor Înșiși și că abia apoi
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
K-ras, cu o pozitivitate în CP de 92% față de 72%. Cele două metode pot fi complementare prin efectuarea combinată a celor două evaluări obținându-se o specificitate de 100% [139]. Având în vedere rolul telomerazei în menținerea capacității celulare de diviziune, inhibitorii telomerazici pot deveni mijloace terapeutice în cancer, inclusiv în localizarea pancreatică [140]. MARKERII SEROLOGICI Definirea profilului biomarkerilor serologici pentru CP trebuie să țină seama de faptul că acesta nu include numai factorii produși de tumori, ci și cei care
Tratat de oncologie digestivă vol. II. Cancerul ficatului, căilor biliare și pancreasului by Luminiţa Leluţiu, Alexandru Irimie () [Corola-publishinghouse/Science/92187_a_92682]
-
menținerea monarhiei. Belgienii și-au păstrat și ei monarhia, dar l-au detronat pe Leopold al III-lea ca pedeapsă pentru colaborarea cu naziștii. Luată sub presiunea populară, această decizie ignora dorința a peste jumătate din populație și a creat diviziuni ce reflectau granițele comunitare și lingvistice: valonii au votat pentru detronarea lui Leopold, În timp ce 72% dintre flamanzi erau În favoarea lui. În lipsa unui monarh pe care să-și verse focul umilinței Îndurate În război, francezii s-au mulțumit să voteze În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
decât responsabilitatea pentru Germania, ale cărei contradicții erau din ce În ce mai evidente. La sfârșitul anului 1946, britanicii și americanii au convenit să unească economiile zonelor lor de ocupație Într-o așa-zisă „Bi-zonă”, dar chiar și acest lucru nu reprezenta Încă o diviziune fermă a Germaniei, și cu atât mai puțin o intenție declarată de a integra Bi-zona În Occident. Dimpotrivă: trei luni mai târziu, În februarie 1947, francezii și britanicii au semnat ostentativ Tratatul de la Dunkerque, prin care se angajau să se
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la Istanbul - a fost evitat la limită doar mulțumită erorilor lui Hitler. Soluția sovietică, impusă În locul celei germane, a rupt vulnerabila jumătate estică de restul continentului. Pe atunci, occidentalii nu s-au sinchisit. Cu excepția nemților - națiunea cea mai afectată de diviziunea Europei, dar și cel mai puțin În măsură să protesteze -, europenii din Vest erau În general indiferenți la dispariția Europei de Est. Ba chiar s-au obișnuit atât de rapid, ocupați cum erau cu transformările notabile din propriile lor țări
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a fondurilor și locus al puterii. Dar nu a monopolizat niciodată viața culturală a națiunii. Nu rămânea, prin urmare, decât un loc pentru viața intelectuală europeană În anii de după război: un singur oraș, singura capitală națională ale cărei obsesii și diviziuni puteau reflecta și defini starea culturală a Întregului continent. Orașele rivale erau fie acaparate, fie distruse, fie absorbite de probleme locale. Încă din anii ’20, pe măsură ce statele europene cădeau pe rând pradă dictatorilor, refugiații politici sau În exil intelectual se
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de ascultare și principalul post de spionaj În Războiul Rece; În 1961, acolo operau 70 de agenții de spionaj distincte, iar unele dintre cele mai răsunătoare succese ale agenților sovietici au fost repurtate la Berlin. Însă cum liderii sovietici acceptaseră diviziunea Germaniei și transformaseră zona estică Într-un stat suveran, ei nu puteau ignora la nesfârșit hemoragia de resurse umane. Dar nu sensibilitatea rănită a conducătorilor RDG e motivul pentru care Moscova a atras din nou atenția internațională asupra Berlinului, generând
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cel mult jumătate din salariul omologului său lombard. Considerând că venitul mediu italian per capita În acel an era 100, cifra pentru Piemont, În nord-vestul prosper al Italiei, era 174; cea a Calabriei, la extremitatea sudică, doar 52. Războiul exacerbase diviziunea istorică din Italia: În vreme ce Nordul, Începând din septembrie 1943, trăise doi ani de stăpânire germană și rezistență politică, urmate de ocupația militară de către Aliați a orașelor radicalizate, sudul Italiei a fost scos prompt din război de sosirea trupelor aliate occidentale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
postbelică se baza pe decizia tacită de a fabrica o identitate de larg consum nouă și măgulitoare - doar că exercițiul a fost mult mai reușit În cazul Austriei. Un partid creștin-democrat cu intenții reformiste, o stângă parlamentară, consensul general că diviziunile ideologice sau culturale moștenite nu trebuiau Împinse până la polarizare sau destabilizare politică, precum și o populație depolitizată - acestea erau trăsăturile distinctive ale stabilității postbelice În Europa de Vest. Modelul italian sau austriac poate fi reperat, În configurații diverse, mai peste tot. Chiar și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sate, cât și de la orașe, atât de la patroni, cât și de la muncitori. În vreme ce creștin-democrații italieni colonizaseră statul, În Germania, UCD a colonizat atribuțiile statului. În politica economică, În protecția și serviciile sociale și În special În subiectul Încă delicat al diviziunii Est-Vest și al numărului mare de germani exilați, UCD era ferm pe poziții ca partid-umbrelă al centrului majoritar - o premieră În cultura politică germană. Principala victimă a succesului UCD a fost Partidul Social-Democrat (PSD). La prima vedere, acesta ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În aplicare. Dar permițând Moscovei să interpreteze, chiar și numai simbolic, rolul de protectoare a părții agresate, Franța și Marea Britanie au distribuit Uniunea Sovietică Într-un rol În care ea va improviza cu aplomb În deceniile următoare. Datorită crizei Suezului, diviziunile și retorica Războiului Rece vor fi importate tocmai În Orientul Mijlociu și Africa. Consecințele erorii din Suez au fost resimțite cel mai acut de Marea Britanie. Au trecut mulți ani până când au fost dezvăluite public toate ramificațiile conspirației Împotriva lui Nasser, deși
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și Vest se datora mai mult șansei istorice decât opțiunii ideologice. Dar, În cursul anilor ’50 și ’60, Tito a descentralizat Întrucâtva procesul de decizie, permițând cu titlu de experiment autonomia fabricilor și a muncitorilor. Inovațiile s-au născut din diviziuni etnice și geografice, dar și din necesitate economică. Într-un stat federal, În care locuitorii și republicile constituente nu aveau multe În comun În afară de amintiri nefericite și reciproc antagoniste, instrucțiunile uniforme impuse de la Belgrad aminteau de practicile antebelice. Topografia dificilă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
statu-quo, cu Irlanda de Nord ca parte integrantă a Marii Britanii. Partidul Laburist se identifica și el cu puternicele uniuni sindicale din industria construcțiilor navale din Belfast, unde lucrătorii protestanți se bucurau de multă vreme de tratament preferențial. Cum sugerează această ultimă observație, diviziunile din Irlanda de Nord erau neobișnuit de complicate. Distincția confesională dintre protestanți și catolici era reală; ei Îi corespundea o separare În grupuri reprodusă În fiecare etapă a vieții, de la naștere la moarte: În educație, gospodărie, căsătorie, la locul de muncă și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
muncă și În timpul liber. Era, de asemenea, străveche: referințele la dispute și victorii din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea pot părea altora pur ritualice, dar În spatele lor se afla o istorie cât se poate de reală. Însă diviziunea catolic-protestant nu a fost niciodată o distincție de clasă În sensul convențional, chiar dacă IRA a Încercat să includă categorii marxiste În retorica sa. Preoți și muncitori - și, Într-o mai mică măsură, proprietari de teren, oameni de afaceri și membri
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care să-i permită provinciei să se administreze singură s-a izbit de suspiciune și intransigență de ambele părți. Catolicii, chiar dacă nu se dădeau În vânt după propriii extremiști armați, aveau motive istorice să suspecteze promisiunile de egalitate civică și diviziune a puterii lansate de conducerea protestantă a Ulsterului. Aceasta din urmă, dintotdeauna reticentă când venea vorba de concesii reale pentru minoritatea catolică, se temea acum cu adevărat de „provizoriii” Înarmați. Fără prezența militară britanică, provincia s-ar fi cufundat și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Dar Finlanda și Suedia nu erau cazuri tipice: pacifiștii, feministele, ecologiștii, handicapații și alți activiști cu cauză unică erau atât de siguri de un climat cultural favorabil agendei lor, Încât Își puteau permite să se detașeze de marile partide, riscând diviziuni Între simpatizanți, fără ca acest lucru să pericliteze nici majoritatea guvernamentală, nici șansele proprii. Partidele cu cauză unică apăreau adesea, după cum am văzut, În urma unei crize, a unui scandal sau a unei propuneri controversate: ecologiștii austrieci s-au afirmat În urma unei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
orice intervenție, directă sau indirectă, individuală sau colectivă, În afacerile interne sau externe ce țin de jurisdicția internă a altui stat participant, indiferent de relațiile lor reciproce”. Era tot ce-și puteau dori Brejnev și colegii lui. Nu numai că diviziunile politice din Europa postbelică erau acum acceptate public și oficial, iar suveranitatea și integritatea teritorială a RDG și a altor state-satelit admise oficial, dar puterile occidentale dezavuau În premieră orice „intervenție armată sau amenințare cu o astfel de intervenție Împotriva
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
exil. Cei rămași, Împreună cu copiii și nepoții lor, au fost excluși din sectorul public până târziu, În anii ’70. Comuniștii au fost deținuți ani de zile și tratați cu o brutalitate notorie În faimoasa Închisoare din insula Makronisos 1. Dar diviziunile politice din Grecia, deși păreau să corespundă În linii mari categoriilor Războiului Rece, au fost mereu dominate de probleme specific locale. În martie 1949, la apogeul conflictului dintre Stalin și Tito, un KKE aservit Moscovei a transmis la radio (din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
unificare aprobată de electori prin votul exprimat la alegerile din martie și permisă de articolul 23 al Legii fundamentale din 1949. Pe 3 octombrie, tratatul a intrat În vigoare: RDG a „acces” la Republica Federală și a Încetat să existe. Diviziunea Germaniei fusese opera Învingătorilor din al doilea război mondial, iar reunificarea ei din 1990 nu s-ar fi produs niciodată fără Încurajarea sau acceptul lor. Germania de Est fusese un stat-satelit al Uniunii Sovietice: În 1989, 360.000 de militari
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]