9,213 matches
-
pătrunzătorul studiu Caragiale și Caragiale, Jocuri cu mai multe strategii, astfel de trăsături în pledoaria caragialiană pentru genurile minore, în interesul pentru tipologia și gustul publicului, în amestecul de stiluri, forme și registre, în predilecția pentru parodie, oximoron, supralicitare și ironie. La rândul său, Valentin Silvestru interpretează drept elemente de caragialeologie cinci motive ale operei, deopotrivă "chei spectacologice": scrisoarea, presa, semidoctismul, personajul care nu apare.26 Într-un articol pătrunzător, Alexandru George reafirmă 27 importanța coexistenței comicului cu tragicul în opera
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
frecvente la autori de la începutul secolului trecut, recurențe tipologice și tematice sunt identificabile cu deosebire în perioada interbelică, scriitorii târgovișteni și apoi poeții și prozatorii optzeciști valorifică elementele de "inginerie textuală" caragialiană, mare parte din publicistica actuală apelează la autoritatea ironiei sau la zeflemeaua caragialiană. Astfel încât, se poate vorbi de o maleabilitate a caragialismului care își păstrează în timp esența, impunându-se prin anumite componente ale sale, într-un flux nesfârșit. Se justifică, în consecință, opțiunea noastră pentru o definire globală
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
favorizând un comic esențialmente parodic. Clasicismul și Contra-Reforma încearcă din nou să discrediteze și să țină comedia sub control, iar tensiunile și conflictele din veacurile al XVI-lea și al XVII-lea aduc în prim plan comicul satiric. Umorul și ironia vor fi revalorificate și chiar ridicate la rang de filosofie de către romantici, iar umorul negru, grotescul și comicul absurd își fac loc în literatura decadenților de la sfârșitul secolului al XIX-lea, pentru a se instaura semnificativ în suprarealism și în
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
arsenalul ridicolului"33. Pe urmele altor cercetători, precum Jean Duvignaud (Le Propre de l'homme. Histoire du rire et de la dérision, 1985), Jean-Marc Defays recurge la o mai mare generalizare printr-o considerare a comicului drept "invariant"34 față de care ironia, umorul etc. sunt varietăți secundare. Cu rigurozitate matematică, Jean-Marc Defays distinge apoi râsul ca efect, de comicul văzut drept cauză a lui, stabilește categoric locul intermediar al rizibilului înțeles drept "totalitate a stimulilor intelectuali care pot provoca râsul"35, cu
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
comicului. Cel dintâi incovenient creează senzația de dezorientare la constatarea că, în ciuda unor coincidențe de viziune, se pot descifra cam tot atâtea tipologii ale comicului, câte abordări și teorii aferente se cunosc. Astfel, ca specii fundamentale ale comicului sunt identificate ironia și umorul la Kuno Fischer (Uber den Witz. Zweite durchgesehene Auflage, 1889) și la Fr. G. Jünger (Über das Komische, 1936), în timp ce la Iuri Borev (Sistemul categoriilor estetice, 1963), într-un alt context politic, clasamentul este schimbat în favoarea satiricului și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
elevat forma și tonul comediei combinate cu tragismul pasiunilor puternice și grave.39 În prelungirea acestor considerații de natură sociologică poate fi plasată și observația lui Mircea Doru Lesovici care marca astfel de deosebiri între modalități convergente ale comicului: Dacă ironia este "aristocratică", sarcasmul "plebeian", umorul se vrea pe deplin "democratic""40. Un alt criteriu care poate ordona multitudinea ipostazierilor comicului este cel legat de identitatea rasială, etnică, națională, sexuală etc. În ultima perioadă se remarcă ascensiunea interesului pentru studiul comicului
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
un cadru spațial cu atribute occidentale, în care ,,somptuosul hôtel Piscopesco"50, "salonașul intim de cel mai pur stil Louis XV"51, ar justifica așteptările noastre de a fi martorii unei "causerie" rafinate și grațioase pentru că, spune autorul cu o ironie aproape imperceptibilă: Femeile știu să spună o mie și o sută de nimicuri într-un mod mult mai interesant decât spun bărbații cele mai serioase... O floare, o panglicuță, o deosebire abia simțită între două nuanțe, un nimic, distilate prin
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
69. Comedia sa nu este insolentă și injurioasă, pentru că, așa cum observa Șerban Cioculescu, "neîndurător în critica sa, Caragiale îmbină maliția crudă cu urbanitatea aleasă"70, ceea ce o face și mai antipatică, și mai greu de suportat. Caragiale recurge frecvent la ironie, la acea modalitate subtilă de a critica elegant, dar incisiv, preferând violenței, disimularea derutantă cu efect punitiv mult mai mare: "Ironia nu e nicidecum brutală, pentru că ea afectează comedia încuviințării și a aprobării totale, descifrarea tâlcului ei cere o subțirime
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cu urbanitatea aleasă"70, ceea ce o face și mai antipatică, și mai greu de suportat. Caragiale recurge frecvent la ironie, la acea modalitate subtilă de a critica elegant, dar incisiv, preferând violenței, disimularea derutantă cu efect punitiv mult mai mare: "Ironia nu e nicidecum brutală, pentru că ea afectează comedia încuviințării și a aprobării totale, descifrarea tâlcului ei cere o subțirime la cititor, căci prostul sau naivul cade în cursă, încrezându-se în sensul aparent și neobosindu-se să scruteze subînțelesurile"71
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
prefer să vă spun drept: după scandalul de la bancher, nu știu ce s-a mai întâmplat cu eroul meu și cu madam Popescu". Arma parodică țintește schelăria osificată specifică structurării materialului epic în lucrări facile, fabricate prin inserția arbitrară de clișee narative. Ironia, asociată parodiei, accentuează tendința de ieșire de sub incidența unor încorsetări inutile, dar și dorința de evidențiere a propriei individualități prin detașarea de direcția comună. Numeroase alte fragmente din lucrări epice precum Boris Sarafoff, Zig-Zag, Poveste, Poetul Vlahuță, întrerup cursul prestabilit
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
discutabil, a fost, într-un fel, ostracizat și neînțeles până la sfârșitul vieții și încă extrem de controversat în posteritate. Atributele conduitei sociale și artistice menționate relaționează esența atitudinii comice generice cu personalitatea caragialiană. Așa cum vom încerca să ilustrăm, ingrediente universale precum ironia, sarcasmul, satira, parodia, spiritul, caricatura, grotescul, umoristicul, absurdul se încheagă magic în monumentala sa construcție comică, în care vor primi o nouă și decisivă dimensiune: cea a inefabilului caragialian. În plus, de această nouă dimensiune n-au putut să nu
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și limitate la cel redat prin sintagma "satiră și umor", cu sensul de "text combativ provocând un râs combativ"1. Comicul a fost astfel disociat de gratuitate, pretinzându-i-se eficiență în noua pragmatică politică. S-a impus oficial abandonarea ironiei sau a zeflemelei ușoare în favoarea modului sarcastic, pentru optima expresie de respingere și nimicire a vechilor și noilor "dușmani ai poporului" "burghezo-moșierimea", chiaburii și "imperialiștii" prin utilizarea imperativă a invectivei, apostrofei, polemicii incisive. Ca urmare, au fost recomandate forme și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ale comicului cultivate cu precădere atât în prima cât și în cea de-a doua jumătate a veacului trecut, așadar asupra satiricului și asupra umoristicului, fără să le ignorăm pe celelalte, de asemenea reprezentative pentru paradigma comicului caragialian, și anume ironia, parodia și grotescul. În cazul fiecăruia se va pleca de la sumare considerații teoretice, probate mai întâi prin textele caragialiene și ilustrate apoi prin opere semnificative din perioadele următoare. 3.1. Modul satiric Dubla etimologie posibilă a termenului de satiră este
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
saeva indignatio (indignare crudă), pentru a critica vindicativ, batjocoritor sau aluziv o realitate față de care spiritul satiric se concretizează atât prin implicare, cât și prin distanțarea evidențiată în claritatea idealului pe care i-o opune. Ca trăsături minimale distinctive față de ironia pe care se poate baza și față de umorul din care se desprinde, satira deține elementul de militantism, combativitatea expresă, ceea ce presupune un plus al implicării în sfera socialului 4 și o poziție filosofică și etică izvorâtă din convingeri ferme și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
provoacă glisarea în spațiul tragicului sau al extraesteticului. Posibilitatea ameliorării obiectului scrutat, presupusă de echivocitatea discursului ironic sau de optimismul și înțelegerea care moderează tonul umoristic, este respinsă tranșant de sarcasmul decis să exorcizeze răul prin confruntare brutală: "Acolo unde ironia observă un nas puțin strâmb care poate fi corectat printr-o operație estetică ușoară, sarcasmul vede o hidoșenie care are nevoie de un transplant urgent. În schimb, humorul este dispus să observe că, chiar dacă nasul propriu este croit după prototipul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
același timp", că derutează și captivează prin ambivalența mesajului deopotrivă senin și grav, vesel și trist, indiferent și combativ, chiar și în cele mai neutre dintre texte. Deși nu foarte frecvent, atunci când gravitatea neregulilor perpetuate în mod absurd și urbanitatea ironiei sau a zeflemelei i se pare că sunt ireconciliabile, Caragiale recurge la satirizare în tonalități diferite, de la cea aparent involuntară din comedii, decurgând din simpla selectare semnificativă a situațiilor care se incriminează parcă de la sine, până la diatriba din mult invocatul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
nerespectarea ei o condiție sine-qua-non a supraviețuirii. În centrul acestui univers haotic tronează ,,eminentul" profesor Marius Chicoș Rostogan, cel care adoptă și experimentează cu entuziasta aprobare a inspectorilor la fel de ,,competenți", noua metodă intuitivă, ținta satirei caragialiene, dezvăluită ca pandant al ironiei subiacente: Profesorul: Și cine era Traian? Elevul: El era om bun! Profesorul (emoționat): Bun, drăguțul de el! Zic zău lui Dumnezeu, bun!... Și cu cine s-a bătut el? Elevul (brav): Cu turcii! Profesorul: Pe dracu! Că-z unghe erau turcii
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
47, repulsie care s-a manifestat la Caragiale în ciclul de pastișe parodice după Macedonski (Erato, scapă-mă, Cameleon femeie etc.). De asemenea, schița caragialiană Intelectualii pare hipotextul tabletei Despre scriitori, în care Arghezi a renunțat la învelișul derutant al ironiei, dând frâu liber indignării : Trebuie înjugați la viață demnii scriitori [...] Până ce nu-și vor rupe genunchii, nu-și vor beli fruntea de pământ și piatră [...] ei nu vor putea înțelege, din cafenea și berărie, unde se confundă cu chelnerii adormiți
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
tâmpenia" contemporanilor. Și la Arghezi diatriba indirectă este avantajul vădit al alegoriei, menționat cu satisfacție în formule de genul: Pentru că ne găsim în Kuty, putem vorbi pe șleau"49. Mai pregnant însă decât în Cronica fantastică a lui Caragiale, unde ironia este suverană, absurdul devine cheia descifrării satirei la Arghezi: Miniștrii aveau ca datorie să întemeieze simțul de autoritate, purtând fiecare ministru câte un băț cu care aplica fiecărui kut întâlnit, cu motiv sau fără motiv, un cucui în moalele capului
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
diem concretizată în desfrâu, ignorarea convențiilor, a tradițiilor, a moralei, printr-un comportament de inconștienți "măgari pe Vezuviu"57. Predominanta notă de tristețe este întreținută de sfâșietorul sentiment de neputință și dezamăgire dureroasă, redată în tonalități diverse, de la umor și ironie amară, la sarcasmul disprețului total care țâșneste în pagini de veritabil pamflet "față de o lume occidentală indiferentă și iresponsabilă, văduvită de idealuri și de elementară demnitate umană, nimicită de egoism și de supremația excesivă a sexului"58. Sunt vizate în
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
expres prin ordine de partid, întinate de balastul doctrinar, ci chiar în literatura exilului românesc, într-un roman cu certe calități literare și cu surprinzătoare raportări la dimensiunea satirică a caragialismului. 3.4. Modul parodic Sintagme precum "satira literară"71, "ironie livrescă, mimetică"72, "citare ironică"73,"mimotext"74 etc. încearcă să surprindă esența parodiei și avertizează că paradigma sa teoretică include, pe lângă problematica definirii și pe cea a delimitării vecinătăților și a interferențelor cu celelalte moduri ale comicului. Pentru definirea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
raportul de incluziune al parodiei în burlesc, cercetarea lui Daniel Bilous (Intertexte/ Pastiche: L'Intermimotexte,1983) care propune termenii edificatori de interstil și de intertext pentru a deosebi tranșant pastișa de parodie, sau delimitările propuse de Linda Hutcheon în studiul Ironie, satiră, parodie din care rezultă că parodia implică o superpoziționare în relație cu ironia. În orice caz, o specificitate a parodiei, în comparație cu celelalte moduri ale comicului, este complicitatea obligatorie care trebuie să existe între parodistul care operează deturnări formale sau
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Intermimotexte,1983) care propune termenii edificatori de interstil și de intertext pentru a deosebi tranșant pastișa de parodie, sau delimitările propuse de Linda Hutcheon în studiul Ironie, satiră, parodie din care rezultă că parodia implică o superpoziționare în relație cu ironia. În orice caz, o specificitate a parodiei, în comparație cu celelalte moduri ale comicului, este complicitatea obligatorie care trebuie să existe între parodistul care operează deturnări formale sau conținutiste asupra unei opere și receptorul, al cărui antrenament cultural îl ajută să decodeze
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
din analizele parodiilor lui Caragiale și a piesei de debut a lui Eugen Ionescu, putem identifica interferențe nu doar între parodie și satiră, ci între aproape toate modurile comicului. Pastișa, de exemplu, denaturând în parodie, bazată pe procedeul retoric al ironiei, poate fi subordonată satirei, la rândul ei o formă a burlescului sau a comicului absurdului. 3.5. Parodia la Caragiale Ilustrative pentru modul parodic în literatura română sunt poeziile, "poveștile", portretele-caricatură din publicistica lui Caragiale, dar și farsa O soacră
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și farsa O soacră, considerată de Florin Manolescu o exemplară parodie a literaturii de consum și a celei sentimentale din a doua jumătate a secolului al XIX-lea80. În cazul lor, așa cum spuneam, decantarea riguroasă a componentelor comicului, în special a ironiei de parodie și de satiră, este o operațiune extrem de anevoioasă întrucât glisările și imixtiunile sunt frecvente fiind, de altfel, responsabile de producerea inefabilului caragialian. În esență, parodia lui Caragiale uzitează adesea de ironie și de sarcasm, finalitatea ei fiind, de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]