KorAP: Find »[drukola/base=renaștere & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...348 349 350 ...352 >

8,797 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

și de Vest - emigraseră În America, Argentina sau În altă parte. Cei rămași s-au dovedit o pradă ușoară pentru demagogia naționalistă și fascistă. După război se vehicula (mai ales printre cei cu vederi de stânga) ipoteza că o potențială renaștere a fascismului În Europa avea să Înceapă la țară. Chestiunea agrară avea așadar două fațete: prin ameliorarea situației economice a țărănimii, se evita pericolul ca ea să cedeze tentației autoritariste. Primul obiectiv fusese deja atacat imediat după primul război mondial

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ceea ce a realizat, ci și prin erorile pe care le-a evitat. Rămânea Însă o problemă europeană pe care Programul de Reconstrucție nu putea nici să o rezolve, nici să o ignore, și de care depindea totul: problema germană. Fără renașterea germană, planificarea franceză nu ducea nicăieri: Franța voia să folosească fondurile de contrapartidă ale Planului Marshall pentru a construi oțelării gigantice În Lorena, dar, fără cărbunele german, acestea erau inutile. Degeaba aveai fonduri Marshall cu care să cumperi cărbune german

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Michael Howard Nu vă faceți iluzii: toată zona Balcanilor, cu excepția Greciei, va fi bolșevizată, iar eu nu pot să Împiedic acest lucru. și nici pentru Polonia nu pot face nimic. Winston Churchill (ianuarie 1945) Îmi amintea de despoții din vremea Renașterii - fără principii, fără metode, dar și fără vorbe goale - Întotdeauna „da” sau „nu”, deși puteai conta pe el numai la „nu”. Clement Attlee despre Stalin În numai cinci ani, am dobândit un formidabil complex de inferioritate. Jean-Paul Sartre (1945) „Nimeni

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
anglo-americane privind Germania de Vest, cu scorul strâns de 297 voturi pentru și 289 Împotrivă. Francezii nu aveau de ales și erau perfect conștienți de acest lucru. Dacă doreau reconstrucția economică și garanții militare minime din partea americanilor și britanicilor Împotriva renașterii germane sau expansiunii sovietice, trebuiau să se conformeze - mai ales acum, când Franța era prinsă În costisitorul război colonial din Indochina, pentru care avea nevoie urgent de ajutor american. Americanii și britanicii puteau apăra Franța de un nou pericol militar

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
lui Churchill avea entuziaștii săi. Winston Churchill a fost de timpuriu un promotor influent al ideii de unitate europeană. La 21 octombrie 1942, Îi scria lui Anthony Eden: „Trebuie să recunosc că mă gândesc În primul rând la Europa, la renașterea gloriei europene... ar fi un dezastru fără margini dacă bolșevismul rus ar sufoca independența și civilizația vechilor state europene. Deși În prezent e greu de spus cum, am convingerea că Europa poate acționa ca o familie, sub conducerea unui Consiliu

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
prin ocupația Forțelor Aliate - ambele temporare. Majoritatea occidentalilor Încă vedeau În RFG o amenințare, nu un partener. Economic, olandezii au depins dintotdeauna de Germania (48% din câștigurile lor „invizibile” proveneau din comerțul german prin porturile și căile maritime olandeze), deci renașterea sa economică era vitală pentru olandezi. Dar În 1947 numai 29% din populația olandeză avea o atitudine „prietenească” față de Germania; pentru olandezi, era important ca Germania redresată economic să fie slabă din punct de vedere politic și militar. Părere Împărtășită

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
formatei Germanii de Vest, iar dacă aceasta inunda piața, Franța ar fi fost obligată să-și protejeze propria industrie a oțelului, ajungându-se din nou la războaie comerciale. Așa cum am văzut În capitolul III, Planul lui Monnet - și cu el renașterea Franței - depindea de rezolvarea acestei dileme. În aceste circumstanțe, Monnet a propus Ministerului de Externe francez așa-numitul Plan Schuman. Era o adevărată revoluție diplomatică, deși una pregătită timp de cinci ani. În principiu era foarte simplu. În cuvintele lui

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și avea să rămână așa timp de mulți ani, grație exportului german de bunuri fabricate. La sfârșitul anului 1951, volumul exporturilor germane era de șase ori mai mare decât cel din 1948, iar cărbunele, comerțul și produsele finite germane impulsionau renașterea economică a Europei - spre sfârșitul anilor ’50, Europa de Vest suferea chiar efectele supraofertei de cărbune. E greu de estimat care a fost În toate acestea rolul CECO - mașina industrială germană fusese pusă În mișcare nu de Schuman, ci de Coreea. Până la

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Retorica antifascistă viza acum America, acuzată mai Întâi că Îi apără pe fasciștii revanșarzi și prezentată apoi, prin extensie, ca fiind ea Însăși o amenințare fascistă. Eficacitatea tacticii comuniste se explică prin frica autentică și generalizată, În Europa, de o renaștere a fascismului sau de apariția din ruine a unor simpatii neofasciste. Antifascismul, conotând rezistență și alianță, profita și de imaginea favorabilă a Uniunii Sovietice din timpul războiului, de simpatia autentică pe care mulți occidentali o nutreau pentru eroii Învingători la

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
În mod similar după război (Italia a plătit reparații Uniunii Sovietice, Greciei, Iugoslaviei, Albaniei și Etiopiei - În total, 360 de milioane de dolari). Ca și Italia, Austria era o țară săracă și instabilă al cărei trecut recent nu promitea o renaștere economică după război. Cele două grupări politice dominante ale țării petrecuseră perioada interbelică Într-un conflict acerb. Social-democrații, În marea lor majoritate, priveau ca pe o aberație economică și politică apariția unui stat trunchiat - Austria - pe ruinele Imperiului Habsburgic În

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
o tăcere prudentă era de preferat declamării provocatoare a adevărului În public - germanii din acea generație erau atât de compromiși moral, Încât democrația nu putea să funcționeze decât cu prețul acestei tăceri. Orice altă poziție ar fi riscat să declanșeze renașterea dreptei. Spre deosebire de Schumacher, care vorbea În public Într-un mod mișcător despre suferințele provocate de germani evreilor, sau de președintele Theodor Heuss, care declarase În noiembrie 1952, la Bergen-Belsen, că Diese Scham nimmt uns niemand ab18, Adenauer evita subiectul. Mai

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
pe aliații Germaniei de Vest În direcția dorită. Dacă Aliații doreau ca Germania să contribuie la apărarea Europei, atunci - sugera Adenauer - ar fi fost bine să se abțină de la criticarea comportamentului germanilor sau evocarea trecutului tulbure. Dacă doreau să evite renașterea extremismului, trebuiau să dejoace, alături de Adenauer, planurile sovietice În RDG. și așa mai departe. Aliații vestici au Înțeles perfect tactica lui Adenauer. Însă ei urmăreau și sondajele de opinie. Așa că i-au acordat o libertate de manevră considerabilă, acceptându-i

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Franței asupra primilor ani ai Comunității Europene a dus la făurirea unei noi Europe ce putea fi acuzată că reproducea trăsăturile cele mai negative ale statului-națiune la scara unui Întreg subcontinent: nu era de neglijat riscul ca prețul plătit pentru renașterea Europei de Vest să fie un anumit provincialism eurocentric. Cu toată bogăția ei În continuă creștere, lumea Comunității Economice Europene era destul de limitată. În anumite privințe, era de fapt cu mult mai mică decât lumea pe care francezii sau olandezii

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și ’60, când producțiile lui Vilar au revoluționat teatrul francez. Mulți dintre cei mai buni actori - Jeanne Moreau, Maria Casarès, Gérard Philipe - au trecut pe la Avignon. Acolo și În alte locuri neașteptate, precum Saint-Étienne, Toulouse, Rennes sau Colmar, a Început renașterea artistică franceză. Desigur, Malraux nu ar fi putut Încuraja viața culturală a provinciilor În absența unei inițiative centralizate. Chiar și proiectul lui Vilar era tipic parizian În obiectivele lui iconoclaste: scopul nu era importul de cultură În regiune, ci ruptura

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
anilor ’60 reprezintă perioada În care filmele europene au dobândit o reputație durabilă de măiestrie și originalitate. De fapt, cele două fenomene sunt probabil legate: filmul occidental a devenit, din distracție populară, operă de artă. Nu se poate spune că renașterea cinematografiei europene s-a produs la cererea publicului: dacă ar fi fost după spectatori, francezii ar fi rămas cu dramele istorice „de calitate” de la Începutul anilor ’50, nemții cu romanticele filme Heimat turnate În Pădurea Neagră, iar englezii cu un

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
60 au constituit epoca de aur a Teoriei. Trebuie să spunem limpede ce Înțelegem prin asta: nu e vorba despre munca de pionierat din biochimie, astrofizică, genetică - cu care, de altfel, publicul larg nu era la curent; nici de o renaștere În gândirea socială europeană: nu existau, la mijlocul secolului XX, teoreticieni de talia lui Hegel, Comte, Marx, Mill, Weber sau Durkheim. „Teoria” nu era nici filosofie: cei mai importanți filosofi occidentali ai timpului - Bertrand Russell, Karl Jaspers, Martin Heidegger, Benedetto Croce

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
doar nevoia de a spune adevărul despre „devierile” staliniste În literatura cehă. Dispoziția relativ liberală din acești ani era un ecou ceh Întârziat la dezghețul lui Hrușciov. Deși, după lovitura de stat orchestrată de Brejnev, tonul se schimbase la Moscova, renașterea artistică În Cehoslovacia a continuat, stingherită doar de cenzură și presiuni sporadice. Pentru străini, simptomul cel mai cunoscut era puzderia de filme noi care abordau timid subiecte interzise până de curând - Ostre sledovane vlaky (Trenuri bine păzite, 1966) de Jiøí

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
metodă era să se distanțeze atât de Uniunea Sovietică din prezent, cât și de propriul lor trecut leninist. Eurocomunismul a repurtat un succes vremelnic, mai puțin În rândul alegătorilor și mai mult printre intelectuali și universitari, care au luat drept renaștere politică a marxismului ceea ce, de fapt, era expresia epuizării sale doctrinale. Ca să scape de povara propriei istorii și să se impună drept mișcare(a) democratică a stângii, comuniștii occidentali ar fi trebuit să renunțe nu doar la „dictatura proletariatului” și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
decât un set de măsuri. Nefericiții ei succesori conservatori, naufragiați În peisajul pustiit al post-thatcherismului, nu aveau idei, nu aveau obiective - și nu aveau stil6. Dacă Margaret Thatcher a distrus Partidul Conservator, ei i se datorează În schimb salvarea și renașterea Partidului Laburist. Bineînțeles, pe termen scurt, ea și-a eclipsat complet opozanții de stânga - mai exact, nu ar fi putut Înfăptui toate acele schimbări fără incompetența lor prodigioasă. Deși unii membri din conducerea Partidului Laburist Înțelegeau În 1979 problemele cu

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
nici cu Europa din prezent. și Franța s-a schimbat dramatic În acești ani, suportând consecințe asemănătoare. Dar dacă În Marea Britanie premisele consensului postbelic au fost spulberate de o revoluție de dreapta, În Franța, șabloanele politice au fost alterate de renașterea și transformarea stângii necomuniste. Ani buni, politica franceză s-a rezumat la două tentații paralele și opuse: la stânga comuniștii, la dreapta gaulliștii. Aliate cu formațiuni mai mici, cele două partide Încarnau și perpetuau o tradiție specific franceză a adeziunii politice

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
la alegerile prezidențiale cu sprijinul partidelor din stânga oficială, Mitterrand nu era defel candidatul lor și a avut grijă să mențină distanța. Abia după implozia vechiului Partid Socialist În 1969 (În urma umilinței electorale suferite În 1968), el a Început să orchestreze renașterea În care urma să joace un rol principal: transferul a avut loc În 1971, prin apariția unui nou Partid Socialist condus de Mitterrand și o nouă generație de tineri ambițioși recrutați pentru a-l sprijini. Între Mitterrand și rămășițele orgoliosului

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
iresponsabil al economiei de către partid. Carierismul, incompetența cinică, viețile irosite; creșterea prețurilor, grevele de protest și Înăbușirea lor; apariția spontană a sindicatelor locale și implicarea activă a intelectualilor disidenți; simpatia și sprijinul Bisericii Catolice: acestea sunt repere bine cunoscute ale renașterii societății civile, surprinse emoționant de Andrzej Wajda În Omul de marmură (1977) și Omul de fier (1981), prezentări cinematografice didactice ale iluziilor pierdute și speranțelor renăscute În Polonia comunistă. Dar nu erau mai mult de atât. Ele singure nu vesteau

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
antene care Îi conectaseră la perestroika le semnalau acum că Uniunea Însăși era condamnată și, oricum, vedeau cu ochii lor că, În cercurile de la vârf, președintele sovietic trecuse pe lista neagră. Astfel, dacă noua politică a republicilor baltice reflecta o renaștere națională autentică și populară, În multe alte republici tropismul „suveranității” era un amestec variabil de sentiment național și instinct de conservare al nomenclaturii. Exista și un element de frică: dacă securitatea și autoritatea se fărâmițau la vârf - sau, mai rău

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
devastată de război. Contribuțiile ei la economia sovietică postbelică erau produsele chimice, inul și poziția strategică pe ruta principalelor conducte de gaz și căi de comunicație dintre Moscova și Marea Baltică. Oarecum asemănătoare cu o mișcare de independență a fost Adradzhenne („Renașterea”), o organizație care a apărut În 1989 la Minsk și care amintea de mișcarea ucraineană RUKH. În Bielorusia, ca și În Ucraina, alegerile sovietice din 1990 s-au soldat cu o majoritate comunistă netă; când Ucraina sovietică s-a declarat

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Gorbaciov le demolase cu entuziasm: nu e de mirare că nu au avut puterea să lupte până la capăt 19. Singurul lider comunist cu o bază electorală la Moscova era Boris Elțîn și el a acționat Într-adevăr decisiv - dar pentru renașterea „Rusiei”. Inflorescența de state succesoare nu trebuie așadar interpretată ca o dovadă că URSS a clacat În fața naționalismului revitalizat din republicile sale constituente. Cu excepția statelor baltice, a căror traiectorie a semănat cu cea a vecinilor lor occidentali, republicile sovietice erau

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]