9,583 matches
-
mă schimba, vomitase pe mine. Iar m-a alungat: „ Hai, du-te în camera ta, sunt foarte obosită, am atâtea luni de când nu dorm și vreau să mă odihnesc, că de mâncat vezi că nu pot. De câteva săptămâni îi tremurau mâinile, tot ce dădea să ducă la gură, scăpa. Îi era rușine iar mie îmi era milă și nu știam cum să o fac să înțeleagă că e în regulă, să nu se simtă prost. Devenea de nerecunoscut. O admiram
Iubiţi bolnavii de cancer by Timeea Florina, Timeea Irina Gabriela () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1254_a_2203]
-
se termine vizita și apoi plec la spital. Vorbeam la telefon, dădeam mesaje la toți și îi rugam să se roage pentru ea să-și revină măcar un pic să mi-o aduc acasă. Eram într-un fel bucuroasă, dar tremuram din cap până-n picioare. Îmi tot apărea în ochi doamna de pe salvare, care cu o săptămână în urmă îmi explica că tensiunea urcă brusc și coboară brusc și mă ruga să înțeleg, să o las să plece, să nu o
Iubiţi bolnavii de cancer by Timeea Florina, Timeea Irina Gabriela () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1254_a_2203]
-
agravat neînțelegerea dintre cele două regate 7. ^^sms, l 114. Iahve și creatura sa Un întreg grup de psalmi, "Psalmii de întronare", îl exaltă pe Iahve ca Rege. El este "mare împărat peste toți Dumnezeii" (95: 4); "Iahve domnește. Să tremure popoarele [.]. Puterea Regelui stă în iubirea dreptății; tu ai întemeiat legea, judecata și dreptatea" (98: l și 4). Dar ideea de regalitate divină nu depinde de instituția monarhiei. Concepția este arhaică: Dumnezeu este stăpânul lumii pentru că el a creat-o
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
le urmărește pe doicele lui Dionysos, "și toate într-un singur gest și-au aruncat la pământ instrumentele lor de cult", în timp ce zeul, "cuprins de spaimă, s-a năpustit în valurile mării și Thetis 1-a primit în sânul ei, tremurând: un fior puternic îl cuprinsese când a dat strigăt războinicul". Dar Lycurg "și-a atras mânia zeilor", Zeus "1-a orbit", și el n-a mai trăit multă vreme "pentru că ajunsese dușmănit de toți zeii nemuritori". Se poate descifra în
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
transparenței. Eul poetic se imaginează în ipostază de "vraci iscusit" care are puterea să acționeze magic asupra universului. Cel ce își dorește dragostea nu mai este un simplu contemplativ, ci un ins care-și creează destinul: "clipa îndelung alegând-o, tremurând/ las să picure-ncet neînțeleasa lacrimă de opal". Emoția nu lipsește dintr-un asemenea demers, nici teama de eșec. Versul pare să-și oprească răsuflarea odată cu magul, atât gerunziile, cât și adverbele "îndelung" și "încet" reliefând clipa suspendată, ieșită din
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
mizeria existenței cotidiene estompează accentele lirice chiar și în textele care au în centru o figură feminină: "În dimineața aceasta m-am trezit lângă Maria-Maria/ Pe scândurile patului pline de păduchi și sânge", " Vom porni în Gara de nord tăcând, tremurând./ Strecurându-ne urmăriți, pe lângă porți./ Alături de hamali vom duce bagaje,/ Visând o plecare a noastră către orașele văzduhului/ Și ne vom întoarce mai morți", Maria-Maria. La Dimitrie Stelaru însă biografia este întotdeauna mitizată, refăcută într-un joc înșelător, poetul pare
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
cel mai fericit caz a unui Alecsandri tînăr. Iată-l: „Floricică albă-n foaie/Ceai crescut lîngă izvor,/ Oare jalea mea te-ndoaie/ Cînd mă plîng eu florilor?// Cînd te-am sărutat eu, floare/ Albă și nevinovată,/ De ce-ai tremurat tu oare/Și te-ai ofilit îndată?//... înțelegi tu vieții șirul/ Floricică de izvor, -/ Ori te-a tremurat zefirul/ Pe cînd eu plîngeam de dor?...” Cum se vede: o retorică facilă, diminutive folclorice, epitete uzate. Lîngă „Marguerite”, „Alean” apare mult
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Oare jalea mea te-ndoaie/ Cînd mă plîng eu florilor?// Cînd te-am sărutat eu, floare/ Albă și nevinovată,/ De ce-ai tremurat tu oare/Și te-ai ofilit îndată?//... înțelegi tu vieții șirul/ Floricică de izvor, -/ Ori te-a tremurat zefirul/ Pe cînd eu plîngeam de dor?...” Cum se vede: o retorică facilă, diminutive folclorice, epitete uzate. Lîngă „Marguerite”, „Alean” apare mult mai pregnant decît ar fi fost plasat altundeva singur: un pastel realist, în tonuri de gri, sobru și
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
capul de cîteva ori, ascultînd nemișcat în mijlocul tăcerei nesfîrșite. Odată, un strop mărunt de ploaie lovise în geam și geamul răsunase ușor, iar mie mi s-a părut că aud aiurirea unui freamăt de aripi întinse - și o clipă a tremurat parcă pe podele, umbra unui corb... Și iarăși într-o clipă mi s-a înșirat în minte tot sfîrșitul trist al acelei iubiri din cartea lui Poe. - Se vorbea parcă de dragostea mea acolo și-n deșert căutam să alung
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
ei - n. m.] o plimbă de talie pînă la patul din fundul camerei”7). Comportamentul sentimental al poetului a fost, cred, definitiv marcat de experiența „cabinetelor particulare” frecventate în adolescență. Așteptarea îl „înfiorează”, anticipînd plăcerea simțurilor: „Ca de plăceri să tremuri...”8) Simțurile sînt cele care definesc „iubirea”. Carnea prevalează asupra spiritului. Undeva, un vers amintește de „tarea iubire” de odinioară, care, în epoca Stanțelor burgheze, „numai poetică [adică subiect de poezie - n. m.] a devenit”9). Echivoc, „tare” nu se
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
ce constă această „inițiere”? în faptul că cimitirul amintește de nimicnicie. La Bacovia, în „Pulvis”, imaginea lui vine ca un contrapunct al elanurilor erotice, le sancționează ca o poantă implacabilă și le plasează în derizoriu: „Imensitate, veșnicie,/ Pe cînd eu tremur în delir [iubea „o fată din oraș” - n. m.],/ Cu ce supremă ironie/ Arăți în fund un cimitir”3). Thanatos se împotrivește lui Eros. Cimitirul e o „lecție de viață”. Alexandru Vlahuță își mustra iubita cu ideea de cimitir, spațiu
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
lăturalnică, ninge”, e, în fapt, un autocitat. Reia, rezumînd-o, această frază existentă în fragmentul precedent: „O după-amiază de iarnă, care trecea tăcută, într-o stradă lăturalnică”. Al treilea, menit să ateste prezența în memorie a unor vechi „pasiuni amoroase”, „Vîntul tremură-n perdele astăzi, ca și-n alte dăți...”, e ceva mai ușor de recunoscut: sînt legate între ele primele două versuri din ultima strofă a poeziei: „Pe aceeași ulicioară...” de Eminescu. însă, pentru starea lui Bacovia, întreaga strofă era de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
astăzi, ca și-n alte dăți...”, e ceva mai ușor de recunoscut: sînt legate între ele primele două versuri din ultima strofă a poeziei: „Pe aceeași ulicioară...” de Eminescu. însă, pentru starea lui Bacovia, întreaga strofă era de actualitate: „Vîntul tremură n perdele/ Astăzi ca și altă dăți,/ Numai tu de după ele/ Vecinic nu te mai arăți!”4). Problema citatelor se pune și mai încolo. De pildă, următoarea frază din „Impresii de roman” se termină astfel: „Cărțile sunt scrise, în ele
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Și o spaimă de tot ce citisem, de cîte auzisem, mă cuprinse, și regretam că, creierul meu, ca și al altora, a devenit o moară hodorogită care nu se mai poate opri, care, poate, nu se va mai opri niciodată, tremurînd într-un coșmar continuu de cunoștințe netrebnice...” Creierul e partea cea mai solicitată a omului modern. Totuși, dintre contemporanii poetului, doar F. Aderca - pare mi-se - folosește cuvîntul creier, într-un poem, dar versurile sale n-au puterea evocatoare a
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
geamurile, vitrinele și sticlăria din casă; - o explozie a anumitor disperări și reticențe îndelung înăbușite. Restul nopții a dormit pe-afară, în frig, iar dimineață s-a întors - mi-a precizat, sugestiv, d-l Gheran - la Agatha „în izmene și tremurînd”. După astfel de crize urmau perioade în care stătea cu capul sprijinit de perete, ca în cutare poem, „fără a spune un cuvînt”. Din cauza acestei poziții, la o vreme, peretele s-a erodat, încît s-a făcut o gaură în
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
rupt și o miasmă de nesuportat a izbit pe cei ce se aflau acolo", miasmă care nu a putut fi acoperită de nici o cantitate de tămâie. "Astfel, preoții s-au grăbit să termine ritualurile funerare și s-au întors imediat tremurând la casele lor" (107). Pentru Vitalis, moartea regelui a fost o omilie - o alegorie spirituală - despre vanitatea rangului lumesc: "Iată, vă arăt la toți din ce este făcută loialitatea oamenilor... Atunci când domnitorul drept a căzut, au început fărădelegile și s-
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
ireală, inumană. Simțeai că acea cortină de fier, zdrăngănind și pocnind și trimițând scântei fierbinți spre a întâlni stelele calme era numai un fundal pictat; apoi zgomotul împușcăturilor venind dinspre ruinele întunecate, magazinele de muniții goale, și apoi acești negustori tremurând și țăranii strânși între baionete păreau că nu vor muri cu adevărat peste câteva minute, că vor fi trimiși la casele lor, la copiii și soțiile lor" (95). Ultima parte a pasajului riscă să fie considerat sentimentală, o acuzație care
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
o pânză de păianjen, iar pielea își pierde culoarea, căci împuținându-se sângele, dispare albeața și roșeața și, de slăbiciune, corpul se învinețește, căpătând o culoare pământie; ...încetul cu încetul picioarele nu mai pot purta greutatea corpului, genunchii încep să tremure sub această povară, vocea slăbește și pare că-i leșinată, ochii se duc în fundul capului, iar fața ajunge întocmai ca un fruct cu coaja veștejită. Stomacul gol se strânge, pântecele începe a se lipi de spinare, măruntaiele se topesc încetul
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]
-
întredeschis ușa, cu anunțarea ei etc.), a fost sechestrată de acesta, care, proaspăt ieșit de sub duș, a violentat-o obligând-o să întrețină raporturi sexuale împotriva voinței ei. De ce nu i-a dat cu ceva în cap sau a acceptat, tremurând, sex oral? Pentru că, spune ea într-un interviu televizat, reluat de Newsweek, "i-a fost frică să nu fie dată afară din slujbă", lucru care - cunoscând strictețea cu care este aplicată customer policy ("clientul are, întotdeauna, dreptate"!), în general în
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
al serii aer de tauri grea murmură; Zglobii sărind vițeii la uger alergau. S-astâmpără ăst zgomot, ș-a laptelui fântână Începe să s-audă ca șoaptă În susur, Când ugerul se lasă sub fecioreasca mână Și prunca vițelușă tot tremură-mprejur. Încep a luci stele rând una câte una Și focuri În tot satul Încep a se vedea; Târzie astă-seară răsare-acum și luna, Și, cobe, câteodată tot cade câte-o stea...” Vasile Alecsandri - Iarna la Mircești - „O reverie pietrifiantă ”) Vasile
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
o „critică de profunzime” și nu În ultimul rând la ,,lirismul eminescian În sine:” „De treci codri de aramă, de departe vezi albind Ș-auzi mândra glăsuire a pădurii de arint. Acolo lângă izvoară, iarba pare de omăt, Flori albastre tremuri ude În văzduhul tămâiet...” Mihai EMINESCU PROZA NICOLAE FILIMON - CIOCOII VECHI ȘI NOI „Ce naște din pisică șoareci mănâncă” REZUMAT Romanul „Ciocoii vechi și noi” evocă viața socială și politică a Țării Românești cuprinsă Între anii 1814 - 1830 (după cum spune
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
perindă pe la Moara cu noroc. Intriga Începe odată cu sosirea lui Lică Sămădăul la Moara cu noroc, socotit un real pericol. Ghiță aflase că era și el porcar, dar om cu stare, să poată plăti porcii furați. De frica lui Lică tremurau toți, fiindcă era om aspru, știa toate Înfundăturile, cunoștea pe toți oamenii buni, dar și pe cei răi. Porcar priceput, el recunoaștea urechea grăsunului și În oala cu varza. Era Însă discret și tăcut În privința treburilor care nu-1 priveau În
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
ora nouă încep să-mi rulez prima țigară - o fac și o refac până iese perfectă. Nu pentru că aș vrea să fie perfectă, dar așa am o treabă. După aceea aștept să se facă zece. Când vine momentul, mâinile îmi tremură incontrolabil. Dar nu-mi aprind imediat țigara. Dacă o fac, trebuie să aștept încă trei ore până la următoarea. Până la urmă aprind țigara, trag un fum și o sting. Făcând tot așa, țigara durează o oră. O fumez până ce are mai
În sfărșit, nefumător by Allen Carr () [Corola-publishinghouse/Science/92303_a_92798]
-
să îl facă pe omul cu violoncel să tacă. De fapt, să îl aducă la nivelul lor de înțelegere. Neputincioși în a-l înțelege și accepta, oamenii îl vor anihila în cele din urmă. („Bărbatul cu violoncelul continuă să cânte tremurând. Brusc îi apar lacrimi în ochi și continuă să cânte cu lacrimile șiroindu-i pe față.“) „|sta nu e om“, spune Bătrânul cu baston. „Trebuie omorât“, continuă Bărbatul cu ziarul. „Cum să omori un om care plânge?“, intervine Doamna cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2200_a_3525]
-
renunțe la cea cu care s-a obișnuit? Atunci cine, frate? „România literară“? Comentarii la zi despre actualitatea lui Homer. „Suplimentul de cultură“? Cele mai recente apariții de la Polirom. „Academia Cațavencu“? O poză a lui Iisus, transfigurat de Duhul Sfânt, tremurând, cu părul vâlvoi, cu brațele ridicate - însoțită de comentariul: „Ferice de hippioții care se cred Dumnezeu!“. Eu? Sunt prea concentrat să-mi iasă numărul de semne pentru articolul de săptămâna viitoare. Voi? Nu-i greu să-mi închipui ce porcăieli
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2209_a_3534]