9,812 matches
-
Galilei. Nu te teme, pe rug nu e decât un om închipuit din paie, o păpușă..." ― Când ai visat asta? ― N-are importanță... Mai devreme stăteam sub un măr sălbatic. Mâncam fructele acrișoare, scuturate prin iarbă, și mă minunam cum tremura aerul din pricina căldurii. Într-un asemenea ceas, nu mai simt nevoia să mi se dovedească nimic. XXXIV ― Galilei, cine nu crede în necesitatea adevărului sfârșește prin a le cere și altora același lucru. O lume incapabilă de martiri e o
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
cu impertinență. La șaptezeci de ani, așa ceva nu mai e posibil. Devii mai modest și în privința adevărului. Marile adevăruri, ca acela că pământul se învîrtește, trec pe planul al doilea. Te preocupă micile adevăruri. Că te dor oasele, că-ți tremură ușor mâna, că, uneori, ți se încețoșează privirea. Devii recunoscător pentru fiecare zi care îți mai e permisă. Numai la bătrânețe afli că o mare iubire e mai aproape de suferință decât de fericire. ― Eu am aflat asta fără să fiu
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
din nou, am întîlnit-o pe Ana. Era în același loc unde o lăsasem, numai că soarele asfințise. I-am zis, aproape brutal: "N-ai înțeles că eu mă refer la rug cum te referi tu la Alexandru?" Mâinile i-au tremurat ușor, scânteind albe. Și, fără să mai spună o vorbă, a dispărut când tocmai voiam să-i cer iertare. XXXVIII ― Uneori, mi se întîmplă, închizînd ochii, să cred că timpul se naște din comparații. Vântul foșnește prin chiparoși, undeva cade
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
Nu sunt deloc sigur. Am trecut odată printr-o localitate unde doctorul fusese găsit spânzurat de un copac, în pădure. Era însurat cu o femeie pe care o ura. Căsătorie din interes, mi s-a spus. Când se îmbăta, îi tremurau mâinile, cădea în nesimțire și urina pe el. Asemenea oameni nu se sinucid, pretind unii. Ce-l împinsese totuși pe acel doctor să se spînzure? Poate îl uzaseră alcoolul și ura. Poate, altceva făcuse să se rupă o coardă în
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
un șarpe imens care mânca fluturi. Deschidea gura, limba i se transforma în floare și aștepta nemișcat în iarbă. Fluturii se opreau uneori foarte aproape, dar el stătea neclintit, cu ochii rigizi, ca ai unui mort. Numai floarea din gură, tremurând ușor, îi trăda nerăbdarea. În acest timp, cineva îmi explica: "Știi ce se povestește, Galilei, despre sângerosul Tiberiu? Că figura în fruntea listei celor proscriși, listă pe care o întocmea singur. Și totuși, nu s-a condamnat niciodată." "S-a
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
pe neașteptate pentru că o ținea o rană veche. Tată-său știa. Se uita după unul Nicolae, băiețandru de vârsta ei, crescuți împreună, n-avea ce le face. Se întîlneau seara la capul mahalalei, își dădeau mâna și roșeau. Linei îi tremura inima de dorul lui, că o închiseseră în curte de când cu străinul. Îl auzea numai trecând 24 pe la gard, fluierând până târziu, când se stingeau lămpile. O apuca un pojar, să fugă, să sară gardul și să-i cadă în
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
stătea într-o parte, pe un scaun, mai mult supărat. Se gândea că tocmai acum, la sfârșit, se strică totul. Mama fetei se făcea că împunge cu acul într-o pânză și trăgea cu urechea, privindu-i pe furiș. Îi tremurau mâinile și-i venea să plângă de mila fii-si. - De ce nu-l iei, tată? a întrebat meșterul cu răbdare. Ea nu răspundea. - Mă, copila tatii, eu îți vreau ție răul? Spune! Se auzea numai torsul motanilor, alături. - Crezi că
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
fierbinte și ochii lui păreau prietenoși. Îi fu frică și în tot trupul i se urcă o amorțeală. Ar fi vrut să plângă, dar lacrimile nu mai veneau. În curte, brutarul juca tinînd luminările de cununie în mâini. Flăcările lor tremurau, se stingeau aproape, clipind, apoi iar se însuflețeau. - Așa, nașule! striga Aglaia. Zi! Zi! Acesta sărea tot pe ciucite, își apleca burta, lanțul lat de la brâu sălta și el, mustățile i se ascuțiseră, înfiorate. Dogarul îi ținea hangul, apoi rudele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
terminară jocul, Stere ieși râzând din odăi. Cam aprins la față, dar bucuros. Îl cercetară despre mireasă. El ceru un pahar și cumetrele strigară în cor să se joace cearșaful. 39 Aglaia intră în casă și o găsi pe Lina tremurând în pat. Mamă-sa o mângâia pe cap. O ajutară să se îmbrace, întrebînd-o cu vorbe mieroase cum a fost. Ea nu răspunse. Capul i se limpezise și nu simțea decât o durere ascuțită între coapse. Îi era rușine și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pierdură în urmă. Lina nu se mai uită înapoi. Simți mâna cârciumarului cum îi cuprindea umerii și o auzi pe maică-sa din spate: -Ți-efrig? - Nu, răspunse în silă. Văzu locul pustiu și întins. Pânza întunecată și rară a salcâmilor tremura în vântul dimineții. Auzi foșnetul frunzelor și simți mirosul dulce al florilor. Cuțarida, verde, pună de buruieni, strălucea în lumina soarelui. 44 Trăsura se opri în fața dughenii. Lina nu spuse nimic. Birjarul cară lada cu Grigore. Aștepta bacșișul, și cârciumarul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ha, acum, na, slobozește-te, aha, hi, nu... Cârlane, n-o lăsa, ai ostenit, ai, calu tatii, așa, dumicatul cui te-a făcut, ei, așa... Pe urmă iepele fură gonite să pască. Armăsarii încă nechezau. Picioarele lor subțiri §i lucioase tremurau în bătaia lunii. Își mușcau cozile din când în când. Oamenii râdeau, rezemați de codilele bicelor. - Strașnici armăsari ai, moșule! zise unul. -Ehe... - Parcă-s hrăniți cu iarbă-mare. - Mănâncă o căruță de fân și tot nu-i ajunge unuia. Dinții
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
luă cântecul din zbor: - Să-mi ziceți Inel, inel de aur, porunci starostele. Ori nu-l știți? Anghel, că așa-l chema, băgă dibla sub braț și rîriji: - Se poate? Avea o mână subțire și ageră, cu degete lungi, care tremurau pe coarde. Cu acordeonul cânta Neacșu, cel mai gras, proțăpit într-o cravată albă de ginere, iar ultimul, Mitică Ciolan, dădea pe gură. Caiafe bătrâne, și Dumitru, și Mitică, și Neacșu, că erau toți de pe vremea lui Maciste. Cântaseră pungașilor
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cunosc, am încredere, dar banul e ochiul dracului: dai - n-ai! - Jupîne, ajută-mă, știi ce credincios ți-am fost, că nu ți-am ieșit din voie și n-am să te uit... Păcat de cârciumă... - Știu eu? Mâinile îi tremurau și păreau străvezii sub lumina palidă a lămpii. Tăcu câteva minute, mușcîndu-și buzele, gânditor. Când ridică privirile, în ochi îi strălucea o undă de șiretenie. - Totul ar fi cum ar fi, spuse, dar mai e un chichirez... Lăsă vorba la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
stat să glumească cu Stere, dar acesta a pus palmele pe masă și i-a zis: - Lasă polul dumitale și pleacă, dacă nu vrei să se întîmple o nenorocire! Untarul, alb, s-a ridicat fără să spună un cuvânt. Femeia tremura după tejghea. Stere a înjurat-o de mai multe ori și dacă n-ar fi ieșit repede afară ar fi fărîmat-o în bătăi. De atunci nu i-a mai văzut nimeni pe lăptari în prăvălie. Parcă-i înghițise pământul. Către
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
c-a venit muierea după tine. Oamenii se supărau. Se apucau să înjure. Le goneau acasă la copii și se unbătau de dudă. Altele învățaseră. Ca să scape de palmele bărbaților, trimiteau fetele de școală sau plozii. Copiii erau desculți și tremurau la ușă. Îi băga vreunul înăuntru. - Al cui ești tu, pută? - Al lui Vasile. Tatăl ieșea din fundul cârciumii, lua odrasla de mină și apuca iar țoiul. In prăvălie era cald. Fumul de tutun înnegrea pereții. Mirosea a unsoare de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
strigam: "Nu te lăsa, Sandule!" și el tăia. Bătaie mare. Veniseră poterele grămadă. Presării erau în razie. Tocmai atunci îl găsise s-o fure. Oacă ținea taxiul și eu i-am păzit fuga. Dracu știe cum am scăpat... Vocea-i tremura. Scuipă chiștocul ars. Mi-a plăcut și mie... Da cui nu-i place? Așa coardă, mai rar. A trăit el ce-a trăit cu ea, a pus Stăpînu ochii pe dânsa. Ce-a făcut, ce-a dres, i-a suflat
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lampa. Tăceau. Deodată se auzi strigătul țigăncii. I se opri inima lui Paraschiv. - St! spuse codoșul. Țipătul se auzi din nou. Era un geamăt adânc și dulce. Creștea prin pereții subțiri. 118 Ăl bătrân simți unghiile ucenicului în păunele lui. Tremura tot. Didina fl chema pe nume pe Bozoncea cu același glas tulburat și cald. Strigătul ei se ridica, se potolea și începea din nou. Când îl privi Gheorghe, pezeyenghiul avea o față încruntată. Îl zgîndări: - Auzi cum nechează... O dușmănie
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
gândeai, aia ți se izbândea. - Da tu, cam ce-ai vrea, Pisică? îl întrebase fiul lui Dumnezeu. - Păi ce să vrea un pârlit ca mine? - Grăiește. Parlagiul și-a adus aminte câte vite îngenunchease sub cuțit. Și parcă tot aerul tremura de răgetele boilor. El, care nu mânca pasăre și nu s-atingea de carne, era plin de sânge și pe suflet. În mahala nu ți-ar fi tăiat o găină. Încă râdeau muierile de el: - Oliu, domnu Pisică, da izmenit
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ghionturi și înjurături. De la poarta de fier, ale parlagiilor erau. Bărbații fluierau de plăcere, împingînd odgoanele de fier pe rotilele de deasupra. Mușchii lor jucători se zbăteau sub tricourile rupte care le acopereau trupurile puternice. Pe tavanul halei de piatră tremurau copitele spintecate. Din ele picura încă sângele, se bălăbăneau scurt, izbeau aerul la întîmplare și, ajunse la o ușă groasă, erau despărțite de o mână dibace. - Ce faci, Marine? îl întrebă Chișcă, tovarășul lui. - Ce să fac, mă băiete, sânt
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
încrețit. Căzuse la picioarele lui și se mai zbătea puțin, mustrîndu-l parcă cu privirea lui moartă. - Țin-te, nea Marine! îi strigă Chișcă dintr-o parte. Pe poarta de fier intra în galop o ciurdă de tăurași negri. Tăietorului îi tremurau mâinile. Simțea în tot corpul o slăbiciune. Se rezemă de zidul de ciment și așteptă o clipă. Un animal ager, îndesat, veni drept asupra lui. Ridică mâna și înfipse cuțitul întors sub beregată. Taurul simți arsura loviturii și sângele care
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lui Paraschiv se încrețise. Privi cruciș la codoș. Era adus de șale, și sub ochi avea pungi de carne care-l îmbătrîneau și mai mult. - ...pe când acu, altfel se face meseria. Mină ușoară să ai, că restul... Ce mai hoți! Tremura Bucureștiul! Cunoștea multe Cataroiul, de pe vremea lui Pazvante. Îi împuie capul celui tânăr până în Cațavei. Fusese la pârnaie, tăiase cinci ani sare, cărase hârdăul cu tâlhari vestiți, de la ei învățase meseria, mîn-caseră pâine mucegăită împreună, ce știa Paraschiv ce-i
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
le-o aruncă celorlalți, ca unor dini. În noaptea aia, codoșul s-a dat lângă el. Era frig, frig. -La acoperit cu un strat de baligă: - Miroase, dar ține de cald, i-a spus. Ăștia fac pe oamenii subțiri, dar tremură bine... Gheorghe fuma întins pe spate, cu coatele în grămada de nisip. Alături mai mocnea încă un rest de foc. Rămăsese numai un miez fierbinte cât un ban, care pâlpâia. Lumina lui putină juca pe fețele ostenite ale pungașilor. Mînă-mică
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ia Aghiuță de chică. După toate astea, vin rudele. Ți se face lehamite de om când îi vezi. Niște scârnăvii de muieri care plâng de zici că li se rupe inima după răposați, da când le cer un bacșiș, le tremură mâna. Da nici eu nu-i las nepedepsiti. Încă vreo văduvă mă roagă: "Fă-l pe Mitică al meu mai frumos, că vreau să-l fotografiez!" Auzi dumneata: vrea să-l fotografieze! Unii își așază mortii-n sicrie de sticlă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Un fum des ieșea prin ferestre și pe o ușă mare de lemn alb. O dată s-a schimbat Didina. Parcă zgomotul acela de farfurii ciocnite, de râsete înfundate amestecate cu cântecul orchestrei o întărîtase. Paraschiv i-a văzut nările încordate, tremurând de poftă, și a înțeles că aici îi plăcea ibovnicei mai mult să trăiască. Cu asta o ținea Bozoncea în ghearele lui, cu puterea și cu banii săi. Meseriașii au întors capetele când au zărit-o pe țigancă. Era frumoasă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pândea ceasuri întregi în fața grilajului cenușiu. Ce le-ar mai fi scărmănat jigodia! Ieșeau servitoarele stăpânilor și îi alungau cu pietroaie. Ceata fugea schelălăind. Asta era vara. 210 Când începeau ploile, se îmblînzeau și își găseau loc prin magazii. Iarna tremurau sub porți și se jigăreau de nemmcare. Mai înfuleca vreunul câte o halcă de carne pusă la afumat, dar nu scăpa zdravăn. Grigore îl omorâse pe al lui cu prăjina într-un ajun de Crăciun. Uitase magazia descuiată și câinele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]