9,695 matches
-
apărător al creștinătății, recunoscut de toate neamurile? Zidind biserici, le-a înzestrat cu moșii pentru a se întreține, luând această povară de pe umerii dreptcredincioșilor, care nu totdeauna, după îndestularea familiei, au putut susține cu prisosul muncii lor Sfânta Biserică. Pilda Voievodului a fost urmată de alți vrednici înaintași, care au sporit bunurile bisericești ca Biserica Neamului să poată înfrunta veacurile. La altarele bisericești s-a clădit și iubirea de Neam și Țară, salvându-se pământul strămoșesc pentru noi cei de azi
Editura Pimen Zainea () [Corola-website/Science/304821_a_306150]
-
Traian Băsescu - președinte al Partidului Democrat la vremea aceea. De la Domniile lor așteptam cealaltă jumătate a pădurii noastre după care, laudele și mulțumirile cuvenite n-ar fi întârziat. Nu vom conteni lupta noastră, în țară și în străinătate, până când testamentul voievozilor și celorlalți vrednici înaintași nu va fi respectat. (...) Căci, ridic glas de protest, spun astăzi și pentru viitor: administrarea Fondului Bisericesc de către Stat înconvoaie și umilește nu atât capul Episcopului Bucovinei, ci, în primul rând Biserica din Bucovina, obștile monahale
Editura Pimen Zainea () [Corola-website/Science/304821_a_306150]
-
-lea ca proprietar al Crasnei pe starostele Grigoraș, așa-zisul logofăt. Acestuia i-ar fi urmat Iordache Cantacuzino, mare vistiernic, și apoi Gheorghe Ursache care a lăsat-o moștenire fiului său Dumitraș Ursache, sulger mare. La 30 iunie 1522, Ștefăniță Voievod (1517-1527) dăruiește Episcopiei de Rădăuți un loc de prisacă, la obârșia Crasnei, anume Hruzca, unde a fost de demult prisaca domnească. Ulterior, la 11 ianuarie 1613, domnul Moldovei, Ștefan al II-lea Tomșa (1611-1615), întărește Mănăstirii Putna satul Crasna din
Crasna () [Corola-website/Science/304836_a_306165]
-
comisoaia și Alexandra visterniceasa împart între ele moșiile rămase de la părintele lor, logofătul Gavrilaș Mateiaș. La 1 mai 1696, fostul sulger Dumitrașco Ursachie vinde căpitanului Alexandru Ilschi jumătate de sat din Crasna, Ținutul Sucevei. La 15 iulie 1701, Constantin Duca voievod (1700-1703) întărește Episcopiei Rădăuți - unde era Nicolae Vasilievici episcop - stăpânirea peste daniile domnilor de mai înainte și ale ctitorilor, printre care se pomenește de un alt uric de la Ștefan Voievod pentru un loc de prisacă ce se cheamă în fundul Crasnii
Crasna () [Corola-website/Science/304836_a_306165]
-
din Crasna, Ținutul Sucevei. La 15 iulie 1701, Constantin Duca voievod (1700-1703) întărește Episcopiei Rădăuți - unde era Nicolae Vasilievici episcop - stăpânirea peste daniile domnilor de mai înainte și ale ctitorilor, printre care se pomenește de un alt uric de la Ștefan Voievod pentru un loc de prisacă ce se cheamă în fundul Crasnii, numit Hrușca. La 10 august 1724, în Iași, Mihai Racoviță Voievod comunică lui Calistru, episcopul de Rădăuți, că jumătate de Crasna, Ținutul Suceava, a trecut la Miron Gafenco, moștenire de la
Crasna () [Corola-website/Science/304836_a_306165]
-
peste daniile domnilor de mai înainte și ale ctitorilor, printre care se pomenește de un alt uric de la Ștefan Voievod pentru un loc de prisacă ce se cheamă în fundul Crasnii, numit Hrușca. La 10 august 1724, în Iași, Mihai Racoviță Voievod comunică lui Calistru, episcopul de Rădăuți, că jumătate de Crasna, Ținutul Suceava, a trecut la Miron Gafenco, moștenire de la socrul său, căpitanul Alexandru Ilschi. Cronica Episcopiei de Rădăuți ne arată că Episcopul Calistru a mărturisit în 9 martie 1727, tras
Crasna () [Corola-website/Science/304836_a_306165]
-
din această perioadă. Cel mai vechi sat atestat documentar este Sinești - Valea Merilor, cunoscut în vechime și sub numele de Osica, luat de la pârâul ce curge în apropiere. Satul este amintit în 22 ianuarie 1590 în porunca prin care Mihnea Voievod întărește lui Tatomir și altora, stăpânire asupra satului Osica. Zona este ușor vălurită, teritoriul fiind străbătut de pârâul Plapcea, afluent al râului Vedea. Conform recensământului efectuat în 2011, populația orașului Potcoava se ridică la de locuitori, în scădere față de recensământul
Potcoava () [Corola-website/Science/304874_a_306203]
-
a fost un voievod al Transilvaniei, care provenea dintr-o veche familie, originară de pe valea Borșei (Județul Cluj), afluentă a Someșului Mic. Ramura bihoreană a familiei s-a format, se pare, în secolul al XII-lea, păstrând însă relațiile cu ramura transilvăneană. Susținător al
Roland Borșa () [Corola-website/Science/305526_a_306855]
-
Județul Cluj), afluentă a Someșului Mic. Ramura bihoreană a familiei s-a format, se pare, în secolul al XII-lea, păstrând însă relațiile cu ramura transilvăneană. Susținător al politicii de centralizare a regelui Ladislau al IV-lea Cumanul, a devenit voievod al Transilvaniei în primăvara anului 1282. În iulie-august 1282 a participat la campania regală împotriva neamului Aba. În august 1282 a avut un rol decisiv în obținerea victoriei de la lacul Hod, împotriva cumanilor răsculați. În pofida acestor succese, politica de concesii
Roland Borșa () [Corola-website/Science/305526_a_306855]
-
Roland Borșa nu a reușit să își impună autoritatea asupra congregației nobiliare și să aibă un rol important în guvernarea provinciei. Intrat în conflict cu regele Ladislau al IV-lea Cumanul, Roland Borșa a fost demis temporar din funcția de voievod în 1285, dar a revenit la putere în 1288. Drept răzbunare, împreună cu frații săi, el a organizat asasinarea regelui la Cheresig (1290). Ambițiile sale oligarhice l-au adus însă în conflict și cu ultimul rege din stirpea lui Arpád, Andrei
Roland Borșa () [Corola-website/Science/305526_a_306855]
-
Ambițiile sale oligarhice l-au adus însă în conflict și cu ultimul rege din stirpea lui Arpád, Andrei al III-lea al Ungariei. Învins de trupele regale în războiul civil din 1294, Roland Borșa a fost demis din funcția de voievod al Transilvaniei, fără ca întinsele proprietăți să-i fie însă confiscate. A încetat din viață în 1301.
Roland Borșa () [Corola-website/Science/305526_a_306855]
-
în toate aspectele privind politica internă și cu unele limitări în ceea ce privește politica externă, cu excepția perioadelor în care domnitorii s-au ridicat la luptă împotriva suzeranității otomane și au stabilit alianțe externe care contravineau intereselor turcești. Unul dintre cei mai importanți voievozi ai perioadei de lupte antiotomane a fost Mihai Viteazul, care a reușit pentru o foarte scurtă perioadă de timp să unească cele doua principate românești - Țara Românească și Moldova - cu Transilvania, într-o uniune personală în 1600. După o scădere
Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești () [Corola-website/Science/305565_a_306894]
-
mic sătuc este Adicăuți, anume sub acest nume a fost atestată prima dată localitatea Briceni. Cea mai veche atestare documentară, descoperită până acum, este din 1562. Dar cu denumirea de Briceni prima dată apare într-un uric semnat de Gașpar Voievod în 1616. Dar încă nu se statornicește acestă denumire ci variază între Adicăuți, Adiecăuți, Diacăuți, Diacouți, Ditcăuți, Pritceni, Britceani, Briceni. Într-un uric în limba sârbă se menționează că în 1619 intră în posesia lui Simion Pilipovschi. În 1774 administrația
Briceni () [Corola-website/Science/305585_a_306914]
-
multe veacuri, începând cu secolul IV. Inscripția găsită: Tonciulescu a studiat textul și a propus următoarea traducere "Jupan Buila are toate drepturile, jupan Butaul [are dreptul de a] intra [în] toate cetățile Tezaurul pare să fi aparținut lui Ahtum, ultimul voievod medieval al Banatului care a pierdut ultima luptă cu Chanadinus în bătălia de la Tomnatic, lângă Morisena (azi Cenad). Conform acestei versiuni, tezaurul a fost îngropat de familia lui Ahtum la puțin timp după moartea acestuia în bătălia cu Chanadinus. Alte
Tezaurul de la Sânnicolau Mare () [Corola-website/Science/305603_a_306932]
-
de pe mormântul lui Vladislav I, apoi la 1 iunie 1475, într-un hrisov al domnului Laiotă Basarab. 1279 Litovoi. În timpul conflictului cu ungurii, Litovoi apare ca stăpînitor peste cnezatul lui Ioan, implicit și peste teritoriul de azi al Craiovei. Bărbat (voievod) ( 1279 - 1300 ) și Basarab I ( 1310 - 1352 ) apar în documentele vremii ca moștenitori și stăpînitori de drept ai întregii regiuni. Cercetări geologice recente făcute în partea de est a lacului Craiovița, cu ocazia executării unor construcții, par să confirme o
Istoria Craiovei () [Corola-website/Science/305558_a_306887]
-
au ars casele". Răsculații au bătut corpul de oaste al banului Chirică Rudeanu și au ocupat Bănia și mănăstirea fortificată Jitianu. Forța de rezistență a răsculaților a fost mare, ei ocupînd Bănia aproape un an, dar au fost înfrînți de voievodul Constantin Șerban și boieri care au trimis asupra lor o oaste numeroasă de mercenari, înzestrată cu tunuri. Casa Băniei este refăcută de Constantin Brâncoveanu în 1699, are două nivele, camere cu bolți de cărămidă la parter, iar la etaj, camere
Istoria Craiovei () [Corola-website/Science/305558_a_306887]
-
și săli. Gura peșterii, în formă de semielipsă, se deschide pe o terasă orizontală, ce se găsește la 18 m deasupra fundului văii. Chiar la intrarea în Peșteră se află Mănăstirea Ialomiței, ridicată în secolul al XVI-lea, ctitorită de voievodul Țării Românești, Mihnea cel Rău. Mănăstirea a ars de mai multe ori până acum. Prima sală a peșterii poartă numele de Mihnea Vodă, având următoarele dimensiuni: lungimea de 115 m, lățimea de 15 m și înălțimea de 10-25 m. Înainte de
Peștera Ialomiței () [Corola-website/Science/305668_a_306997]
-
se întâlnește frecvent în Țara Hațegului în secolul al XIII-lea. Momentul 1247 marchează începutul desprinderii Țării Hațegului de voievodatul lui Litovoi și al integrării sale în Regatul Ungar . Procesul nu decurge pașnic în totalitate. Astfel, în anul 1277, un voievod pe nume Litovoi (identic cu cel de la 1247 sau un urmaș al său), opune rezistență armată regelui ungar în Țara Hațegului . Voievodul moare iar fratele său, Bărbat, cade prizonier, răscumpărându-se ulterior, cu prețul plății unui tribut către coroana ungară
Țara Hațegului () [Corola-website/Science/305695_a_307024]
-
și al integrării sale în Regatul Ungar . Procesul nu decurge pașnic în totalitate. Astfel, în anul 1277, un voievod pe nume Litovoi (identic cu cel de la 1247 sau un urmaș al său), opune rezistență armată regelui ungar în Țara Hațegului . Voievodul moare iar fratele său, Bărbat, cade prizonier, răscumpărându-se ulterior, cu prețul plății unui tribut către coroana ungară. Aceste evenimente au rămas în memoria locurilor până în ziua de astăzi, dovadă fiind numele localității Râu Bărbat, din Țara Hațegului. În secolele
Țara Hațegului () [Corola-website/Science/305695_a_307024]
-
acestei localități începe încă din timpurile lui Ștefan cel Mare. Lalova a crescut absorbind în sine 3 siliști nistrene străvechi - Ețcani, Stodolna și Cobâleanca. Ocina trecu de la bătrânul Copcici, la nepoata Tatiana. Aflăm despre aceasta din cărțile domnești ștampilate de voievozii Petru Rareș (16 martie 1529) și Iliaș Rareș (3 aprilie 1550). Administrația militară rusă, conform catagrafiei din 1772-1773 întregistra în Lalova 20 de gospodării și 31 capi de familii în Stodolna. În Lalova sunt supuși unui bir cumplit al trupelor
Lalova, Rezina () [Corola-website/Science/305759_a_307088]
-
vieții” și floarea soarelui, maniera barocă de ornamentare, precum și folosirea albastrului de cobalt pe angobă albă-gălbuie. Lemnul a fost lucrat din vechime, mai ales în zonele tradițional-păstorești din Țara Bârsei. În 1559, doi meșteri din Săcele i-au fost trimiși voievodului Alexandru Lăpușneanul pentru a-i instala un fierăstrău. Un an mai târziu, judele brașovean a dispus să se facă toate instrumentele necesare celor opt fierăstraie angajate. O gamă largă de procedee și ornamente pot fi întâlnite la gospodăriile de lemn
Etnografia Țării Bârsei () [Corola-website/Science/306260_a_307589]
-
s-a născut la 27 noiembrie 1933 în București, într-o familie de intelectuali. Tatăl, Constantin, a fost medic chirurg militar, iar mama, Ana, a urmat cursurile Facultății de Litere. A absolvit liceul „Ion Neculce” (la vremea aceea liceul "Marele Voievod Mihai") din București în 1951 și Facultatea de Medicină Generală a Universitatății de Medicină și Farmacie (UMF) „Carol Davila” din București în 1957, „Magna cum laude”. Între 1957 și 1958 a fost Medic Stagiar la Spitalul „Caritas”, între 1958 și
Florin Hălălău () [Corola-website/Science/306301_a_307630]
-
Tazlăului, la 20 de km de Roznov și la 36 km sud de Piatra-Neamț. Aparține ctitoriilor voievodale din epoca lui Ștefan cel Mare. Lăcașul este de forma unei fortărețe cu ziduri prevăzute cu metereze și contraforturi exterioare. Turnul-clopotniță este atribuit voievodului Petru Rareș. Ușa sculptată din pridvor este realizată în lemn de tisă. "Sihihăstria Solonț" - Schitul Sihăstria Crucii este de călugăr și, se află în satul Cucuieți din comuna Solonț, județul Bacău, în nord - vestul Depresiunii Tazlău pe cursul superior al
Munții Tarcău () [Corola-website/Science/306305_a_307634]
-
Ungare, prin eforturile abile ale regilor din dinastia de Anjou. Pe plan intern era o uniune de formațiuni autonome, cnezate de vale, conduse de cnezi locali, urmași ai "giuzilor" (jude de sat) aleși de obști din rîndurile țăranilor. Funcția de voievod al Maramureșului era de asemnea electivă, dar alegerea se făcea dintre cei mai vrednici și mai puternici cnezi de vale. Despre începuturile acestui voievodat se știe prea puțin, însă transformarea lui în comitat a fost un proces îndelungat și complex
Voievodatul Maramureșului () [Corola-website/Science/306347_a_307676]
-
începuturile acestui voievodat se știe prea puțin, însă transformarea lui în comitat a fost un proces îndelungat și complex, realizat prin acordarea de titluri nobiliare cnezilor maramureșeni și integrarea lor în nobilimea regatului, și prin atribuirea demnității de comite chiar voievodului Maramureșului. Este greu de precizat timpul în care apare Voievodatul Maramureșului, probabil undeva la pragul dintre milenii, în urma coagulării unor structuri de organizare la baza cărora stătea obștea sătească, condusă de un jude ales, și unde hotărîrile importante erau luate
Voievodatul Maramureșului () [Corola-website/Science/306347_a_307676]