3,716 matches
-
ceru’-albastru ochii ți se-afundă orbindu-i culoarea, soarele-l inundă frumosul renaște din a lui trăire sau noroc având cu-a naturii fire o vară eternă porți în primăvara phoenixând adesea că o floare rară neștiind, senina, ca îmbătrânești ești că nemurirea fiindcă-ntinerești trăiești că o zână într-un țărm de basm cât poți fi, zâmbind, al omului fantasm Sonnet 18 William Shakespeare Shall I compare thee to a summer’s day? Thou art more lovely and more
SONET 18 de MIHAELA TĂLPĂU în ediţia nr. 1838 din 12 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383181_a_384510]
-
Căci nu mai știu a mă purta Însingurat. Și, iată, plouă peste noi Ca-ntr-un destin de toamnă vechi, Visăm adesea amîndoi Păsări perechi. Vine o vreme, fără de știre, Cînd obosim în poveste, Unul și altul, prinși în iubire, Îmbătrînim fără veste. Mi-e dor de tine iar și iar, De parcă mi-ai lipsi mereu, Și plîng ninsori în calendar Și-n trupul meu. Dar te pronunț definitiv, Sentința mea fără de leac Și ispășită recidiv, În acest veac. Vine o
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
De tine, nu pot niciodat’, Căci nu mai știu a mă purtaînsingurat.Și, iată, plouă peste noiCa-ntr-un destin de toamnă vechi,Visăm adesea amîndoiPăsări perechi.Vine o vreme, fără de știre,Cînd obosim în poveste,Unul și altul, prinși în iubire,Îmbătrînim fără veste.Mi-e dor de tine iar și iar,De parcă mi-ai lipsi mereu,Și plîng ninsori în calendarși-n trupul meu.Dar te pronunț definitiv,Sentința mea fără de leacși ispășită recidiv,În acest veac.Vine o vreme, fără de știre
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
rol ingrat a avut Ștefan. Bucuria mamei îi încălzi lui Ștefan, inima. Dumnezeule, de ce noi, fiii, suntem uneori nepăsători la suferințele unei mame. Iată nici eu, nici Virgil nu am văzut-o pe mama de doi ani. Și uite, sărmana, îmbătrânește, deocamdată o văd destul de zdravănă, dar într-o zi poate cădea la pat și atunci...? — Mamă, cum îți mai este? Ai fost la medic? Cum te simți? La telefon sigur nu-mi spui prea multe. — Ștefan, mă simt bine! Nu
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1886 din 29 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383259_a_384588]
-
STAȚIUNEA roman Când se apropie un dezastru, oamenii devin nervoși. Magistratul este calm. Deloc incomodat de garda de corp, mereu cu ochii pe el și pe dușmanii „Republicii”, încă liberi și mereu la pândă. Monarhul a îmbătrânit și nu are urmași; ca un preludiu la ceea ce, probabil, se va întâmpla în toată țara, un funcționar dintro instituție aflată pe un teritoriu comparabil cu cel mai mic domeniu al coroanei a impus, acolo, propria sa lege. Prin Stațiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
nu mă domină nimic! Drept dovadă, nici nu am să mor! Voi face ca din calendare să dispară Învierea mea. Voi sta pe crucea asta până îi va putrezi lemnul și se va prăbuși ca o ulucă. Soldații aceștia vor îmbătrâni păzindu-mă. Vor veni alții, care mă vor sălta pe alte cruci, și vor pieri și-aceia, și celălalt lemn, și tot așa, generație după generație, pădure după pădure, până voi fi confundat cu Timpul. Iar tu, femeie, te vei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
oricine: din războinic, din orator, din rege sau din alergător; chiar din brigand și din poet. Fizionomiile celor din marile orașe - mai ales - o dovedesc. În localitățile mai mici, copiii visează să semene cu comandantul garnizoanei. Cei din Stațiune vor îmbătrâni de mici. Pentru că am făcut în așa fel încât în fruntea trupei să fie numit un moșulică. Le ofer tuturor o alternativă: imaginea mea. A acelui care stăpânește cu adevărat; doar eu pot să mă pronunț asupra lucrurilor grave. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
pumn în nasul lepros al Stațiunii. Am fost tânăr, frumos, cinstit, milos, n-aș fi strivit o muscă și cu ce m-am ales? Am scris trei romane de dragoste: toate cuplurile au murit; nu le-am lăsat posibilitatea să îmbătrânească, mai bine zis. Le-am ferit de ură și de minciună. De ceea ce urmează după iubire. De povara obișnuinței, de pierderea respectului, mai ales. De decrepitudine. De moartea naturală, care, oricum, l-ar fi ajuns. Le-am oferit un sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
celui de Al Treilea Cer. Din mers, examină sala aruncând o privire rapidă: toți membrii Studium-ului ședeau la locurile lor, șușotind Între ei. Exista o tensiune, În aer și pe chipurile lor, pe care fiecare rid apărea mai adânc. Parcă Îmbătrâniseră cu mulți ani, În răstimpul unei singure nopți. Numai Cecco Angiolieri părea În largul său, hlizindu-se cu vecinul său. De acum fusese primit cu drepturi depline, se gândi. Observându-le expresiile, Îi reveni În minte imaginea unui consiliu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
îngrășând pământul. I-a murit până și actul de deces, un frumos pergament în care mai întâi, în colțul din stânga sus, a apărut o necruțătoare gaură. Moliile au lărgit cât au putut gaura cu pricina, apoi, la rândul lor, au îmbătrânit și s-au stins. Insă, înainte de a muri, doamna Potoțki era o femei grasă, pieptoasă, tropotind harnic prin camerele nenumărate ale castelului, ștergând ici de praf o icoană, răsturnând colo un bibelou. După moartea glorioasă a soțului, hatmanul Potoțki, corpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
broaște evlavioase ridicau ochii spre cer, intonând inutil imnuri imploratoare. Le răspundeau, de peste șapte specii și trestii, pescărușii, îndepărtatelor lor rude care plecaseră în aer cu mult timp înainte și reveneau în apă numai după hrană. Pretutindeni se năștea, colcăia, îmbătrânea și dădea ortul popii viața. Cu excepția lui Covaliov care trăgea la rame de-i ieșeau ochii, toți se simțeau mișcați și în sufletul lor se năștea, firavă, senzația că barca ar putea să se răstoarne. într-un târziu ajunseră în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
168 VISUL DOCTORULUI PELETO De mai multe nopți la rând, cu mici, neînsemnate variații, doctorul Peleto visa același lucru: se făcea că era într-un viitor îndepărtat tot la Veneția, care devenise parcă și mai frumoasă, și mai atrăgătoare, cu toate că îmbătrânise mult, afundându-se în fiecare an, centimetru cu centimetru, în apele lagunei. De fapt, îi se părea atât de frumoasă pentru că ei înșiși, locuitorii Veneției, îmbătrâniseră o dată cu orașul, și chiar el, doctorul Peleto, avea în vis pe puțin 94 de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
îndepărtat tot la Veneția, care devenise parcă și mai frumoasă, și mai atrăgătoare, cu toate că îmbătrânise mult, afundându-se în fiecare an, centimetru cu centimetru, în apele lagunei. De fapt, îi se părea atât de frumoasă pentru că ei înșiși, locuitorii Veneției, îmbătrâniseră o dată cu orașul, și chiar el, doctorul Peleto, avea în vis pe puțin 94 de ani, dacă bine ținea minte. De fapt, nu numai el, ci toți venețienii se mândreau cu vârstele matusalemice, ba chiar se putea spune că-n superba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
uimiți la el. — Și ție ți-a dat prin cap lucrul ăsta? - făcu spătarul. — Ei, mie! - zise țiganul. Dacă-mi venea mie gândul ăsta, stăteam aici de mic. Nu mie. Boierului i-a venit. Mi-a zis: „Mă, Tănase, ai îmbătrânit; de muncă nu mai ești bun; ia tu jilțul de colo, du-te la răscruce și fă ce-ți spun eu”. Mare minte, boierul meu, Dumnezeu să-i dea sănătate! — Și banii cine îi ia? întrebă spătarul. — îi împărțim pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ani. Puțul Ajamuk era într-adevăr zgârcit. Niciodată, de-a lungul atâtor ani, nu s-a arătat prea darnic, dar e adevărat că niciodată nu le-a refuzat celor ce îl săpaseră apa necesară pentru a supraviețui. Laila începu să îmbătrânească. Suleiman se făcu mai voinic. Aisha deveni o femeie superbă. Iar Gacel Sayah, cu fiecare zi ce trecea, semăna tot mai mult cu răposatul său tată, atât la înfățișare, cât, mai ales, la tăria caracterului. Bătrânul Suilem se prăpădi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
mă urmărește de mult - am să revin la ea), n-am mai vrut să-l văd. Era ceva În el dionisiac și răscolitor ca un pericol căruia nu-i puteai rezista pentru că se juca Îngrozitor de abil cu adevărul. Dar eu Îmbătrînisem cu vreo douăzeci de ani și n-am găsit alt răspuns decît o frază banală. Și ce realizezi dacă pleci? Nu faci decît să schimbi un pahar mic pe unul mai mare, dar tot În pahar rămîi. Ne-am despărțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
vezi că să gălbejește și moare. Io zic că d-asta să duce și floarea că nu mai ie de nici o trebuință pă lumea asta — Știi, doamnă Oprișan că și eu m-am gîndit ca oamenii poate nici n-ar Îmbătrîni și nu s-ar urîți așa de repede, dacă ar simți În privirile celorlalți că mai sînt doriți. Înțelegi, vreau să spun că fiecare manifestare a dorinței față de cineva sau de ceva ascunde În ea o nevoie, o „trebuință“ de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
timp, o să simtă și el pe neașteptate acea forță abia ghicită care-l va trage de mînă făcîndu-l să privească Înapoi Înspre copilul care culegea pietricele În parcul Ioanid. Viața lui va Începe să crească... am ști noi oare că Îmbătrînim dacă n-am avea amintiri? Și toată existența noastră nu e formată numai din aceste ficțiuni, singurele care ne dau certitudinea unui drum parcurs? Fără ele - ce terifiant vis - realitatea redusă la o singură secundă, cea a extincției. În rest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
În mînă, Înaintăm pe limba aceea udă, unde apa linge nisipul, cu gleznele Într-o spumă caldă și În urma noastră trei perechi de tălpi de dimensiuni diferite sînt șterse de valul următor pentru că nisipul refuză amintirea, nisipul nu vrea să Îmbătrînească. Iată și barca aceea neagră de pescari unsă cu catran, legată cu un otgon de un par putrezit. O femeie rotundă, rotundă și rumenită ca un purceluș la tavă, pe care cineva din joacă l-a Îmbrăcat cu slip roz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de serviciu. L-au băgat repede pe Eberhart în ladă, au început să dezinfecteze peste tot cu niște pompe manuale, medicul le arăta pe unde să mai stropească și între timp își lua notițe. — E epidemie. Abia acum și-a îmbătrânit războiul unele din victimele sale - a spus el înainte să plece. Bunicul tău a fost un mare dansator, dar în vremuri ca astea e mai bine să mori. Ascultă ce-ți spun. În timp ce plecau am mai auzit că vor veni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
numai de dragul lui Adél. Căci eu i-am croit pe vremuri cel mai important costum din viața ei, când tu încă nici nu te născuseși. Acesta va fi singurul lui urmaș. De croiuri noi nici nu mă mai apuc. Am îmbătrânit. Mai deunăzi, după ce am tras oblonul și am urcat în camera mea, am avut un vis. „Noaptea vegetația vizitează vechile croitorii“. Toate visele mele au câte un titlu. Manechinele decapitate au început să înmugurească, acele de gămălie s-au îmbârligat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
a schimbat intenția și m-a strâns la pieptul ei. Ne era teamă. Eram puțini. Afară se însera, iar Mulțimea a devenit tot mai compactă. Unii vorbeau la megafon, dar nu-i cunoșteam. Apoi a vorbit profesorul Angelo. — Eu am îmbătrânit, voi pleca imediat acasă, dar sunt cu sufletul alături de voi. Sper că v-am învățat ce este viața - a spus el. Dar înainte să plece acasă, elevii lui l-au cărat în piață pe unul din indivizii care construiseră monumentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
și mie mi-ar prinde bine un pic de odihnă, dar că luni vine să mă ia și va veni în fiecare zi, până la sfârșitul vieții, cu excepția duminicilor. M-am apărat, spunând c-ar fi prea mult și că am îmbătrânit, la care el a protestat, dar până la urmă am rămas înțeleși ca miercurea să mâncăm doar cremșnituri. Iar luni într-adevăr a venit, miercuri am mâncat cremșnit, iar duminică a avut spectacol. Iar săptămâna următoare la fel și în celelalte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
îi era plină frunze lipite. — Uite, a spus ea. M-am uitat la ea, ea s-a uitat înapoi la mine și mi-a zâmbit. Am răspuns și eu cu un zâmbet dar eram surprins de cum arăta. Părea să fi îmbătrânit în timpul zilei, chiar de când am văzut-o de dimineață. Știam că încă se mai uită la mine, așa că am privit afară, prin ușa din spate, la decorul întunecat dintre pini, dar de fapt mă gândeam la cum arăta mama cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
întrebat. Deci nu s-a întors aici deloc. Dar, înainte să îmi spună că nu s-a întors deloc, fusesem sigură că am auzit-o mișcându-se prin apartament în dimineața asta. Am un somn foarte ușor, vezi tu? Pe măsură ce îmbătrânești, draga mea, ai mai puțină nevoie de somn, și chiar și când adorm, mă trezesc foarte ușor. Se juca cu broșa de la gât. — Așa e, aș fi jurat că în dimineața asta a fost ocupată în bucătărie. E perete comun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]