993 matches
-
se verifice integritatea sigiliilor și, apoi, încet, le rupse, despături mesajul și începu să citească, rostind cu greutate cuvintele, acel document care nu era o numire, așa cum se așteptau toți, ci o acuzație extrem de gravă, „trădare împotriva poporului roman“, aula împietri într-o liniște înspăimântată. Era o acuzație de pe urma căreia nimeni nu putea scăpa cu viață. Sejanus, ca și cum cuvintele rostite în latina aceea căznită ar fi refuzat să-i intre în cap, rămase nemișcat. În liniștea aceea, Sertorius Macro continuă: — ...Planul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
citind, doi funcționari care treceau pe acolo l-au anunțat brutal, fără ca măcar să-și încetinească mersul: „Fratele tău Drusus a murit în închisoare“. Nu așteptară răspuns. Iar el, cu creierul golit de sânge, de parcă ar fi urmat să leșine, privi împietrit umerii și pașii lor liniștiți care se îndepărtau. Apoi își dădu seama că nu era singur: de după ușa bibliotecii, cineva îl observa pe ascuns. Ca și în casa Liviei, scena aceea plină de cruzime fusese regizată, pentru a scoate la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
îngrozit că avea să-și piardă controlul, încercă să se depărteze. Mergând, i se părea că strânge în palme un fier înroșit. Revolta, furia erau atât de mari, încât nu mai vedea nimic. Singurul său gând voluntar era să-și împietrească expresia feței, să-și înfrâneze dorința de a ucide, să se ascundă, să aștepte lăsarea noapții. Când murise Drusus, noaptea îi fusese de folos pentru că plânsese. Acum, fiecare mână strângea cu putere brațul opus, învinețindu-l; mintea plăsmuia imagini ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Tiberius remarcă rafinata cadență a gesturilor. Îi spuse: Senatorul Junius Silanus are o fiică. Te vei căsători cu ea. Pe când rostea cuvintele acestea, se simți ușurat că reușise să arunce în mijlocul acelei haite de lupi o oaie grasă. Gajus rămase împietrit de uimire. Apoi se gândi că nu aranjezi o căsătorie fastuoasă pentru cineva care trebuie să moară. În trupul lui, viața se redeșteptă. Tiberius îl privea cu ochii înroșiți, întredeschiși, urmărindu-i reacțiile. Era un vicleșug mai vechi; îi surprindea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
se căise și un magistrat de rang înalt, un quaestor. — Aici e nucleul întregii povești, spuse Domitius Corbulo privind numele acelea. Restul era fum... Nu-i prost deloc tânărul Cerialis. Împăratul nu răspunse. Nu se simțea tulburat, sufletul i se împietrise. Se gândi că era de-ajuns un gest pentru a-i zdrobi pe cei cinci. „Mila, rațiunea, căutarea unui acord, toleranța nu ajută.“ — Vă mulțumesc, le spuse anchetatorilor. Ei îl priveau, așteptând hotărârea lui. — E bine să reflectăm câteva ore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
caută-i talpa. Eu, glezna mai sus, sărutul genuchiului Cândva m-a vrajit. Tu caută-i pulpa Eu, sânii călai. Grumazul și buza, Au semne de daci, hai, caută-i ochii, ce faci? Am călcat o piatră. Ispita m-a împietrit. Plete lungi ca arama continuau să crească. Sub unghii de argint iarbă si mușchi de stâncă Creșteau în liniște, iar de pe Brațul drept al împietritei stele Zădărnicia se întindea în vierme lung. Un fel de altă rațiune severă Și dureroasă
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
puterile ei, Alina strigă:„Mamă!!!”. Toți cei care se aflau în preajmă și-au întors privirile. Lacrimile îi ardeau obrajii. Alerga, iar picioarele înghețate de frig îi deveniseră fierbinți într-o clipă. Trăsnită de o lovitură nevăzută, se opri brusc. Împietrise. Femeia s-a întors mirată și a întrebat-o cu ochi mari: „Alina, ce faci tu aici?”. Era tanti Elena, care locuia la vreo trei case de ei. „Hai să mergem acasă! Am vești importante pentru tine!” Lățosul urmărea scena
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
oprește respirația atunci când îi priveai. Cu toate acestea, primul doritor să muște din carne de om pare a fi un balaur care se ridică din lac mârâind. Picături de apă neagră se scurgeau pe pielea cornoasă a acestuia. David parcă împietrise când a văzut imensul balaur stând chiar în fața lui gata să-l mănânce. Dar nu și a pierdut cumpătul și-a luat sabia, sărind la gâtul balaurului, și mai apoi la gâtul șerpilor să-i doboare. Toate creaturile acelui lac
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
folosesc non stop și nu m-au mai curățat, cred că de un an! E oribil acest mediu de viață, spuse televizorul. Biblioteca plângea cu lacrimi mari. Plânsul ei era ca o ploaie de meteoriți. Canapeaua tremura, iar televizorul era împietrit! Obiectele din bucătărie erau și ele nemulțumite: Pe mine nu mă curăță nimeni! Toți își prepară mâncarea, dar niciunul nu mă curăță! Sunt murdar de grăsime și sunt casă pentru gândaci care m-au năpădit. M-am săturat, spuse aragazul
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
ta s-a schimbat, de asemenea și a mea. S-a întâmplat ceva? am murmurat, venind mai aproape. Ai ridicat ochii spre mine, mi-ai zâmbit ca o mireasă atât de dulce, și ca un glonț te-ai prăbușit. Am împietrit. S-au auzit țipete și oameni au venit lângă tine și mi te-au cules ca pe o floare, te-au dus undeva. Mi se sfărâma ceva în mine. Priveam locul unde ai căzut, ca o frunză slabă, bolnavă. Am
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
decât de praful său magic și cavalerul dispăru. Următorul obstacol era o mare de nisipuri mișcătoare din care se conturau diverse forme. Cavalerul pământului strigă: Pământ blestemat, ce omori orice, pe loc să te transformi în piatră! Hocus-subtero! Nisipurile se împietriră pe dată. În scurt timp apăru un câmp electro-statico-magnetic pe care Metamorfo era dator să-l anihileze. Acum e rândul meu! se auzi acesta. Metamorfo-morfo-metamorfo, fu vraja rostită și câmpul dispăru cât ai clipi. Al patrulea obstacol a fost un
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Ceva mai departe, pe stânci..., iguanele portocalii! Ele stau încălecate în soare. Aerul și lumina irizează nervos în jurul lor, exasperate de atâta nemișcare. Ca niște uriașe baterii organice, iguanele se încarcă cu orele la soare, gâturile ușor ridicate în sus, împietrite în peisaj, în afara timpului. Cu ochiul lor lateral, iguanele ne privesc ca prin sticlă, căci ele nu văd decât cum se erodează pietrele și se mișcă hotarele insulei, nu sesizează decât poziția soarelui pe boltă, stabilind ciclurile zilnice. Și ochiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
vă treacă. Când o să vă vină mintea la cap, nu uitați ce v-am spus. Se ridică, se apropie de Marcou și-i întinse mâna. - Ciao! spuse el. Marcou se făcu palid, chipul lui de cântăreț cu succes la public împietri și, timp de o clipă, avu o expresie plină de răutate. Apoi se răsuci brusc pe călcâie și ieși. Lassalle, palid și el, îl privi pe Yvars fără să-i întindă mâna. - Duceți-vă dracului, le strigă. Când se întoarseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
două făclii de dor arzânde. Trecute vremi! Nicicând nu s-or întoarce... Tu ești în alte vise de iubire... Timpul un caier de-ntuneric toarce, Lumină este doar în amintire. Și ninge iară pe tristele alei, Cuvinte mor pe buze, împietrite; Suspină fulgii sub singuri pașii mei, Din gheață-s lacrimile făurite. Chemări îți picură-n auz chemările-ancestrale Și trupul tot se înfioară de dorință. Iubitul meu, ești prizonier iubirii tale. Mă plămădesc în tine ca unică ființă. Chipul ți-e
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
cer, Apoi mă prăbușesc și cerurile pier. îmi vine să alerg ca fluxul către țărm Și mă retrag slăbită, când în reflux adorm. Și mă trezesc mai vie ca viața-n care cânt, O rădăcină-adâncă cu ramurile-n vânt. îmi împietrește seva ce adapă-nmuguriri, Se veștejesc și frunze și roșii trandafiri. De ce nu mă culegi, din starea mea de chin? Nu vezi că astăzi plec și mâine iarăși vin? Nu îmi găsesc un loc unde să nu mai știu Că sunt
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
hotărât să nu permit ca vreuna din problemele astea să-i facă ei rău. Și mai trebuie să știe că tocmai Elizabeth Short ne oferea această a doua șansă. În apropiere de Boston avionul a fost înghițit de nori. Am împietrit de frică, de parcă revederea și paternitatea m-ar fi transformat într-o stâncă în cădere liberă. Atunci gândul mi s-a îndreptat spre Betty, ca o dorință, aproape ca o rugă. Norii s-au împrăștiat, iar avionul a început să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
căzuți pe glezne, îi smulgea câteodată bastonul, numai ca să ne distrăm pe seama bietului bătrân care intra imediat în panică. Și multă vreme am râs cu o bucurie neroadă, auzindu-l cum ne certa. Până într-o zi când bătrânul a împietrit între mașini și nu ne-a mai reproșat nimic. Atunci n-am mai râs. L-am silit pe cel care luase bățul să i-l dea orbului înapoi și, pentru că n-a vrut, l-am bătut măr. A fost unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
această beție când am auzit un zgomot în spate. Am sărit ca ars în picioare. Apăruseră din bălării - sau se uitau de mai multă vreme la noi? - Profetul și băiețandrul care nu se deslipea niciodată de el. Profetul ne privea, împietrit într-o tăcere care nu se mai sfârșea; băiețandrul rânjea, satisfăcut că ne prinseseră într-un moment delicat. Mi-a trecut prin minte că pescarii se vor descotorosi cu acest prilej de mine, iar pe Laura o vor viola. Fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
lungi ale Marelui Preot ieșiseră în larg. Tăcut, pe punte, bătrânul privi acum încremenit în zare spre locul unde cu o secundă înainte se mai răsfățase în lumină neasemuitul său palat. Se stârnise vântul, bătând spre răsărit. Marele Preot ședea împietrit pe punte și privea îndărăt. Vâslașii primiseră porunca sa de a vâsli din răsputeri, cu toate că pânzele erau umflate și corăbiile erau duse de vântul furios cu repeziciune. Din când în când, Marele Preot se uita cu grijă la cele unsprezece
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
arde-n ochi Fierbinte nebunie, Turbați sunt, plini de mândrie, Și împietriți ca focul. Fermecătoare-i a lor culoare, Cu toate că par incolori De o frumusețe uimitoare Sunt, și par nemuritori. Amant cu Luna, fiul ei, Liber ca haosul nebun, E împietrit și șade sus Nemișcat, cu patimă nebună. Însă sub culoarea veșnic admirată De ochi neimportanți, Mai falnic decât lebăda rănită, Cu inima departe de iubire Se pare că-i cu lacăt ferecată Inima, și el e stăpânul proprii lumi" ( Izolat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
în închisoare. - Nu te strigă pe tine, către seară, golanii la portiță: "Nicolici C. Maria, treci afară ca să ne facem exercițiile de antiaeriană pe tine"? - Nu mă strigă, piui deznădăjduită fătoaca. Nu mai mă strigă nici unul... Care cum strigă, cum împietrește... Ocna de taximetrist îi mai plantă trei degete sub betelia înflorată a fustei. Mustăci hâtru. Capitolul 4 STRADA PERONE de gloate, Balta Icoanei, destul de adâncă, odinioară să înece între subțiorile ei și cal și călăreț. Taman din acest binecuvântat gârlici
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și când, cîte-o vână de pământ viu, gras, miezos, îndopat cu împuțiciunile asimilate, semn că, pe sub scoarțele pavajelor centrale ale Bucureștiului, mai pulsează ceva din inima pârâiașului care circumscria punctele descântate ale orașului. 98 DANIEL BĂNULESCU - Dar de ce, fă? De ce-mpietrește?... Ce le-arăți? Din încăperile podidite de întuneric și de răcoare ale imobilului se prelinse un clănțănit dulce de clopoțel. Năsoasa își ciuli antrenată bănuții translucizi ai urechilor și, descifrând semnalul, buzele îi citiră instictiv. - Cugete dulci, bucuriile inimii... Asta
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
apoi amândoi, el și umila vizitatoare, oprindu-se la o distanță respectuoasă. În mijlocul salonului, Cocondy, și ea în picioare, c-o lumânare aprinsă în mâini, făcea de gardă lângă trupul soră-sii, golit de viață, nemaiînvîltorat sub nici o respirare și împietrit în cea mai frumoasă figură de balet pe care o realizase vreodată o muribundă. Patricia murise lipită de covor. Într-un ultim gest de extravaganță. După ce-și culesese toate extremitățile înapoi. Deschizîndu-se la loc ca o floare. Zburlindu- și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ar fi intersectat cu trecutul ei. A fost o plecare în pripă, dar pe atunci cei doi se îndepărtaseră deja unul de celălalt de când Vultur-în-Zbor refuzase să bea elixirul galben. Pentru el fusese cam neplăcut s-o vadă pe Prepelicar împietrită la o vârstă neschimbată, cu celulele reproducându-i-se perfect în fiecare zi, fără să-i cadă vreun singur fir de păr care să nu-i fie înlocuit de unul nou. Și pentru Prepelicar spectacolul oferit de fratele ei mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
el. Sau, pentru o secundă, ești chiar acolo și te simți...împlinit. Erau liniștiți. Vultur-în-Zbor se ridică, privind nemișcarea cu calm. Virgil își trecea mulțumit limba lui mare peste colțurile gurii: patrulau la frontiere. — Te-ai gândit vreodată la expresia împietrit de frică? întrebă Virgil. Știi, transformat în piatră. Vultur-în-Zbor se întoarse pe jumătate și vorbi cu jumătate de gură, dar Virgil era departe, pierdut în gânduri. — Știi, așa sunt și cei din K, continuă el. împietriți. Și de ce oare? ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]