943 matches
-
să aștepte moartea... Dar Într-una din reverii, Bodo Îi apăru atât de real și de clar În fața ochilor, Încât nu mai știu dacă visase sau Îl văzuse aievea. Se făcea că se deschisese ușa și În locul slujitorului cu fața Împietrită apăruse un bărbat Înalt, zvelt, care cu gesturi pline de eleganță pusese tava pe masă. De-abia când bărbatul se Întorsese spre ea, Îl recunoscu: era Bodo, iubitul ei Bodo, cu ochii lui violeți, minunați, cu buclele Întunecate și cu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de părintele Bernhard, nici unul din cei care fu seseră odinioară de față nu mai era În viață... Cu puțin timp Înainte ca Bertold să fie condus la groapă, avu loc În piața din Freiburg execuția conjuraților. Întunecat și cu fața Împietrită, Conrad urmări scena de groază fără să scoată un cuvânt. Spre uimirea trădătorilor, alături de el se afla Giancarlo Spada, „prietenul“ lor de odinioară, pe care Îl cunoscuseră la Curtea imperială. Cavalerul nesăbuit, gata de toate isprăvile nebunești, privea cu seriozitate
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
noi cei de azi, luându-ne de braț, eliberându-ne împreună de avatarurile contemporaneității. Detașarea unora, a promotorilor unei modernități cu picioare de lut, de emoție, de sensibilitate, ignorarea superioară a acestor jaloane esențiale ale poeziei, duce la construcții sterile, împietrite, cerebrale, la gesturi nefirești și lipsite de finalitate. Ei, cei ce vor să fie moderni cu orice chip, se despart de cititori, creează o distanță între ei și aceștia, nu mai sunt înțeleși, lucrează doar pentru un cerc de inițiați
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
vremea care vine Crezi în om: ce vrea, el poate; Ce e rău tu schimbă-n bine, Faur vieții te socoate; Speră, luptă fără teamă, Fapta nu e val ce trece; Frați de-ndeamnă, frați te cheamă Cum poți sta-mpietrit și rece?" .......................................... Cîte sute de catarge Dârze lasă malurile Multe sunt ce nu le-or sparge Vânturile, valurile Duc belșug, solii de viață Și străbat pământurile, Ști-vor înfrunta prin ceață Valurile, vînturile." Textele nici nu mai necesită, credem noi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
porților care se închideau în urma lor, de spațiul zărcilor în care vor fi zidiți de vii și care vor deveni, în memoria lor, academie și altar. Ni s-au reproșat, la un moment dat, lacrimile. Mulți români au avut inimile împietrite. N-au crezut în ideea de rezistență. Generalizată părea doar capitularea noastră în fața tiraniei. Poate că aceste lacrimi provocate de emoția amintirii erau regeneratoare... Nimic nu poate fi mai tămăduitor decît adevărul". Cartea Luciei Hossu Longin este una cutremurătoare, profund
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
vroiam ca vocea mea să le sune neutru, însă respiram greu și o mână rece îmi apăsa pe inimă. Mi-am imaginat-o pe Sarah întrebând cum și-au căpătat florile nume și mi-al amintesc pe Robby cu fața împietrită arătându-i într-o noapte surorii lui o stea de pe cer, spunându-ne amândurora că lumina provenea de la o stea care murise deja, iar tonul vocii lui îmi sugera că înainte de a veni eu aici casa de pe Elsinore Lane obișnuia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
aude cine știe unde. Farmecul Sub o piatră mare-nvoaltă, Șade-un bou negru, urnit, Din bărbie dând, Din limbi scăpărând. Măi Cernate, blestemate! Blestema-te-ar Dumnezeu, Să-ți curgă veninul tău Ca untura slinului. Trei nuiele de alun împleticite, Gura șarpelui împietrită. Herendeu! Berendeu! Grozăvior, stai pe loc! (de trei ori! Pentru șerpii mari se zice de șase sau chiar de nouă ori.) Desfarmecul Șarpe, să fii viteaz, vitejiu, Să umbli precum ai umblat, Să muști precum ai mușcat, Să treci văi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
nici milă și nici pe Dumnezeu. El stă unde este milă și dragoste. Iar unde nu este mila și dragostea este satana care ne leagă inimile și ne orbește să nu vedem ce trebuie să vedem. Stă călare pe inima Împietrită și-i șoptește mândrie, zgârcenie și să judecăm pe alții. Or, Sf. Ioan Iacob Românul prin viața lui aspră, prin suferința sa, a trăit și răutatea lumii pe care a simțit-o cu multă durere. El a semănat numai dragoste
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
A leșinat de suferință, durere și Întristare. Și cu toate câte au suferit Încă ne iubesc și ne ajută amândoi, Fiul și Mama. Ei caută să ne bucure, să ne ajute, să ne salveze. Să cugetăm În inimile noastre cele Împietrite, ce dăm noi În schimb? De porunci, prea puțin vorbim, dar să și le mai Împlinim. Nici nu ne iubim cum ne-a rugat Domnul Iisus. Dorința Lui așa a fost, să ne iubim duhovnicește, apoi a dat poruncă, și
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
nevrednica. Și pe nimeni n-ai ajutat atât de mult ca pe mine. În prăpastia adâncă ai venit după mine și m-ai scos pe umerii Tăi, Doamne, că ești bun și ne iubești. Pune și În inimile noastre cele Împietrite dragoste din noianul Iubirii Tale, Doamne”. Muntele Sinai În dimineața zilei de 5 noiembrie 2003 ne-am sculat mai de dimineață ca de obicei și la ora 5 am plecat de pe Muntele Eleonului, Împreună cu părintele Irineu de la Biserica Antim din
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
noi. Dar noi ce facem? Cum Îl răsplătim? Ce dăm În schimbul Sângelui? Cam ce preț Îi punem? El a dat o Jertfă unică. Cea mai mare din lume, dar cât prețuiește la noi? Ce valoare are În inimile noastre cele Împietrite și lacome? Oare merita un atât de mare Sacrificiu? Că pe noi parcă nici nu ne interesează, ci mai mult apreciem un meci câștigat sau pierdut. Ne mai putem numi creștini sau fii ai lui Dumnezeu? Noi cei de azi
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
știe unde, pe potecile Întortocheate cunoscute numai mie și În absența preatinerei gazde domnind peste inima mea, peste divanul nostru Înflorat, peste pianul Biedermayer cu suspine din Cho pin, peste colțul rustic cu naive icoane ardelenești pe sticlă. A rămas Împietrit locului Bucuța cu ochii la fotografiile de pe noptieră ale amanților, În conflict și ei, desigur, cu unele rân duieli ale acestei lumi, dar nu cu cele ale propriei noastre firi și nici chiar cu rânduielile lui Dumnezeu. M-a smucit
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
restul vieții; cu brațele ei Încărcate cu toate florile risipite prin odaie, ca să le aștearnă apoi pe mormintele ostașilor tineri din tranșeea Însângerată de la Ghimbav. Nefericită totuși ființă Neli, căreia frumusețea Îi accentua tragicul unei existențe nemeritate, cu sufletul ei Împietrit, bu zele Încleștate și dinții strânși, din ură pentru prezumțio sul și bine hrănitul neam al bărbaților... I-am regăsit În povestea lui Neli pe Dostoievski, Kuprin și Gorki, citiți cu nepri ceperea noas tră din adolescență. Întocmai ca și
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
întrebarea: -E adevărat că tu și bărbatul tău și băieții tăi sabotați cuceririle revoluționare? Mama tot n-a deschis gura: namila aceasta de om i se părea un barbar, o întrupare a diavolului. Tovarășul Cameniță i-a cercetat mamei fața împietrită, pe care nu putea citi decât refuz și dispreț. Iar în privirea ei era ceva ce semăna cu o lamă de oțel ascuțită. Primul-secretar a avut confirmarea faptului că nu se înșelase: cu nemernica asta n-o s-o scoată ușor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
ce l-au adus în acest hal, ci, din contra, s-a rugat de Dumnezeu să-i ierte. Când l-am adus de la Iași a stat lângă sicriul lui, dar nu a plâns cum e obiceiul, ci îl privea resemnată, împietrită. Nu a plâns nici când a fost înmormântat, și nici când a rămas singură în fața crucii de lemn a proaspătului mormânt căci știa că după atâtea suferințe merita să se ducă să-și ia „răsplata multă din ceruri”. Copiii erau
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
a înțeles să restituie greco-catolicilor toate bisericile primite, nu numai că nu a fost apreciat de ierarhii BOR, dar aceștia l-au și sancționat și chiar marginalizat total. Rămâne, totuși, speranța că într-o bună zi Dumnezeu va înmuia inimile împietrite ale celor ce se opun cu atâta înverșunare restituirilor, pentru meritele celor ce și-au jertfit libertatea și chiar viața. Pe plan național deocamdată s-a făcut prea puțin. Condamnarea comunismului s-a făcut de către Parlament destul de târziu, cu manifestări
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
vorbesc... Eu văd totul, nimic nu mi-e ascuns, văd mai mult decât știu ei înșiși despre ei și despre viața lor, dar nu pot comunica cu dânșii! Toate legăturile sunt tăiate, și voința de a mă apropia de ei - împietrită și mută în nămolul de sticlă. Când mă gândesc la trecut, am impresia că aș fi un om foarte, foarte bătrân, ale cărui rude, prieteni, toți, toți, au murit unul după celălalt, iar el a rămas uitat și singur, ocolit
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
BARASCHI Constantin O figură și mai luminoasă - Petru Groza (nota V. I.) „A plecat dintre noi un om adevărat, figură luminoasă de intelectual, personalitate complexă, om politic cu vederi înaintate, dr. Petru Groza, lăsând în rândurile noastre regretul și durerea împietrită a marilor pierderi. Într-o perioadă grea de adânci prefaceri sociale, Petru Groza, având încredere în forțele creatoare ale poporului, s-a alăturat acestuia, închinându-și viața luptei pentru înflorirea și propășirea țării.“ (Munca, 10 ianuarie 1958) BARBOSA Octavian „În
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
Cine-l bea se duce dracu’“. Cînd ajunseră la „și cei patruzeci de sfinți/ Stau toți cu furtunu-n dinți“, Dănuț se aștepta să se rîdă, pentru că lui i se părea foarte amuzant, dar nu rîse nimeni - copiii stăteau în continuare împietriți, iar învățătoarea zîmbea și se făcea că se uită pe geam. Băieții terminară refrenul, puțin cam descurajați, apoi, pentru că ea privea în continuare pe fereastră, rămaseră în picioare, neștiind ce să mai facă. Învățătoarea se desprinse cu greu și se
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
Luminița, Cristi o luă înainte, ajunse la ea și se apucă s-o lovească cu pumnul ca-n filme, pe-nde lete. În timpul acesta, cînta muzica de la Menix, cea de la început, cînd apărea scrisul. Tanam, tanam, tanam, tanam, tam... Dănuț rămase împietrit și nu mai știa ce să facă. Privea tot dezastrul și în urechi îi răsuna melodia aceea insuportabilă. Cînd Cristi trecu pe lîngă el, după ce-și terminase treaba, de-abia mai putu să-l întrebe pierit : „De ce-ai
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
cu Dănuț pe afară și va vorbi el cu fata aia. „Ce, e hoață ? Trebuie să ți-l dea !“ Pornit de acasă cu tatăl său, Dănuț se simțea acum puternic. Amîndoi bărbații călcau apăsat, fără să se privească, cu chipurile împietrite, cu luciri de oțel în ochi, îndreptîndu-se hotărît spre leagăne. La un mo ment dat, glasul bărbatului mai mare se auzi rostind aceeași întrebare pe care celălalt o mai auzise în nenumărate rînduri. Cu un gest sigur, primul întinse brațul
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
dau jos bagajul, l-am lăsat pe tot la Delureanu și am plecat să-mi caut cameră: la Piti Curti, camera noastră cu balcon era liberă (30 de lei), dar fără serviciu, pentru că nu au slujnică; la celălalt, o față împietrită - sunt sigură că puștoaica nu mai vine la noi - de altfel, nici n-a ieșit să-mi spună bună ziua. Cum toate cunoștințele noastre: Lisette, Piticu, Irène, Ina și Alecu și c nia stau în noul block, mi-am luat și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
și ne săgetează cu privirea, întâi pe Luke, apoi pe mine, apoi din nou pe Luke. Cum adică? — Becky vrea să mai aștepte cel puțin zece ani până se mărită, spune Luke. Nu-i așa, Becky? Se lasă o tăcere împietrită, iar eu simt că-mi ia foc fața. — Îhm... Îmi dreg glasul și surâd nonșalant. E... corect. — Serios? face Suze, holbându-se la mine. N-am știut asta. De ce? — Ca să pot să... îhm... îmi explorez întregul potențial, murmur, neîndrăznind să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ofticat. —... impresia greșită... profiți de poziția pe care o ai... —... m-am săturat! Mă uit stresată cum Luke îi întoarce spatele lui Michael și iese val-vârtej din cameră. Michael pare complet luat prin surprindere de reacția lui. O clipă, rămâne împietrit, după care apucă paharul și ia o gură mare de whisky. Nu-mi vine să cred. În viața mea nu i-am văzut pe Luke și pe Michael certându-se. Vreau să spun că Luke ține foarte mult la Michael
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Se vând bine? — Ăă... da! zic. Toată lumea e înnebunită, cel puțin din câte am văzut eu. — Și cu cât le vindeți? Întinde mâna după un tricou, și atât Danny, cât și eu, ne ținem fără să vrem respirația. Ne uităm împietriți cum caută eticheta, apoi ridică ochii spre noi cu o încruntătură perplexă. Astea n-au etichetă cu prețul. — Asta e din cauză că... abia le-am expus, mă trezesc spunând grăbită. Dar cred că prețul e în jur de... ăă... optzeci și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]