KorAP: Find »[drukola/base=înăuntru & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...34 35 36 ...278 >

6,950 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202

fie genul ăla de mâner sculptat pe care-l mai vezi la săbii. Fratele ăsta din marină zice că arabii și-o scoală și apoi își vâră tija de metal pe toată lungimea pulii. Și-o freacă cu tija aia înăuntru și slobozul e mult mai mișto. Mai intens. Fratele ăsta mai mare călătorește prin lume și-i trimite expresii franțuzești. Rusești. Sugestii utile pentru labă. Dup-asta fratele mai mic n-apare într-o zi la școală. Seara mă sună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
creastă de ceară subțire și netedă, care pare numai bună. Doar cu vârful degetului puștiul rupe bucata lungă de ceară de pe lumânare. O rulează în palme și-o netezește. Lungă și netedă și subțire. Dus și excitat, și-o vâră înăuntru, mai adânc și mai adânc, în gaura sculei întărite. Cu o bucată bună de ceară ișeită în afară, se pune pe treabă. Chiar și acum, zice că arabii ăia sunt deștepți al dracului. Efectiv au reinventat laba. Întins pe spate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
pe spate în pat, lucrurile merg atât de bine încât puștiul nu mai ține ceara sub observație. Mai trebuie doar să strângă o dată bine și-și dă drumul, când ceara nu se mai vede. Tija subțire de ceară a alunecat înăuntru. De tot. Așa de adânc încât nici n-o mai simte în uretră. De jos îl strigă maică-sa să vină la masă. Îi strigă să coboare la cină imediat. Puștiul cu ceara și puștiul cu morcovul nu-s același

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
coboare la cină imediat. Puștiul cu ceara și puștiul cu morcovul nu-s același tip, dar cu toții trăim cam aceeași viață. Abia după cină începe să-l doară burta. E vorba de ceară, așa că puștiu-și închipuie că poate se topește înăuntru și-o s-o dea afară când se pișă. Apoi începe să-l doară în spate. Rinichii. Nu mai poate sta în picioare. Puștiul vorbește la telefon din patul lui de spital, și în fundal se aud clinchete de clopoțel, oameni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
altă mare problemă a fost că ai mei au avut de plătit o groază de bani pentru piscină. Până la urmă, taică-meu i-a spus tipului care-o curăța c-a fost vorba de-un câine. Câinele familiei a căzut înăuntru și s-a înecat. Cadavrul i-a fost supt de pompă. Chiar și când tipul a deschis carcasa filtrului și-a scos un tub elastic, o bucată apoasă de intestin cu o capsulă mare și portocalie de vitamine înăuntru, chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
căzut înăuntru și s-a înecat. Cadavrul i-a fost supt de pompă. Chiar și când tipul a deschis carcasa filtrului și-a scos un tub elastic, o bucată apoasă de intestin cu o capsulă mare și portocalie de vitamine înăuntru, chiar și atunci, tata a zis doar: — Câinele ăla era dus rău. Chiar și de la fereastra mea de la etaj îl auzeai pe bătrân zicând: — Nu-l puteam lăsa singur nici un minut... Apoi soră-mii nu i-a mai venit ciclul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
și mestecă în dinți ghemotoace de gumă cu nicotină. Sfântul Fără-Mațe n-a adus pornografie. Contesa Clarviziune și Pețitorul nu și-au adus verighetele. Cum ar spune domnul Whittier, „Ce vă împiedică în lumea de-afară vă va împiedica și înăuntru”. Restul dezastrului n-a fost din vina noastră. N-aveam nici un motiv, absolut nici unul, să aducem o drujbă. Sau un baros sau o încărcătură de dinamită. Sau o armă. Nu, pe o insulă pustie o să fim în siguranță. Înainte de răsărit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
deschide, dezvăluind o altă ușă, una de oțel într-un perete de beton. Aleea-i atât de îngustă încât nu se vede nimic în lungul ei. Doamna Clark se strecoară din scaun, coboară și trage de-un ivăr. Apoi dispare înăuntru și ușa autobuzului se deschide într-un dreptunghi de nimic pur. Doar întuneric. Îndeajuns de lat încât să te poți strecura prin el. În interior simți mirosul ascuțit ca un ac al urinei de șoareci. Mai pune la socoteală și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
Femeia îi spune șoferului adresa următoare, undeva mai spre marginea orașului, și mașina se înscrie în trafic. Să nu râdeți, dar femeia asta - Lentil, vechea ta prietenă - își scoate un braț îmbrăcat în blană de sub cureaua poșetei, o deschide, și înăuntru poșeta e îndesată doar cu bani. Straturi de bancnote de cincizeci și o sută. Cu o mână înmănușată scormonește printre ele și găsește un celular. Ție îți spune: — Scuză-mă doar un minut. Alături de ea, sarafanul tău de bumbac cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
pe obraz. Bărbatul de la birou te privește, dar vorbește doar cu Lentil. Îi spune Angelique. În spatele lui, alte uși duble duc într-un dormitor. Omul vă face semn să intrați, dar el rămâne în urmă și încuie ușile. Vă închide înăuntru. În dormitor un bărbat e culcat cu fața în jos pe un uriaș pat rotund cu așternuturi albe de mătase. Poartă o pijama de mătase albastră, lucitoare, și picioarele lui desculțe atârnă pe marginea patului. Angelique își scoate o mănușă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
mormane de mușchi în costume cu dungi păzesc o ușă. Caraliilor ăstora le plătești partea lui Lenny, jumate din tot ce câștigi. Unul îți spune numele într-un microfon prins la rever, și ușile sunt deblocate cu un bâzâit puternic. Înăuntru sunteți doar tu, Angelique și Lenny. O să râdeți, dar, oricât de însingurată și izolată pare viața ta făcând joc de picioare, viața lui Lenny arată și mai rău. Închis aici în mansarda lui, îmbrăcat într-un halat alb de flotir

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
zice Miss America. Atunci ai deschide ușa, nu? — Dar nu se întâmplă, spune domnul Whittier, cu gura plină de bucăți de pui și de capere. Nu rămânem fără mâncare. Și într-adevăr nu rămâneam. Nu încă. În prima săptămână petrecută înăuntru am mâncat curry de legume cu orez. Am mâncat somon teriyaki. Toate, alimente dehidomnișoaratate prin congelare. De mâncare aveam fasole verde sigilată în pungi de plastic Mylar pe care nu le puteai rupe cu mâinile. Pe fiecare pungă argintie era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
a pregăti mâncarea, cei mai mulți dintre noi tăiam punga cu o foarfecă sau cu un cuțit. Vârai mâna și scormoneai până dădeai peste pliculețul cu oxid de fier - introdus acolo pentru a absorbi orice urmă de oxigen. Scoteai pliculețul și vărsai înăuntru câteva căni cu apă fierbinte. Aveam un cuptor cu microunde. Aveam furculițe și lunguri de plastic. Farfurii de carton. Și apă curentă. Abia apucai să citești zece pagini dintr-un roman cu vampiri, și cina era gata. În loc de vreascuri și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
îl prinde de braț. O rotește cu fața spre el și se sărută, sunt doar două guri umede, în timp ce orașul dispare în jurul lor. În prima lor noapte pe stradă, Inky aduce o poșetă de piele lăcuită și brăzdată de crăpături. Înăuntru duhnește ceva. E mirosul refluxului pe malul mării într-o zi cu arșiță. Duhoarea, spune ea, „e noul simbol al antistatutului social”. În poșetă e o cutie de carton de la restaurantul Chez Héloise. În cutie e o bucată portocalie de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
îi descoperă acolo, încă pe jumătate adormiți, clipind în lumina puternică a farurilor. Bărbatul nu se poate să nu-i vadă. Șoferul nu se poate să nu-i vadă. Fata țipă: Vă rog. Țipă: Numărul mașinii... și e trasă înapoi înăuntru. Portiera se trântește și roțile demarează țiuind, lăsând în urmă doar sângele fetei și urme negre de pneuri. În rigolă, alături de paharele de carton de la fast-food, căzută pe jos în timpul încăierării, o ureche smulsă, palidă, în care scânteiază încă doi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
căldură. Toți copacii de cristal din încăpere sunt stinși, lumina roșu-gălbuie ne joacă pe fețe, reflexe de lumină roșu-gălbui tremură pe panourile de lemn și pe podeaua cu dale de piatră. Doar ăștia cinci, spune doamna Clark, plictisiți și ținuți înăuntru de ploaie. Shelley și compania. Își citeau pe rând unii altora dintr-o colecție de povești nemțești cu fantome intitulată Fantasmagoriana. — Lordul Byron, spune doamna Clark, nu putea suferi cartea. Byron le-a zis că era mai mult talent acolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
un profit serios. Stăm cu toții în tăcere, ordonându-i domnișoarei Hapciu: Tușește! Ne arde tuturor buza să ne ajute să devenim faimoși. De-aia a umblat Reverendul Fără Dumnezeu la firele tuturor alarmelor de incendiu. Încă din primul ceas petrecut înăuntru. Cel puțin așa i-a spus Pețitorului. Fără Dumnezeu se știe la fire din armată, și Veriga Lipsă l-a ajutat ținându-i lanterna. În același sens, au verificat toate legăturile telefonice. Singura care a mai funcționa a fost smulsă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
au verificat toate legăturile telefonice. Singura care a mai funcționa a fost smulsă din perete de Veriga Lipsă cu mâna lui păroasă, musculoasă. De-aia a vârât Contesa Clarviziune dințișorii furculițelor de plastic în toate încuietorile și i-a rupt înăuntru. Nici o cheie nu mai poate fi folosită. Așa, în eventualitatea că ofițerul care se ocupă de eliberarea ei condiționată i-ar putea da de urmă cu brățara aia. Nu, nici unul dintre noi nu dorea să fie salvat - nu încă. Ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
că ar putea să-mi moară câinele. Și totuși, i-am văzut acolo numele: Kenneth Wilcox, Doctor vet. Un nume pe care-l iubeam, cumva. Pentru un oarecare motiv. Salvatorul meu. Acum, ridicând pe rând urechile câinelui și uitându-se înăuntru, spune ceva despre parvoviroză. Pe buzunarul de la piept al halatului alb scrie cu litere brodate „Dr. Ken”. Chiar și vocea lui răsună dintr-un timp îndepărtat. L-am auzit cântând „La mulți ani”. Strigând „Prima greșeală!” la meciurile de baseball

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
la celălalt capăt. Cele zece porții de Tetrazzini se întind în sus, comprimându-i diafragma, împiedicând plămânii să inspire. În timp ce spune toate astea, Sfântul Fără-Mațe continuă să mănânce cu mâna din propria pungă argintie. Mestecă și vorbește în același timp. Înăuntru s-ar mai putea să se întâmple ca stomacul să se rupă, mânjind cavitatea abdominală cu sânge și bilă și bucăți tot mai mari de carne de curcan. Din intestinul subțire s-ar revărsa bacteriile. Ducând la peritonită, spune Sfântul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
nenorocită? Și doamna Clark își îndoaie brațul și o îndepărtează de el cu cotul. Doamna Clark spune: — Da, Brandon. Trebuie să te ducem la spital. În felul său, domnul Whittier a făcut-o. Ne-a dat cheia. Cu stomacul crăpat înăuntru, umplându-i cavitățile cu sânge și bucățele dehidomnișoaratate de curcan care sug sânge și apă și bilă, mărindu-se până când arată de parcă ar fi gata să nască. Până când buricul îi iese în afară, rigid ca un degetuș. Toate astea se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
Poate că suferința și chinul sunt scopul vieții”. Gândiți-vă că pământul e o uzină, o fabrică Închipuiți-vă o mașină de lustruit pietre: Un tambur care învârte, plin cu apă și nisip. Gândiți-vă că sufletele voastre sunt aruncate înăuntru ca niște pietre urâte, ca o materie primă sau o resursă naturală, țiței sau minereu. Și toate conflictele și toată suferința sunt doar șmirghelul care ne freacă, ne lustruiește sufletele, ne finisează ne învață și ne desăvârșește viață după viață

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
sau o resursă naturală, țiței sau minereu. Și toate conflictele și toată suferința sunt doar șmirghelul care ne freacă, ne lustruiește sufletele, ne finisează ne învață și ne desăvârșește viață după viață. Apoi închipuiți-vă că ați ales să săriți înăuntru, din nou și din nou, știind că suferința e singura rațiune pentru a fi pe pământ. Domnul Whittier, cu prea mulți dinți îngrămădiți pe maxilarul îngust, cu sprâncenele ca niște rostogoale uscate, cu urechile ca niște aripi întinse de liliac

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
n-a murit pe scenă. Așa putem scrie cele mai mari grozăvii: cum își rostogolește ochii să vadă pântecele crescând tot mai mare și mai mare, până când nu-și mai poate zări picioarele. Până când vreo membrană sau vreun mușchi pleznește înăuntru, și el simte valul de sânge cald lovindu-se de plămâni. De ficat și de inimă. Apoi simte fiorii reci ai șocului. Sudoarea îi năclăiește părul cărunt de pe piept. Și fața îi e scăldată în sudoare. Mâinile și picioarele îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
flegmă acolo pe linoleumul din cabinet. Tipul își șterge gura cu dosul mâinii și zice: — Mă-sa, ce pute. Și ceilalți strânși în jurul lui, inclusiv Cora Reynolds, restul grupei, se apleacă mai aproape. Ghemuit pe vine, tipul zice: — E ceva înăuntru. Își acoperă gura și nasul cu mâna. Cu fața întoarsă într-o parte, cât mai departe de gura de cauciuc, dar încă privind păpușa, zice: Încă o dată. Apas-o din nou. Tare. Aplecată peste Betty, cu podul palmelor pe pieptul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]