1,017 matches
-
1991:2-3): Istoria ne arată numeroase situații în care liderii politici au mințit, însă multe din aceste minciuni au rămas ascunse ani de zile. Datorită evoluției mass-media din ultimii 25 de ani, cetățenii de astăzi pot afla de existența unor înșelătorii în momentul în care acestea se produc. Percepem minciuna ca pe un regretabil defect al umanității și tragem concluzia că, dacă nu facem tot posibilul să-i învățăm pe copii să fie sinceri, aceștia își vor dezvolta tendința naturală de
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
situație în care, la sfîrșitul unei serate, unul dintre cei prezenți a remarcat în mod jovial: Haideți să mai spunem cîteva minciuni și să plecăm acasă". Totuși, aceasta arată că nimeni nu a fost indus în eroare. Majoritatea scriitorilor includ înșelătoria sau inducerea în eroare, termeni pe care eu îi voi folosi cu același sens, în definiția lor dată minciunii, dar Friedl menționează că psemata, cuvîntul grecesc pe care el îl traduce prin "minciuni", apare "cu o intensitate emoțională diminuată și
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
bună purtare; în religie este numită înșelăciune evlavioasă, pentru comerț este un mister și pentru poezie, o invenție. În controversele pe teme politice este opoziție rafinată, libertate și patriotism. (Anonim 1763:3) Chiar și John Locke (1894: 146-147), în timp ce dezaproba înșelătoria indusă de oratorie, observa că: Este evident cît de mult le place oamenilor să înșele și să fie înșelați, din moment ce retorica, acel uimitor instrument al erorii și amăgirii, are profesorii săi, este obiect care se predă în public și a
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
1988): Este inevitabil ca pacienții să-și înșele psihiatrii și medicii, fie conștient sau inconștient, și deseori ei mint chiar cu bună știință. În mod surprinzător, Freud (1958) a scris destul de puțin despre minciuna ca atare, și totuși noțiunile de înșelătorie și amăgire, în special auto-amăgirea, sînt teme centrale în teoria și practica psihanalizei. Forrester definește psihanaliza ca fiind "știința mințitului", și susține că " Preocuparea centrală a psihanalizei freudiene este amăgirea" (Forrester 1989:156; 1990:119; cf. Eagle 1988; Ferenczi 1955
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
este amăgirea" (Forrester 1989:156; 1990:119; cf. Eagle 1988; Ferenczi 1955:77-80; Forrester 1980:136-137; Goldberg 1973:99-104). Minciuna apare pretutindeni. Deși Douglas (1976:68) spune că "în mod sigur oamenii spun adevărul aproape tot timpul", el susține că "înșelătoria nu ține cont de clasa socială", și că "aproape toate (sau poate chiar toate) rapoartele cercetătorilor sînt măsluite". Totuși, colegii săi sociologi "nu au mințit. Pur și simplu au fost evazivi în tratarea acestui subiect" (Douglas 1976:xiii). Cu toate
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
deoarece un mare număr de adulți își exersează sociabilitatea în diferite contexte sociale sau culturale prin talentul de a spune minciunile potrivite la momentul potrivit, și persoanelor potrivite. Prin "potrivit" înțeleg ceea ce este menit să asigure succesul deplin al unei înșelătorii. Ochs (1986) a schițat structura unei analize a "socializării în limbaj" care s-ar potrivi admirabil felului în care copiii învață să se folosească de minciuni în diferite medii culturale, însă, din păcate, se pare că pînă în prezent nu
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
care se poate minți, dacă acest nivel ar însemna succesul maxim, ar trebui înlocuită de încercarea de a găsi un număr adecvat de "pasageri clandestini". Minciuna, ca temă de studiu, se întinde pe o arie foarte largă, în timp ce noțiunea de înșelătorie, care o include pe prima în domeniul său, își extinde granițele încă și mai departe. Voi încerca să nu mă pierd în acest labirint, concentrîndu-mă îndeosebi, dar nu în mod exclusiv, asupra minciunii. Ar fi însă bine de examinat în
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
atribuite de către Mark Twain (1960:149), probabil în mod eronat, lui Disraeli: Există trei feluri de minciuni: minciuni, minciuni sfruntate și statistici. Așadar, pentru a respecta scopul acestui studiu, eu mă voi concentra doar asupra minciunilor sfruntate. DEFINIȚII: MINCIUNA ȘI ÎNȘELĂTORIA Dacă e să vorbim despre minciuni, trebuie să ne facem o idee clară asupra noțiunii de minciună. Din nefericire însă, pentru motive care au o bază solidă, ideile clare lipsesc în științele sociale (Barnes 1990:13). "Minciuna" este un concept
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
falsă. Aici trebuie să facem o distincție între lumea reală și punctul de vedere al mincinosului. Urmînd exemplul lui Kant, Bok (1978:6-13) trage o linie de separare între adevăr și veridicitate, pe de o parte, și între falsitate și înșelătorie pe de alta. Diferența între adevăr și fals se leagă de probleme ale ontologiei și epistemologiei, de corespondență, sau de o relație asemănătoare între ceea ce este și ceea ce se spune că este. Veridicitatea și înșelătoria, în schimb, țin de caracterul
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
parte, și între falsitate și înșelătorie pe de alta. Diferența între adevăr și fals se leagă de probleme ale ontologiei și epistemologiei, de corespondență, sau de o relație asemănătoare între ceea ce este și ceea ce se spune că este. Veridicitatea și înșelătoria, în schimb, țin de caracterul moral al intenției. Dacă manifestăm intenția de a păcăli, atitudinea noastră este neveridică; dacă acțiunea neveridică pe care o întreprindem este de a afirma ceva cu intenția de a induce în eroare, atunci înseamnă că
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
tema pragmaticii universale. Drept urmare, conform definiției noastre, minciunile consistă fie în afirmații adevărate sau false, fie în afirmații care sînt pe jumătate adevărate și pe jumătate false. Este important de ținut minte că distincția făcută mai sus între veridicitate și înșelătorie se referă la intenția mincinosului, și nu la un aspect din realitatea înconjurătoare. Mincinosul poate avea o viziune greșită asupra realității și se poate înșela chiar în privința propriilor convingeri. În conformitate cu Bok, definiția noastră nu ține cont de adevărul sau falsitatea
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
în Mexic, ne amintea că "noțiunile de adevăr și falsitate pot fi și ele negociabile într-un discurs social". Deși el vorbește de adevăr și falsitate, eu cred că de fapt, conform termenilor lui Bok, se referă la veridicitate și înșelătorie. Bok și mulți alți scriitori care au studiat tema minciunii consideră, uneori din motive întemeiate, că adevărul ar fi un concept care nu ridică probleme. Această atitudine a intelectualilor, asociată cel puțin în mod retrospectiv cu pozitivismul, a fost atacată
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
cititorilor care n-ar fi adepți ai acestui curent poate constitui un studiu exegetic captivant, chiar dacă s-ar axa numai pe tema minciunii. Însă eu unul nu voi încerca acest lucru (cf. Kermode 1991:10). Distincția făcută între veridicitate și înșelătorie se leagă de intenția mincinosului, și nu de succesul sau eșecul încercării de a induce în eroare. Cel care receptează un mesaj se poate înșela chiar dacă ceea ce i s-a transmis ar avea un caracter veridic. În plus, ceea ce este
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
tîrziu, care au fost adevăratele mele sentimente în privința petrecerii, vor spune că sînt un mincinos. În viziunea lucrării de față, majoritatea așa-ziselor minciuni sociale nu sînt de fapt minciuni, deoarece ele nu au scopul de a induce în eroare. Înșelătoria neintenționată și acuzațiile nejustificate apar atunci cînd există o discrepanță între punctul de vedere al celui care face afirmația, indiferent dacă minte sau nu, și percepția celui care a receptat mesajul. După cum vom vedea și mai tîrziu, acest gen de
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
principală este creștinismul, "cea mai seducătoare minciună fatală care a existat vreodată" (Nietzsche 1911:214, 1968a:90, 117; cf. Gregory Bateson 1951:222-227). Mai recent, Bailey (1911:xviii) alege ceea ce el numește "minciuni primare" ca bază pentru analiza sa asupra înșelătoriei. O minciună primară este opera unor persoane care sînt complice în "a pretinde că împrejurările sînt altele decît cele reale". O minciună primară se vrea luată drept "adevăr obiectiv"; faptul că nu este devine un secret cunoscut numai de cei
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
în așa fel încît o altă persoană sau alt grup de persoane să își facă o impresie greșită asupra a ceea ce se petrece. Părerea lui este că nu toți cei care induc în eroare spun și minciuni; exemplele variate de înșelătorii ce apar în viața de toate zilele, pe care el le oferă, demonstrează bogăția imaginației ființei umane, însă ne îndepărtează mult de scopul acestui studiu. Într-o lucrare amintită mai devreme, Chisholm și Feehan (1977) studiază diferența dintre minciuni și
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
ce apar în viața de toate zilele, pe care el le oferă, demonstrează bogăția imaginației ființei umane, însă ne îndepărtează mult de scopul acestui studiu. Într-o lucrare amintită mai devreme, Chisholm și Feehan (1977) studiază diferența dintre minciuni și înșelătorii. Ei identifică opt modalități prin care o persoană o poate induce în eroare pe alta, și concluzionează că numai două din aceste tipuri pot fi numite pe drept "minciuni". În același fel, în clasificarea pe care o aplică problemelor ce
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
o anumită secvență din filmul Singurătatea alergătorului de cursă lungă, unde doi tineri delincvenți din Marea Britanie reacționează la fel ca pacienții lui Sacks atunci cînd privesc figura unui politician care ține un discurs la televizorul lipsit de sonor. Deși unele înșelătorii, cum ar fi falsele piese de mobilă de antichitate sau pasele prefăcute în timpul unui meci de fotbal, nu implică neapărat actul de a minți, minciunile pot apărea în cadrul unui plan mai complex de inducere în eroare. Homer și Vechiul Testament oferă
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
pentru că ei ar fi avut intenția de a face rău vecinilor sau colegilor de serviciu pe care i-au păcălit, ci pentru că aveau nevoie să păstreze secret faptul că identitățile lor false fuseseră inventate. Minciunile lor sînt doar rezultatul unei înșelătorii la scară mai largă. Unii dintre acești martori pot să fi mințit deseori la viața lor, însă nu este și cazul membrilor familiilor din care proveneau și pentru care faptul că erau obligați să mintă constituia un factor important de
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
amuzant; însă nu ești iertat dacă aranjezi să-ți vină cărți cît mai bune, dar ești condamnat dacă vinzi vecinului un cal cît mai prost. În vînzarea de cai, și aceasta nu numai în Irlanda, este de așteptat să apară înșelătorii; ele nu sînt însă condamnabile, pe cînd trișatul la cărți este. Domnișoara Shute juca whist, nu poker, deși chiar în poker nu se admite măsluirea cărților, indiferent dacă "jucatul tare" pentru a intimida este o atitudine admirată. Cu toate acestea
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
pe cînd trișatul la cărți este. Domnișoara Shute juca whist, nu poker, deși chiar în poker nu se admite măsluirea cărților, indiferent dacă "jucatul tare" pentru a intimida este o atitudine admirată. Cu toate acestea, nici măcar caii nu justifică orice înșelătorie. În cercurile australiene ale celor care pariază în curse de cai, este condamnabil să oferi din proprie iniîiativă un pont avînd intenții de a înșela, în timp ce, dacă ți se cere sfatul și oferi informații false, actul este privit cu indulgență
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
care ele apar ca făcînd parte din tertipurile de a induce în eroare, este greu de imaginat că jocurile prietenești ar interveni între forțe inamice, unde capacitatea de a acționa este mai accentuată. Cruickshank (1981:1) își începe cartea despre înșelătorii militare printr-o listă impresionantă de exemple, primul fiind Calul Troian. El arată, de asemenea (Cruickshank 1977: cap. 5-8), că în timpul celui de-al doilea război mondial nici o variantă posibilă de a pune în aplicare un plan înșelător nu a
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
lui Bok poate fi aprobată de filosofi, însă publicul obișnuit nu ezită să judece aspectul moral al minciunilor spuse inamicilor. A învinge dușmanii poate implica sau nu utilizarea înșelăciunii, însă, dacă "mincinosul" este un stat și nu un simplu cetățean, înșelătoria este tolerată și chiar aplaudată. Această "răsturnare de valori" este ceea ce îl determină pe Bartoszewski (1989:28) să facă o paralelă între spionaj și mit, deoarece în mituri principiile morale sînt deseori inversate. Într-un conflict între națiuni, în special
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de către un stat aflat în război. Un psiholog australian pare să fi spus că: una din cele mai importante moșteniri pe care britanicii au lăsat-o Australiei este faptul că englezul educat a avut întotdeauna o repulsie față de minciună și înșelătorie. (Beale 1988:25) Într-adevăr, o atitudine admirabilă; să comparăm, însă, de exemplu, comentariile făcute în privința înșelăciunii la începutul celui de-al doilea război mondial și imediat după sfîrșitul său victorios. Într-un pamflet publicat în 1941 de către Editura Universității
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
face să-ți înșeli prietenii, fără să-ți păcălești și inamicii" (Guthrie 1953). El scria cu mult înainte de înflorirea propagandei negre din timpul celui de-al doilea război mondial și înaintea apariției termenului "dezinformare" care avea rolul de a mușamaliza înșelătoria suferită atît de suporteri, cît și de inamici. Înșelăciunea pe timp de război, atunci cînd vizează mai degrabă inamicul decît concetățenii, are mai mult intenția de a submina interesele adversarului, în folosul propriu. Inamicul este de obicei indus în eroare
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]