2,060 matches
-
pare, spuse Guy. — La desert ce ne dați? o Întrebai pe fată. — Fructe. Avem banane. — Banane vrem. Ele sunt acoperite de coajă. — Oh, vrea banane, spuse doamna și-l Îmbrățișă. — Ce zice acolo? mă-ntrebă el, ferindu-și fața. — E Încântată că vrei banane. — Spune-i că nu mai vreau nici o banană. — Domnu’ nu mai vrea banane. — Of, spuse doamna dezamăgită, nu mai vrea banane. — Spune-i că fac În schimb un duș rece În fiecare dimineață. În schimb, domnu’ face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
argintiu și pe capotă scria Dans Argent. Nu știam sigur ce-nseamnă, putea să fie dans argintiu sau dansatorul de argint, și am continuat să merg pe strada acoperită de zăpadă, ușor nedumerit că nu știam exact ce-nseamnă, dar Încântat că știam o limbă străină. Plecasem din localul fraților Woolf, unde se servea un curcan gratuit de Crăciun și de Ziua Recunoștinței, și mă-ndreptam spre spital, care era așezat pe un deal Înalt, deasupra fumului, clădirilor și străzilor orașului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
să le fac să zboare. Și, cum se iveau În timp ce eu abia Îmi țineam echilibrul printre tufele alea Înghețate și elastice, mi-era greu să le nimeresc, așa că am omorât două, pe cinci le-am ratat, și am pornit Înapoi, Încântat că am găsit un stol atât de aproape de casă și fericit că au mai rămas atâtea de care să mă ocup În altă zi. Acasă mi s-a spus că băiatul nu voia să primească pe nimeni În camera sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Notre Dame și, În cele din urmă, după ce se Întunecase demult, le comunică rezultatul final. — Cum se simte sora Cecilia? o Întrebă pe internistă. — S-au strâns toate În capelă. A doua zi dimineață, sora Cecilia intră În cameră foarte Încântată și plină de Încredere: — Știam eu că n-au cum s-o bată pe Doamna noastră, spuse ea. N-aveau cum. Și Cayetano se simte și el mai bine. Mult mai bine. O să-i vină și ceva vizitatori. Nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
de pe marginea drumului În care mâncaseră În acea după-amiază „fusese o greșeală“. De-ar fi știut cât de mare. Totuși, eram bucuroasă să o aud recunoscând acest lucru. Un grup spăsit e un grup mai sincer. Și au fost foarte Încântați și de alegerea meniului făcută de mine sau cel puțin până au dat de ceea ce bucătarul numise „surprize“, bonusul promis. Prima surpriză era o rădăcină prăjită, la fel de crocantă ca și chipsurile americane, pretindea bucătarul, și care putea provoca o dependență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
femei În special, să se plângă de stări bruște de slăbiciune, tremurături și foame. Heidi deținea echipament și cunoștințe medicale demne de un ipohondru. — Atunci, zise Harry, deocamdată o să folosim pipeta dacă se poate... Sigur, sigur. Heidi era de fapt Încântată. Pentru prima dată, arsenalul ei de doctorii era de folos cuiva. Stai, să-mi iau Întâi valiza. Heidi scotoci după echipamentul medical cu care venise, pe când ceilalți scormoneau prin bagajul de mână după alte obiecte folositoare: o căciulă de lână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
tinere, care dispăru undeva În spate timp de câteva minute, după care se Întoarse cu stofa pregătită. Vânzătoarea mai bătrână chemă un tânăr subțire care trecea pe-acolo. El veni În fugă și, la cererea ei, fu de-a dreptul Încântat să le arate cum se Îmbrăca un bărbat dimineața. Păși Înăuntrul cilindrului imens de material și strângându-l În ambele mâini, trase În lateral până când materialul se mulă pe corp, iar apoi, cu o mișcare rapidă și sigură, cât ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
de sub aleile-ponton erau cuiburi unde țânțarii se reproduceau În voie. O ușă mai Încolo, Marlena și Esmé erau amândouă numai exclamații de Încântare la vederea lacului, Întrebându-se dacă nu cumva acesta chiar era paradisul, Shangri-La. Harry era cel mai Încântat dintre toți. Bungalow-ul lui era la capătul cel mai Îndepărtat al pontonului cinci, locația izolată care făcea din el un cuibușor de nebunii perfect. O, ia te uită, li se puseseră la dispoziție și lumânări cu parfum de lămâie, câtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
care-și umple castronul. —Miam, spuse el și nu păru prea convins. De-abia aștept să gust. După prima Îmbucătură, ridică din sprâncene. După a doua, anunță: —Nu-i rău deloc. Tinerele așezate lângă el Își coborâră privirile, dar zâmbiră Încântate și chicotiră când el dădu din cap Încurajator și-și ridică simultan degetele mari semn că totul era foarte bun. Doi băieți Îi imitară gestul. Marlena se aplecă și-i șopti lui Moff: Cred că Rupert și-a găsit niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
era destul de musculos. Era mic de statură și eu făceam glume pe seama aceasta: «O să zică lumea că nu-ți dau să mănânci.» Amândoi ne doream copii. Trei. Deoarece am fost singură la părinți, îmi doream mulți copii. Am fost extrem de încântată atunci când am aflat că sunt însărcinată. Pentru că sunt o persoană timidă nu-mi arătam bucuria... Drept să spun, am ales numele fetiței înainte să se nască. L-am auzit într-un vis. În acel vis alergau mai mulți copii, eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
și omagii, și că folosirea persoanei a treia singular este doar o formulă care are menirea să dea textului o greutate și o prețiozitate suplimentare. Domnișoara S râde fericită cu toată fața, deschide larg ușa, își lasă sărutate "mânușițele", primește încântată florile, le privește bucuroasă, după care invită comisionarul de flori înăuntru și dispare în salon, cerându-și scuze și rugându-l să o aștepte câteva clipe. Comisionarul se oprește în vestibul, acea încăpere-tampon între larma străzii și liniștea casei. Salonul
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
creație. A despărțit până la prânz apele de uscat, „Și a numit Dumnezeu uscatul pământ, iar adunarea apelor a numit-o mări. Și a văzut dumnezeu că este bine" (Facerea, I, 10). După cum se vede, moșul era de fiecare dată tare încântat de treaba lui, sărea într-un picior, scotea limba, făcea tumbe, că tot nu-l vedea nimeni, și se gândea siderat, cum naiba nu i-a dat în gând să se apuce mai de mult de toate astea?... Așa cum am
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
că nu și-a schimbat deloc obiceiurile nici atunci. A rugat să fie ridicat ca să i se puie sub saltea pantalonii pentru dungă. În pantalonii ireproșabili l-au dus la cimitir și din Câmpiile Elizee trebuie să se fi privit încîntat. Ce rost are moartea să vie la astfel de oameni? La Ivonne Segal, vecina mea din târgul X, a intrat moartea la fel. Ovreica purta vreo 50 de ani, dar era încă frumoasă, elegantă, zdravănă. Bărbatul său, avocatul Segal, avea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
nimic, la această vindecare. Vorba ei nu arată decât că se simte bine lângă mine în momentul acesta, că e îndrăgostită. Ioana e deseori excesivă. Când e supărată, la fel îmi exagerează vina. Dar deocamdată mă las în voia ei, încîntat că poate, măcar pentru o clipă, să-și facă o imagine așa de minunată despre mine. Adorația Ioanei se pretează la ridicol, dar e binefăcătoare. Am fost la Balcic și am luat pe Arabella cu noi, iar în barcă, fără
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
emoție. În antreu îmi dau lacrimile, iar Ioana îmi spune cald: "Ce copil ești!" Ușa salonului se închide în urma mea, ca o ușă de temniță, pe unde nu mai poți pătrunde, pe unde pedepsitul nu va mai ieși niciodată. Ce încîntată este doamna Axente de rolul important care i s-a încredințat! Să fie singură "în secretul salonului"! Intră și iese de două ori mai mult decât trebuie, își găsește treabă și cel mai mic serviciu îl face în mai multe
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
fost numai din pricina ta! - Bine ca te poți consola așa de iute! - Și, în definitiv, puteai să împiedeci de la început orice. Dimpotrivă, ai avut perversitatea să ne împingi unul spre celălalt. Cine îmi făcea mai multe elogii despre el? - Sunt încîntat, căci cu atât mai scârnavă apare fapta lui de maitîrziu. - Ești prea bun observator al celor ce te interesează ca să nu fi observat că între mine și el se făceau trăsături de care NOI pe atunci nu ne dădeam seama
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
de sânge și jaf. Maliban îl zgâlțâi de-un braț. Haide, Prefectule! îi strigă. Aici nu mai e nimic de făcut. Hai să plecăm! Atacatorii intraseră deja pe punte, tropăind asurzitor pe bârnele vechi de lemn, iar bagauzii îi primeau încântați, încurajându-i cu gesturi largi ale brațelor. Puținii soldați încă în viață părăsiseră deja locul bătăliei. Rămași deci singuri în fața hoardei, Sebastianus și tovarășii săi fură constrânși să fugă. Prefectul însă se întoarse după zece pași, contemplând descumpănit dezastrul. Deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și omagii, și că folosirea persoanei a treia singular este doar o formulă care are menirea să dea textului o greutate și o prețiozitate suplimentare. Domnișoara S râde fericită cu toată fața, deschide larg ușa, își lasă sărutate "mânușițele", primește încântată florile, le privește bucuroasă, după care invită comisionarul de flori înăuntru și dispare în salon, cerându-și scuze și rugându-l să o aștepte câteva clipe. Comisionarul se oprește în vestibul, acea încăpere-tampon între larma străzii și liniștea casei. Salonul
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
miște, foarte șovăielnic. Am văzut conturându-se un “â“. După care atât carnetul, cât și creionul mi-au fost returnate, cu o aprobare suplimentară din cap, minunat de cordială. Scrisese, cu litere care încă nu se cristalizaseră ca lumea, cuvântul „Încântat.“ Doamna de onoare, citind peste umărul meu, a scos un sunet ca un fel de fornăit de dispreț, dar eu m-am uitat pe dată la marele scriitor și am încercat să-i comunic, prin expresia feței mele, că noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
bucurie și el. I se părea că și ceilalți simt ca și el: Shula-Slawa În sariul ei prost legat urmărind conversația cu ochi devotați și maimuțărind fiecare cuvânt cu buze moi, vopsite În portocaliu, sprijinindu-și capul În palme; Margotte, Încântată, desigur; era aprinsă după acest mic hindus; ocazia era intelectuală, și În plus hrănea pe toată lumea. Oare poate fi vreo clipă de viață mai frumoasă? Lui Sammler aceste ciudățenii feminine Îi Încălzeau inima. Doctorul Lal spunea că nu ne alegem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
și pentru mine. Chiar și pentru Shula. Dar unde e copia pe care a făcut-o la mașina lui Widick? Cred că a uitat pe unde a pus-o sau a pierdut-o. Însă doctorul Lal trebuie să fie tare Încântat. — O, da. O să aștepte la chioșcul de răcoritoare. E așa un haos În Grand Central. — Mi-aș fi dorit să mă trezești. Știai că trebuie să ajung În oraș. — Dragă unchiule Sammler, ne-am gândit la asta, dar nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
și brusc Sammler se simți foarte străin - voce, accent, sintaxă, maniere, chip, minte, totul, străin. Emil Îl văzuse pe Eisen. Sammler Îl căută și el acum. Și iată-l, zâmbind și foarte palid. Evident aștepta să fie descoperit. Apoi păru Încântat. — Ce faci aici? spuse Sammler În rusește. — Și tu, tată socrule - tu ce faci aici? — Eu? Mă grăbesc la spital să Îl văd pe Elya. — Da. Iar eu eram cu tânărul meu prieten În autobuz când a făcut poza. Unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
recurgă brusc la furie. Dar, în cele mai multe cazuri, aceste treceri sunt făcute calculat, cu ferocitate prefăcută. Profesorul se preface furios. Dacă copiii văd pe cineva ca Sheba că își pierde cu adevărat controlul - că țipă, înjură și tot așa - sunt încântați. Se simt, pe bună dreptate, victorioși. Aș fi vrut s-o iau pe Sheba deoparte și să-i spun, cu tact, unde greșește. Dar n-am îndrăznit. Nu știam cum să abordez subiectul fără să pară că mă bag unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
jos cana cu ceai și s-a uitat la Bangs cu seriozitate. — O, da, a zis ea, minunată. Nu era deloc convingătoare. Vorbea ca și cum ar fi lăudat desenul cu un cartof al unui copil. Dar Bangs era pur și simplu încântat: — Da, îți place? — Da, e grozavă, foarte elegantă. — Nu eram sigur... cu gulerul ăsta și tot restul, știi. M-am gândit să nu fie prea țipătoare pentru mine. — O, nu, a zis Sheba, e o cămașă grozavă. N-am mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
acolo?“, iar el a zis: „Ei bine, prietena noastră are o relație neobișnuită cu un elev de clasa a XI-a“. Ceva de genul ăsta. — Pe ce ton a spus? Părea să nu fie de acord? — Ei, nu părea prea încântat. — O, Doamne. O, Iisuse. Ai avut senzația că avea vreo dovadă? Sau era doar o bănuială? — Asta n-aș putea să spun, Sheba. Părea destul de sigur. Uite, nu ți-am spus până acum pentru că nu voiam să te îngrijorezi. — Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]